miercuri, 9 iulie 2008

Floricele si pasarele

Ma intorc in timp cu un zambet. Sandra avea cam doi ani si era mare amatoare de povesti. Nu prea conta daca erau citite sau povestite. Problema aparea atunci cand ii povesteai o data iar a doua oara incercai sa schimbi sau modificai ordinea cuvintelor din povestire.
Devenea o adevarata drama si te convingea ca ea stie mai bine povestea ca tine. Asa ca ii citeam. Era mai simplu, nu mai aveam cum sa schimb cursul povestirii...
Problema a aparut atunci cand am epuizat cartile, si vechi, si noi. Am ajuns in cele din urma la concluzia ca mai bine imprumut de la biblioteca. Aveam astfel asigurat un stoc aproape inepuizabil de povesti, fara sa mai ruinez bugetul. La doi ani Sandra, cum e si normal, nu stia sa citeasca, insa o atrageau ca un magnet cartile ilustrate si cu cat aveau mai multe animale colorate cu atat era mai bine.
Intr-o buna zi, dupa ce si-a ales cartile (doar dupa criteriul desenelor), ne intorceam fericite acasa. Ca sa nu se plictiseasca in troleibuz, am inceput sa ne uitam la carti si sa comentam. Ajunsesem la Bambi, asa ca am vorbit de caprioare si de pajiste, de floricele si iarba, de iepurasi si veverite. Erau toate desenate, asa ca normal ca am vorbit despre ele, iar copila era foarte incantata. Atat de incantata incat a descoperit singura copacul din poza si in copac...
Ei, ghiciti ce era in copac?
Fiica mea nu a stiut si atunci am ajutat-o intr-un moment de inconstienta si tulburare a perceptiei : "Uite, mami, pasarica !". Copila si-a ridicat atunci ochii profund dezaprobatori spre mine si mi-a spus pe un ton dojenitor, cam cum ii explici cuiva retardat care se incapataneaza sa nu inteleaga dupa 2 ore : "Nu e, mami, aia pasaita, uite, ASTA e!", impungand cu degetul intre picioruse.
Mai e nevoie sa spun ca mi s-a parut (sau poate ca nu a fost doar o parere) ca toti oamenii din troleibuz ne privesc si se hlizesc pe ascuns?
De atunci insa nu am mai povestit niciodata si nu ne-am mai uitat niciodata la desene in locuri publice. Unele povesti se cer spuse doar acasa, unor urechi cunoscute.

Un comentariu:

  1. Simona Prodanoiu9 iulie 2008, 16:27

    Buna ziua! Ma numesc Simona Prodanoiu si sunt editor coordonator pentru site-ul wwwkidz.ro. Va scriu pentru a va cere permisiunea de a prelua cateva posturi de pe blogul dumeavoastra pentru a le publica ca si articole specificand autorul si sursa cu link catre blog. Astept raspunsul dumneavoastra pe aadresa simona.prodanoiu@gmail.com

    RăspundețiȘtergere