marți, 20 iulie 2010

Daca eu cresc...

Pana acum 2 zile eram convinsa ca toti copiii abia asteapta sa creasca. Cel putin eu numai la asta ma gandeam ... "cand voi fi mare...". Deja ma inchipuiam cu puteri demiurgice, singura stapana a timpului petrecut afara, ca doar asta ma durea cel mai tare: ca exact cand era joaca mai frumoasa mama ma chema in casa. Si eu trebuia sa ascult...
Ei bine, acum doua zile mi-a fost dat sa aud de la o copilita de 7 ani ca ea nu vrea sa creasca, vrea sa ramana mereu mica. Si cand am intrebat-o de ce, mi-a raspuns atat de serioasa incat m-a lasat fara replica "Pentru ca daca eu cresc, mami imbatraneste. Si eu nu vreau sa imbatraneasca!".
No comment. Ca oricum nu aveam ce.

vineri, 16 iulie 2010

Somnul mezinei

Chiar ieri vorbeam cu Sandra, avansata in functia de "ajutor principal de mama" despre somnul mezinei. E o tema foarte importanta, deoarece Sandra credea ca nu poate fi egalata in creativitatea pozitiilor de dormit. Adevarul e ca avea cele mai ciudate pozitii de dormit, unele din ele surprinse in poze - cu picioarele pe pereti, cu picioarele pe podea etc.
Ei bine, in seara asta am profitat ca mezina dormea si am iesit un pic din camera. De cand e sotul plecat Ioana doarme cu mine iar eu o lasasem dormind intro pozitie absolut normala. Ei bine, cand m-am intors in camera, mezina dormea pe marginea patului, cu picioarele pe podea, exact in aceeasi pozitie brevetata de sora-sa cu 10 ani in urma. Normal ca a trebuit sa imi chem fata sa o vada... Si normal ca s-a simtit atinsa in unicitatea ei... Pas de mai intelege. Eu credeam ca va fi mandra ca are cine sa-i continue traditia.

luni, 12 iulie 2010

Triunghi verde

Azi ceva m-a determinat sa iau o pauza, sa fac un bilant, sa decid ce fac mai departe.

Pana acum nu m-am gandit cat timp pierd pe forumul dc si daca merita intr-adevar investitia. Un triunghi verde cu un imaculat semn al exclamarii m-a adus cu picioarele pe pamant. Slava domnului ca sunt moderatori vigilenti si obiectivi, care au vazut ca am jignit o "forumista", dupa ce ea m-a jignit repetat si odata cu mine inca vreo 80.

Vad ca se aplica si aici dictonul "pt unii muma, pt altii ciuma". Nimic nou sub soare. Cred ca nici scarba pe care o simt acum nu e noua, oricat de hilara mi se pare totusi situatia.

As renunta imediat daca nu ar fi umanitarele si daca nu mi-ar parea rau sa imi las prietenele de la odisee si nu numai. Cred insa ca as supravietui. Doar exista atatea alte moduri de comunicare.

Taierea "cordonului ombilical" insa a inceput deja. Sa vad cat dureaza pana la desprinderea totala, probabil pana termin produsele de la umanitare sau pana cand orgoliul meu ranit de nedreptate isi oblojeste ranile.