Atentie, se fura copii!

La varsta pe care o am si desi am vazut multe in viata, inca ma minunez de cat de credula poate fi lumea si cat de greu e sa pui pe cineva sa gandeasca.
Circula iar pe fb povestea cu copilul care a fost rapit intr-un mall, dus in toaleta mall-ului, schimbat de haine si tuns si gasit in cele din urma de angajatii mall-ului, alertati de parinti. Sau cea cu copilul furat, prelevate organe si apoi abandonat pe strazi pt a fi gasit de parinti...
Sunt persoane in stare sa jure cu mana pe biblie ca asa s-a intamplat, ca au auzit ele de la X care a auzit de la Y, care chiar ii cunostea pe parintii copilului. Pffff....
Ce e trist, e ca nu ai cum sa ii combati pe astia. Chiar daca povestea circula de ani buni, doar mall-ul si locatia lui se schimba, de parca o data la cateva luni se mai cloneaza subiectul. Se intampla ba in Oradea, ba in Bucuresti, ba in Chisinau ba in Bulgaria ba... puneti voi ce locatie vreti, un oras oarecare cu mall-uri.
Eu nu pot pricepe de ce unii oameni, destul de multi, din pacate, nu isi folosesc materia aia care le umple cutia craniana pentru cea mai importanta functie: gandirea.
Presupun ca invatamantul la noi e la pamant tocmai pt a permite obtinerea unor indivizi care nu sunt in stare sa discearna adevarul de fantezie si iau de bun tot ce li se spune prin canalele media si care nu sunt in stare sa urmareasca firul ratiunii pentru a ajunge la o concluzie proprie. Daca a fost la tv, e adevarat. La fel de adevarat ca botul Oanei Zavoranu...
Daca te desprinzi un pic de turma si vii cu argumente logice esti privit ca ciudat si ca fiind de partea hotilor de copii. Asta, in cel mai bun caz, ca altfel poti fi considerat si ca diabolic si toti drept credinciosii trebuie sa te ocoleasca.
Si ca sa pun capac la toata postarea de mai sus, la care nu mai comentez, ca destul am comentat degeaba la zvon pe fb, va spun ca trebuie sa aveti grija si sa nu va mai ganditi sau sa sperati sa aveti noroc in viata. Daca vi s-a intamplat pana acum sa va doriti sa aveti noroc, pana sa cititi ce spune parintele Cleopa, daca tineti la integritatea sufletului vostru, bagati rapid 10 matanii.
Daca insa sunteti ca mine, veti "savura" tocanita de mitologie impanata cu imagini desprinse parca din biblie, cu episodul Gomorei si Sodomei. Distractie placuta si... noroc!
IDOLUL NOROC ...

In fuga

Primesc acum 2 zile un email de la emag :"NU DESCHIDETI! Preturi gresite". Nu deschid, ca si asa am avut o gramada de treaba de numai de preturile lor nu aveam timp. Ieri insa, mai primesc un mail, tot de la ei:"Hei, ai vazut preturile gresite?".
Oameni buni, nu le-am vazut! Si nici nu am de gand sa le vad! Daca asta e reclama pt voi, pastrati-o si hotarati-va o data, pt ca mai sunt si ca mine care dau curs invitatiei de a NU deschide un mail.
In alta ordine de idei, ieri am fost intr-un magazin cu o gramada de nebunii, numai bune de alimentat hobby-uri. Asa ca nu m-am lasat pana nu am luat cu mine niste tulle intr-o culoare atat de faina incat nu se facea sa il las acolo. Trebuie sa ii fac mezinei rochita pt nunta nasei ei si daca la inceput eram hotarata sa i-o fac alba, acum pendulez intre rozul acela cu o tenta de mov si alb.
Pitica s-a pricopsit cu varsat de vant. Pe data de 13, strict la 2 saptamani de la serbarea de la gradinita, i-a aparut o bubita pe nas, pe care si-a scarpinat-o. A doua zi i-au aparut si altele asa ca am inceput sa banuiesc cam ce are, insa cum boala a debutat dupa-amiaza iar doctorita noastra avusese program dimineata, nu ne-a ramas de facut decat sa dam o fuga seara la urgenta la spitalul de boli infectioase. Nu pot pricepe cum de si mezina continua traditia celorlalti doi, de a se imbolnavi exact cand incepe weekend-ul.
Trec peste faptul ca asteptau acolo si din cei cu alte probleme si cei muscati de caini si cei infectiosi. Brrrrr...
Insa in momentul in care am fost si noi primiti si i s-a pus automat diagnosticul banuit de noi, mi-a fost inmanata o reteta cu medicamentele pe care trebuia sa le cumpar. Abia in masina m-am uitat pe reteta si mi-a sarit in ochi Romergan. Pt ce, la un copil de nici 4 ani? In rest, Nurofen, Aciclovir si alcool mentolat. Ok, le luam pe astea, dar ajunsa acasa ma pun pe citit prospectul de la Aciclovir si dau peste o chestie care ridica semne de intrebare privitoare la competenta medicului: medicamentul e pt copii peste 6 ani! Nurofen nu ii dau, ca nu are febra si ramane doar alcoolul mentolat, care e frectie la picior de lemn. Postez un strigat de ajutor pe fb si primesc o gramada de sfaturi folositoare, printre care si cel de a cumpara "chicken pox". Pretul insa (83 de lei, de la Sensiblu) este perfect justificat de efectele pe care le are. Dupa prima noapte horror, nedormita, in plansete sfasietoare si zvarcoliri, dupa baita cu extract de tarate si unguentul minune doarme pitica linistita de parca nu ar avea nimic. Fain!
Mi-am adus aminte ca atunci cand descriam in cabinet simptomele mezinei, am mentionat la un moment dat ca nu a facut febra. "Deloc?" m-a intrebat asistenta. "Deloc!". "I-ati luat temperatura cu termometrul?" a vrut ea sa stie. ""Nu, doar am verificat-o". "Si atunci cum puteti fi sigura?" m-a intrebat pe un ton insotit de o privire care spuneau clar ce parere avea ea despre abilitatile mele de a ghici temperatura fara termometru. "Doamna, stiu pur si simplu. E al treilea copil, nu am nevoie sa folosesc termometrul ca sa stiu daca are febra sau nu! Termometrul il folosesc doar atunci cand stiu deja ca are febra, sa vad doar cat e de mare!". Cum sa explici ca mezina nu suporta termometrul, ca e un chin pt ea, chiar daca e din ala cu senzori si ca il folosesc doar atunci cand e neaparata nevoie?
Mi-am dat seama, o data mai mult, ca atunci cand lumea aude ca locuiesc intr-o comuna si  nu in oras, presupune automat ca sunt proasta ca noaptea, ca nu stiu cum se ingrijeste un copil si ca trebuie sa i se explice ca la retardati ce si cum. Well, surpriza! Am constatat ca de cele mai multe ori stiu instinctiv ce le trebuie copiilor mei, unde nu stiu sau nu sunt sigura, intreb, si mai ales stiu ca inainte de a recomanda copiilor un medicament trebuie sa citesti prospectul!
Ieri s-a declansat si la sot varsatul de vant si o astept si pe Sandra la cotitura, sa vad daca o ia si ea pe urmele lor. Deocamdata nimic, dar pana se face si sotul bine mai e cale lunga, deci are timp.
Singurul lucru rau cu boala piticei (pe langa mancarimi) e ca nu are cum sa isi consume energia afara si mai are inca o saptamana de stat in casa. Daca saptamana asta a fost grea, sub aspectul acesta, nici nu vreau sa mi-o imaginez pe urmatoarea.

Copii

Pitica se apropie vertiginos de 4 ani. E comunicativa, dragalasa si furtuna in acelasi timp. In permanenta miscare, vrea sa stie, sa cerceteze si uneori trage concluzii care ne aduc zambete. Asa a fost aseara, de exemplu, cand, vorbind cu tati, i-a spus la un moment dat "tati, esti un geniu". Nu stiu de unde si cum a ajuns la concluzia asta, dar cert e ca a fost atat de dulce si convingatoare incat acum tati e geniul familiei.
Intra in vorba cu toata lumea, oriunde ne ducem. Si zambeste oricui, pe strada, in masina, in magazine.
Aaaa, si mai are obiceiul sa se laude.
Zilele trecute de exemplu am fost la posta sa ridic niste pachete. Cat stateam eu la coada la mesagerie ea a intrat in vorba cu doamna de la un ghiseu alaturat. I-a zis buna ziua si a asteptat sa i se dea atentie. Femeia i-a admirat papusa pe care o tinea in brate, asa ca Ioana s-a simtit datoare sa ii explice mandra ca "mami mi-a facut-o". Doamna a ramas un pic derutata, dar apoi si-a revenit si i-a admirat fundita. "mami mi-a facut-o!". Un alt moment de deruta in timp ce fie-mea zambea ca un ingeras. Femeia a incercat apoi sa o identifice pe mami aia care face si desface. Mi-a zambit si i-am intors zambetul. Da, mami face.
Iar unghiile micutei? Fiecare are o alta culoare si cui intreaba ea explica ca pt retardati: "Bunu mi le-a facut!". "Buna?" vine de obicei intrebarea. "Nu, bunu!" Priviri nedumerite, cerand explicatii.
Ah, bunu isi face singur plutele (orice pescar sau sotie/mama/fiica/sora de pescar care se respecta stie la ce ma refer) asa ca are oje in cele mai diferite si aiuristice culori, pe care Ioana le adora. De cate ori mergem pe la ei, bunu ii reimprospateaza manichiura, in culorile pe care le extrage cu grija pitica din cutia cu minuni. Asa ca are unghiile colorate in rosu, portocaliu, galben neon, turcoaz, albastru etc. Adevarata nebunie! Nu prea ma dau in vant dupa oja folosita la copii, dar ea luase obiceiul sa isi roada unghiile iar manichiura asta colorata i-a stopat obiceiul. In consecinta, continuam cu gratie sa reimprospatam mereu oja.
Tavi e in continuare in Timisoara. Vorbim aproape zilnic si m-am obisnuit cu ideea ca e pe picioarele lui, departe. Si-a achizitionat oale si ceaun, invata sa gateasca si scrie cu gratie pe blogul personal, dar cam ca mine, din 2 in 3 saptamani. Ok, el scrie mai des ca mine.
Sandra mai are un pic si termina clasa a 10-a si deja o bate gandul sa isi caute job. Problema e ca nu are inca 16 ani, varsta implinita de majoritatea colegilor ei asa ca inca sunt in dubii daca sa ii dau sau nu aprobarea. Si e frumoasa si desteapta (cra-cra) si termina clasa printre primii din clasa ei, daca nu o fi chiar prima. Deocamdata nu are inca toate mediile incheiate asa ca nu am cum sa fiu sigura, dar e cert ca are o medie pe care eu nu am avut-o in liceu :D. Citeste mult, isi face singura o biblioteca (adica isi cumpara carti din banii ei) si imi sugereaza ce ar trebui sa citesc sau ce filme ar trebui sa vad. In acelasi timp e consultantul meu pe probleme de bijuterii si alte accesorii.
Nu prea am pus poze cu toti copiii mei, asa ca va las acum cateva sa ii vedeti

