luni, 29 august 2011

Prietenie virtuala

In ultima vreme citesc bloguri ale unor prieteni de suflet. Particip, spectator nevinovat in fata monitorului, la trairile lor, plimbarile, experientele lor de viata. Si ma simt apropiata de ei de parca i-as cunoaste de cand lumea.
Si cum gandul zboara, inevitabil, uneori, catre ce am facut bine sau nu in cresterea copiilor mei, imi revine in minte un moment de acum cativa ani, cand ii dadeam, credeam eu, o lectie de viata fiului meu: adica ii spuneam ceea ce credeam eu ca e un adevar imbatabil, reflectat in experienta mea (de atunci) de viata.
Ei bine, fiul meu imi spunea de "prietenii" lui de pe net, de pe mess, iar eu insistam ca nu sunt prieteni, ca sunt doar cunostinte. Prietenii ti-i faci in viata reala, traind, intalnindu-te, impartasind aceleasi experiente, bune sau rele.
Ba bine ca nu! Recunosc ca am gresit, desi nu total. La cei vreo 600 pe care ii avea atunci in lista de mess, ma indoiesc serios si acum ca toti erau prieteni. Insa la fel de deschis recunosc ca poti avea prieteni pe care sa nu-i fi intalnit niciodata, dar pe care sa ii simti aproape, pliati pe sufletul tau, gata oricand sa iti spuna o vorba buna, sa te incurajeze sau sa iti dea un sfat, de departe. Prieteni care sa rezoneze cu tine, sa simta ce simti, sa iti puna inima la bataie si creierul la incercare.
Asa ca... dragii mei prieteni virtuali, va fac acum o marturisire: va iubesc si va multumesc ca faceti parte din viata mea si o imbogatiti atat de deplin si delicat.

vineri, 26 august 2011

14 ani

Au trecut 14 ani de cand imi priveam, in patucul ei minuscul, fetita mea dodoloata, abia intrata in lume. Pe 26 august 1997, abia trecusera 17 minute din noua zi cand Alexandra a intrat in noua lume tipand. Un bot de om negricios, cu manutele si piciorusele incretite, isi cerea asurzitor dreptul de a fi iubita si ocrotita si alinata in brate calde.Si din primul moment, de cand a fost pusa imediat in incubator, alaturi de un baietel pe care aproape se urcase si catre care isi intindea manutele mici, a inceput lungul drum spre devenire.
O incantare, ca si acum, micuta mea fiica a devenit pe parcurs o domnisoara delicata, desteapta si frumoasa. Cum altfel sa o vad, daca e a mea?
Sunt atatea de spus si atat de putine cuvinte gasesc acum sa pot exprima ce simt.
La multi ani, scumpa copila! La multi ani! Sa iti fie viata plina de iubire si fericire, sa ai parte de provocari pe care sa le depasesti surazand si care sa iti intareasca vointa si caracterul, sa fii inconjurata de prieteni dragi si sinceri, sa fii iubita, cand va veni timpul de un om care sa stie sa te aprecieze pentru ceea ce esti si sa traiesti facand bine celor din jurul tau chiar daca nu vei primi mereu recunostinta lor.
Scumpa mea scumpa, te iubim mai mult decat voi putea vreodata spune in cuvinte.

marți, 23 august 2011

Zile normale

Am chiulit iar de pe blog, desi intru zilnic pe net. Se intampla atat de multe si eu sunt doar spectator. A venit tabara de la Ibanesti, a trecut, am rezonat alaturi de tabarasi, mi-am incarcat sufletul cu imagini minunate, mi-am dorit sa fiu si eu acolo, mi-am facut o gramada de planuri...
In rest viata decurge "normal", iar uneori simt ca sunt spectator doar al propriei vieti, sau mai bine zis, dupa o replica aproximativa dintr-un film, sunt personajul secundar si nu eroina din viata mea.
Ma multumesc sa exist si sa imi duc molcolm existenta. Astept inca furtuna care ma va scoate de pe fagasul asta, imi va face sangele sa pulseze in vene, adrenalina imi va invada corpul si voi trece la tranformarea planurilor in realitate. Acum insa, atat cat mai e vara, sunt parca o ursoaica hibernand. Ma privesc din afara, nu prea imi place ce vad dar trec mai departe, surazand. Inca o zi, si inca una...


marți, 9 august 2011

Noua lege a Sanatatii (buzunarelor catorva alesi)

