M-o apucat harnicia

Noroc ca nu tine mult, dar acum am dat navala in sifonier (stiti voi, locul in care se tin lucrurile sifonate) si ma mir si eu ce poate iesi din strafundurile la care nu am mai umblat demult.
De ceva vreme domnul meu sot ma bate la cap sa selectionez ce port si ce nu, ca prea s-au strans multe. Am haine de pe vremea cand puteam pune lejer cele 50 de kg ale mele si mai ramanea si un pic de loc. Acum cu tristete remarc ca in veci nu or sa mai imi vina (desi ani intregi am visat cu ochii deschisi la ziua in care voi intra iar in ele). Problema e ca fiecare haina imi trezeste amintiri, unele mai mult ca altele. Sunt unele primite de la mama (si de acelea chiar nu ma pot desprinde), altele cumparate cu anumite ocazii (si iar e greu sa renunt la ele). Am reusit insa sa umplu un sac cu lucruri de dat si voi incerca sa pitesc restul prin pod, in alti saci. Imi raman haine insa din bebelusia copiilor, cateva doar care imi sunt foarte dragi, ca de celelalte am scapat de mult. Si daca am inca o bluzita de cand eram eu de 50 cm, pastrata de mama mai bine de 40 de ani, cum sa nu pot si eu pastra cateva dragalasenii?
Voi cum va descurcati cu lucrurile de care nu aveti nevoie dar totusi nu va  indurati sa le aruncati?

Librarie online

Din cand in cand cumpar carti de pe libris.ro. Au carti de la o multime de edituri, cuprinzand o multime de domenii de interes, la preturi bune. Peste 24000 de titluri constituie o oferta impresionanta.
Saptamana aceasta Libris are o oferta pentru toti iubitorii de carti: reduceri substantiale si transport gratuit. Si zau ca merita investit in cultura, mai ales in conditiile in care cartile iti sunt livrate fara sa mai umbli prin librarii pe caldurile acestea. Un simplu click, din fata monitorului si cineva se va ocupa sa iti faca un pachetel si sa iti livreze cartea. Indiferent ca te pasioneaza arta, calatoriile, ca vrei sa citesti beletristica sau ceva despre afaceri, drept, IT, medicina, sanatate sau ai nevoie de manuale scolare, enciclopedii si carti sau caiete de lucru pt copilul tau, aici e locul de unde ar trebui sa iti incepi cautarile. (Bineinteles ca sunt mai multe domenii decat ce am insirat eu aici)
Au de la carti pentru copii de cativa anisori pana la volume "grele".
Eu zic ca merita sa va umpleti cosul cu cateva carti bune de citit in concediu si nu numai. Nu aveti nimic de pierdut daca le faceti o vizita

Spre dimineata

As putea spune ca am cam luat-o razna. In ultima vreme citesc mult, foarte mult. Unele carti sunt usurele, luate din biblioteca fiica-mii, cum a fost seria de la "Academia Vampirilor", apoi seria "Orcii", apoi ceva Agatha Christie, apoi iar carti pt adolescenti....
Cam un volum pe zi sau maxim la doua zile, de se uita fie-mea la mine cu ochii mari. De mult timp nu am mai facut un maraton din asta de stat cu nasul in carti. Acum am dat peste un volum care de mult isi astepta randul la citit, dar cum am terminat tot ce avea fie-mea si tot ce luase de la biblioteca, am inceput sa il citesc intr-o doara.Patru romane mititele intr-un singur volum. Jeffrey Archer, cu "Prizonier prin nastere", Michael Koryta cu "Doreste-ti noaptea", James Patterson & Gabrielle Charbonnet cu "Duminici la Tiffany" si "Despartirea de Jack" a lui Gareth Crocker.
De fapt, volumul acesta e motivul pentru care sunt treaza si la ora aceasta, pt ca m-a pus pacatul sa incep al treilea roman seara si nu am putut abandona actiunea. Putina intriga, un pic de tradare, un prieten imaginar si o mama dura si un deznodamant fain... Nu e in firea mea sa fac recenzii, dar cartea asta mi-a placut, poate si pentru ca simteam nevoia unei povesti caldute si siropoase de iubire.
Aaaa, si ca tot spun de cartile acestea, unul dintre autori a povestit de influenta pe care a avut-o asupra lui Stephen King, cu al sau "On writing". L-am depistat si pe acela pe scribd asa ca m-am apucat voiniceste de citit.
Canta cocosii in timp ce eu ma gandesc la vorbele spuse candva de profesorul nostru de psihologie militara: "Daca ai doar trei ore de dormit intr-o noapte, cel mai bun e intervalul de la 3 la 6 dimineata". Doua ore le-am ratat deja. Ma duc sa o prind pe ultima, mai adaug inca una de la mine pana se trezeste pitica si voi fi fresh pt un nou inceput de zi. Vorba maica-mii :"Lasa ca am timp sa ma odihnesc in mormant". Incurajator, nu?

Facerea de bine

Cred ca toti sau macar o buna parte dintre noi ne ajutam semenii. Indiferent ca e vorba de un sfat, de un umar pe care sa planga cineva, un ajutat la mutat sau in orice alta situatie, ne place sa facem fapte bune. Cel putin mie imi place, dar pana in momentul in care nu sunt luata de fraiera.
Am fost si eu ajutata de-a lungul vietii si am incercat sa fac si eu bine, in masura in care s-a putut. Sotul meu e la fel, ba, daca stau bine sa ma gandesc, e chiar mai darnic decat mine.
Zilele trecute ne-am intalnit in supermarket cu un cuplu cunoscut inainte de nasterea mezinei. Am scris despre ei atunci, au amandoi probleme de sanatate si totusi traiesc asa cum pot, fara sa ii deranjeze pe altii. Pana azi.
Ieri al meu a venit vesel acasa si mi-a spus ca a fost sunat de L. sa il roage sa le dea cu imprumut o suma, destul de mare. Au spus ca le trebuie urgent, ca M. are nevoie de medicamente iar ei nu mai au de unde sa imprumute. Sa nu ne suparam, dar eram ultima lor speranta. Asa ca al meu sot a luat un avans din salariu, ca nici noi nu aveam suma asta, si le-a dat-o, spunandu-le, in acelasi timp, ca nu trebuie sa ne mai dea banii inapoi. Sa ii considere un cadou pt M., a carei zi de nastere a fost acum 3 zile.
Azi, L. a sunat din nou, ca nu le-au ajuns banii si sa le mai dam, ca medicamentele au fost mai scumpe si nu au reusit sa le ia pe toate. Al meu a incercat sa le spuna ca nu avem cum sa mai facem rost de bani si ca nu ii putem imprumuta. Pana aici a fost ok. Am incercat sa inteleg situatia din punctul lor de vedere.
Insa dupa ce au vorbit ei, a cerut ea sa vorbeasca cu mine. Mai intai si-a cerut scuze ca ne-a deranjat, apoi a inceput sa ma intrebe daca totusi nu ii mai putem imprumuta. Nu, nu mai putem, pentru ca nu avem nici noi. A inceput apoi sa imi spuna ca e programata la medic, ca trebuie sa mai ia medicamente si ca nu are bani si m-a intrebat iar daca totusi nu putem face rost de bani pana pe 15. Nu, nu putem, am raspuns iar. Ce m-a lasat masca a fost raspunsul ei :" Ei, atunci dupa data de 15, va mai sun eu!". De parca era de la sine inteles ca noi trebuie sa le mai dam lor bani, ca noi avem de unde, vezi doamne.
Nu imi place sa fiu luata de fraiera si nu suport sa incerce cineva sa ma manipuleze pe premisa ca o duce mai rau decat mine iar eu ar trebui sa ma simt obligata. Nu as fi spus nimic daca ea nu ar fi crezut ca acolo unde sotul ei nu a reusit poate ea sa intoarca situatia in favoarea ei. Nu m-am nascut ieri, am vazut destule in viata si nu sunt sau nu mai sunt genul care sa isi faca procese de constiinta ca nu a ajutat in permanenta pe cineva in necaz.

4 ani

Nu am scris in ziua cand pitica a implinit 4 ani. A fost o zi speciala, cu momente magice, dar petrecute doar intre noi, pe o ploaie torentiala. Nu i-am serbat ziua cu fast, nu am invitat copii, nu am facut nimic din ceea ce alti parinti fac pt copiii lor. Nici macar tortul nu a fost cumparat, cu personaje din povesti si pret pe masura.
Nu...
Banii s-au dus pe o bicicleta roz, pe jucarii si baloane, pe joaca intr-un loc special de joaca. A ras, a pictat, ne-a imbratisat, s-a jucat cu alti copii. Perfect. Seara am incropit rapid un tort dintr-un blat de tort cumparat, crema, banane si frisca. Am uitat sa iau lumanari si o singura lumanare s-a aflat pe tort. Dar i-am cantat "Multi ani traiasca", si a cantat si ea cu ochii stralucind de fericire si a suflat in mica lumanare palpainda. La fel, perfect.

Franturi

Ploua de parca nu a plouat de decenii. Atat de rau si mult incat santul pe care ni l-au facut de o saptamana astia care cica ne trag canalizare s-a umplut cu apa in 5 minute.
Ma uit trista la rufele mele de pe sarma, unduind sagalnic in bataia vantului si a ploii. Abia le pusesem de o 1/2 de ora cand au aparut primii stropi si m-am gandit ca o ploicica nu are cum sa le dauneze. In conditiile in care ar fi ramas doar o ploicica. Dar daca as fi Noe si as vedea ploaia asta, cu siguranta as urgenta pregatirile.
Dimineata am iesit sa smulg buruieni, desi as prefera sa dispara singure. Dupa atata ploaie insa, banuiesc ca in 2 zile vor fi la loc.
Mi-e sufletul plin si oarecum am sperat ca munca fizica bruta sa ajute. Nu a mers, asa ca mai bine ma intorc la migaleala mea. Mi-am dat seama ca in urma cu 10 ani nici nu mi-ar fi dat prin minte ca unul dintre copiii mei va pleca departe si eu voi accepta lucrul acesta pt binele lui. Dar ce bine poate fi departe, inconjurat de straini, si abia odata pe an sa manance mancare gatita de mine? Nu stiu cum se simt parintii celor plecati din tara, dar pe mine a cazut cerul cand mi-a spus ca vrea sa plece si mai departe, in Norvegia. Macar nu va fi un ocean intre noi, dar chiar si asa e incredibil de dureros. Stiu ca aici nu are nici un viitor, ca viata e din ce in ce mai grea, ca politicienii iti sug tot sangele si iti ucid speranta si ce e mai grav e ca ne determina copiii sa plece departe si pe parintii de copii mici sa ii paraseasca doar pt a le putea pune mancare pe masa. Mi-e sila de toata clasa politica lafaindu-se in palate si masini de fite, trimitandu-si odraslele la scoli straine, cumparandu-le bolizi de ultima ora cu care schilodesc nevinovati si au tupeul sa pretinda ca toata tara sa inteleaga masurile de austeritate. Niste hoti si mincinosi toti! Nu mai urmaresc demult stirile, nu mai stiu cine e ministru si la ce, nu stiu pe ce teme se mai cearta partidele si nici nu vreau.
Sunt satula de ei si minciunile lor.
De curand mi-a spus si fiica mea ca ar vrea sa plece din tara dupa ce isi termina studiile. In cate bucati se poate frange inima unei mame?

