vineri, 29 iunie 2012

Zmeura si amintiri

Cu un castron in mana, in fata tufelor de zmeura din spatele curtii mele, incercam sa il umplu. Picatura rosie dupa picatura rosie, boabe zemoase si pline de parfum, aducandu-mi iar in memorie imagini din copilarie, cand culegeam tot asa, boaba cu boaba fructe aromate de padure. Mirosea atunci a soare si a iarba proaspat cosita, pe dealurile ce strajuiau, facand culcus, micutului sat in care tata a venit pe lume.
Pentru noi, fiecare colindare pe dealuri (sau munti, cum ne laudam noi) era o binevenita evadare din planurile agricole pe care mama-mare (mama tatalui meu) le avea pentru noi, nepotii. Nu pentru toti, ci in special pentru mine si fratele meu, cei doi paria din cei 6 nepoti pe care ii aveau.
Am avut mereu in copilarie convingerea ca bunica nu ne iubeste. Bunicul insa, ne lua pe langa el si ne povestea despre razboi, despre anii lungi de prizonierat, despre cum sa recunosti urmele lasate de mistreti sau ursi, despre ... de toate.
Eram lasati acolo pe la inceputul verii si luati aproape de inceperea scolii. Nu erau nici pe departe vacantele pe care cei mai multi copii de oras le au la bunici la tara. Ne trezeam dimineata, pe la 7, pt ca era "rusine" sa intarzii mai mult in pat. Ne spalam repede cu apa de la rau sau de la ploi, inghetata de iti clantaneau dintii, mancam rapid si plecam la "locuri". Bunicii mei aveau 7 asemenea "locuri", loturi de teren de dimensiuni variabile, pe care erau livezi de meri si pruni. Pamantul din jurul satucului scapase de colectivizare si desi nu erau hotare trasate, fiecare stia exact unde incepe si se termina locul lui.
Am fost invatati de mici ca cea mai mare rusine e sa iei un fruct de pe un loc care nu iti apartine. La fel de rusinos era sa vorbesti tare, chiar daca te aflai la tine in curte sau sa nu saluti toti oamenii pe strada.
Iarba era cosita de 2 ori pe vara, prima data strangeam fanul, a doua oara otava. De cosit coseau oameni tocmiti cu ziua, dar noua ne revenea sarcina deloc usoara de a intoarce brazdele cosite de cel putin cateva ori, la diferenta de cateva zile, sa se usuce bine inainte de a fi construite capitele. Apoi urma culegerea merelor varatice, apoi a celorlalte si a prunelor... Nici un fruct nu era lasat in urma, nici macar cele cazute pe jos nu scapau. Din cele bune, o parte umpleau "paturile" din beciul bunicilor iar altele erau vandute. Cele culese de pe jos se transformau in tuica, o buna parte din ea fiind la randul ei vanduta.
Soarele la munte e parca mai puternic si mirosurile ce se ridica din iarba cosita si florile ascunse in iarba iti imbatau simturile. Poate de aceea pentru mine vara amintirilor mele inca miroase a flori si a iarba. Si mai miroase a zmeura, mure si afine, a flori de ciubotica cucului si neaparat, intr-un colt ascuns al mintii, vad si delicate flori de nu ma uita.
Privind acum in urma, cu intelegerea pe care ti-o da varsta, o pot intelege pe bunica. Atunci insa, mintea mea de copil nu intelegea de ce trebuie sa trudeasca atat pt mancarea rationalizata pe care o primeam.
Ca sa intelegeti mai bine la ce ma refer, trebuie sa stiti ca atunci cand eram lasati la bunici, parintii (si ai mei si ai celorlalti veri) umpleau frigiderul, camara si beciul bunicilor. Primeam insa putina mancare, si daca mie mi se parea putina ca mama trebuia mereu sa ma alerge ca sa ma faca sa mananc) incerc sa imi imaginez cum i se parea fratelui meu, mare mancau de altfel. Cand mama-mare facea clatite, primeam doar o jumatate de clatita fiecare. Acasa eram obisnuiti sa capitulam abia dupa vreo 6 (eu) si vreo 10 (frate-meu). Vorba de capetenie a bunica-mii era "grijeste". Adica ai grija cat mananci, ai grija de x lucru, ai grija sa ai provizii si pt ziua de maine.Si aveam, ca n-aveam incotro.
Singura noastra scapare era cand mergeam la magazinul din sat, cu banii primiti de la parinti sau cand, duminica, dupa slujba de dimineata de la biserica unde era musai sa fim prezenti, plecam pe dealuri. Atunci scapam la fructe de padure, mancate acolo, direct, in jurul tufei, cu ochii dupa ursii despre care ne spusese bunicul. Se mai intampla sa aducem si acasa, dar putine, si ca sa facem rost de oua (ca sa nu ne atingem de cele care odihneau stivuite in cofraje in camara) a trebuit sa pandim gainile si sa luam pe rand cele 4 oua necesare pt spuma de zmeura pe care o aveam in plan.
Si totusi... in ciuda greutatilor de atunci, mi-e dor. Mi-e dor de satucul ascuns intre dealuri, mi-e dor de bunicul care avea mereu timp pentru noi si mi-e dor chiar si de bunica. Dar vremurile acelea sunt de mult apuse si doar parfumul zmeurii din castronelul meu mi le aduce iar vii in fata ochilor.

