joi, 24 mai 2012

Cuca macaii luminate

De saptamana trecuta, de cand ni s-a taiat apa, am tot mai pregnant impresia ca m-am mutat la cuca macaii luminate, in care binefacerile civilizatiei abia se taraie.
Ca sunt taranca, prin natura mediului in care locuiesc, mi se pare normal. Ce se intampla insa in locul in care am ales sa traiesc, mi se pare anormal. Ma bate zdravan gandul sa ne mutam iar, poate undeva la munte sa cautam un loc de casa.
Dupa ce ne-a inundat gradina (casa a scapat), ploaia torentiala de saptamana trecuta(ca se pare ca ea a fost de vina), a mai cerut un pret: sa stam fara apa. Fara nici o instiintare, fara nimic, vinerea trecuta am ramas fara apa. A venit abia luni, dupa ce intre timp mi se adunase un morman de haine de spalat. Cum luni a fost sarbatoare si eu nu spal de sarbatori, m-am alinat cu gandul ca spal a doua zi. Surpriza insa, dupa numai cateva ore (in care am reusit doar sa spal vasele), apa a "secat" iar. De data aceasta insa, m-am prins ca incepe sa scada presiunea, asa ca am reusit sa opresc ceva mai multa apa pt spalare. Abia ieri au dat drumul la apa si de bine ce au dat, m-a sunat mama sa imi spuna ca a auzit ca iar se opreste, de data aceasta pana sambata. Asa ca i-am facut mezinei baita programata pt seara in miezul zilei la foc automat, incat abia scoasa din apa vroia inapoi, ca nu apucase sa se balaceasca.
Una peste alta am avut si curentul oprit cateva ore, apoi cand a venit curentul Romtelecom-ul a inceput sa se joace la net-ul meu.
Cand spun cuiva cum se joaca astia ba cu apa, ba cu electricitatea, mi se raspunde ca "traim in Romania". E perfect logic, dar totusi, chiar nu se schimba nimic in bine? Ca atunci cand e vorba de plata facturilor e musai sa le platesti la timp. Si da, traim in Romania, dar asta nu echivaleaza ce se intampla total impotriva bunului simt cu normalitatea.

marți, 22 mai 2012

Ajuta-ma sa pot!

Domnisoara personalitate creste. Nu ii place sa se joace singura mai mult de 10 minute, asa ca in permanenta cineva trebuie sa fie langa ea, sa se joace. Si in plus, mica mea mica a inceput sa ceara ajutorul, intr-un mod pe care nici unul din ceilalti doi nu l-a folosit inainte.
- Ajuta-ma sa pot, aud glasul ei cristalin. Incerc sa scriu pe blog, sa imi verific mail-urile, sa mai socializez un pic pe fb. Ioana insa considera ca un sfert de ora, cat am de cand m-am asezat la calculator, e arhisuficient pentru mine. In consecinta, ma roaga iar "Ajuta-ma sa pot!".
- Ce sa poti, Ioana?
Taraie dupa ea una din cutiile mele, atat de pretioase pentru ceea ce fac. A reusit sa ii rupa o parte si convinsa ca acum e inutila pentru mine, trage de ea, in incercarea disperata de a o instala in camera. Nu prea ii reuseste insa, asa ca are nevoie de ajutorul meu. O ajut sa aduca imensa cutie langa mine, si privesc mezina cum isi cara in cutie o perna si o paturica, se instaleaza confortabil in patutul injghebat si imi cere pentru a mia una oara sa ii pun "Tangled" - "O poveste incalcita". E gata de vizionare, neastamparata mea.
Am incercat cam toate productiile Disney, am vizionat nenumarate editii "Baby Einstein", am ascultat cantecele pentru copii in romaneste si "baby songs" (apropo, ultimele sunt minunate), dar ea se intoarce mereu la "Tangled". Am si pierdut sirul vizionarilor, dar cred ca am depasit 50.
A invatat deja cantecelele si are o simpatie extrema pt Maximus, calul zapacit din poveste. De fapt, banuiesc ca Maximus e vinovat pt nenumaratele vizionari.
Reusesc intr-un final sa o scot din cutie sa isi continue vizionarea din pat si adoarme usor, incheind o dimineata zbuciumata, cu plimbare si joaca multa si dans (a inaugurat noul ei tutu). Am si eu cam o ora de respiro, pana cand se va trezi si va trebui iar sa fiu doar mama Ioanei.

