joi, 10 iulie 2008

Tatici...

Imi place spectacolul strazii... sau spectacolul uman. Cel la care nu trebuie sa iti iei bilete dar poti sa stai in primul rand. Imi place sa observ oamenii. Nu ma intereseaza ce discuta, ci ceea ce fac. Imi place sa observ gesturi, mimici, priviri. Care "vorbesc" mai mult decat cuvintele.
Nu stiu daca si voua va place, dar pentru mine e un fel de exercitiu. Cam la fel cum sunt pentru altii integramele. E un fel de obsesie, care ma tine in priza si da creierului meu posibilitatea sa mai inchege niste sinapse intre neuroni. Aia putini care nu m-au parasit inca.
Asa ca azi, stand la o masa intr-un restaurant cu autoservire, am privit. Bineinteles ca scopul initial a fost sa ne astamparam foamea. In mod ciudat sau care dovedeste originile mele stramosesti taranesti, nu imi plac restaurantele simandicoase. Nu ca nu ma adaptez. Am mancat in destule ca sa nu ma fac de ras la o masa la nivel inalt. Doar ca nu ma reprezinta, si atunci cand pot sa aleg, aleg unul cu autoservire.
Am vazut destule lucruri interesante, dar unul singur mi-a retinut atentia. La o masa de langa noi era un cuplu cu o fetita de vreo doi-trei ani. Erau de fapt doua mese alaturate, asa ca cei trei stateau unul langa altul. Numai ca barbatul statea la mijloc.
De obicei cand observ cupluri cu copii, mamele stau langa copii. Acesta a fost de fapt lucrul care mi-a atras atentia, faptul ca barbatul statea langa copil. Si nu doar statea langa fetita, dar ii rupea bucatele mici si o hranea in timp ce mama nici nu ii arunca macar o privire.
La un moment dat fetita s-a descaltat, si-a tras o soseta dezvelind un piciorus dolofan iar taticul s-a aplecat spre ea, i-a sarutat piciorusul si a incaltat-o la loc. Mama abia a aruncat o privire si a continuat sa manance.
In mama parca totul era respingere. In tata parca tot sufletul era cocolosit in micuta fiinta de langa el.
Si atunci ma-ntreb daca instinctele materne sunt chiar atat de puternice pe cum se zice la toate mamele. Daca nu cumva uneori taticii sunt cei care sunt mai atasati de copil.
Lumea nu e mereu cum pare sa fie.
Lumea ideala e cea in care parintii iubesc in egala masura copilul. Dar in lumea imperfecta in care traim, dragostea unui tata e la fel de miscatoare, sau poate mai mult chiar, decat cea a unei mame. Pentru ca daca ni se pare normal ca o mama sa isi iubeasca si alinte copilul, sarutul depus pe piciorusul copilei a fost suav si delicat ca bataia de aripi a unui fluture...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu