marți, 1 iulie 2008

Copila

Privind in urma imi dau seama ca nu am fost si nu sunt o mama perfecta. Nu sunt nici o gospodina perfecta, de altfel lucrul acesta din urma l-am recunoscut mereu. Fac treaba, ca altfel nu se poate, dar nu pot sta toata ziua sa trebaluiesc. Incerc sa imi invat si copiii sa isi spele singuri farfuria, sa isi stranga in camere, sa ma ajute la alte treburi, cum ar fi lucrul in gradina, sa isi faca singuri de mancare atunci cand sunt singuri acasa sau se trezesc sa manance pe la 12-1 noaptea.
Intre copiii nostri e o diferenta de aproape 5 ani. La scoala insa, diferenta e doar de 4, adica baiatul a terminat clasa a 9-a iar fata clasa a 5-a. Ca parinti "degenerati" ce suntem, ne-am "obligat" fata sa mearga la scoala la 6 ani. Ma rog, la 6 ani si 3 saptamani. Bineinteles ca hotararea am luat-o amandoi parintii, parintii nostri ne-au zis ca noi decidem, dar prietenii nostri au avut de comentat. Ca ar trebui sa o lasam sa mai copilareasca, ca nu e inca pregatita, ca alti copii de varsta ei merg inca la gradinita si ca noi suntem inconstienti ca o fortam sa mearga la scoala. Ei au spus, noi am auzit dar decizia a ramas in picioare. Aveam in spate experienta cu Tavi, fiul nostru, pe care l-am inscris la scoala la 7 ani, cand deja stia si el sa scrie, sa citeasca si toate celelalte. Rezultatul a fost ca murea de plictiseala in ore, nu intelegea de ce colegii lui sunt mai prosti si trebuie sa stea doamna invatatoare sa stea sa le explice alora in loc sa faca lucruri mai interesante. A trebuit sa stam sa il impingem de la spate, sa fac temele cu el zi de zi, pentru ca deja i se parea totul mult prea plictisitor si la nivel de gradinita.
La gradinita, mai ca nu ne-am pus in genunchi in fata invatatoarelor ca sa ne dea fisa cu calificativele pustoaicei. Si la ele, aceeasi placa: ca e inca prea devreme si nu stapaneste bine tot ceea ce trebuie sa stie un copil care termina gradinita.
Nu va ganditi ca am luat decizia asta fara a avea idee de ce poate face copilul nostru. La 6 ani, ca mai toti copiii de azi, stia sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca, sa povesteasca. Retinea cu usurinta poezii lungi si punea cu tata (bunicul ei) in scena povestile lui Creanga. Era fantastic sa o vezi in rolul caprei cu trei iezi prefacandu-se ca il loveste pe lupul cazut in groapa si incheind apocaliptic:"Mori, lupule, mori! Capra ti-a venit de hac!".
Am dat-o deci la scoala. Era cea mai mica (in ceea ce priveste varsta) nu numai din clasa ei, dar din toata scoala. Asa ca atunci cand am inscris-o la biblioteca scolii initial bibliotecara s-a impotrivit, ca e prea mica si nu imprumuta carti decat incepand cu clasa a doua. Am insistat, am semnat fisa in care te obligi sa platesti daca nu sunt aduse cartile inapoi, apoi bibliotecara mi-a spus ca-mi pot alege carti.
Si eu m-am intors calma spre fiica mea si i-am spus sa isi aleaga. Bibliotecara s-a uitat neincrezatoare, dar cand a vazut ca Sandra se uita la carti si incepe sa vorbeasca singura : "A, Creanga, am citit-o, poezii de Eminescu, am citit, Toparceanu, Arghezi ... stiu, Fratii Grimm, am citit...", s-a intors spre mine aproape panicata. In cele din urma Sandra si-a ales vreo trei carti, a scos fisele de la spate si le-a semnat cu litere de tipar, in fata doamnei uimite. A fost atunci cazul sa ii explic ca merg cu Sandra la biblioteca judeteana si imprumutam carti de cand avea 2 ani (ma prinsesem eu ca e mai usor sa imprumut decat sa tot cumpar carti).
Asa a devenit pustoaica noastra cea mai mica cititoare a bibliotecii scolii iar bibliotecara abia o astepta sa vina.
Pentru ca desi stia foarte multe nu am vrut sa fie trecerea prea brusca de la programul de gradinita la cel de scoala, am dat-o la o clasa step-by-step. Programul era de la 8 la 16. Am dat bani toti parintii, vreo 4 milioane de fiecare la inceput, ca sa le amenajam clasa, cu mocheta, mobilier special (masute si scaune cam ca la gradinita), dulapioare, dictionare, atlasuri si carti. Am cumparat si un copiator, pentru ca lucrau foarte mult si pe fise. De la 8 la 12 invatau dupa programa traditionala. De la 12 la 13 aveau o ora libera in care mancau (plateam o firma de catering sa le aduca mancare), se jucau sau puteau sa atipeasca un pic (le cumparasem saltele speciale). De la 13 la 16 isi faceau temele sub supravegherea invatatoarelor. Am uitat sa spun ca aveau doua invatatoare, una de la 8 la 14, cealalta de la 10 la 16. Atunci cand o luam de la scoala avea deja temele facute si putea sa se joace fara nici o grija.
Si sa faca si o gramada de boacane, dar asta e deja o alta poveste...

2 comentarii:

  1. Cum ai reusit programul asta? Fi-mea are doar 1 an si 5 luni dar, hei, cat de repede trece timpul... ma pregatesc de acum. Adica este ceva ce se poate face optional in mod normal sau trebuie sa te zbati si sa negociezi si sa convingi si ceilalti parinti sa te sustina, ca sa faci chestia asta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca te referi la scoala, clasa de step by step era un proiect pilot in scoala respectiva, o scoala traditionala, de altfel. Mai erau doua clase, una de a doua si cealalta de a treia, restul erau obisnuite. Invatatoarele fac niste cursuri suplimentare, pentru ca modul de predare e mult mai antrenant, desi respecta programa. Pur si simplu cand am inscris copila la scoala ni s-a prezentat optiunea aceasta si am fost de acord. Au fost 22 de copii in clasa astfel infiintata.

    RăspundețiȘtergere