Va las sa va delectati cu Ioana in actiune, acasa la prietena si vecinica mea





In plan secund sunt fetita (in tutu roz) si nepotica prietenei mele.

vineri, 18 mai 2012

Azi nu am timp sa scriu prea multe, dar vreau sa va arat doar ceva care mi-a placut si care m-a dus cu gandul doar la "un batran si o batrana [...] merg tinandu-se de mana". S-or mai iubi, oare? Sau e doar obisnuinta?


marți, 15 mai 2012

Cursuri prin fonduri europene

Astazi am aflat pe fb, datorita unei dragi mamici din grupul nostru de "albinute" de pe dc, despre un proiect finantat din fonduri europene.
Potrivit initiatorilor proiectului "Antreprenoriatul la feminin", "proiectul isi propune ca obiectiv general imbunatatirea accesului femeilor pe piata muncii din regiunile Nord-Est, Sud-Muntenia si Bucuresti–Ilfov, prin dezvoltarea competentelor antreprenoriale ca urmare a participarii la programe de informare si formare profesionala antreprenoriala"
Pare suficient de interesant, mai ales ca e si gratuit, dar eu din pacate nu am cum sa particip, ca la regiunea de sud-est nu s-au gandit.
Eu zic ca este o sansa si un pas inainte atat in cariera cat si in dezvoltarea personala, asa ca, daca va incadrati in publicul tinta, eu v-as sugera sa faceti cursurile.
Puteti afla mai multe detalii direct pe site-ul lor, http://www.antreprenoriatfeminin.ro/
Si poate ca, dupa ce absolviti, imi faceti iar o vizita pe blog si imi dati detalii, sa stiu ce am pierdut.
Deocamdata, eu inca astept sa inceapa cursul de inspector protectia muncii la care m-am inscris in decembrie. Tot pe fonduri europene, bineinteles :)

sâmbătă, 12 mai 2012

Depasita sau denaturata?

La primii doi copii presupuneam, fara sa ma indoiesc prea mult, ca sunt o mama care vrea binele copiilor si actioneaza in consecinta. Nu prea era net, nu erau prea multe surse de informare, nu prea aveam timp de stat si cautat retete, pampersi, informatii...
Odata cu nasterea Ioanei, mi-am dat seama ca sunt total depasita. Copiii sanatosi, iubiti si inteligenti din ziua de azi mananca bio, se c...a in scutece eco si sunt purtati (in sling, mei tai, wrap etc) in permanenta de mamici. In plus, sunt educati de mici (cateva zile daca e posibil) sa faca la olita.
Mie imi e jena de-a dreptul sa recunosc faptul ca Ioana mananca de toate (inclusiv inghetata si ciocolata), a folosit numai scutece de unica folosinta, am dus-o mai mult in carucior decat in brate din cauza coloanei (mai ales ca asa am si eu sprijin), pe la 9 luni i-am luat si premergator pt ca spatele meu refuza cu incapatanare sa se indrepte dupa ce sustineam cateva minute copila dornica de miscare (ziceam ca ma descurc fara, ca asa se recomanda acum desi la ceilalti nu am avut probleme) si doar de cateva zile a inceput sa ceara singura sa faca la olita si sa o aduca singura. Azi chiar a fost prima zi in care a iesit afara la plimbare fara sa simt nevoia sa ii pun un scutec pt siguranta.
Pot spune in apararea mea doar ca am stat si stau cu ea acasa si acum, in timp ce primii s-au obisnuit de la 1 an cu viata de gradinita, ca a fost alaptata pana aproape de 2 ani (au lipsit doar 5 zile), ca a dormit cu noi in pat tot pana aproape de 2 ani, cand a inceput sa nu prea mai aibe loc, ca stam si ne jucam (dupa ultimele tendinte insa se pare ca nici asta nu e bine) si ne dragalim. Ups, mi-am amintit ca o mai las si sa se uite la televizor si ca "Tangled" sau "O poveste incalcita" l-am vazut de vreo 30 de ori (pe putin) pana acum.
Uneori simt ca traiesc pe o planeta diferita. Invat din mers, dar cateodata instinctele imi urla atat de tare ca indiferent cat o fi de la moda metoda x de crestere/educare a copilului nu e musai sa aplic si eu, incat ma simt ca ultimul om ca nu vreau binele copilului meu.
Oricum banuiesc ca mai toate mamicile fac parte din vreun grup de pe yahoo, fb, forum, twitter sau orice alt mijloc de comunicare in masa. Eu nu fac exceptie. Asa am aflat despre "conceptul continuum", si exemplele date mi s-au parut cam fortate, cam scoase din istorie si reinterpretate, asa ca e musai acum sa citesc respectiva carte sa vad daca iar ma pot considera o gica contra si o mama denaturata. Pleznesc de curiozitate, pt ca pe celelalte mamici le-a miscat profund si au inteles multe adevaruri, ramase deocamdata (cel putin pana la lecturare insotita de iluminare) inaccesibile mie. In timp ce eu...
Lasati ca va spun concluziile la sfarsit.
Totusi, sa nu va asteptati la o reabilitare drastica a mea sau a conceptiilor mele. Tare mi-e sa nu concluzionez la sfarsit ca sunt depasita sau denaturata

