vineri, 16 decembrie 2011

Romania mea - normala sau nu

Ma tot uit la reclama de la Tiriac parca, cea cu "Romania normala". Nu prea imi dau seama la ce se refera "normalul" in ecuatia lor si care ar fi anormalul... Pt ca de cele mai multe ori, realitatea noastra mi se pare anormala raportata la normele de civilizatie de aiurea (va puteti gandi aici la orice tara unde cetateanul de rand e respectat si are si drepturi). Numai ca acest anormal face parte atat de mult din cotidian incat devine normal.
Ei bine, timp de 2 zile am fost voluntar pe un proiect cofinantat de Fondul Social European, proiect conceput cu scopul de a informa si constientiza oportunitatile de angajare in domenii non-agricole. Grupul tinta l-au constituit persoanele adulte din mediul rural.
Am considerat mereu (pana acum 3 zile) ca statisticile referitoare la procentul de analfabeti romani (fie ei copii, tineri sau adulti) sunt fortate si ma gandeam, in naivitatea mea, doar la tiganii care nu isi trimit copiii la scoala.
Realitatea de care m-am lovit insa a fost crunta.
Am intalnit o sumedenie de oameni care nu numai ca nu stiu sa scrie si sa citeasca, dar unii dintre ei nu stiu nici macar cand s-au nascut. Si nu ma refer aici la cei de peste 60 de ani, care poate au probleme de memorie. Ma refer la unii de varsta mea sau chiar mai mici.
Cel putin o doamna mi-a spus senina ca nu stie in ce an s-a nascut si banuiesc ca eu am facut o fata comica din moment ce pe individa a pufnit-o rasul. Cred ca era amuzant sa nu stie cati ani are. Noroc ca a salvat-o o alta de langa ea, care, vazand ca eu insistam cu anul, ii spune "Fa, tu esti nascuta in an cu sor'mea, stai un pic sa ma gandesc, in '72".
Cei consiliati trebuiau sa invete sa scrie un cv si o scrisoare de intentie, sa raspunda la cateva chestionare prin "da" sau "nu" si sa stie in general cam ce sunt intrebati la un interviu. In mod normal, (normalul asa cum il percep eu), ar fi trebuit sa mearga usor, oamenii sa citeasca intrebarile si sa raspunda la ele si sa completeze cele cateva date (gen nume, adresa, varsta, telefon, scoli absolvite... stiti voi ce e intr-un cv, nu mai continui). Dar... multi abia reusesc sa citeasca (fara sa inteleaga!). Au in medie 2 pana la 8 clase absolvite. Cativa au ajuns la 10 clase, alti cativa au facut scoala generala si o scoala profesionala, si doar cativa au terminat si un liceu. Nu vorbesc de cei de peste 50 de ani, nu... Vorbesc si de cei intre 30-45 de ani, pe care parintii i-au trimis la camp si nu i-au lasat sa isi termine macar cele cateva clase primare. Ba am intalnit si o fata de 21 de ani, isteata si draguta, care avea insa doar 4 clase si nici o tragere de inima sa isi termine macar studiile gimnaziale.
Sunt constienti ca nu prea au sanse pe piata muncii, dar cred ca "merge si asa". S-or descurca ei cumva, cum s-au descurcat si pana acum. Cum? Nu stiu!
M-au intrebat unii, dezarmant de sincer: "Cine ma angajeaza pe mine?". I-am incurajat ori sa isi termine studiile (acelea 8 clase!) si apoi sa faca un curs de calificare, ori, pe cei care le aveau, sa faca direct un curs de calificare. Unii pareau receptivi, altii... ziceau da, dar in ochii lor se citea "nu". Probabil se gandeau ca trebuie sa ma aprobe ca sa scape de mine si sa se poata intoarce la viata lor suspendata in timp.
Ca orice experienta, mi-a prins insa nesperat de bine. Nu neaparat ca am intalnit atatia sarmani (si in fapt si in spirit), care, desi m-au secatuit de puteri m-au facut sa constientizez ce sansa am avut sa ma nasc la oras si sa imi inteleg mai bine parintii care s-au zbatut sa plece de la sat, pentru a ne da noua o sansa.
Castigul meu cel mai insemnat a fost sa intalnesc o echipa minunata, cei care au coordonat proiectul (din Maramures) precum si cei de aici care au colaborat la proiect, si care m-au facut sa inteleg ca sunt inca oameni carora le pasa de semenii lor, care vor sa le faca viata mai buna, care au rabdare sa explice de sute de ori aceleasi lucruri si sa incerce sa faca o diferenta... Lor le multumesc pt aceasta experienta si abia astept sa mai fie proiecte....
Poate voi ajunge sa pricep mai multe din ce se intampla in Romania noastra atat de normal de anormala.