La cirese

Cand l-a adus tata acasa, acum cativa ani, era doar un bat pipernicit cu cateva ramurele. Il luase tata de la pepiniera, in calitate de cires de-ala care face fructe mari, rosii, pietroase, zemoase. Numai cand ma uitam la el si imi imaginam ce productie vom avea in cativa ani imi lasa gura apa.
In primul an cand a rodit, a facut niste chestii mici, mai mult sambure erau, negre si amare. Atat de amare incat iti faceau instantaneu "gura punga". A devenit clar ca nu e ciresul visat de toti,  dar crescuse oarecum si dadea umbra, asa ca a fost lasat sa isi duca traiul mai departe.  Si daca anul trecut a facut niste fructe destul de bune, din care a iesit o dulceata bestiala (desi au iesit doar vreo 5 borcane, ca sfanta lene m-a impiedicat sa curat mai multe), anul acesta s-a intrecut pe sine insusi. Ne-a daruit crengi si crengute pline de fructe dulci-amarui, de un visiniu aproape negru. Perfect, nici nu ii puteam cere mai mult. A avut chiar grija ca ciresele sa fie un pic mai mari ca anul trecut, sa le curat mai usor.  Ce mai, o dulceata de cires!
Si ca sa nu spuneti ca mint sau il laud degeaba, va aduc si dovezi

Cotidian

E tare aiurea sa lucrezi de acasa, pentru ca toata lumea are impresia ca e ca si cum as fi mereu disponibila. Nu, nu e vorba de cei care imi spun mereu "aaaa, pai tu stai acasa toata ziua, ai timp!". Nu, e vorba strict de cei de acasa si treburile inerente unei gospodarii. Pune masa pt aia mica, strange in bucatarie, fa si ceva de mancare si o cafea si ce-o mai fi... Gata, frana.
Dragilor, cand sunt acasa, sunt la munca. E clar? Program de la 9-17, cu pauza de masa, de cafea si ce o mai fi pe langa (inghetataaaaaa). In rest, nimic!
No, totusi a' mica nu pricepe. Asa ca azi, ca sa ii dau si ei de lucru, i-am pasat niste fluturasi (pe care i-a luat mai intai singura si abia dupa aceea s-a indurat sa ii arate), cateva margele si un pic de sarma si i-am dat de lucru. Si asa ma bate la cap ca vrea alta bratara, acum si-o face singura. Doar mai sunt 3 zile si implineste 4 ani, e mare de acum :)
Ei, si cum stateam noi doua ca fetele si munceam cu spor, la un moment dat o vad ca se uita gales la mine, si imi spune brusc:"Mami, sunt mandra de tine!" Ii zambesc dulce chiar inainte sa lanseze bomba :" Ai si tu burtica mare ca a mea!".
Amu', ce pot sa mai spun? Trebuie sa slabesc, musai! Care stiti vreo dieta cu rezultate maxime intr-o saptamana sau doua? Ca si asa peste vreo 2 saptamani trebuie sa merg la o nunta, numai bine se nimereste!

Schimbare de paradigma

De 2 zile stateam cu un aviz de la vama si mai asteptam inca unul, care trebuia sa soseasca aproximativ in acelasi timp. Azi am asteptat pana la 4, ajungand pe ultima suta de metri (mai exact cu 4 minute inainte de ora inchiderii) la biroul vamal. Aveam nevoie de continutul pachetului, cat mai repede si inainte de Rusalii, dar n-a fost sa fie. Dupa ce am terminat si deja eram in drum spre casa, ma suna fie-mea sa imi spuna ca a venit un mandat si avizul ala mult asteptat. Am luat foc instantaneu, pt ca avizul era cu data de 19. Macar ieri daca ar fi venit sau macar astazi pana am plecat, ar fi insemnat sa castig timp la comanda pe care o am si sa evit sa mai cheltui 7 lei (cat e drumul) fara sa pun si cheltuielile de magazinas. Si m-ar fi scutit de inca 1 ora jumate pe drumuri, cat imi ia mie sa ajung pana la biroul vamal si inapoi.
Nu va spun ce a fost in mintea mea referitor la postarita si modul in care isi face treaba si cum dauneaza lucrul acesta intereselor mele.
Insa, la intoarcere, m-am intalnit cu ea. Mergea grabita, cu niste hartii in mana, cu geanta aia mare de postas atarnata si cu o privire haituita si brusc mi-am dat seama ca saraca nici macar nu ajunsese acasa inca, la ora 7 seara si ca probabil nici nu va ajunge prea curand. Mi-am dat seama apoi ca e perioada cand se dau pensiile, alocatiile si ce or mai fi ele, de care uitasem de cand imi vine totul pe card. Si ca probabil are atat de mult de alergat incat numai de avizul meu nu mai avea chef.
Si stau si ma gandesc de cate ori in viata am judecat pripit o situatie, doar din punctul meu de vedere, fara a incerca sa ajung la fundamentul actiunilor altor persoane.

In fuga

Primesc acum 2 zile un email de la emag :"NU DESCHIDETI! Preturi gresite". Nu deschid, ca si asa am avut o gramada de treaba de numai de preturile lor nu aveam timp. Ieri insa, mai primesc un mail, tot de la ei:"Hei, ai vazut preturile gresite?".
Oameni buni, nu le-am vazut! Si nici nu am de gand sa le vad! Daca asta e reclama pt voi, pastrati-o si hotarati-va o data, pt ca mai sunt si ca mine care dau curs invitatiei de a NU deschide un mail.
In alta ordine de idei, ieri am fost intr-un magazin cu o gramada de nebunii, numai bune de alimentat hobby-uri. Asa ca nu m-am lasat pana nu am luat cu mine niste tulle intr-o culoare atat de faina incat nu se facea sa il las acolo. Trebuie sa ii fac mezinei rochita pt nunta nasei ei si daca la inceput eram hotarata sa i-o fac alba, acum pendulez intre rozul acela cu o tenta de mov si alb.
Pitica s-a pricopsit cu varsat de vant. Pe data de 13, strict la 2 saptamani de la serbarea de la gradinita, i-a aparut o bubita pe nas, pe care si-a scarpinat-o. A doua zi i-au aparut si altele asa ca am inceput sa banuiesc cam ce are, insa cum boala a debutat dupa-amiaza iar doctorita noastra avusese program dimineata, nu ne-a ramas de facut decat sa dam o fuga seara la urgenta la spitalul de boli infectioase. Nu pot pricepe cum de si mezina continua traditia celorlalti doi, de a se imbolnavi exact cand incepe weekend-ul.
Trec peste faptul ca asteptau acolo si din cei cu alte probleme si cei muscati de caini si cei infectiosi. Brrrrr...
Insa in momentul in care am fost si noi primiti si i s-a pus automat diagnosticul banuit de noi, mi-a fost inmanata o reteta cu medicamentele pe care trebuia sa le cumpar. Abia in masina m-am uitat pe reteta si mi-a sarit in ochi Romergan. Pt ce, la un copil de nici 4 ani? In rest, Nurofen, Aciclovir si alcool mentolat. Ok, le luam pe astea, dar ajunsa acasa ma pun pe citit prospectul de la Aciclovir si dau peste o chestie care ridica semne de intrebare privitoare la competenta medicului: medicamentul e pt copii peste 6 ani! Nurofen nu ii dau, ca nu are febra si ramane doar alcoolul mentolat, care e frectie la picior de lemn. Postez un strigat de ajutor pe fb si primesc o gramada de sfaturi folositoare, printre care si cel de a cumpara "chicken pox". Pretul insa (83 de lei, de la Sensiblu) este perfect justificat de efectele pe care le are. Dupa prima noapte horror, nedormita, in plansete sfasietoare si zvarcoliri, dupa baita cu extract de tarate si unguentul minune doarme pitica linistita de parca nu ar avea nimic. Fain!
Mi-am adus aminte ca atunci cand descriam in cabinet simptomele mezinei, am mentionat la un moment dat ca nu a facut febra. "Deloc?" m-a intrebat asistenta. "Deloc!". "I-ati luat temperatura cu termometrul?" a vrut ea sa stie. ""Nu, doar am verificat-o". "Si atunci cum puteti fi sigura?" m-a intrebat pe un ton insotit de o privire care spuneau clar ce parere avea ea despre abilitatile mele de a ghici temperatura fara termometru. "Doamna, stiu pur si simplu. E al treilea copil, nu am nevoie sa folosesc termometrul ca sa stiu daca are febra sau nu! Termometrul il folosesc doar atunci cand stiu deja ca are febra, sa vad doar cat e de mare!". Cum sa explici ca mezina nu suporta termometrul, ca e un chin pt ea, chiar daca e din ala cu senzori si ca il folosesc doar atunci cand e neaparata nevoie?
Mi-am dat seama, o data mai mult, ca atunci cand lumea aude ca locuiesc intr-o comuna si  nu in oras, presupune automat ca sunt proasta ca noaptea, ca nu stiu cum se ingrijeste un copil si ca trebuie sa i se explice ca la retardati ce si cum. Well, surpriza! Am constatat ca de cele mai multe ori stiu instinctiv ce le trebuie copiilor mei, unde nu stiu sau nu sunt sigura, intreb, si mai ales stiu ca inainte de a recomanda copiilor un medicament trebuie sa citesti prospectul!
Ieri s-a declansat si la sot varsatul de vant si o astept si pe Sandra la cotitura, sa vad daca o ia si ea pe urmele lor. Deocamdata nimic, dar pana se face si sotul bine mai e cale lunga, deci are timp.
Singurul lucru rau cu boala piticei (pe langa mancarimi) e ca nu are cum sa isi consume energia afara si mai are inca o saptamana de stat in casa. Daca saptamana asta a fost grea, sub aspectul acesta, nici nu vreau sa mi-o imaginez pe urmatoarea.