joi, 28 iunie 2012

Mezina

Peste 2 zile si mai putin de 5 ore, mezina mea implineste 3 ani. Nu stiu cand au trecut anii, ma uit la pozele de cand era micuta si usoara ca un fulg, cu un zambet stirb si ochi ce se pierdeau in ai mei.
Acum am o mica domnisoara voluntara, dragalasa, dodoloata, care imi omoara spatele cand vrea in brate.
Dar... una e sa ridici 4-5 kg si alta sa tii 18 kg.
Imi dau seama cat de mult a crescut atunci cand vine sa imi spuna "te iubesc", cand fredoneaza "I love you, baby", cand isi alege desenele pe care vrea sa le vada, "Tangled" si "tangonul" ("how to train your dragon") ramanand inca in top-ul preferintelor.
Inca asteapta insa sa o spal eu pe dintisori, inca inghite apa pt clatire si inca vine uneori ca un pui mic si neajutorat sa se cuibareasca langa mine. Inca fugareste pisici si motanul mamei are nevoie de ajutorul nostru ca sa scape din mainile ei, lasand in urma par care pluteste in urma mezinei lansate in urmarirea lui ca o cometa.
Ar hrani toti cateii, caprele, magarii pe care ii intalneste pe drum (avantajele vietii la tara), s-ar balaci in fiecare balta aflata in drumul ei, s-ar juca in praf sau in bolurile cu apa ale catelelor cat e ziua de lunga...
Nu ma stresez daca se murdareste, o schimb in unele zile si de 4-5 ori, o spal pe manute cand trebuie (se spala si ea, cu seriozitate, dar in mod ciudat nu prea ii reuseste operatiunea multumitor).
Inca stalceste adorabil unele cuvinte, inca se intampla sa nu inteleg mereu ce vrea.
Uneori surioara ei mai mare adopta rolul de baby-sitter si o scoate ea afara, cand eu nu am suficient timp sa stau cu ea. Aseara a intrat cu genunchii juliti si cu vreo 3 muscaturi de tantari, una dintre ele chiar deasupra ochiului. Offf. Mi-am pus deci in plan sa reinnoiesc stocurile de comprese sterile, de apa oxigenata, betadina si pansamente. Suficient pentru sezonul de julituri care se va incheia abia in toamna, cand nu va mai avea genunchii dezgoliti. Si in toamna va merge la gradinita si stiu ca ma asteapta vremuri grele. Nu atat pentru cum se va descurca cu viata de gradinita, ci mai ales pt interactiunea cu alti copii cand isi vor disputa jucariile. Pentru ca mica mea mica, are inca impresia ca jucariile altora sunt jucariile ei si jucariile ei... ei bine, sunt tot ale ei.
Inca duc munca de lamurire cu ea, sa invete sa imparta. Poate va reusi pana incepe gradinita.


marți, 26 iunie 2012

Rochita

Am primit de curand, printre alte lucrusoare minunate pentru mezina, de la o prietena tare draga mie, o rochita pe care o iubesc la nebunie. Imi aduce aminte de copilarie si de o rochita asemanatoare pe care o indrageam la culme in acele zile din trecut.
Nu e noua, dar e minunata cu aerul ei usor vintage si a fost indragita si de mezina imediat.
Azi am scos-o la plimbarea de dimineata imbracata asa si pitica mergea dansand, aplecand genunchii uneori.
Amintiri din copilarie, in pasii micutei mele si in inceputurile unei noi zile minunate de vara...




marți, 12 iunie 2012

Pastrati linistea...