marți, 13 decembrie 2011

Suflete mici

Probabil ca deja ati aflat de Bibi, micutul dragalas cu ochi albastri care sufera de o boala rara. Probabil ca deja ati donat prin sms la 848 2 euro sau ati sunat prin Romtelecom pentru o donatie mai mare. Daca nu ati facut-o deja, va rog trimiteti macar un sms pentru a-i da dreptul la viata acelui baietel minunat. Si faceti acest lucru cat mai repede, numarul dedicat e valabil doar pana pe 16. Deci de pe orice nr. de telefonie mobila, un sms la nr. 848 va depune in contul lui Bibi 2 euro si il va aduce mai aproape de ziua transplantului, atat de necesar pentru a avea viata minunata pe care o merita.
Gandindu-ma la el ma gandesc la copiii mei, cat sufar cand sunt raciti, cand se lovesc. Incerc sa iau durerea aceasta si sa o inmultesc exponential, de o mie sau de un milion de ori, pt a putea rezona mai bine cu ce e in sufletele parintilor lui. Toti cei care sunteti parinti sau aveti de gand sa deveniti,  intindeti-i lui Bibi o picatura de viata.
Mi se pare uman sa intinzi o mana de ajutor celui in suferinta. Orice ar vinde parintii lui, oricat s-ar indatora la banci, singuri nu vor reusi sa stranga niciodata (cel putin nu in timp util) suma ce le va salva viata copilasului.
Si citesc cu durere si revolta si nevenindu-mi sa cred ca exista inca suflete atat de mici care spun povesti fanteziste despre "bogatia" tatalui lui Bibi, descriind toate posesiunile la superlativ, in scopul de a impiedica oamenii sa doneze o suma mai mica decat pretul unui pachet de tigari pentru a salva o viata.
De ce face asta? I-am trimis un mesaj la articolul acesta , dar mesajul meu a disparut, desi initial a aparut la comentarii. L-am intrebat daca a vrut sa castige trafic pe blog, sponsorizari si bani pe seama vietii unui copil. Poate nu stiti ca o suma importanta de bani ii vin domnului respectiv de pe blog, deoarece cu cat are mai mult trafic, cu atat apar mai multe oferte de colaborare (platite, evident), de la firme precum Petrom sau Romtelecom. Asteptam si eu o replica, asa cum pretinde si el de la parintii lui Bibi. Nici nu mai pot posta un alt mesaj, banuiesc ca se duc acum direct in spam. Un raspuns inca nu am, dar cand il voi avea (sau daca il voi avea) il veti citi si voi.
Mamica lui Tudor Daniel (numele din certificat al lui Bibi) a avut un raspuns la articolul atat de jignitor al acestui "mare" blogger, pe blogul dedicat lui Bibi, in care a explicat calm, si cu multa durere ascunsa si cu multa delicatete (nici macar nu a dat numele celui care le-a facut atat rau) tot ce e cu posesiunile lor si ca totul e de vanzare.
Macar poate stiti pe cineva care ar vrea sa cumpere
AICI gasiti articolul ei.

Si inca ceva:
Daca doriti ceva frumos, delicat si deosebit pe care sa-l faceti cadou de Craciun, nu ezitati sa cumparati picaturi de frumusete decorate cu suflet, de pe blogul Loredanei, mamica micului luptator. Pe blogul ei minunat aveti ocazia sa daruiti de doua ori: o data pentru cei dragi ce vor primi ceva special si a doua oara pentru Bibi, caci toti banii proveniti din vanzari intra in contul operatiei lui.

Sa aveti Sarbatori frumoase, pline de iubire, caldura si sanatate

Facebook reloaded

Ca sa ma mentin tot in sfera internetului, azi am reusit sa ma extrag frumos si fara semne sangerii din 2 grupuri cu care, credeam eu, ca impartasesc aceleasi idei. In fine, se pare ca nu. Sau se poarta si aici, ca doar nu tre' sa fie mai bine ca in viata reala, dictonul "pt unii muma, pt altii ciuma". Mda, unii sunt mai egali ca altii.
In fine, azi am avut o zi cam ciudata, cu destui nervi, iar punerea la punct care a urmat, de la persoane din grup pe care nu le cunosc, a fost doar capacul pus peste o zi de rahat oarecare.
Noi sa fim sanatosi, macar fizic, ca de sanatatea mentala se ocupa altii. Cum care altii?

miercuri, 7 decembrie 2011

Email

In ultima vreme mi se intampla o chestie foarte ciudata: mesaje pe care ar trebui sa le primesc nu ajung deloc in inbox-ul meu.
Desi am cont de e-mail deopotriva pe yahoo si pe gmail, in ultima perioada folosesc mai mult gmail-ul. Pana acum stiu sigur de 2 mesaje pe care nu le-am primit la timp. Unul mi-a fost retrimis si data primei trimiteri era cu 5 zile inaintea retrimiterii. In mod ciudat, mesajul era unul important pentru mine, de confirmare a primirii unui premiu de la BroRom Sibiu si probabil ca daca nu as fi sunat la ei nu as fi intrat nici pana azi in posesia premiului.
Al doilea mesaj care s-a pierdut undeva pe caile net-ului mi-a fost trimis alaltaieri si ieri din nou de profesoara de la cursul de formator. Colegii mei l-au primit, eu nu. Si acesta stiu sigur ca mi-a fost trimis. Unde este insa, nu am idee, ca spam nu am pe gmail.
Probabil ca va trebui sa dau adresa de pe yahoo, in speranta ca a treia oara e cu noroc.
Voua vi s-a intamplat?