Copii

Pitica se apropie vertiginos de 4 ani. E comunicativa, dragalasa si furtuna in acelasi timp. In permanenta miscare, vrea sa stie, sa cerceteze si uneori trage concluzii care ne aduc zambete. Asa a fost aseara, de exemplu, cand, vorbind cu tati, i-a spus la un moment dat "tati, esti un geniu". Nu stiu de unde si cum a ajuns la concluzia asta, dar cert e ca a fost atat de dulce si convingatoare incat acum tati e geniul familiei.
Intra in vorba cu toata lumea, oriunde ne ducem. Si zambeste oricui, pe strada, in masina, in magazine.
Aaaa, si mai are obiceiul sa se laude.
Zilele trecute de exemplu am fost la posta sa ridic niste pachete. Cat stateam eu la coada la mesagerie ea a intrat in vorba cu doamna de la un ghiseu alaturat. I-a zis buna ziua si a asteptat sa i se dea atentie. Femeia i-a admirat papusa pe care o tinea in brate, asa ca Ioana s-a simtit datoare sa ii explice mandra ca "mami mi-a facut-o". Doamna a ramas un pic derutata, dar apoi si-a revenit si i-a admirat fundita. "mami mi-a facut-o!". Un alt moment de deruta in timp ce fie-mea zambea ca un ingeras. Femeia a incercat apoi sa o identifice pe mami aia care face si desface. Mi-a zambit si i-am intors zambetul. Da, mami face.
Iar unghiile micutei? Fiecare are o alta culoare si cui intreaba ea explica ca pt retardati: "Bunu mi le-a facut!". "Buna?" vine de obicei intrebarea. "Nu, bunu!" Priviri nedumerite, cerand explicatii.
Ah, bunu isi face singur plutele (orice pescar sau sotie/mama/fiica/sora de pescar care se respecta stie la ce ma refer) asa ca are oje in cele mai diferite si aiuristice culori, pe care Ioana le adora. De cate ori mergem pe la ei, bunu ii reimprospateaza manichiura, in culorile pe care le extrage cu grija pitica din cutia cu minuni. Asa ca are unghiile colorate in rosu, portocaliu, galben neon, turcoaz, albastru etc. Adevarata nebunie! Nu prea ma dau in vant dupa oja folosita la copii, dar ea luase obiceiul sa isi roada unghiile iar manichiura asta colorata i-a stopat obiceiul. In consecinta, continuam cu gratie sa reimprospatam mereu oja.
Tavi e in continuare in Timisoara. Vorbim aproape zilnic si m-am obisnuit cu ideea ca e pe picioarele lui, departe. Si-a achizitionat oale si ceaun, invata sa gateasca si scrie cu gratie pe blogul personal, dar cam ca mine, din 2 in 3 saptamani. Ok, el scrie mai des ca mine.
Sandra mai are un pic si termina clasa a 10-a si deja o bate gandul sa isi caute job. Problema e ca nu are inca 16 ani, varsta implinita de majoritatea colegilor ei asa ca inca sunt in dubii daca sa ii dau sau nu aprobarea. Si e frumoasa si desteapta (cra-cra) si termina clasa printre primii din clasa ei, daca nu o fi chiar prima. Deocamdata nu are inca toate mediile incheiate asa ca nu am cum sa fiu sigura, dar e cert ca are o medie pe care eu nu am avut-o in liceu :D. Citeste mult, isi face singura o biblioteca (adica isi cumpara carti din banii ei) si imi sugereaza ce ar trebui sa citesc sau ce filme ar trebui sa vad. In acelasi timp e consultantul meu pe probleme de bijuterii si alte accesorii.
Nu prea am pus poze cu toti copiii mei, asa ca va las acum cateva sa ii vedeti

Viata asa cum e ea

In urma cu ceva ani, luam viata in piept cu incrancenare. Remarcile altora ma dureau, ma framantam si chinuiam de cate ori cineva imi arunca vreo vorba de ocara. Cu timpul, am decis ca nu trebuie sa ma mai agit, nu trebuie sa imi mai fac sange rau pt orice remarca rau voitoare pentru ca oricum e imposibil sa impac pe toata lumea.
Persoanele dragi, cele care intr-adevar conteaza, indiferent ca sunt din familie, prieteni vechi sau oameni fantastici si minunati cunoscuti pe net, nu ar spune sau face nimic sa ma raneasca iar ceilalti... e treaba lor ce parere au despre mine, nu e treaba mea. Viata e atat de scurta si noi trecem atat de repede prin ea incat e pacat sa pierdem timp pretios facandu-ne sange rau pt cei care nu ne plac.
Azi a fost o zi trista, pt ca azi am aflat ca un prieten de al sotului meu a murit. Era tanar inca, (tanar pt notiunile mele de varsta de acum, nu cele pe care le aveam la 20 de ani). Fiul lui e doar cu un an mai mare decat fiul meu. S-a stins fara ca medicii sa stie macar ce are. N-au reusit sa il vindece dupa 3 luni de analize si tentative si l-au trimis acasa, sa nu cumva sa le moara lor in spital. A murit la 2 zile de la externare.
Am realizat, o data mai mult, ca viata noastra se poate sfarsi oricand. Nu ajungi neaparat sa mori de batranete. Conteaza ce lasam in urma, ce am facut, ce suflete atingem, ce ramane dupa noi.... si e pacat sa irosim putinul timp pe care il petrecem pe pamant in ranchiuna si certuri.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Adi. Drum lin, om bun!

Urmarea povestii

Am dus iar caina la pansat si de data asta a facut ceva mai multa galagie. Romi a asteptat cu ea afara pana cand pisoiul din cabinet a iesit in siguranta cu stapana. Noroc ca l-am vazut la timp si nu am intrat direct cu caina, ca altfel bietul motan cred ca facea infarct pe loc. Ar fi fost insa pe maini bune si in locul cel mai potrivit :D
De data asta Leea a marait, s-a zmucit si a facut urat la doctor. A dat chiar sa il muste, dar din fericire avea botnita pusa. Dupa ce i-a pansat rana si a atentat de 2 ori la fundul ei (un antiinflamator si un antibiotic) sunt convinsa ca Radu e pe lista cu "de muscat neaparat" a Leei.
Si ca tot va povesteam de incidentul cu tipul baut acrosat de soferita din Tulcea, aveti aici ocazia sa il si vedeti (apare si sotiorul meu pe la secunda 27 :D ) http://www.reporterntv.ro/stire/un-barbat-din-lumina-care-mergea-pe-sapte-carari-a-fost-accidentat-de-o-soferita-vedeti-ce-alcoolemie-avea-acesta
Vedeti deci ca noi nu ne plictisim. Voi?

Intamplari de seara

De cateva zile, una dintre catele e dezlegata. Cealalata e legata, sperand noi, in felul acesta, ca nu se vor mai bate. Bantuie tiganii cu intentii de "sparlit" pe strazile noastre, deci e bine sa ai un latrator mare in curte care sa ii faca sa se razgandeasca.
Aseara insa, nu  stiu ce i-a casunat iar Leei pe Xara. Nu stiu de ce nu invata ca nu are nici o sansa in fata ei, si ca o incaseaza sistematic de cate ori incearca sa o atace. Asa ca, abia venit acasa, sotul meu a trebuit sa intre intre ele sa le desparta. Faceau suficienta galagie incat sa alerteze vecinii, care s-au strans si au inceput cu sfaturile: : "toarna apa pe ele", "vezi sa nu te muste", "lasa ca se potolesc ele singure". Vezi sa nu! Am incercat cu apa, dar nici nu se sinchisesc. E frustrant sa vezi rani, sa vezi sange si sa nu prea ai ce sa le faci. Am reusit insa sa le despartim in cele din urma, le-am facut o verificare rapida (Xara avea botul plin de sange, dar nu era al ei), Leea avea piciorul sfartecat... S-a impus o singura solutie, imbarcarea impricinatei si plimbarea ei urgenta spre medicul veterinar. Radu are grija de ele de cand au intrat in familia noastra si dupa cum ne-a spus si el, probabil se vor bate pana cand una din ele moare sau dispare. Ne-a asteptat la cabinet, a curatat rana (maraia Leea, dar totusi a suportat cu stoicism), noi am umplut cabinetul de sange si dupa ce am promis ca revenim azi la pansat ne-am luat la revedere.
Pe drumul spre casa, adica aproape de casa, inainte sa intram in localitate, fii-mea mai mare vede un om pe jos si o masina parcata mai incolo. Romi a vazut-o doar pe femeia care se agita pe marginea drumului, destul de departe de masina. Eu, atenta simultan la mezina si la Leea, nu am vazut nimic.
Dupa vreo 50 de metri, Sandra ne intreaba de ce nu am oprit. Nu vazusem, am raspuns. Facem cale intoarsa, parcam in spatele masinii cu nr. de TL si coboram. Un ins plin de sange, baut, pe jos. O femeie disperata si in lacrimi incerca sa il convinga sa stea la pamant. El nu, ca nu are nimic. Ea sunase la 112 si astepta sa apara politia si salvarea. El doar vroia sa plece acasa.
E a doua oara cand am ocazia sa vad rapiditatea interventiei celor apelati la 112. Cam in 5 minute, daca nu mai repede, a aparut politia rutiera si dupa alte cateva minute a ajuns si salvarea. Eu m-am intors la  masina noastra, ca pitica plangea, Sandra incerca sa o calmeze si caina se agita in spate. Romi a ramas sa fie martor. Pe scurt, asa cum am aflat mai tarziu, omul cu pricina era beat mort (sau aproape, cu o alcoolemie de 1.12), avea un rucsac pe care il flutura pe langa el, femeia a agatat rucsacul cu masina, l-a tras si pe om dupa rucsac, el a cazut, s-a lovit la frunte si cam asta a fost. El a fost consultat de cei de pe ambulanta, dar pt ca incepuse sa urle la doctorita si a facut-o in toate felurile, dupa ce i s-a spus ca ar trebui dus la spital pt analize iar el a refuzat cu indarjire, a fost lasat sa plece dupa ce a semnat ca refuza internarea.
Dupa ce am plecat si noi, mi-am intrebat sotiorul de ce nu a oprit cand a vazut femeia disperata ca ii face semn. Mi-a raspuns foarte senin ca el a vazut-o doar pe ea, la ceva distanta de masina si si-a imaginat ca vrea sa faca autostopul. Si era foarte convins ca nu avea cum sa o ia, ca doar el nu mergea incolo. Omul ala pe jos nu-l vazuse.
Mai sunt seri din astea un pic anormale, care te fac insa sa te simti mai viu. Azi mergem iar cu caina la pansat si sper doar intr-un drum fara incidente.

Comentarii...

Acum realizez ca nu am scris de 2 luni jumate. De fapt, de un an, din 2012. Sfarsitul lumii a venit si a plecat, probabil ca nu i s-a parut nimic interesant pe aici.
La multi ani si bine v-am gasit si in noul an si va multumesc tuturor celor care ati fost alaturi de mine pe parcurs.
Ce m-a hotarat sa scriu azi a fost un articol de pe un blog al unei mamici tare draga mie, blog pe care il frecventez deseori. Articolul e, ca tot ce e scris de ea, foarte fain si plin de invataminte. Cum totusi eu sunt uneori un pic impotriva opiniei generale, si cum nu era frumos sa ii ocup o pagina doar cu rautacioasele mele comentarii, am decis sa preiau o parte din articolul ei si sa comentez liber acasa la mine.
Articolul original il gasiti aici si sunt convinsa ca o sa va placa. Va va face placere sa cititi si celelalte articole, savuroase si bine documentate.
Ma intorc insa la articolul de care v-am povestit si aici preiau de pe blogul Gabrielei.

Comentariile mele vor fi scrise cu litere italice, imediat dupa fiecare articol, sa nu stati sa pendulati intre "initial" si "interpretare": Uneori e scris direct in ce i-as spune eu copilului, alteori doar ca un simplu comentariu. Va veti da voi seama ce si cum. Nu e insa tot ce i-as spune sau tot ce as avea de comentat...

"Zilele acestea am gasit pe net o stire despre o mama care i-a dauit fiiului sau in varsta de 13 ani un iPhone, insotit de un contract de utilizare. Genial!!! [...]

Contract de utilizare a iPhone-ului

1. Acesta este telefonul meu. Eu l-am cumpărat. Eu l-am platit. Tie doar ti-l imprumut.

Da si nu! Un cadou e totusi un cadou. Pentru ca inceputul acesta contrazice sfarsitul, acel "suntem impreuna in asta". Aici e mai mult vorba de o punere a piciorului in prag cu mesajul clar" eu sunt seful! Faci ca mine sau altfel e de rau". Pentru mine cel putin, un telefon e un obiect cu foloase de ambele parti. Pe de o parte copilul il foloseste ca sa mentina legatura cu prietenii si cu noi, pe de alta parte ne da posibilitatea (noua, parintilor), sa verificam copilul si sa fim mai aproape astfel

2. Eu trebuie sa stiu intotdeauna parola.

Telefoanele copiilor mei nu au avut niciodata parola, deci nu vad rostul unei parole

3. In cazul in care suna, raspunde! Este un telefon. Spune “buna ziua”, fii respectuos. Nu ignora niciodata un apel telefonic în cazul în care pe ecranul telefonului scrie “mama” sau “tata”. Niciodata!

La varsta asta deja stie ca nu trebuie sa ignore un telefon, mai ales din partea parintilor.  Aici isi spune cuvantul educatia de pana acum

4. Preda cu promptitudine telefonul unuia dintre parintii tai la 7:30 pm in fiecare zi lucratoare si la ora 9:00 pm în fiecare zi de week-end. Telefonul va fi inchis pe timpul noptii si va fi deschis la ora 7:30 am. Dacă vrei sa suni la altcineva ai carui părinți lor pot răspunde primii, atunci nu suna si nici nu trimite mesaje. Asculta-ti intuitia și respecta alte familii, cum am vrea si noi sa fim respectati.

Dimpotriva, daca suni la ore rezonabile (si acestea sunt deja conditionate de luarea telefonului), si ai ceva important de comunicat, suna! Spune "buna dimineata/ziua/seara", prezinta-te, fii respectuos si cere sa vorbesti cu prietenul tau.

5. Nu ai voie sa iei telefonul la scoala. Discuta direct cu persoanele cu care ti-ai da sms-uri. E o calitate in viață. * Jumatatile de zile, excursiile si activitățile extra-scolare vor fi tratate separat.

 Ai voie sa iei telefonul la scoala, dar tine-l inchis in ore. Da dovada de politete. Deschide-l doar daca ai o urgenta, iti e rau sau s-a ivit o problema pe care nu o poti rezolva singur.

6. În cazul în care cade în toaleta, cade sau dispare în neant, tu esti responsabil pentru costurile de înlocuire sau reparații. Tunde gazonul, fa pe bona, pune deoparte cativa bani din cei pe care in vei primi cadou de ziua ta. Se va întâmpla, ar trebui să fi pregătit.

Ai grija cat poti de mult de telefonul tau. Daca totusi se intampla un accident, pregateste-te sa contribui la inlocuirea lui cu o suma din buzunarul tau.

7. Nu folosi această tehnologie sa minti sau sa inseli o alta persoana. Nu te implica in conversatii care ar putea produce suferinte altora. In primul rand trebuie sa fi un prieten bun sau nu te baga!

De acord

8. Nu te folosi de acest dispozitiv pentru a scrie sau a spune ceva ce nu ai spune si in mod direct.

De acord

9. Nu scrie si nu spune nimic din ce nu ai spune altcuiva de fata cu parintii sai. Abtine-te!

Da si nu aici. Adica eu nu as impune copilului asta. Sunt lucruri care se spun doar intre prieteni. Inca tin minte susotelile mele cu prietenele, care sigur nu trebuiau sa ajunga la urechile vreunui parinte. 

10. Fara pornografie! Cauta pe internet numai informatii pe care le-ai impartasi in mod deschis cu mine. Dacă ai o intrebare despre ceva, intreaba pe altcineva – de preferință pe mine sau pe tatăl tău.

De acord

11. Opreste-l, pune-l pe silent si lasa-l de o parte in locurile publice. In special în restaurante, la cinematograf sau în timp ce vorbesti cu o alta persoana. Tu nu esti nepoliticos; nu permite iPhone-ului sa schimbe acest lucru.

De acord

12. Nu trimite si nu primi imagini cu parti intime; fie ca sunt ale tale sau ale altei persoane. Nu râde! Într-o zi vei fi tentat să faci acest lucru, desi esti un baiat inteligent. Este riscant și ti-ar putea ruina adolescenta /studentia / viața de adult. Este întotdeauna o idee proastă. Spațiul cibernetic este mare și mai puternic decât tine. Și este greu sa faci sa dispara ceva de o asemenea magnitudine – inclusiv o reputație proastă.

Perfect de acord

13. Nu face prea multe fotografii si videoclipuri. Nu este nevoie sa documentezi totul. Traieste-ti experiențele. Acestea vor fi stocate în memoria ta pentru eternitate.

Iar nu sunt de acord. Mie imi plac pozele, mici momente din viata prinse din zbor si salvate de la uitare. Si in plus imi place sa vad fotografiile copiilor mei, la care eu nu am participat, ci particip doar ca martor indirect prin poze. Sincer acum, cati dintre adultii de azi nu si-ar dori sa fi avut tehnologia care sa le permita sa aibe cat mai multe amintiri? Nimeni nu tine minte totul, dar atunci cand vezi o imagine din trecut iti reamintesti si incepi sa depeni amintiri... "Aici eram la... cu x si y...."  Nu am multe poze din preadolescenta, nu aveam atunci aparat de fotografiat dar am destule din adolescenta (mai ales de la liceu) si inca zambesc atunci cand am chef de o baie in trecut si imi aduc aminte de oameni si locuri la care nu m-am gandit poate de ani de zile....

14. Uneori, lasa-ti telefonul acasa fara resentimente. Acesta nu este un organism viu si nici o extensie a ta. Învață să trăiești fără el. Fii mai mare și mai puternic decât “frica de a pierde”!

Din nou, nu. Vreau sa stiu mereu pe unde sunt copiii mei, daca sunt bine sau daca nu, sa imi poata cere ajutorul. In lumea tot mai nebuna in care traim, ma simt mai bine cand stiu ca au telefonul la ei.

15. Descarca muzica noua sau clasica sau diferita decât cea pe care o asculta colegii tai. Generația ta are acces la muzica ca niciodată pana acum. Profita de acest dar. Extinde-ti orizonturile!

Asculta muzica pe care o simti. Poate fi aceeasi, asemanatoare sau diferita fata de cea pe care o asculta colegii tai. Doar fii tu insuti fara a incerca sa bravezi sau sa te alaturi turmei. Nu considera parerile altora, nu numai referitoare la muzica, ci la tot ce te inconjoara, ca fiind mai bune ca ale tale. FIltreaza totul, gandeste, foloseste-ti intuitia si invata sa fii tu insuti fara sa te temi ca vei fi marginalizat daca nu te supui curentului obisnuit.

16. Din cand in cand, joaca jocuri cu cuvinte sau rezolva puzzle sau fa teste de inteligenta.

Perfect de acord. Si as completa cu: "scrie poezie, incepe un roman, gaseste un sport care sa iti placa, viseaza, fredoneaza "

17. Priveste în sus. Priveste ce se intampla in jurul tau. Priveste pe fereastră. Ascultă păsărelele. Iesi la plimbare. Discuta cu un străin. Intreaba-te fara sa cauti pe google.

De acord pana la google, pt ca la intrebari trebuie sa gasesti si raspunsuri. Daca eu nu ti-l pot da si nici dictionar nu ai la indemana, foloseste google. Si totusi, ai grija la straini!

18. O sa gresesti. Iti voi lua telefonul. Vom sta jos și vom vorbi despre asta. O vom lua de la capat. Noi doi, Tu și cu mine, invatam mereu. Eu sunt în echipa ta. Suntem împreună în asta."

Suna cam implacabil. Depinde ce gresesti si cata intentie a fost in greseala ta. Sunt atatia "depinde" in raspunsul meu incat e si greu sa il mai dau.

In mare insa "contractul" e interesant. Insa nu e decat in parte ceea ce mi-as invata mezina si le-am spus celorlalti.

Toate-s vechi...

Se vede ca scriu din ani in pasti si se depune praful pe bunatatea mea de blog.
Uneori ma gandesc insa ca nu prea am ce sa scriu.
Oarecum, ca sa citam un poet (nu zic care, da-l stiti voi), "toate-s vechi si noua-s toate"
La vechi numaram urmatoarele:
- fiu-meu e tot la Timisoara
- fii-mea cea mare e tot clasa a X-a
- fii-mea cea mica e tot prescolar
- sotul meu tot se chinuie sa ne tina pe toti pe linia de plutire.
- eu sunt tot cu gargauni si cu planuri de viitor si tot mama cu norma intreaga

Buuuuun, deci am rezolvat-o cu cele vechi

Acum, cele noi:
- peste 3 zile serbam a doua oara 21 de ani de casnicie. Prima oara am sarbatorit pe 13 luna asta, desi pe 12 octombrie am scos actele, acum 21 de ani, numai ca eu am uitat!!!! In seara cu pricina eu am adormit mai devreme iar Romi nu s-a indurat sa ma trezeasca sa imi spuna ca e ziua noastra. M-a sunat insa a doua zi si mi-a spus la multi ani, iar seara a venit cu sampanie, cu bunataturi si cu 21 de garoafe minunate, minunate, carora insa nu am apucat sa le fac poza. Pe 27 insa sarbatorim 21 de ani de cand ne-am legat in fata lui Dumnezeu ca vom avea grija unul de altul pana la adanci batraneti.
- vine frigul! Zau. Tre' sa trimit haine groase la Timisoara, fiu-meu a semnat contractul pe perioada nedeterminata. Asta presupune dat jos din pod saci de iarna si cotrobait in ei (oricum faceam asta, dar daca o si scriu pare mai dramatic).
- fii-mea cea mare s-a apucat de facut site-uri, de invatat pt nu stiu ce concursuri si de facut inamici la scoala, ca raspunde la ore prea mult si prea bine si profesorii si-au marit pretentiile si la ceilalti.
- fii-mea cea mica sta acasa cu muma-sa (nu intrebati care e aia, ca nu recunosc decat in situatii extreme) de vreo 2 saptamani jumate. A prins o raceala urata, tuseste, ii curge nasul si nu ii trece cu nimic. E bagata pe antibiotic acum si sper sa o rezolvam in cele din urma. Insa, in 2 saptamani jumate astea si-a imbogatit sistematic vocabularul, a trecut de la vizionat filmuletele cu Mickey Mouse si Baby Einstein la joculete de colorat si azi era sa imi inghit limba cand am vazut ca a trecut la rezolvat puzzle-uri (deocamdata doar din 12 bucati) direct pe calculator. Nu eu i le-am pus, ci fii-mea cealalta. Acum 2 zile nici nu stia bine cum se manuieste mouse-ul si acum se joaca de parca asta face de la nastere. Mai nou, a inceput sa se certe cu mine cand vreau sa imi verific mail-urile si sa mai schimb o vorba cu prietenii. Cica e calculatorul ei.
- proiectele mele tind sa se cristalizeze.
- vestea cea mare si bucuria imensa pe care mi-a adus-o un concurs, desfasurat pe blogul Cristinei, a fost o gentuta de gradinita, oferita cu mare generozitate de sponsorul concursului, magazinul Totul pentru copii.
E prima data cand castig ceva la un concurs bazat pe o tragere aleatorie, deci va imaginati cat de incantata am fost. Si cum Ioana abia a descoperit ce interesant e sa colorezi fara sa depasesti liniile, a inceput sa se arate foarte interesata de desen, citit, grupat culori si forme (or fi unii care le fac mai devreme de 3 ani si 3 luni, dar pitica la stadiul asta e), numarat si identificat litere, sunt convinsa ca va fi super incantata de continutul gentutei. Va voi da mai multe detalii cand o voi primi.

Mai am noutati, dar pana voi mai scrie se vor invechi si ele...
Cum insa abia astept sa ma bag in pat ca maine am o zi plina, le las sa se invecheasca. O seara buna va doresc si voua, oriunde v-ati afla.

20 de ani

S-au implinit aproape 3 saptamani de cand fiul meu a implinit 20 de ani. Am tot amanat sa scriu si sa celebrez in scris implinirea acestei minunate varste.
Mi-a venit foarte greu sa ii spun la multi ani doar pe skype, sa il privesc doar de departe si sa nu il pot imbratisa, sa nu ii pot face un tort aniversar...
Inca imi e greu sa il stiu departe, inca ... Sunt atatea de spus ce vor ramane nespuse...
Un lucru insa e cert: te iubim, Tavi, din tot sufletul. Oriunde ai decide sa iti traiesti viata, vei ramane mereu copilul nostru. Prin orice incercari vei trece, vom fi alaturi de tine, chiar daca uneori doar cu un sfat, o vorba buna si o imbratisare virtuala.
Sa ai parte de tot ce iti doresti in viata si sa iti traiesti viata frumos, in armonie si fericire. Inconjoara-te de prieteni, poarta-te cu ceilalti asa cum ai vrea sa se poarte cu tine, ajuta de cate ori poti fara a astepta recunostinta, traieste-ti viata dupa propriile reguli fara insa a-i rani pe cei din jurul tau. Fii om, fiule, si fii binecuvantat.
Te iubim mult, mai mult decat vom putea vreodata sa-ti aratam,  si iti multumim ca esti fiul nostru.

Urgenta, iar

Azi am ajuns iar la urgenta. Se pare ca atunci cand ceva se intampla, e intotdeauna multiplicat. Azi mi-a intrat telefonul in greva, mi s-a spart unul din furtunasele de la baie si am ajuns cu sotul la urgenta.
E a doua experienta in mai putin de 2 luni in care implicam serviciul de traumatologie al urgentei. O cazatura, o lovitura la coloana, o durere imensa coborand pe picior si amortindu-l... Cu asta ne-am prezentat.
De data aceasta insa, desi a durat la fel de mult ca la fiu-meu, de fapt un pic mai mult, dar nu conteaza, pot imparti experientele pe buline:
Buline albe:
1. Desi a durat catva timp din momentul in care am ajuns pana cand a fost preluat, am beneficiat de o asistenta draguta la receptie. In momentul in care sotul meu nu a mai putut sta pe scaun in nici o pozitie din cauza durerii, asistenta s-a dus si a cautat o targa si o chestie galbena si tare de-a lungul ei ca sa se poata intinde. Apoi am dus targa mai aproape de intrarea la traumatologie, si cand a vazut ca stau in picioare langa Romi, in ciuda sfaturilor ei de a sta jos (erau niste scaune langa targa, dar la picioarele lui Romi), mi-a intors targa, astfel incat sa pot sta la capul lui. Nu a asteptat si nici nu a primit spaga.
2. Asistenta care ne-a preluat si apoi ne-a dus in locul unde i s-a pus perfuzie a fost la fel de draguta. Ne-a dus apoi la radiografie si ecografie cu acelasi zambet, fara sa para tracasata sau agasata. La fel, nici un semn ca ar astepta spaga.
 3. Asistenta care i-a pus perfuzia cu Piafen si vitamine a fost si ea delicata si intelegatoare si ne-a lamurit si ce e cu perfuzia aia. A venit cu zambetul pe buze si cand am chemat-o ca nu mai curgea perfuzia.
4. Doctorul de la ecografie a fost foarte atent, a cercetat indelung sa nu aibe vreo problema interna. Nu avea.
5. Doctorul din camera de garda (ortoped banuiesc) ne-a vorbit cu blandete si respect, si desi a spus ca nu se vede nimic pe radiografie, ne-a dat trimitere mai departe catre neurochirurgie
6. Doctorul de la neurochirurgie pare sa stie intr-adevar ce face. L-a testat, l-a pipait si a spus ca in ciuda faptului ca nu s-a vazut nimic la radiografie, el nu e sigur ca nu exista macar o fisura pe coloana. A spus ca mai vrea investigatii, printre care si un RMN si a recomandat internarea.

Buline negre:
1. Intregul proces, de la ajungerea la urgenta si pana la internare a durat cam 6 ore.
2. La radiografie, in ciuda faptului ca lovitura a fost la spate, in partea stanga, si lucrul acesta era scris si pe fisa, a fost radiografiat de sus si in partea dreapta. Nu e de mirare ca nu s-a vazut nimic la radiografie

Cam atat deocamdata. Sunt moarta de oboseala si cu nervii in batista. Ma rog sa fie bine, dar tot e greu.

Telefonul si mezina

Ioana aude telefonul sunand si vine intr-un suflet sa mi-l aduca. Se impiedica insa, cade, si trebuie sa sarut genunchi un pic inrositi si obrajori pe care se rostogolesc lacrimi. Cand incepe sa rada, e semn ca nu o mai doare nimic, deci pot si eu sa imi verific telefonul, greu incercat de cazatura.
E relativ intreg, cu exceptia faptului ca se incapataneaza sa imi arate niste dungulite albastre cu verde si galben atunci cand vreau sa fac poze.
Spre marea lui usurare, a scapat de o functie si a ramas pur si simplu ca telefon. Se gandeste cu dor ca mai are un pic si iese la pensie.

Dimineata de vara

Vi s-a intamplat vreodata sa plecati de acasa la treburi mai devreme cu o jumatate de ora doar pentru a va da timp sa va bucurati de ziua abia inceputa?
Ei bine, asta am facut saptamana trecuta. Am plecat spre curs cu jumatate de ora mai devreme. Aveam in plan sa stau un pic sa privesc marea inainte sa intru la cursuri. Cu pitica lasata in grija sora-sii (care mi-a fost de mare ajutor facand pe baby-sitter-ul zile la rand), m-am bucurat din plin de ziua abia inceputa.
Nu am coborat pe plaja dar am fotografiat-o. Si va arat si voua un inceput de zi la mare, in Constanta.

Si la plecarea de acolo am avut parte si de un mic bonus: o joaca de 5 minute cu un husky frumos si cuminte

15 ani minunati

In urma cu 15 ani s-a nascut minunata noastra fiica, Alexandra.
Azi e ziua ei si ii doresc din tot sufletul meu de mama sa aibe parte de o viata plina de bucurii si impliniri, de provocari dar si de obstacole pe care sa le doboare pentru a-si intari si construi caracterul, de iubire si prieteni sinceri si minunati, de sanatate si mult noroc.
Draga noastra draga, te iubim mult, de necuprins in cuvinte, si te vom iubi mereu.
Sa ne traiesti, scumpa noastra!

Bibi

Mai stiti de micutul inger cu ochi albastri de care va spuneam acum ceva timp si va indemnam sa donati pt operatia lui?
Am aflat ca a murit... Si am ramas fara cuvinte... Pentru ca erau deja la clinica din Germania si eu deja imi imaginam ca in curand va fi vesel si sanatos si il asteapta o viata minunata...
Nici acum nu imi gasesc cuvintele si nu ma mai pot gandi la nimic altceva.
Dormi linistit alaturi de ingeri, pui mic si nevinovat, cu ochii ca cerul si inima larga cat o lume intreaga.
Putere parintilor tai.
Nici unul dintre cei a caror viata ai atins-o nu te va uita vreodata!

Eu vara nu dorm

Bine ca nu mai e mult din vara...
Oricum, aseara am mai bifat o premiera in viata mea. Nu stiu daca se inscrie pe lista aia pe care cica orice om ar trebui sa completeze lucrurile pe care vrea sa le faca inainte sa moara.... Cert insa e ca am comis-o! Ce anume? Am dat cu subsemnata la politie.
Pe scurt, luni seara, pe la 7, vecinii nostri au scos iar boxele alea supradimensionate in curte, le-au testat decibelii la maxim si au lasat muzica sa urle. Au ascultat in principal manele, agrementate pe alocuri cu muzica usoara romaneasca, cateva piese straine de prin anii 80 si muzica populara. Totusi tonul (si chiuiturile) erau date de manele.
Am suportat eroic pana pe la 10 seara, in speranta ca dupa acesta ora vor da muzica mai incet. Nici gand! Petrecerea era in toata regula, cu miros si fum de gratar, cu chiuituri asortate si tropaituri... Pe la 10:30-10:40 sotul meu a incercat sa vorbeasca omeneste cu ei, sa dea muzica un pic mai incet. A incercat sa le explice ca pitica noastra nu poate sa doarma. Ce credeti ca au facut? Vecinica sefa peste tartori a inceput sa zbiere la el cum ca in curtea ei face ce vrea (cand s-a mutat si inca nu avea gardul pus facea plaja topless in curte, ca doar era in curtea ei!), ca e petrecere aniversara si ca are de gand sa o tina asa pana dimineata. Si, inainte de a-i tranti poarta in nas, i-a recomandat sa sune la 112 daca nu ii convine.
Am mai asteptat vreun sfert de ora, in speranta ca in pofida declaratiilor belicoase se vor potoli si vor deveni rationali. Ti-ai gasit! Muzica a continuat la fel de tare, dar chiuiturile au crescut in intensitate si numar. Asa ca, in disperare de cauza si Ioana miorlaita mi-am luat inima in dinti si am sunat la 112. Am incercat initial sa sun la politia din comuna, dar nu a raspuns nimeni asa ca am explicat doamnei politicoase care imi e urgenta, am dat adresa mea si pe a vecinilor, dansa m-a transferat unui ofiter de politie care m-a ascultat, mi-a spus ca va transmite echipajului de la noi si mi-a recomandat ca pe viitor (Doamne, sper sa nu fie o data viitoare!) sa sun direct la sediul nostru de politie.
Echipajul de la noi s-a miscat relativ repede, cam in 10 minute, in toiul unor racnete tribale asezonate cu manele infiintandu-se la poarta petrecaretilor. Sunetele acute s-au stins, muzica a fost data mai incet si dupa ce au parlamentat cu vecina noastra care isi proclama dreptul de a tine o petrecere la ea in curte cand vor muschii ei si la ce ora i se nazare, politistii m-au chemat si pe mine sa dau cu subsemnata. Am iesit cu sotul, le-am spus si partea noastra de poveste si in timp ce vorbeam cu ei a iesit si pitica la poarta, sa vada cu cine vorbim. Asa ca politistii au avut si confirmarea ca mezina noastra nu doarme si nici nu poate sa o faca in harmalaia creata de cei de peste drum.
Au fost foarte binevoitori si politicosi si au incercat sa ne faca sa trecem cu vederea incidentul. Totusi, au subliniat ca daca vecinii vor continua sa dea muzica tare dupa plecarea lor, sa ii chemam iar si ne-au dat un numar de mobil al unuia dintre ei. Tare fain! Bravo politiei noastre!
Vecinii au dat intr-adevar muzica mai incet, dar tot au continuat sa chiuie, in ciuda parca. Am reusit totusi sa adormim in cele din urma. Romulus m-a intrebat dimineata daca am mai auzit ceva azi-noapte. Nuuuuu, nimic. Din momentul in care am reusit sa adorm m-am mai trezit abia spre 3, ca se foia pitica. Cica insa ca pe la 2 dimineata vecinii au mai bagat vreo 7 manele la maxim.
Dimineata, in masina, in drum spre curs, in mod ironic radio-ul difuza "eu vara nu dorm". Cand nu vrei tu sa o faci e una, dar cand nu te lasa altii e deja dureros.

Copacii tristi

Imi place vara. Imi plac diminetile senine, aerul cald, bogatia de verde si rosu si galben si orice nuanta imprumutata de la curcubeu pentru a colora florile.
Imi plac copacii mustind a seva, inaltand spre cer ramuri pline de viata verde...
Poate de aceea copacii intalniti azi mi s-au parut cumplit de tristi. In ciuda ramurilor ce se incapataneaza sa traiasca, coaja trunchiului lor a inceput sa se desprinda si sa cada.
Copacii cu pricina strajuiesc una din arterele importante ale Constantei. Probabil ca e felul lor de a se razvrati impotriva poluarii, dar chiar si asa, declaratia lor e una trista si deznadajduita.

 Am mai vazut copaci cu coaja trunchiului crapata, dar acestia sunt in starea cea mai proasta pe care mi-o puteam imagina.

Tolomaca

Titlul de azi nu imi apartine, e doar o adaptare a titlului postat de o doamna fantastica, ce are toata admirtatia mea si al carei articol il cititi aici.
Ieri pitica mea a vrut oua. Nu mananca prea des, de cand a avut o reactie foarte urata la ele pe la un an si a dezvoltat o alergie care abia de curand a disparut.
Asa ca am pus ouale (2!) la fiert si m-am gandit ca pana fierb am timp sa frunzaresc un pic netul. Am avut, bineinteles, timp si tocmai raspundeam la postarea lui slvc (cea cu titlul original), cand sotul meu m-a strigat sa ma intrebe ce miroase in halul ala! Trebuie sa fac o paranteza si sa va spun ca a preluat camera lui Tavi pe post de centru de operatiuni si camera cu pricina e mai aproape de bucatarie decat a mea.
Ce duhnea mirosea? Ouale! Oul de fapt, ca pe unul nu l-am mai gasit, desi e o enigma unde a disparut! Al meu sot a jurat ca nu s-a atins de ele, pitica nici atat, fie-mea cealalta nici ea. Cert e ca am gasit in oala micuta in care le pusesem la fiert doar un ou, niste urme carbonizate si niste smalt sarit.
Veti spune ca se poate intampla oricui! La mine insa e a doua oara cand se intampla, asa ca nu mai beneficiez de circumstante atenuante.
Acum ziceti si voi: nu-i asa ca titlul ma descrie perfect?

DOVADA!

Ca in viata... (II)

Ziua de azi a inceput frumos. Am facut ochi la 7:23 si am sarit din pat constienta ca e tarziu. Convenisem cu sotul sa plecam impreuna, eu fiind chemata la partea a II-a a cursului facut acum ceva vreme. Cica vor sa ma ajute sa imi gasesc loc de munca. Am zis sa le dau o sansa sa isi completeze proiectul, ca sansa sa gasesc eu de munca nu prea e.
Am ajuns devreme, cam cu 50 de minute mai devreme, asa ca am profitat ca sediul e aproape de mare si am coborat pe faleza. Marea era minunata, un pic cam rece pt gustul meu (nu am rezistat si mi-am inmuiat picioarele). In zona in care am ajuns sunt doar pietre si scoici, apa ajunge pana la ele, si doar la vreo 50 m distanta incepe un petic de plaja, cu un turn pentru salvamari si cu cativa doritori de soare deja intinsi la bronzat.
Am redescoperit bucuria de a cauta scoici si mi-am dat seama ca nu ma multumeau cele intregi, perfecte, ci cele slefuite de ape, purtand in ele ani de experienta in actiunea valurilor si cu urme de suferinta pe trupul imputinat. Mi s-au parut frumoase in goliciunea lor, unele cu stratul initial inca la locul lui, altele cu urme din el si altele care il pierdusera de tot si se multumeau ca, in batranetea lor vlaguita, sa zambeasca stins soarelui si marii, inainte sa se imputineze si mai mult si sa se transforme in nisip..
Am strans cateva, alaturi de cateva pietricele la fel de imputinate si netede, si acum trebuie sa gasesc un burghiu fin sa le gauresc, apoi sa le slefuiesc si sa le transform intr-o bratara, ca sa imi aminteasca mereu cum timpul ne sterge efervescenta tineretii, ne imputineaza, ne modeleaza, ne slefuieste si ne da stralucirea blanda a senectutii.

Aici aveti mica mea colectie de "batranici"

Ca in viata

Gradina mea se pare ca are propriile reguli, ce o fac sa fie o micro-lume.
Astazi de exemplu, in timp ce culegeam cativa ardei, am dat peste o tufa care arata "ca in viata". Adica, in timp ce majoritatea ardeilor aveau pozitia tipica lor, cu nasul indreptat spre pamant, unul, mai independent, a decis ca pozitia aceea e gresita, asa ca a tintit in sus iar altul s-a pus de-a curmezisul: nici spre pamant dar nici spre cer, undeva la mijloc.
Uite ca si legumele au personalitate. Nu ma credeti? Convingeti-va!