V-am mai povestit despre drumurile mele cu microbuzul. Ieri, in timp ce studiam oamenii si interiorul microbuzului ce ma transporta la curs, am dat peste o instiintare care ar fi hazlie daca nu ar fi si alarmanta in acelasi timp. Cum unii dintre soferi au obiceiul sa se "taraie" de zici ca fac parte dintr-o coloana mortuara, mai sa cred ca afisul cu pricina poate fi adevarat in anumite circumstante.
Voi ce ziceti?

duminică, 10 iunie 2012

Fructe si iar fructe

Visinul parintilor mei e o minune. L-au luat din curtea mea cand era doar un bat mic si pricajit, o mladita rasarita in urma visinului sacrificat cand ne-am mutat (era chiar in mijlocul curtii si am avut nevoie de un excavator in spate). A trecut excavatorul peste bietul visin si l-a culcat la pamant. Am plans dupa el 2 zile, dar din el au rasarit plantute noi. Doi lastari i-am oprit, unul l-am dat parintilor. Inca unul a evadat in curtea vecinului.
Ai mei nu prea stiu sa faca visine. Cred ca s-au vorbit intre ei sa tina doliu. Deja sunt hotarata sa le arat toporul si sa-i amenint ca vor avea soarta predecesorului lor daca se incapataneaza sa ma lase fara visine de dulceata, dar cred ca deja stiu ca nu o sa ma indur sa ii tai. Chiar daca nu dau fructe, dau umbra catelelor mele. Va trebui insa sa ii trimit la un schimb de experienta la tata in gradina.
Ma intorc deci la visinul lor si la fructele lui. O incantare... Sa tot privesti asemenea crengi incarcate (bravo lui, ca asa voi avea si eu dulceata visata). Scuzati calitatea pozelor, dar telefonul e singurul dornic sa ma ajute la imortalizarea momentelor.

 Tot in gradina parintilor mei este si un prun mic dar voinic si darnic,
 un cais

 si un cires care face cirese amare.

Mai sunt si 2 piersici, dar din aia am si eu si sunt si ei plini de fructe, asa ca lor nu le-am mai facut poza.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Iubirea si cumparaturile

De vreo saptamana am reusit sa incep cursul pe care il astept din decembrie. Am mari sperante legate de el, asa ca imi misc posteriorul cu constiinciozitate la ore de 3 ori pe saptamana. Drumul cu microbuzul imi lasa cam 40 de minute "goale" de activitati. Pana acum doar observam, ma pierdeam in ganduri, faceam scenarii dar uitam tot pana ajungeam in fata calculatorului. Ieri insa aveam agenda pt curs la mine, asa ca am inceput sa schitez ganduri fugare.
De cand s-a deschis Dedeman in Constanta, au rasarit o gramada de panouri publicitare. Toate au un lucru in comun: dragostea/iubirea, care insa nu prea vad ce are de a face cu diversele materiale promovate. In plus, cand dai/cumperi ceva unei persoane la care tii nu ii spui si pretul.
Pana acum eram constienta doar de vorba aceea din popor cu "iubirea trece prin stomac". Asta pot sa o inteleg. Iata insa ca mi se propune o noua abordare a iubirii, care implica acumularea de obiecte de care nu ai nevoie si care e musai sa fie cumparate de la Dedeman.
Sa nu ma intelegeti gresit, au produse dragute, necesare unora, au un site bine pus la punct, prietenos si usor de utilizat, au o pagina de facebook bine intretinuta. Nu stiu insa cine le face reclamele ce atarna pe panouri si care pe mine ma duc cu gandul la alte interpretari. E insa doar opinia mea si poate altora le plac rimele chinuite si fortate, insotite neaparat de preturi (un lucru bun in general dar nu cand il asociezi cu ideea de cadou facut din dragoste)..

Sa o iau la rand, doar cu cateva exemple (puteti dezvolta lista, ca de fapt sunt mult mai multe)

Dragostea-i ceva inaltator (imi vine sa evadez cand ma inabusi cu dragostea ta)
Asa ca-ti dau o lustra cu ventilator (poate pricepi apropo-ul in cele din urma, lumina mea, ca vreau sa iti fac vant)

Iubirea nu respecta nici un plan (in mod real, chiar daca acum iti jur iubire vesnica nu stiu ce va fi peste cativa ani) 
Asa ca-ti cumpar tigla Baudeman (macar sa nu ramai cu ochii in soare cand eu o sa ma fac ca ploua)

Dragostea e dulce ca o clementina (observi ca nu am ales pepeni sau banane, care sunt mai dulci, ci am preferat un fruct putin acrisor si cu aciditatea specifica citricelor, tocmai ca sa intelegi ca iubirea e dulce doar in teorie)
Asa ca-ti cumpar mobilier de gradina (chiar daca ai doar o garsoniera si nu ai unde sa il pui, conteaza doar ca m-am gandit la tine)

Mai sunt... Dar va las pe voi sa va distrati cu interpretarile. Si bineinteles ca veti putea veni cu alte idei la cele schitate de mine.