joi, 7 martie 2013

Urmarea povestii

Am dus iar caina la pansat si de data asta a facut ceva mai multa galagie. Romi a asteptat cu ea afara pana cand pisoiul din cabinet a iesit in siguranta cu stapana. Noroc ca l-am vazut la timp si nu am intrat direct cu caina, ca altfel bietul motan cred ca facea infarct pe loc. Ar fi fost insa pe maini bune si in locul cel mai potrivit :D
De data asta Leea a marait, s-a zmucit si a facut urat la doctor. A dat chiar sa il muste, dar din fericire avea botnita pusa. Dupa ce i-a pansat rana si a atentat de 2 ori la fundul ei (un antiinflamator si un antibiotic) sunt convinsa ca Radu e pe lista cu "de muscat neaparat" a Leei.
Si ca tot va povesteam de incidentul cu tipul baut acrosat de soferita din Tulcea, aveti aici ocazia sa il si vedeti (apare si sotiorul meu pe la secunda 27 :D ) http://www.reporterntv.ro/stire/un-barbat-din-lumina-care-mergea-pe-sapte-carari-a-fost-accidentat-de-o-soferita-vedeti-ce-alcoolemie-avea-acesta
Vedeti deci ca noi nu ne plictisim. Voi?

miercuri, 6 martie 2013

Intamplari de seara

De cateva zile, una dintre catele e dezlegata. Cealalata e legata, sperand noi, in felul acesta, ca nu se vor mai bate. Bantuie tiganii cu intentii de "sparlit" pe strazile noastre, deci e bine sa ai un latrator mare in curte care sa ii faca sa se razgandeasca.
Aseara insa, nu  stiu ce i-a casunat iar Leei pe Xara. Nu stiu de ce nu invata ca nu are nici o sansa in fata ei, si ca o incaseaza sistematic de cate ori incearca sa o atace. Asa ca, abia venit acasa, sotul meu a trebuit sa intre intre ele sa le desparta. Faceau suficienta galagie incat sa alerteze vecinii, care s-au strans si au inceput cu sfaturile: : "toarna apa pe ele", "vezi sa nu te muste", "lasa ca se potolesc ele singure". Vezi sa nu! Am incercat cu apa, dar nici nu se sinchisesc. E frustrant sa vezi rani, sa vezi sange si sa nu prea ai ce sa le faci. Am reusit insa sa le despartim in cele din urma, le-am facut o verificare rapida (Xara avea botul plin de sange, dar nu era al ei), Leea avea piciorul sfartecat... S-a impus o singura solutie, imbarcarea impricinatei si plimbarea ei urgenta spre medicul veterinar. Radu are grija de ele de cand au intrat in familia noastra si dupa cum ne-a spus si el, probabil se vor bate pana cand una din ele moare sau dispare. Ne-a asteptat la cabinet, a curatat rana (maraia Leea, dar totusi a suportat cu stoicism), noi am umplut cabinetul de sange si dupa ce am promis ca revenim azi la pansat ne-am luat la revedere.
Pe drumul spre casa, adica aproape de casa, inainte sa intram in localitate, fii-mea mai mare vede un om pe jos si o masina parcata mai incolo. Romi a vazut-o doar pe femeia care se agita pe marginea drumului, destul de departe de masina. Eu, atenta simultan la mezina si la Leea, nu am vazut nimic.
Dupa vreo 50 de metri, Sandra ne intreaba de ce nu am oprit. Nu vazusem, am raspuns. Facem cale intoarsa, parcam in spatele masinii cu nr. de TL si coboram. Un ins plin de sange, baut, pe jos. O femeie disperata si in lacrimi incerca sa il convinga sa stea la pamant. El nu, ca nu are nimic. Ea sunase la 112 si astepta sa apara politia si salvarea. El doar vroia sa plece acasa.
E a doua oara cand am ocazia sa vad rapiditatea interventiei celor apelati la 112. Cam in 5 minute, daca nu mai repede, a aparut politia rutiera si dupa alte cateva minute a ajuns si salvarea. Eu m-am intors la  masina noastra, ca pitica plangea, Sandra incerca sa o calmeze si caina se agita in spate. Romi a ramas sa fie martor. Pe scurt, asa cum am aflat mai tarziu, omul cu pricina era beat mort (sau aproape, cu o alcoolemie de 1.12), avea un rucsac pe care il flutura pe langa el, femeia a agatat rucsacul cu masina, l-a tras si pe om dupa rucsac, el a cazut, s-a lovit la frunte si cam asta a fost. El a fost consultat de cei de pe ambulanta, dar pt ca incepuse sa urle la doctorita si a facut-o in toate felurile, dupa ce i s-a spus ca ar trebui dus la spital pt analize iar el a refuzat cu indarjire, a fost lasat sa plece dupa ce a semnat ca refuza internarea.
Dupa ce am plecat si noi, mi-am intrebat sotiorul de ce nu a oprit cand a vazut femeia disperata ca ii face semn. Mi-a raspuns foarte senin ca el a vazut-o doar pe ea, la ceva distanta de masina si si-a imaginat ca vrea sa faca autostopul. Si era foarte convins ca nu avea cum sa o ia, ca doar el nu mergea incolo. Omul ala pe jos nu-l vazuse.
Mai sunt seri din astea un pic anormale, care te fac insa sa te simti mai viu. Azi mergem iar cu caina la pansat si sper doar intr-un drum fara incidente.