vineri, 11 mai 2012

O alta viata

Discutam zilele trecute cu o mamica despre intoarcerea la munca., pe care ea o asteapta cu nerabdare. Nu neaparat la fostul loc de munca, de unde chiar ar vrea sa plece, dar undeva unde sa intre in contact cu alti oameni, sa vorbeasca si despre altceva, ce nu include copii, sa se simta iar conectata si mai implicata in lumea adultilor.
Pot spune ca o inteleg, la fel simteam si eu dupa nasterea Sandrei. Chiar am inceput lucrul atunci cand Sandra avea 5 luni, dar am facut-o atunci si fortata de imprejurari.
Acum insa mi-am dat seama ca nu imi doresc iar un loc de munca oarecare, cu sefi, cu stat la birou pana ti se lipeste scaunul de fund, cu tracasari zilnice, termene limita si perioade aglomerate cand pleci dimineata si vii franta dupa ce se insereaza, cand abia ai timp sa schimbi o vorba cu partenerul, sa vorbesti cu cei mici, sa ii dragalesti, sa verifici teme s.a., sa mai faci, daca mai ai energie si ceva treaba si apoi sa imbratisezi terminata perna ca sa ai satisfactia ca a doua zi sa o iei de la capat. Si in week-end, aproape invariabil, sa iti ocupi timpul cu activitati casnice, ce si-au asteptat rabdatoare randul pe agenda ta incarcata.
Imi dau seama ca desi imi plac oamenii, implinirea mea nu vine din faptul ca o parte din timp mi-l petrec alaturi de oameni adulti si nici a unui program (fix in teorie elastic in practica) de plecare/venire undeva sau de undeva. Da, imi plac oamenii, imi place sa fiu in compania lor, sa ma implic sau doar sa observ, sa ma simt valorizata ca fiinta umana inainte de a primi eticheta "mama" cu tot ce decurge din ea, insa in acelasi timp imi dau seama ca nu am nevoie de compania activa a altora ca sa ma simt bine.
De cand stau acasa si mi-am descoperit noi pasiuni, de cand am descoperit atatia oameni interesanti pe internet cu care pot vorbi despre orice, din cele mai diverse domenii, imi dau seama tot mai mult ca ma indepartez de cea care eram inainte sa devin si mama Ioanei. Mama doar lui Tavi si a Sandrei avea o alta gandire si o alta mentalitate fata de mama lor si a mezinei. Si constat ca nu mi se intampla numai mie. Mamele de acum (o parte, cel putin) incep sa isi regandeasca viata, sa isi delimiteze mai clar prioritatile, sa isi planifice astfel viitorul incat, fara a iesi complet din sfera profesionala, sa aibe mai mult timp pentru familie.
Imi spunea cineva candva ca nasterea unui copil inseamna sa renunti la toata viata ta anterioara. Atunci am zis ca nu are dreptate, si pe de o parte, nu are, pt ca sensul dat era de renuntare si pierdere. Gandita insa ca renuntarea la o viata care, privita acum, nu te mai reprezinta, o etapa necesara in definirea ta ca om dar care poate fi depasita fara regrete, oarecum inclin sa ii dau dreptate.
Pentru mine nasterea mezinei a reprezentat inceputul unei noi vieti. E greu pt ca sunt la inceput de drum in ceea ce fac, dar fac ceea ce imi place, chiar daca nu am un venit sigur si constant. Norocul meu ca am un sot minunat, bland, intelegator si care m-a sustinut intotdeauna. Asa ca acum pot sa stau cu pitica, sa iesim sa ne plimbam, sa descopar si eu iar lumea alaturi de ea, sa salutam amandoua oamenii pe strada, ea sa ii intrebe si ce fac, sa suradem soarelui, sa culegem papadii, sa o privesc alergand dupa "pui", pisici si caini...
Va pup pe toti ca tocmai ma striga sa ies afara. Ziceam ca nu am sef? Am! Dar tare dulce e. Si mai doarme si la pranz, asa ca pot dormi si eu cu "sefa" la "birou".

joi, 10 mai 2012

Ai vazut?

- Ai vazut, mami, ai vazut? ma asalteaza Ioana entuziasmata.
- Ce sa vad, Ioana? o intreb, la randul meu, incercand sa imi dau seama la ce se uita.
Sta cu ochii pe cer si degetelul ei arata undeva in sus. Ii privesc pletele si degetelul si parca nu am ochi si pentru chestia care i-a captat interesul
 Se intoarce mirata spre mine, ca nu admir si eu ceea ce ei i se pare foarte important.
- Mami, uite, puii!
Mda, inca se numesc toate pasarile "pui". Un stol de porumbei si-a luat zborul de pe acoperisul unuia dintre blocuri. Zboara organizat pe deasupra noastra, planand usor si apoi dand repede din aripi ca sa reajunga iar pe acoperis. Pe Ioana o fascineaza ca de fiecare data, si tot ca de fiecare data, ii spun:
- Sunt porumbei, Ioana. Spune si tu: porumbei!
- Pombei, vine raspunsul ei cristalin.
- Hai, repeta: po
- po
- rum
- um
- bei
- bei
- Porumbei
- Pombei!
Apoi da sa se aseze pe vine, cu degetelul ridicat urmarindu-le zborul in care s-au lansat iar.