Viata asa cum e ea

In urma cu ceva ani, luam viata in piept cu incrancenare. Remarcile altora ma dureau, ma framantam si chinuiam de cate ori cineva imi arunca vreo vorba de ocara. Cu timpul, am decis ca nu trebuie sa ma mai agit, nu trebuie sa imi mai fac sange rau pt orice remarca rau voitoare pentru ca oricum e imposibil sa impac pe toata lumea.
Persoanele dragi, cele care intr-adevar conteaza, indiferent ca sunt din familie, prieteni vechi sau oameni fantastici si minunati cunoscuti pe net, nu ar spune sau face nimic sa ma raneasca iar ceilalti... e treaba lor ce parere au despre mine, nu e treaba mea. Viata e atat de scurta si noi trecem atat de repede prin ea incat e pacat sa pierdem timp pretios facandu-ne sange rau pt cei care nu ne plac.
Azi a fost o zi trista, pt ca azi am aflat ca un prieten de al sotului meu a murit. Era tanar inca, (tanar pt notiunile mele de varsta de acum, nu cele pe care le aveam la 20 de ani). Fiul lui e doar cu un an mai mare decat fiul meu. S-a stins fara ca medicii sa stie macar ce are. N-au reusit sa il vindece dupa 3 luni de analize si tentative si l-au trimis acasa, sa nu cumva sa le moara lor in spital. A murit la 2 zile de la externare.
Am realizat, o data mai mult, ca viata noastra se poate sfarsi oricand. Nu ajungi neaparat sa mori de batranete. Conteaza ce lasam in urma, ce am facut, ce suflete atingem, ce ramane dupa noi.... si e pacat sa irosim putinul timp pe care il petrecem pe pamant in ranchiuna si certuri.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Adi. Drum lin, om bun!

Intamplari de seara

De cateva zile, una dintre catele e dezlegata. Cealalata e legata, sperand noi, in felul acesta, ca nu se vor mai bate. Bantuie tiganii cu intentii de "sparlit" pe strazile noastre, deci e bine sa ai un latrator mare in curte care sa ii faca sa se razgandeasca.
Aseara insa, nu  stiu ce i-a casunat iar Leei pe Xara. Nu stiu de ce nu invata ca nu are nici o sansa in fata ei, si ca o incaseaza sistematic de cate ori incearca sa o atace. Asa ca, abia venit acasa, sotul meu a trebuit sa intre intre ele sa le desparta. Faceau suficienta galagie incat sa alerteze vecinii, care s-au strans si au inceput cu sfaturile: : "toarna apa pe ele", "vezi sa nu te muste", "lasa ca se potolesc ele singure". Vezi sa nu! Am incercat cu apa, dar nici nu se sinchisesc. E frustrant sa vezi rani, sa vezi sange si sa nu prea ai ce sa le faci. Am reusit insa sa le despartim in cele din urma, le-am facut o verificare rapida (Xara avea botul plin de sange, dar nu era al ei), Leea avea piciorul sfartecat... S-a impus o singura solutie, imbarcarea impricinatei si plimbarea ei urgenta spre medicul veterinar. Radu are grija de ele de cand au intrat in familia noastra si dupa cum ne-a spus si el, probabil se vor bate pana cand una din ele moare sau dispare. Ne-a asteptat la cabinet, a curatat rana (maraia Leea, dar totusi a suportat cu stoicism), noi am umplut cabinetul de sange si dupa ce am promis ca revenim azi la pansat ne-am luat la revedere.
Pe drumul spre casa, adica aproape de casa, inainte sa intram in localitate, fii-mea mai mare vede un om pe jos si o masina parcata mai incolo. Romi a vazut-o doar pe femeia care se agita pe marginea drumului, destul de departe de masina. Eu, atenta simultan la mezina si la Leea, nu am vazut nimic.
Dupa vreo 50 de metri, Sandra ne intreaba de ce nu am oprit. Nu vazusem, am raspuns. Facem cale intoarsa, parcam in spatele masinii cu nr. de TL si coboram. Un ins plin de sange, baut, pe jos. O femeie disperata si in lacrimi incerca sa il convinga sa stea la pamant. El nu, ca nu are nimic. Ea sunase la 112 si astepta sa apara politia si salvarea. El doar vroia sa plece acasa.
E a doua oara cand am ocazia sa vad rapiditatea interventiei celor apelati la 112. Cam in 5 minute, daca nu mai repede, a aparut politia rutiera si dupa alte cateva minute a ajuns si salvarea. Eu m-am intors la  masina noastra, ca pitica plangea, Sandra incerca sa o calmeze si caina se agita in spate. Romi a ramas sa fie martor. Pe scurt, asa cum am aflat mai tarziu, omul cu pricina era beat mort (sau aproape, cu o alcoolemie de 1.12), avea un rucsac pe care il flutura pe langa el, femeia a agatat rucsacul cu masina, l-a tras si pe om dupa rucsac, el a cazut, s-a lovit la frunte si cam asta a fost. El a fost consultat de cei de pe ambulanta, dar pt ca incepuse sa urle la doctorita si a facut-o in toate felurile, dupa ce i s-a spus ca ar trebui dus la spital pt analize iar el a refuzat cu indarjire, a fost lasat sa plece dupa ce a semnat ca refuza internarea.
Dupa ce am plecat si noi, mi-am intrebat sotiorul de ce nu a oprit cand a vazut femeia disperata ca ii face semn. Mi-a raspuns foarte senin ca el a vazut-o doar pe ea, la ceva distanta de masina si si-a imaginat ca vrea sa faca autostopul. Si era foarte convins ca nu avea cum sa o ia, ca doar el nu mergea incolo. Omul ala pe jos nu-l vazuse.
Mai sunt seri din astea un pic anormale, care te fac insa sa te simti mai viu. Azi mergem iar cu caina la pansat si sper doar intr-un drum fara incidente.

Comentarii...

Acum realizez ca nu am scris de 2 luni jumate. De fapt, de un an, din 2012. Sfarsitul lumii a venit si a plecat, probabil ca nu i s-a parut nimic interesant pe aici.
La multi ani si bine v-am gasit si in noul an si va multumesc tuturor celor care ati fost alaturi de mine pe parcurs.
Ce m-a hotarat sa scriu azi a fost un articol de pe un blog al unei mamici tare draga mie, blog pe care il frecventez deseori. Articolul e, ca tot ce e scris de ea, foarte fain si plin de invataminte. Cum totusi eu sunt uneori un pic impotriva opiniei generale, si cum nu era frumos sa ii ocup o pagina doar cu rautacioasele mele comentarii, am decis sa preiau o parte din articolul ei si sa comentez liber acasa la mine.
Articolul original il gasiti aici si sunt convinsa ca o sa va placa. Va va face placere sa cititi si celelalte articole, savuroase si bine documentate.
Ma intorc insa la articolul de care v-am povestit si aici preiau de pe blogul Gabrielei.

Comentariile mele vor fi scrise cu litere italice, imediat dupa fiecare articol, sa nu stati sa pendulati intre "initial" si "interpretare": Uneori e scris direct in ce i-as spune eu copilului, alteori doar ca un simplu comentariu. Va veti da voi seama ce si cum. Nu e insa tot ce i-as spune sau tot ce as avea de comentat...

"Zilele acestea am gasit pe net o stire despre o mama care i-a dauit fiiului sau in varsta de 13 ani un iPhone, insotit de un contract de utilizare. Genial!!! [...]

Contract de utilizare a iPhone-ului

1. Acesta este telefonul meu. Eu l-am cumpărat. Eu l-am platit. Tie doar ti-l imprumut.

Da si nu! Un cadou e totusi un cadou. Pentru ca inceputul acesta contrazice sfarsitul, acel "suntem impreuna in asta". Aici e mai mult vorba de o punere a piciorului in prag cu mesajul clar" eu sunt seful! Faci ca mine sau altfel e de rau". Pentru mine cel putin, un telefon e un obiect cu foloase de ambele parti. Pe de o parte copilul il foloseste ca sa mentina legatura cu prietenii si cu noi, pe de alta parte ne da posibilitatea (noua, parintilor), sa verificam copilul si sa fim mai aproape astfel

2. Eu trebuie sa stiu intotdeauna parola.

Telefoanele copiilor mei nu au avut niciodata parola, deci nu vad rostul unei parole

3. In cazul in care suna, raspunde! Este un telefon. Spune “buna ziua”, fii respectuos. Nu ignora niciodata un apel telefonic în cazul în care pe ecranul telefonului scrie “mama” sau “tata”. Niciodata!

La varsta asta deja stie ca nu trebuie sa ignore un telefon, mai ales din partea parintilor.  Aici isi spune cuvantul educatia de pana acum

4. Preda cu promptitudine telefonul unuia dintre parintii tai la 7:30 pm in fiecare zi lucratoare si la ora 9:00 pm în fiecare zi de week-end. Telefonul va fi inchis pe timpul noptii si va fi deschis la ora 7:30 am. Dacă vrei sa suni la altcineva ai carui părinți lor pot răspunde primii, atunci nu suna si nici nu trimite mesaje. Asculta-ti intuitia și respecta alte familii, cum am vrea si noi sa fim respectati.

Dimpotriva, daca suni la ore rezonabile (si acestea sunt deja conditionate de luarea telefonului), si ai ceva important de comunicat, suna! Spune "buna dimineata/ziua/seara", prezinta-te, fii respectuos si cere sa vorbesti cu prietenul tau.

5. Nu ai voie sa iei telefonul la scoala. Discuta direct cu persoanele cu care ti-ai da sms-uri. E o calitate in viață. * Jumatatile de zile, excursiile si activitățile extra-scolare vor fi tratate separat.

 Ai voie sa iei telefonul la scoala, dar tine-l inchis in ore. Da dovada de politete. Deschide-l doar daca ai o urgenta, iti e rau sau s-a ivit o problema pe care nu o poti rezolva singur.

6. În cazul în care cade în toaleta, cade sau dispare în neant, tu esti responsabil pentru costurile de înlocuire sau reparații. Tunde gazonul, fa pe bona, pune deoparte cativa bani din cei pe care in vei primi cadou de ziua ta. Se va întâmpla, ar trebui să fi pregătit.

Ai grija cat poti de mult de telefonul tau. Daca totusi se intampla un accident, pregateste-te sa contribui la inlocuirea lui cu o suma din buzunarul tau.

7. Nu folosi această tehnologie sa minti sau sa inseli o alta persoana. Nu te implica in conversatii care ar putea produce suferinte altora. In primul rand trebuie sa fi un prieten bun sau nu te baga!

De acord

8. Nu te folosi de acest dispozitiv pentru a scrie sau a spune ceva ce nu ai spune si in mod direct.

De acord

9. Nu scrie si nu spune nimic din ce nu ai spune altcuiva de fata cu parintii sai. Abtine-te!

Da si nu aici. Adica eu nu as impune copilului asta. Sunt lucruri care se spun doar intre prieteni. Inca tin minte susotelile mele cu prietenele, care sigur nu trebuiau sa ajunga la urechile vreunui parinte. 