Rasfoind stirile, am dat peste geniala idee a ministerului sanatatii (a scumpilor guvernanti ai acestei tari de fapt) de a reforma sistemul sanitar si de a organiza spitalele ca fundatii. Cica dupa modelul olandez, cel mai performant din Europa. Zic ei. Numai ca aia au implementat sistemul acum 11 ani si inca mai lucreaza la el. Si cum la noi orice reforma tine de cel putin 2 ori mai mult decat in restul lumii cu rezultate de 2 ori (ca sa nu zic mai mult) mai proaste, nu stiu cat va dura pana cand asa zisul nou sistem va fi implementat. Ce ma frapeaza insa, in majoritatea articolelelor ce comenteaza noua lege a sanatatii se specifica faptul ca " În Olanda, cea mai ieftină asigurare de sănătate este 1.000 de euro pe an."
Uita insa sa spuna ca acolo salariul minim este de 1398 euro pe luna (vezi salariul minim pe tara pe wikipedia), in timp ce la noi este de 162. In plus, ei platesc direct asigurarea de sanatate, aia de 1000 de euro, in timp ce la noi statul ia 12% din salariul ala amarat (am pus si ce ii e retinut salariatului si ceea ce plateste firma pt el). Un calcul sumar arata ca un olandez plateste 71% din salariul pe o luna pentru a beneficia de servicii medicale un an intreg, in timp ce la noi cuantumul, raportat la o luna, ajunge la 144%. Deci noi platim mult mai mult, in sistem real, decat platesc olandezii si beneficiem de servicii mult mai proaste.
Am serioase indoieli ca se va schimba ceva in bine odata cu implementarea noii legi, in opinia mea banii doar isi vor schimba destinatarul. Daca insa se va schimba si cuantumul contributiei, ca sa ii ajungem pe olandezi, va fi si mai rau decat e deja.

luni, 8 august 2011

Nu incercati acasa!

Majoritatea covarsitoare a celor ce gatesc va spun cum sa faceti. Eu va spun cum sa nu faceti. Deci, nu lasati ouale sa fiarba si sa intrati pe blogurile preferate. Riscati sa ajunga asa:

Sa va spun ca nici macar fumul nu l-am simtit pana nu a venit fiul meu sa-mi spuna de ele? Camera lui este insa mai aproape de bucatarie...

sâmbătă, 6 august 2011

Ioana si pisicile

Am mai scris ca mezina iubeste pisicile. Evident ca iubeste cam tot ce misca, mai putin insectele. Tot ce poate lua in brate, ia. Daca e ceva mai mare, se multumeste sa priveasca. Ceva mai incolo de casa noastra, pe un teren viran, un nene isi aduce caprele la pascut. De cate ori trece pe acolo Ioana se opreste la gard si behaie pana cand ii raspunde o capra. O fi vreun ritual de care eu nu stiu, vreo formula de politete care scapa urechilor mele de adult? Perfect posibil.
Pisici sunt cam peste tot in comuna. Noi nu avem, din cauza catelelor care nu le suporta. Dar cred ca nu ar avea viata lunga la noi nici daca as feri-o de catele dar ar intra pe mainile Ioanei. Ar scapa rapid de toate cele 9 vieti pe care se presupune ca le are.

Orice pisica e binevenita pentru dragalit, indiferent de dimensiuni si culoare. Si ca sa va arat ca e asa cum va povestesc, va las sa va delectati cu 3 filmulete, fiecare avand-o protagonista principala pe Ioana. Protagonista secundara e schimbabila. Faceti insa, va rog, abstractie de comentariile si rasetele din primul clip. Motanul, Mosu', le apartine parintilor mei :). Desi imaginile sunt uneori dure si nu sunt indicate persoanelor sensibile, mentionez ca nici un animal nu a fost grav ranit pe timpul filmarilor.

