joi, 27 octombrie 2011

Tot 20 de ani

Fac uneori o baie in trecut. Ma rasfat in amintiri, ma joc un pic cu ele si apoi le dau drumul, in trecerea timpului. Am scris deja ca am implinit 20 de ani de casnicie. Azi insa implinim 20 de ani de cand ne-am legat destinele in fata lui Dumnezeu.
Inca ma amuz cand imi amintesc de preotul usor aghezmuit, care ne-a lasat verighetele pe mana dreapta, prea preocupat sa ne spuna ca are si el o fata pe nume Anca (numele nasei). Nu-mi amintesc mare lucru din slujba. Pluteam in nori de fericire, il aveam langa mine pe cel alaturi de care vroiam sa imbatranesc, eram pe cale sa incep marea aventura a vietii... Cine ar fi fost atent oare la cuvintele preotului?


Eram atat de aerieni amandoi incat iesind din biserica am gresit drumul spre fotograf, noroc ca cineva din alai ne-a intrebat unde ne ducem. La fotograf am uitat sa facem poze doar cu parintii, la local am inghetat de am racit zdravan, dar, doamne, frumoase au fost momentele alea vazute prin prisma tineretii si a iubirii noastre... Sa mai spun si ca buchetele de nunta (al meu si al nasei) au fost luate de cineva cu doar cateva minute inainte sa ne ducem noi sa le luam? Eu dorisem garoafe albe si rosii, lumanarile erau la fel... Cand sa intram la floraria unde le comandasem, cineva tocmai iesea cu doua buchete superbe, unul alb si unul rosu si sotul mi-a spus in gluma: " Alea sunt ale noastre!". Am ras, dar cand am intrat si florareasa a dat din colt in colt ca nu le mai gaseste si ca s-a incurcat si tocmai le-a dat, mi-a pierit rasul. Am alergat in strada, dar persoana cu pricina disparuse, si cum nu mai era timp sa ne faca alte buchete, le-am luat pe cele pe care ar fi trebuit sa le ia cealalta: crizanteme! Nimeni nu a observat diferenta, sau cel putin nimeni nu ne-a spus...

Asa aratam acum 20 de ani

Nu pun poze cu imaginea noastra de acum :)

luni, 17 octombrie 2011

Un fluture...

Pornesc azi de la o reclama pe care deja o stie toata lumea si care probabil atinge corzi sensibile in sufletul majoritatii privitorilor.
Problema mea e ca nu pot vedea o reclama sau un film fara sa disec rezultatul sau actiunea sa imi dau seama cat de veridica e. Asa si acum, desi probabil voi starni proteste.
Cred ca deja aveti idee la ce reclama ma refer: la cea cu fluturele, de la Cosmote, in varianta originala cu o vrabie, nu un fluture
Deci, dupa ce am vazut de n ori reclama, nu pot sa nu remarc urmatoarele:
1. batranul sta pe banca cu tanarul. Pana aici e clar
2. batranul vede un fluture si intreaba ce e ala de 3 ori. Cand e intrebat a treia oara, tanarul se infurie
     De aici deriva mai multe optiuni:
a) batranul chiar nu stie ce e ala (poate sufera de Alzheimer)
b) batranul stie, dar verifica rabdarea si dragostea tanarului.
3. Varstnicul scoate de nicaieri un jurnal, il deschide la o anumita pagina si il da tanarului sa citeasca. Tare!
Buuuuun. Aici am ajuns la mai multe concluzii
a) Teama mea ca batranul ar suferi de Alzheimer e nefondata. Nu numai ca stie ce e un fluture, dar si-a adus aminte si in ce caiet/jurnal (ca probabil au fost mai multe la un tatic atat de atent si rabdator cu nestiutorul si enervantul intrebatorul fiu.
Fac aici o paranteza, pentru ca eu consider supraom pe unul care nu numai ca are rabdare sa raspunda la aceeasi intrebare de 21 de ori, dar mai si numara si apoi noteaza atent ce s-a intamplat. Eu recunosc deschis ca dupa o intrebare (aceeasi!) pusa de mai mult de 5 ori pierd sirul numararii si incerc sa abat atentia copilului spre altceva.
Revin insa la batran si fiul lui.
b) Intrebarea cu fluturele e premeditata (batranul avand la el jurnalul cu pricina si stiind exact unde se gaseste postarea respectiva)
c) Batranul vrea sa sublinieze ca tinerii din ziua de azi nu au fata de parinti rabdarea pe care au avut-o acestia cand erau tineri cu copiii lor (sunt insa curioasa cum ar fi reactionat cei doi, pe aceeasi banca, daca tanarul si-ar fi intrebat tatal ce e ala)
Dar....

Ma intorc iar la mine si la modul meu de a reactiona. Eu imi pierd rabdarea in fata intrebarilor mezinei daca depasesc un anumit numar, dar incerc totusi sa raspund la cat mai multe dintre ele (bineinteles, mai ales daca sunt diferite). Pe de alta parte, nici unul din copiii mei nu a suportat sa fie sarutat si imbratisat in mod repetat, la nesfarsit si din fericire nici nu prea repetau acelasi lucru la fel de nesfarsit. Or fi inteles ei mai repede explicatiile mele :))
Celor mari le raspund la subiect, sau daca subiectul ma depaseste ii trimit la dex sau google (tata ma trimitea la dictionar de fiecare data cand il intrebam ceva). Daca vorbim insa despre teoria cosmosului, relatiile interumane, ce s-a mai intamplat la scoala sau alte teme arzatoare, stam mai mult de vorba, pentru ca atunci experienta are un cuvant de spus.
Presupun insa (probabil in mod eronat) ca de la o anumita varsta un adult gestioneaza bine informatiile pe care le primeste, are un vocabular dezvoltat si o capacitate crescuta de adaptare la mediul inconjurator (exclud aici situatiile nefericite in care apare vreo boala, vreun atac cerebral sau alte probleme, temporare sau nu, care diminueaza capacitatea creierului de a stoca si prelucra date si informatii).
Orice intrebare, pusa repetat, in conditiile in care un adult deja primeste raspunsul denota in opinia mea ori un auz slab (care se exclude in cazul de fata) ori intentii ascunse (ca sa nu spun rea intentie)
Si atunci, in pofida sloganului Cosmote, nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva batranul vrea sa isi faca fiul sa se simta vinovat ca nu are rabdare cu tatal sau si sa-i arate :"Uite ce am facut eu pentru tine cand aveai 3 ani! Tu de ce nu poti face acelasi lucru pentru mine?"
Si mai am o curiozitate: pe la 6 sau 9 ani sau chiar la adolescenta, ce a mai facut pentru fiul lui? De fapt, numai adolescenta m-ar interesa cum a gestionat-o. Exista si pentru asta jurnal?

sâmbătă, 15 octombrie 2011

20 de ani

au trecut de cand am spus, emotionati, "DA" in fata ofiterului de stare civila.

Jumatate de viata... Cu suisuri, coborasuri, cu momente crancene dar si momente incredibil de frumoase, cu intelegere si dragoste dar si cu momente tensionate si cateva certuri, cu 3 copii, griji pentru ei, nopti nedormite dar si momente de mandrie, si dragalasenie cand simti din plin ca merita sa fii parinte....
Eh, au trecut... Cand, nici nu stiu.
Ar fi atat de multe de spus, ca sa pot cuprinde cei 20 de ani, incat mai bine nu mai scriu nimic. Doar ca pe 12 octombrie s-au implinit, zi pe care am petrecut-o in pat, racita cobza, cu frisoane. Inca imi simt creierul de pasla, dar mai am un pic si termin saptamana de raceala.