10. Fara pornografie! Cauta pe internet numai informatii pe care le-ai impartasi in mod deschis cu mine. Dacă ai o intrebare despre ceva, intreaba pe altcineva – de preferință pe mine sau pe tatăl tău.

De acord

11. Opreste-l, pune-l pe silent si lasa-l de o parte in locurile publice. In special în restaurante, la cinematograf sau în timp ce vorbesti cu o alta persoana. Tu nu esti nepoliticos; nu permite iPhone-ului sa schimbe acest lucru.

De acord

12. Nu trimite si nu primi imagini cu parti intime; fie ca sunt ale tale sau ale altei persoane. Nu râde! Într-o zi vei fi tentat să faci acest lucru, desi esti un baiat inteligent. Este riscant și ti-ar putea ruina adolescenta /studentia / viața de adult. Este întotdeauna o idee proastă. Spațiul cibernetic este mare și mai puternic decât tine. Și este greu sa faci sa dispara ceva de o asemenea magnitudine – inclusiv o reputație proastă.

Perfect de acord

13. Nu face prea multe fotografii si videoclipuri. Nu este nevoie sa documentezi totul. Traieste-ti experiențele. Acestea vor fi stocate în memoria ta pentru eternitate.

Iar nu sunt de acord. Mie imi plac pozele, mici momente din viata prinse din zbor si salvate de la uitare. Si in plus imi place sa vad fotografiile copiilor mei, la care eu nu am participat, ci particip doar ca martor indirect prin poze. Sincer acum, cati dintre adultii de azi nu si-ar dori sa fi avut tehnologia care sa le permita sa aibe cat mai multe amintiri? Nimeni nu tine minte totul, dar atunci cand vezi o imagine din trecut iti reamintesti si incepi sa depeni amintiri... "Aici eram la... cu x si y...."  Nu am multe poze din preadolescenta, nu aveam atunci aparat de fotografiat dar am destule din adolescenta (mai ales de la liceu) si inca zambesc atunci cand am chef de o baie in trecut si imi aduc aminte de oameni si locuri la care nu m-am gandit poate de ani de zile....

14. Uneori, lasa-ti telefonul acasa fara resentimente. Acesta nu este un organism viu si nici o extensie a ta. Învață să trăiești fără el. Fii mai mare și mai puternic decât “frica de a pierde”!

Din nou, nu. Vreau sa stiu mereu pe unde sunt copiii mei, daca sunt bine sau daca nu, sa imi poata cere ajutorul. In lumea tot mai nebuna in care traim, ma simt mai bine cand stiu ca au telefonul la ei.

15. Descarca muzica noua sau clasica sau diferita decât cea pe care o asculta colegii tai. Generația ta are acces la muzica ca niciodată pana acum. Profita de acest dar. Extinde-ti orizonturile!

Asculta muzica pe care o simti. Poate fi aceeasi, asemanatoare sau diferita fata de cea pe care o asculta colegii tai. Doar fii tu insuti fara a incerca sa bravezi sau sa te alaturi turmei. Nu considera parerile altora, nu numai referitoare la muzica, ci la tot ce te inconjoara, ca fiind mai bune ca ale tale. FIltreaza totul, gandeste, foloseste-ti intuitia si invata sa fii tu insuti fara sa te temi ca vei fi marginalizat daca nu te supui curentului obisnuit.

16. Din cand in cand, joaca jocuri cu cuvinte sau rezolva puzzle sau fa teste de inteligenta.

Perfect de acord. Si as completa cu: "scrie poezie, incepe un roman, gaseste un sport care sa iti placa, viseaza, fredoneaza "

17. Priveste în sus. Priveste ce se intampla in jurul tau. Priveste pe fereastră. Ascultă păsărelele. Iesi la plimbare. Discuta cu un străin. Intreaba-te fara sa cauti pe google.

De acord pana la google, pt ca la intrebari trebuie sa gasesti si raspunsuri. Daca eu nu ti-l pot da si nici dictionar nu ai la indemana, foloseste google. Si totusi, ai grija la straini!

18. O sa gresesti. Iti voi lua telefonul. Vom sta jos și vom vorbi despre asta. O vom lua de la capat. Noi doi, Tu și cu mine, invatam mereu. Eu sunt în echipa ta. Suntem împreună în asta."

Suna cam implacabil. Depinde ce gresesti si cata intentie a fost in greseala ta. Sunt atatia "depinde" in raspunsul meu incat e si greu sa il mai dau.

In mare insa "contractul" e interesant. Insa nu e decat in parte ceea ce mi-as invata mezina si le-am spus celorlalti.

Toate-s vechi...

Se vede ca scriu din ani in pasti si se depune praful pe bunatatea mea de blog.
Uneori ma gandesc insa ca nu prea am ce sa scriu.
Oarecum, ca sa citam un poet (nu zic care, da-l stiti voi), "toate-s vechi si noua-s toate"
La vechi numaram urmatoarele:
- fiu-meu e tot la Timisoara
- fii-mea cea mare e tot clasa a X-a
- fii-mea cea mica e tot prescolar
- sotul meu tot se chinuie sa ne tina pe toti pe linia de plutire.
- eu sunt tot cu gargauni si cu planuri de viitor si tot mama cu norma intreaga

Buuuuun, deci am rezolvat-o cu cele vechi

Acum, cele noi:
- peste 3 zile serbam a doua oara 21 de ani de casnicie. Prima oara am sarbatorit pe 13 luna asta, desi pe 12 octombrie am scos actele, acum 21 de ani, numai ca eu am uitat!!!! In seara cu pricina eu am adormit mai devreme iar Romi nu s-a indurat sa ma trezeasca sa imi spuna ca e ziua noastra. M-a sunat insa a doua zi si mi-a spus la multi ani, iar seara a venit cu sampanie, cu bunataturi si cu 21 de garoafe minunate, minunate, carora insa nu am apucat sa le fac poza. Pe 27 insa sarbatorim 21 de ani de cand ne-am legat in fata lui Dumnezeu ca vom avea grija unul de altul pana la adanci batraneti.
- vine frigul! Zau. Tre' sa trimit haine groase la Timisoara, fiu-meu a semnat contractul pe perioada nedeterminata. Asta presupune dat jos din pod saci de iarna si cotrobait in ei (oricum faceam asta, dar daca o si scriu pare mai dramatic).
- fii-mea cea mare s-a apucat de facut site-uri, de invatat pt nu stiu ce concursuri si de facut inamici la scoala, ca raspunde la ore prea mult si prea bine si profesorii si-au marit pretentiile si la ceilalti.
- fii-mea cea mica sta acasa cu muma-sa (nu intrebati care e aia, ca nu recunosc decat in situatii extreme) de vreo 2 saptamani jumate. A prins o raceala urata, tuseste, ii curge nasul si nu ii trece cu nimic. E bagata pe antibiotic acum si sper sa o rezolvam in cele din urma. Insa, in 2 saptamani jumate astea si-a imbogatit sistematic vocabularul, a trecut de la vizionat filmuletele cu Mickey Mouse si Baby Einstein la joculete de colorat si azi era sa imi inghit limba cand am vazut ca a trecut la rezolvat puzzle-uri (deocamdata doar din 12 bucati) direct pe calculator. Nu eu i le-am pus, ci fii-mea cealalta. Acum 2 zile nici nu stia bine cum se manuieste mouse-ul si acum se joaca de parca asta face de la nastere. Mai nou, a inceput sa se certe cu mine cand vreau sa imi verific mail-urile si sa mai schimb o vorba cu prietenii. Cica e calculatorul ei.
- proiectele mele tind sa se cristalizeze.
- vestea cea mare si bucuria imensa pe care mi-a adus-o un concurs, desfasurat pe blogul Cristinei, a fost o gentuta de gradinita, oferita cu mare generozitate de sponsorul concursului, magazinul Totul pentru copii.
E prima data cand castig ceva la un concurs bazat pe o tragere aleatorie, deci va imaginati cat de incantata am fost. Si cum Ioana abia a descoperit ce interesant e sa colorezi fara sa depasesti liniile, a inceput sa se arate foarte interesata de desen, citit, grupat culori si forme (or fi unii care le fac mai devreme de 3 ani si 3 luni, dar pitica la stadiul asta e), numarat si identificat litere, sunt convinsa ca va fi super incantata de continutul gentutei. Va voi da mai multe detalii cand o voi primi.

Mai am noutati, dar pana voi mai scrie se vor invechi si ele...
Cum insa abia astept sa ma bag in pat ca maine am o zi plina, le las sa se invecheasca. O seara buna va doresc si voua, oriunde v-ati afla.

Urgenta, iar

Azi am ajuns iar la urgenta. Se pare ca atunci cand ceva se intampla, e intotdeauna multiplicat. Azi mi-a intrat telefonul in greva, mi s-a spart unul din furtunasele de la baie si am ajuns cu sotul la urgenta.
E a doua experienta in mai putin de 2 luni in care implicam serviciul de traumatologie al urgentei. O cazatura, o lovitura la coloana, o durere imensa coborand pe picior si amortindu-l... Cu asta ne-am prezentat.
De data aceasta insa, desi a durat la fel de mult ca la fiu-meu, de fapt un pic mai mult, dar nu conteaza, pot imparti experientele pe buline:
Buline albe:
1. Desi a durat catva timp din momentul in care am ajuns pana cand a fost preluat, am beneficiat de o asistenta draguta la receptie. In momentul in care sotul meu nu a mai putut sta pe scaun in nici o pozitie din cauza durerii, asistenta s-a dus si a cautat o targa si o chestie galbena si tare de-a lungul ei ca sa se poata intinde. Apoi am dus targa mai aproape de intrarea la traumatologie, si cand a vazut ca stau in picioare langa Romi, in ciuda sfaturilor ei de a sta jos (erau niste scaune langa targa, dar la picioarele lui Romi), mi-a intors targa, astfel incat sa pot sta la capul lui. Nu a asteptat si nici nu a primit spaga.
2. Asistenta care ne-a preluat si apoi ne-a dus in locul unde i s-a pus perfuzie a fost la fel de draguta. Ne-a dus apoi la radiografie si ecografie cu acelasi zambet, fara sa para tracasata sau agasata. La fel, nici un semn ca ar astepta spaga.
 3. Asistenta care i-a pus perfuzia cu Piafen si vitamine a fost si ea delicata si intelegatoare si ne-a lamurit si ce e cu perfuzia aia. A venit cu zambetul pe buze si cand am chemat-o ca nu mai curgea perfuzia.
4. Doctorul de la ecografie a fost foarte atent, a cercetat indelung sa nu aibe vreo problema interna. Nu avea.
5. Doctorul din camera de garda (ortoped banuiesc) ne-a vorbit cu blandete si respect, si desi a spus ca nu se vede nimic pe radiografie, ne-a dat trimitere mai departe catre neurochirurgie
6. Doctorul de la neurochirurgie pare sa stie intr-adevar ce face. L-a testat, l-a pipait si a spus ca in ciuda faptului ca nu s-a vazut nimic la radiografie, el nu e sigur ca nu exista macar o fisura pe coloana. A spus ca mai vrea investigatii, printre care si un RMN si a recomandat internarea.