video 

video
video

vineri, 5 august 2011

Interactiuni

Rareori se intampla sa plec undeva fara mezina. Nu stiu, de fapt, daca am iesit fara ea de cel mult 10 ori in 2 ani. Numai ca ieri a fost una din zilele astea, cand plec (numai cu treaba), fara ea dupa mine.
Drumurile la dentist nu sunt pentru ochi de copil nevinovat, ca mie imi e o frica de mor de fiecare data cand ma duc. Am tot amanat mersul la doctor, iar acum a devenit stringenta problema...
Ei bine, o apuc eu vitejeste pe ulitele comunei mele luminate, ajung in statie si ma asez pe bancuta. Ce sens avea sa stau in picioare, in soare, langa ceilalti potentiali calatori, cand bancuta aia, cu parasolar, statea singurica?
Asaaaa, ma asez, ma uit ca nu vine microbuzu' si cad in reverie. Langa mine se protapeste un nene, de vreo 65-70 de ani. Il privesc de jos in sus, el ma priveste de sus in jos. Nu stiu ce sa admir mai intai: zambetul stirb, smecher si destul de sincer, sclipirea jucausa din ochi, camasa albastra cu maneci lungi suflecate inegal, pantalonii deschisi dar legati vitejeste cu o sfoara sau toiagul din mana lui, completand perfect pitoreasca aparitie?
Se decide sa imi vorbeasca, asa ca ma intreaba:
-Soarele nu ii bun?
-Nu, prefer sa stau la umbra...
-Aha, si te-au gonit de acasa?
-Am plecat ca am treaba...
-Unde? vrea el sa stie
-La dentist! urla sinceritatea din mine
-Auzi... Da' bani ai?
-Am!
-Vrei sa iti dau una? ma intreaba el brusc aratandu-mi toiagul
-Pentru ce? ma mir eu, nevenindu-mi a crede, tot mai convinsa ca mosul ma crede vreo cunostinta de-a lui, ratacita, care trebuie adusa pe drumul cel bun prin mijloace neortodoxe
-Ca sa te faci mai frumoasa, raspunde el, si zambetul sugubat ii apare iar in coltul gurii
-Nu mai imi trebuie, ii raspund eu, dupa ce socotesc scurt cati ani am
-Bine atunci, se intoarce sa plece
-O zi buna, ii urez, cand il vad ca pleaca
Se intoarce spre mine, cu un zambet deplin, si imi spune pe un ton incredibil de bland
-O zi buna si tie!

marți, 2 august 2011

Un alt motiv de fericire

Scriam ieri despre motive de fericire. Azi insa plutesc. Nu numai ca imi vine combina, dar am aflat o veste pentru care imi vine sa chiui si sa cant prin casa. Prietena mea virtuala, Gabi , a iesit din spital si acum e acasa, inconjurata de cei dragi. Asteptam de mult vestea asta, de cand citisem cu lacrimi in ochi ca a fost la un pas de moarte dupa nasterea micutului, ca trece prin clipe foarte grele, ca nu il vede pe micul Vladimir, ca... o multime. E greu sa stii ca cineva pe care il simti aproape, cu care ai impartasit temeri, bucurii si sperante, sufera. Oarecum (pt ca suferinta ta nu se poate compara nici pe de parte cu a lui) suferi alaturi de el, ai vrea sa-i dai din puterea ta, sanatate din sanatatea ta, sa ii stergi lacrimile si sa ii pui pe buze un suras. Dar, gata! Ieri incepea o noua saptamana in spital, azi e in sfarsit acasa, alaturi de familie!
Asta da, motiv de fericire.

Fiti si voi alaturi de ea, traiti si voi bucuria ei, urati-i si voi sa se refaca repede (inca mai are mult de recuperat si mers la controale). Orice vorba si gand bun ii vor da mai multa putere si vor grabi vindecarea.

luni, 1 august 2011

Motive de fericire

Ma surprinde uneori de cat de putin avem nevoie sa fim fericiti. Nu spun ca fericirea e eterna, dar uneori unele momente sunt perfecte, magice. Si le purtam uneori cu noi  uitand de ele ca peste zile sau ani brusc sa ne aducem aminte de ziua respectiva, de momentul respectiv, de mirosul care plutea in aer sau orice alt detaliu, aparent insignifiant, care a contribuit la creionarea ACELUI moment.

Azi aparent un lucru simplu m-a facut sa zburd. Am platit (am imprumutat dar nu mai spuneti la nimeni) pentru combina frigorifica atat de necesara si maine o primesc. Ei bine, uitasem cum e sa stai, sa te gandesti, sa admiri, sa alegi, sa te razgandesti, sa te uiti iar, sa compari si in final sa decizi :pe asta il vreau! Cam asa a decurs dimineata mea. Si apoi a sunat al meu sa ma intrebe ce platim mai inainte (fir-ar!), ca el a luat salariul, la fel de mic ca scrisul ala de pe etichete pe care comerciantul nu vrea sa il vezi, dar pe care e obligat sa il puna. Ei bine, de cate ori vine momentul platii si cand fac totalul vad ca nu imi ramane mai nimic, indiferent in ce dispozitie eram initial se intuneca totul si ma gandesc iar cum o sa rezistam.

Probabil ca nu va spun nimic nou si pentru multi dintre voi viata asa e: multa disperare si putine momente  fericire in scurte reprize care lumineaza intunericul si te tin pe linia de plutire. Stiu ca probabil peste ani (cand o sa moara si combina asta frigorifica), imi voi aminti de momentele de azi. Momentele alea in care pentru cateva minute am uitat de toate greutatile.