luni, 7 decembrie 2009

Copilasi

Imi privesc micuta dormind. E atata candoare si seninatate in zambetul fugar ce-i lumineaza fata in somn incat parca intreaga fericire s-a cuibarit in trupul acesta micut si curat.
Ioana e copilul tarziu al batranetilor noastre, ultimul cadou, ultimul dar al lui DD. Fiul meu s-a nascut intro perioada in care inca mai cresteam si noi, inca nu ne maturizasem suficient, inca nu stiam cum se creste un copil. Am exersat pe el, iubindu-l, dar si gresind uneori. Poate si acum voi gresi dar singurul lucru ce nu se va schimba este iubirea mea pentru copiii mei.
Si atunci cand imi strang copiii in brate nu ma pot opri sa nu ma intreb cine ii iubeste pe micutii orfani. Cine ii ia in brate cand incep sa planga, cine ii leagana, cine le canta, cine face nopti albe purtandu-i in brate atunci cand sufera? Ce inima au cei care isi parasesc copiii, abandonandu-i prin tomberoane sau in spitale sau cei care ii chinuie si ii schilodesc?
Sunt atatia copii care plang fara sa fie mangaiati, ale caror lacrimi nu le sterge nimeni. Atatia micuti care nu au catre cine sa intinda manutele pentru a fi luati in brate sau care sa-i prinda inainte sa cada. Atatia micuti care merita o familie. Si atatea familii care si-ar dori un micut dar al lui DD sa le lumineze viata.
Si atunci de ce sunt atatea piedici cand o familie doreste sa infieze un copilas? De ce le sunt acordate atatea drepturi celor care ii lasa de izbeliste, fara sa se uite in urma, si nici un drept adevaratelor victime, micutii care au nevoie de o familie? De ce nu este usurat procesul adoptarii si taierea legaturilor cu parintii biologici cat mai curand?
Daca ar sta in puterile mele, as face adoptarea posibila inca din momentul sau cel mult la o saptamana de cand copilasul a fost parasit si as usura cat mai mult procesul de adoptie. Pentru a putea avea mai multe familii fericite si implinite si mai putini orfani, pentru a le da copilasilor linistea de a zambi in somn in bratele unei mame iar mamelor adoptive bucuria de a isi strange micutul in brate si de a-l privi crescand.