Buline negre:
1. Intregul proces, de la ajungerea la urgenta si pana la internare a durat cam 6 ore.
2. La radiografie, in ciuda faptului ca lovitura a fost la spate, in partea stanga, si lucrul acesta era scris si pe fisa, a fost radiografiat de sus si in partea dreapta. Nu e de mirare ca nu s-a vazut nimic la radiografie

Cam atat deocamdata. Sunt moarta de oboseala si cu nervii in batista. Ma rog sa fie bine, dar tot e greu.

15 ani minunati

In urma cu 15 ani s-a nascut minunata noastra fiica, Alexandra.
Azi e ziua ei si ii doresc din tot sufletul meu de mama sa aibe parte de o viata plina de bucurii si impliniri, de provocari dar si de obstacole pe care sa le doboare pentru a-si intari si construi caracterul, de iubire si prieteni sinceri si minunati, de sanatate si mult noroc.
Draga noastra draga, te iubim mult, de necuprins in cuvinte, si te vom iubi mereu.
Sa ne traiesti, scumpa noastra!

Eu vara nu dorm

Bine ca nu mai e mult din vara...
Oricum, aseara am mai bifat o premiera in viata mea. Nu stiu daca se inscrie pe lista aia pe care cica orice om ar trebui sa completeze lucrurile pe care vrea sa le faca inainte sa moara.... Cert insa e ca am comis-o! Ce anume? Am dat cu subsemnata la politie.
Pe scurt, luni seara, pe la 7, vecinii nostri au scos iar boxele alea supradimensionate in curte, le-au testat decibelii la maxim si au lasat muzica sa urle. Au ascultat in principal manele, agrementate pe alocuri cu muzica usoara romaneasca, cateva piese straine de prin anii 80 si muzica populara. Totusi tonul (si chiuiturile) erau date de manele.
Am suportat eroic pana pe la 10 seara, in speranta ca dupa acesta ora vor da muzica mai incet. Nici gand! Petrecerea era in toata regula, cu miros si fum de gratar, cu chiuituri asortate si tropaituri... Pe la 10:30-10:40 sotul meu a incercat sa vorbeasca omeneste cu ei, sa dea muzica un pic mai incet. A incercat sa le explice ca pitica noastra nu poate sa doarma. Ce credeti ca au facut? Vecinica sefa peste tartori a inceput sa zbiere la el cum ca in curtea ei face ce vrea (cand s-a mutat si inca nu avea gardul pus facea plaja topless in curte, ca doar era in curtea ei!), ca e petrecere aniversara si ca are de gand sa o tina asa pana dimineata. Si, inainte de a-i tranti poarta in nas, i-a recomandat sa sune la 112 daca nu ii convine.
Am mai asteptat vreun sfert de ora, in speranta ca in pofida declaratiilor belicoase se vor potoli si vor deveni rationali. Ti-ai gasit! Muzica a continuat la fel de tare, dar chiuiturile au crescut in intensitate si numar. Asa ca, in disperare de cauza si Ioana miorlaita mi-am luat inima in dinti si am sunat la 112. Am incercat initial sa sun la politia din comuna, dar nu a raspuns nimeni asa ca am explicat doamnei politicoase care imi e urgenta, am dat adresa mea si pe a vecinilor, dansa m-a transferat unui ofiter de politie care m-a ascultat, mi-a spus ca va transmite echipajului de la noi si mi-a recomandat ca pe viitor (Doamne, sper sa nu fie o data viitoare!) sa sun direct la sediul nostru de politie.
Echipajul de la noi s-a miscat relativ repede, cam in 10 minute, in toiul unor racnete tribale asezonate cu manele infiintandu-se la poarta petrecaretilor. Sunetele acute s-au stins, muzica a fost data mai incet si dupa ce au parlamentat cu vecina noastra care isi proclama dreptul de a tine o petrecere la ea in curte cand vor muschii ei si la ce ora i se nazare, politistii m-au chemat si pe mine sa dau cu subsemnata. Am iesit cu sotul, le-am spus si partea noastra de poveste si in timp ce vorbeam cu ei a iesit si pitica la poarta, sa vada cu cine vorbim. Asa ca politistii au avut si confirmarea ca mezina noastra nu doarme si nici nu poate sa o faca in harmalaia creata de cei de peste drum.
Au fost foarte binevoitori si politicosi si au incercat sa ne faca sa trecem cu vederea incidentul. Totusi, au subliniat ca daca vecinii vor continua sa dea muzica tare dupa plecarea lor, sa ii chemam iar si ne-au dat un numar de mobil al unuia dintre ei. Tare fain! Bravo politiei noastre!
Vecinii au dat intr-adevar muzica mai incet, dar tot au continuat sa chiuie, in ciuda parca. Am reusit totusi sa adormim in cele din urma. Romulus m-a intrebat dimineata daca am mai auzit ceva azi-noapte. Nuuuuu, nimic. Din momentul in care am reusit sa adorm m-am mai trezit abia spre 3, ca se foia pitica. Cica insa ca pe la 2 dimineata vecinii au mai bagat vreo 7 manele la maxim.
Dimineata, in masina, in drum spre curs, in mod ironic radio-ul difuza "eu vara nu dorm". Cand nu vrei tu sa o faci e una, dar cand nu te lasa altii e deja dureros.