Fiul meu

Vorbesc zilnic la telefon cu fiul meu. Am uneori impresia ca vorbim in unele zile mai mult decat vorbeam cand era acasa.
Sunt mandra de el, baiatul meu se descurca singur. A fost la interviuri, la training apoi, la analize, i s-a luat sange...
Si gata, luni incepe primul lui job, gasit si dobandit prin forte proprii. Sunt tare mandra de el! E pentru el o lectie de viata mai buna decat tot ce l-as fi putut invata eu. Abia astept primele impresii de la munca. Dragul meu drag e barbat in toata firea.
Am intrebari, am nelinisti si dor si am multe sperante... Si pana cand il voi revedea, ma multumesc cu telefoanele zilnice. Or fi prea multe?

Post referendum

Tocmai respiram si eu usurata ca se termina nebunia referendumului (televizorul de la socru-meu merge toata ziua pe discutiile si pro si contra base), tocmai ma bucuram ca scap de mesajele de pe fb tot pro si contra, cu jigniri grele si impanate cu tampenii pe masura.... si mai ales ca scap de slogane, de lovituri sub centura, de chemare la nationalism, de incercari de intimidare, de starnire a patriotismului, de vina ca nu ma prezint, de bannere cu DA atarnate peste tot, de cantecele modificate (tot cu "voteaza DA") si cu "nu mi-e frica...". Penibil, jenant, enervant, insultator la adresa inteligentei mele (aia care mai e)
Si pe masura ce ma bucuram, vad ca nu e chiar roz, ca nu am scapat de tot si ca sunt destui care inca mai cred ca faptul ca nu m-am dus sa votez este, dupa zisa lu' CTP, un act de viol. Daca nu ma credeti, cititi aici.
Nu m-am dus din mai multe motive, dintre care unul ar fi ca nu il sustin pe Base, deci nu m-am putut duce sa votez "NU" si nici nu imi place de Ponta cu toti aia care se inghesuie pe la spatele lui sa puna mana pe ciolan, astfel incat nu puteam nici sa votez "DA".
Am dat insa peste un articol scris dupa inima mea si care m-a scapat pe mine de a da mai multe detalii referitoare la optiunea mea de a sta duminica acasa si de a imi vedea in liniste de musafirii veniti la plaja.
Uitati aici la ce ma refer. Bravo, "basistule", cam la fel gandesc si eu!

Evenimente diverse

Sunt perioade in viata linistite, ca si cum te-ai plimba cu barca pe un lac micut, intr-o zi linistita si fara pic de vant. Si sunt alte perioade in care barcuta te salta si coboara pe crestele valurilor unei mari zbuciumate.
Cam asa a fost ultima saptamana, zbuciumata si plina de evenimente.
Acum vreo saptamana (desi parca au trecut luni intregi de atunci) fiul nostru ne-a anuntat ca si-a gasit de munca. Aceasta era vestea buna pentru toti. Vestea rea pentru noi dar buna pentru el era ca job-ul respectiv e in Timisoara, in celalalt capat al tarii.
Cred ca orice parinte caruia ii pleaca "micutul" de acasa simte ce am simtit noi: tristete si bucurie, deznadejde si speranta, teama si incredere... asezonate toate cu o multime de intrebari si nelinisti: cum va fi viata pe propriile picioare, se va descurca sa isi gateasca, spele, sa isi plateasca darile si facturile si sa ii ramana si bani de distractie? Poti doar sa speri ca l-ai crescut bine, ca e pregatit sa ia viata in piept, sa te gandesti ca e o experienta necesara in maturizare... dar doare al naibii sa il stiu departe. Si apoi apar celelalte intrebari, cum ar fi de cate ori sa il sun, sa nu aibe senzatia ca e sufocat dar nici sa nu creada ca il abandonez? Cum sa il intreb cum se descurca fara sa aibe impresia ca nu am incredere in el?
Mai are doar o luna jumatate pana schimba prefixul si incepe sa isi numere anii cu 2 in fata. Si eu nu voi fi acolo, sa il imbratisez si sa sarbatorim impreuna. Si parca inca nu imi vine sa cred ca puiul meu mic, blondut si cu ochii albastri ca cerul, e barbat in toata firea si e pe picioarele lui. Nu stiu cand au trecut anii si nu ma pot opri acum sa ma uit la fete si sa ma gandesc ca intr-o buna zi imi voi simti iar sufletul sfasiat in o mie de bucati cand vor alege sa isi traiasca si ele viata departe de noi. Sper doar sa alege sa plece mai aproape de noi. Bine ca totusi nu a plecat in alta tara, desi cred ca drumul ar fi fost mai scurt si mai accesibil.
Cu vreo 4 zile inainte de plecare, Tavi s-a zgariat intr-o piatra. Nu parea nimic serios, doar o julitura superficiala, pe care am dezinfectat-o bine si am uns-o cu betadina. A doua zi insa dupa incident am avut de alergat dupa cazier, adeverinte si alte lucruri necesare plecarii. Pe la 9 seara, piciorul arata deja rau. Banuiam o infectie, nu aveam rabdare sa stam pana a doua zi ca sa sunam la medicul de familie si sa ne programeze abia vineri, mai ales ca biletul de tren era pentru vineri. Ne gandeam chiar sa amanam plecarea pentru luni sau marti, sa dam timp piciorului sa isi revina. Pe la 9 jumatate seara eram la urgenta, cu Tavi avand ditamai piciorul. Am ajuns doar de cateva ori la urgenta de cand s-au nascut copiii, desi de-a lungul timpului am incercat sa le evit cat am putut de mult.
La 9 si jumatate seara am ajuns acolo. La ora 23:58 am intrat (impropriu spus de fapt, pentru ca el a fost chemat singur). La ora 2 dimineata am fost anuntata ca "copilasul" e bine si il putem lua. Am ramas un pic socata de "rezolvarea" situatiei, pt ca baiatul meu avea o frumoasa cizma ghipsata ( e drept ca doar pe talpa dar bandajul era strans si peste rana), dar am zis ca poate noi nu avem dreptate si cei de acolo au. Am luat fisa, fara sa ni se spuna nimic in plus, nu ni s-a explicat ce are, de ce i-au pus ghips si nici ce tratament trebuie sa urmeze. poate li s-a parut normal sa ne dam noi seama ca tratamentul e pe fisa, dar... Daca ar fi fost alergic la vreunul dintre ele?
Vreti sa stiti de ce am stat 2 ore pentru "tratament"? Ei bine, pentru ca o parte din personal era ocupat sa vorbeasca, sa manance inghetata, sa se plimbe pe holuri...
Pe la 10:30 fusese adus de paramedici un om pe o targa, cu gatul imobilizat si plin de sange. A fost "uitat" pe o targa mai bine de 2 ore, pana cand unul dintre cunoscutii omului a venit sa intrebe de el si a fost socat sa il vada in acelasi loc in care il lasase. A incercat sa intrebe ce e cu el si de ce nu il baga in tratament. Domnisoarei/doamnei de la receptie i s-a parut ca e recalcitrant si a chemat paza sa il dea afara, apoi le-a povestit colegelor, foarte indignata, ca omul de pe targa statea acolo doar de o ora, si ca nu e vina ei. Auzi la el, ce tupeu, sa vina sa o intrebe pe EA ce se intampla cu prietenul lui! Ca o metoda fina de razbunare, omul ranit a mai fost lasat acolo vreo jumatate de ora, apoi a fost chemat un infirmier, sa il mute dupa colt, sa nu mai fie vazut de cine intra...
Singurul moment in care am vazut ceva mobilizare si atmosfera de urgenta a fost atunci cand a venit o ambulanta cu un copilas de 9 luni. Fusese anuntat ca a cazut de la inaltime, asa ca vreo 4 sau 5 asistente au asteptat ambulanta cu sufletul la gura. Copilul cazuse, e drept, dar din pat. Isi pierduse insa cunostinta, asa ca banuiesc ca a fost mai mult de o cadere din pat. Totusi, nu sunt in masura sa ma pronunt, din moment ce nu am mai multe date.
Pana pe la 1 dimineata, nici un apartinator nu a avut voie sa treaca de linia de la receptie, apoi regula s-a facut uitata.
La un moment dat, putin dupa 1, ambulanta a adus un batranel, smochinit si stafidit, o mana de om cu corpul invaluit in durere. Cazuse din caruta, il durea gatul si avea un "colier" in jurul lui. Initial au fost doi de pe ambulanta langa targa lui, dar asistenta a sters-o rapid si l-a lasat doar pe barbat sa il transfere pe batranel de pe targa de ambulanta pe cea de la spital. Omul abia se misca, si avea si o punga pentru perfuzie in brate. Ambulantierul incerca saracul sa tina batranul de o mana, sa tina si targile sa nu se deplaseze si sa mute si punga. M-am repezit sa tin punga si targa, pentru ca ambulantierul sa il poata muta pe batran cat mai lin, ca sa nu sufere inutil. A aparut apoi asistenta, mi-a smuls punga din mana si i-a pus-o omului pe picioare, desi stativul de la capatul targii statea nefolosit, si din cate stiu eu punga ar trebui sa stea mai sus de nivelul corpului... Apoi i-a schimbat "colierul" de pe ambulanta cu unul din spital, mai mare si mai dur. Batranul s-a crispat tot, nici nu mai putea sa stea intins din pricina chestiei din jurul gatului, chestie care ii ajungea pana la urechi si i le ridica in sus, in mod dureros. Am asteptat sa vina cineva sa il ia, dar nu s-a apropiat nimeni de el. Am incalcat iat linia si m-am dus sa vad cu ce pot sa il ajut, sa pun punga de perfuzie pe stativ si sa aflu daca familia stie unde e si sa vad ce pot face sa ii anunt. Familia nu stia, asa ca omul a scos telefonul si mi-a spus sa o caut in agenda pe Alina, nepoata lui. Abia am apucat sa o gasesc pe Alina in agenda, ca telefonul s-a inchis. I se terminase bateria...
I-am schimbat cartela in telefonul sotului, rugandu-ma sa aibe agenda salvata pe cartela, nu in telefon, si am reusit sa vorbim cu Alina, sa o anuntam. Era deja 1 jumatate, mi-a fost oarecum peste mana sa sun o necunoscuta la ora aceea, dar situatia o impunea. Am verificat apoi ce i se mai intampla lui Tavi, care era culcat pe burta pe un pat de acolo si astepta sa vina asistenta la el. Cand m-am intors, am trecut pe langa targa batranului si el m-a prins de mana sa ma roage sa ii duc un algocalmin, ca el nu mai poate suporta durerea. Nu stiam daca ii mai fusesera administrate alte medicamente, daca avea vreo alergie, asa ca m-am dus la receptie sa il intreb pe tanarul de acolo, care venise sa o ajute pe cea de la receptie. Tipul mi-a spus initial ca el nu stie, ca va veni cineva sa il ia pe batran... I-am spus atunci ca omul are dureri mari, ca e singur si speriat, ca i-as da eu un calmant daca as sti ca nu i-ar face rau, si ca... in locul lui ar putea fi tatal meu... Si atunci cel de la receptie a parut sa inteleaga si m-a trimis dupa colt, la unul din medicii de acolo, sa intreb. M-am dus, am vorbit cu un medic, i-am repetat si lui cam aceleasi lucruri. I-am spus in acelasi timp ca am apelat la un medic pentru ca el stie mai mult ca mine, poate vedea si daca a primit vreun tratament si poate face ceva sa ii usureze durerea. Initial m-a trimis si el mai departe, in rezerva unde erau aduse cam toate targile. Apoi s-a razgandit, s-a ridicat si a mers cu mine, a cautat fisa si s-a uitat pe ea, apoi s-a intors la targa, a apucat de stativ si a tras sa o duca acolo. L-am ajutat si apoi mi-am luat la revedere de la batran, spunandu-i ca il las pe maini bune, care vor avea grija de el. Am facut-o, oare?

"Pentru siguranta" sau comedia absurdului sau...

Cu ceva vreme in urma intram zilnic pe forumul dc. Cateva persoane din viata reala mi-au indreptat pasii spre viata de acolo, virtuala dar relaxanta si cu o gramada de sfaturi la indemana. Treptat, pe masura ce mezina a crescut, am inceput sa devin din ce in ce mai obosita, am inceput sa nu mai pot suporta intepaturile de albinute sau chiar de vespoi acordate cu nonsalanta pe la unele subiecte de forum...

Am intrat apoi, o vreme, pentru bazarul umanitar, initial participand cu produse, apoi, dupa ce am predat produsele, incercand sa cumpar.

Gasca mea vesela de mamici s-a mutat pe fb, rareori mai trece vreuna pe la subiectul abandonat pe dc.

Si totusi... de vreo cateva saptamani am reinceput sa intru, sporadic, cam o data la cateva zile sau saptamana si atunci neramanand prea mult. De fapt, trebuie sa corectez si sa spun ca in ultima saptamana, aproape impotriva dorintei mele, am intrat zilnic! Vreti sa stiti de ce?

Ei bine intamplarea a facut ca acum 7 zile sa primesc un mesaj care nu imi era adresat. Persoana care l-a scris (sa o numim D.) trece printr-o etapa cumplita, o experienta pe care nici o mama nu si-o poate imagina, decat poate cele care au pierdut un micut. Ca sa nu o deranjez, am dat eu mesajul mai departe, cu rugamintea ca, persoana careia ii era adresat (sa o numim A), sa ii scrie direct expeditoarei.

Ti-ai gasit! Stiti chestia aia cu facerea de bine?

So, primesc raspuns in care mi se spunea sa o contactez eu iar pe D si sa ii comunic ceva... Pe scurt, ca sa nu ma invart in jurul cozii, era vorba de un premiu pe dc pe care l-a castigat D, premiu ce i-a fost adus la cunostinta pe un subiect propriu. Pentru ca ea nu mai sta in Romania iar premiul trebuie dat doar pe teritoriul tarii, primul mesaj scris de ea (si ajuns la mine), continea intrebarea daca poate transfera premiul si da altcuiva dreptul de a-l folosi. A i-a raspuns ca da (tot prin mine, evident) si ca asteapta adresa. Dau mesajul mai departe si surpriza, adresa ajunge iar la mine, cu rugamintea sa o dau mai departe. O dau, ca de... Daca m-am inhamat la pierdere de vreme si prestat voluntar, macar sa o fac pana la capat (voi sa nu faceti ca mine, da?)

Si deznodamantul. .. Ta naaaaaaa

Primesc iar raspuns, de la A. Delicat ca o briza de vara. Si care imi spune ca:

"Mersi,

Insa mai am nevoie si de un nr de telefon pt cazul in care premiul va fi trimis prin curier - si nu se poate sa imi trimita D. un PM ? - e doar o chestiune de siguranta, as dori sa imi confirme personal

mersi anticipat"

Pai eu ce ma chinui de la inceputul "convorbirii" voastre? Sa va fac sa luati legatura direct, sa ma lasati pe mine in pace, ca am ajuns sa intru zilnic doar ca sa verific daca mai am mesaje private. Sau chiar credea A. ca am o placere nebuna sa fac pe telefonul fara fir doar pt ca ea are probleme de comunicare?

Sincer, pe D. o inteleg ca nu se poate concentra, dar A. ce cusur are? Si dupa toate astea, mai vrea siguranta si vrea ca tot EU sa o contactez pe D. sa-i spun? Stimata doamna, nu ma platiti ca secretara. Ce am facut pana acum a fost voluntar, dar promit eu ca in veci nu se repeta, prin oricate momente grele or mai trece altii. Nu mai iert nimic. Gata! 

I-am trimis si un mesaj ceva mai dur doamnei A, dar sper ca macar acum, in al n-spelea ceas, sa inteleaga ca eu asta am vrut de la inceput: sa ia legatura direct si sa ma lase pe mine in pace. 

Voi ati avut evenimente de-astea in care zici ca esti bun dar esti luat de prost sau mai rau, drept unul cu ganduri ascunse?

Declaratie de dragoste

Nu in vorbe, nu... Desi imi spune in fiecare zi cat de mult ma iubeste...
Sunteti curiosi? Ei bine, azi am fost la plaja. Noi si fetele, baiatul nu prea se da dus la plaja. Soare din belsug, un vanticel placut, valuri gramada si apa calda, calda. De fapt, de mult nu a mai fost marea atat de calda si curata in acelasi timp, fara alge.
Pe scurt, o zi perfecta si minunata de plaja. Ignorand cu demnitate suncile ce se incapatanau sa iasa de sub costumul de baie si ceva celulita de care nu mai reusesc sa scap , mi-am permis sa ma bucur de plaja si mare. O buna perioada pe langa mal, pentru ca mezina a vrut sa stea in permanenta in apa si cum uitasem sa ii iau colacul iar valurile se spargeau aproape, mi-a fost teama sa o duc la apa un pic mai adanca. Asa ca, prin rotatie, am pazit-o toti trei.
Aproape de plecare insa am lasat pitica in grija sotului sa ma duc sa fac ultima baie pe ziua de azi. Vroiam sa inot un pic si sa imi testez rezistenta, sa vad ce a mai ramas din ea.
Apa era incredibil de calda, cu valuri mari care se tot spargeau; nu am reusit sa trec de ele, pentru ca si la vreo 100 de m in larg tot valuri erau. Asa ca am decis sa inot paralel cu tarmul, mai ales ca batea estul si erau curenti puternici. In opinia mea nu am inotat mai mult de cateva minute, dar tot m-am dus la peste o suta de metri de locul din care am plecat.
Am incercat sa ma intorc, sa inot impotriva curentului, dar ori nu mai sunt eu in forma, ori curentul era deosebit de puternic, asa ca inca vreun minut am inotat pe loc. Cum e bine sa stii cand sa renunti, am decis sa ies la mal si sa ma intorc pe jos in loc sa inot inapoi.
Ei bine, abia cand am ajuns la fete mi-am dat seama ca al meu sot nu era in preajma. Sandra m-a intrebat "unde e tati?". Pai eu de unde sa stiu? Asa ca mi-a explicat fiica-mea ca Romulus a chemat-o, a pus-o sa stea cu sora-sa si el s-a precipitat in mare. Si atunci a facut ceva click in mintea mea si mi-am dat seama ca el a sarit dupa mine. Ma pierduse din vedere, stia ca e curent... Si il vad apoi, in mare, uitandu-se disperat in toate partile, cautandu-ma. M-am agitat si eu de pe mal sa ma vada, ca sunt bine si sa vina si el inapoi si in acelasi timp mi s-a umplut sufletul de pace si dragoste si de o stare de bine...
Cand a ajuns pe tarm i-am explicat ce v-am zis si voua mai devreme, cu inotatul si curentul si iesitul la mal. Si el nu spunea nimic, doar se uita la mine si mi-am dat seama ca pentru el a fost un soc. Mi-a spus ca se tot uita dupa mine (fost scafandru, stie tot ce trebuie despre curenti si de obicei nu e de bine cand te pui cu ei) si la un moment dat nu m-a mai vazut. Ce putea sa isi imagineze? Dupa mine, trebuia sa isi inchipuie ca am iesit la mal, ca macar atata minte am si eu. Dupa el... ce e mai rau. Asa ca a sarit in mare, sa ma salveze, dragul meu drag. Si declaratia asta, nespusa dar atat de graitoare, mi-a adus lacrimi in ochi si balsam in suflet.
Am uitat si sa ma supar ca n-a avut incredere in abilitatile mele de inotatoare, desi recunosc ca s-au dus demult zilele in care inotam in larg pana nu mai vedeam tarmul. Dar macar cateva sute de metri tot le mai inot, cel putin cand nu sunt curenti si nici valuri.
Pentru mine a fost cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care o puteam primi: mai mult decat telefoanele zilnice, mai mult decat orice cadou, mai mult chiar decat privirea cu care ma invaluie seara, cand vine acasa, simplul gest ca m-a urmarit cu privirea si cand nu m-a mai vazut a sarit dupa mine sa ma caute a fost cea mai duioasa declaratie de dragoste pe care o putea face.
Iti multumesc, sot al meu, si te iubesc si eu la fel de mult.