Copacii tristi

Imi place vara. Imi plac diminetile senine, aerul cald, bogatia de verde si rosu si galben si orice nuanta imprumutata de la curcubeu pentru a colora florile.
Imi plac copacii mustind a seva, inaltand spre cer ramuri pline de viata verde...
Poate de aceea copacii intalniti azi mi s-au parut cumplit de tristi. In ciuda ramurilor ce se incapataneaza sa traiasca, coaja trunchiului lor a inceput sa se desprinda si sa cada.
Copacii cu pricina strajuiesc una din arterele importante ale Constantei. Probabil ca e felul lor de a se razvrati impotriva poluarii, dar chiar si asa, declaratia lor e una trista si deznadajduita.

 Am mai vazut copaci cu coaja trunchiului crapata, dar acestia sunt in starea cea mai proasta pe care mi-o puteam imagina.

Tolomaca

Titlul de azi nu imi apartine, e doar o adaptare a titlului postat de o doamna fantastica, ce are toata admirtatia mea si al carei articol il cititi aici.
Ieri pitica mea a vrut oua. Nu mananca prea des, de cand a avut o reactie foarte urata la ele pe la un an si a dezvoltat o alergie care abia de curand a disparut.
Asa ca am pus ouale (2!) la fiert si m-am gandit ca pana fierb am timp sa frunzaresc un pic netul. Am avut, bineinteles, timp si tocmai raspundeam la postarea lui slvc (cea cu titlul original), cand sotul meu m-a strigat sa ma intrebe ce miroase in halul ala! Trebuie sa fac o paranteza si sa va spun ca a preluat camera lui Tavi pe post de centru de operatiuni si camera cu pricina e mai aproape de bucatarie decat a mea.
Ce duhnea mirosea? Ouale! Oul de fapt, ca pe unul nu l-am mai gasit, desi e o enigma unde a disparut! Al meu sot a jurat ca nu s-a atins de ele, pitica nici atat, fie-mea cealalta nici ea. Cert e ca am gasit in oala micuta in care le pusesem la fiert doar un ou, niste urme carbonizate si niste smalt sarit.
Veti spune ca se poate intampla oricui! La mine insa e a doua oara cand se intampla, asa ca nu mai beneficiez de circumstante atenuante.
Acum ziceti si voi: nu-i asa ca titlul ma descrie perfect?

DOVADA!

Ca in viata... (II)

Ziua de azi a inceput frumos. Am facut ochi la 7:23 si am sarit din pat constienta ca e tarziu. Convenisem cu sotul sa plecam impreuna, eu fiind chemata la partea a II-a a cursului facut acum ceva vreme. Cica vor sa ma ajute sa imi gasesc loc de munca. Am zis sa le dau o sansa sa isi completeze proiectul, ca sansa sa gasesc eu de munca nu prea e.
Am ajuns devreme, cam cu 50 de minute mai devreme, asa ca am profitat ca sediul e aproape de mare si am coborat pe faleza. Marea era minunata, un pic cam rece pt gustul meu (nu am rezistat si mi-am inmuiat picioarele). In zona in care am ajuns sunt doar pietre si scoici, apa ajunge pana la ele, si doar la vreo 50 m distanta incepe un petic de plaja, cu un turn pentru salvamari si cu cativa doritori de soare deja intinsi la bronzat.
Am redescoperit bucuria de a cauta scoici si mi-am dat seama ca nu ma multumeau cele intregi, perfecte, ci cele slefuite de ape, purtand in ele ani de experienta in actiunea valurilor si cu urme de suferinta pe trupul imputinat. Mi s-au parut frumoase in goliciunea lor, unele cu stratul initial inca la locul lui, altele cu urme din el si altele care il pierdusera de tot si se multumeau ca, in batranetea lor vlaguita, sa zambeasca stins soarelui si marii, inainte sa se imputineze si mai mult si sa se transforme in nisip..
Am strans cateva, alaturi de cateva pietricele la fel de imputinate si netede, si acum trebuie sa gasesc un burghiu fin sa le gauresc, apoi sa le slefuiesc si sa le transform intr-o bratara, ca sa imi aminteasca mereu cum timpul ne sterge efervescenta tineretii, ne imputineaza, ne modeleaza, ne slefuieste si ne da stralucirea blanda a senectutii.

Aici aveti mica mea colectie de "batranici"

Ca in viata

Gradina mea se pare ca are propriile reguli, ce o fac sa fie o micro-lume.
Astazi de exemplu, in timp ce culegeam cativa ardei, am dat peste o tufa care arata "ca in viata". Adica, in timp ce majoritatea ardeilor aveau pozitia tipica lor, cu nasul indreptat spre pamant, unul, mai independent, a decis ca pozitia aceea e gresita, asa ca a tintit in sus iar altul s-a pus de-a curmezisul: nici spre pamant dar nici spre cer, undeva la mijloc.
Uite ca si legumele au personalitate. Nu ma credeti? Convingeti-va!

Post referendum

Tocmai respiram si eu usurata ca se termina nebunia referendumului (televizorul de la socru-meu merge toata ziua pe discutiile si pro si contra base), tocmai ma bucuram ca scap de mesajele de pe fb tot pro si contra, cu jigniri grele si impanate cu tampenii pe masura.... si mai ales ca scap de slogane, de lovituri sub centura, de chemare la nationalism, de incercari de intimidare, de starnire a patriotismului, de vina ca nu ma prezint, de bannere cu DA atarnate peste tot, de cantecele modificate (tot cu "voteaza DA") si cu "nu mi-e frica...". Penibil, jenant, enervant, insultator la adresa inteligentei mele (aia care mai e)
Si pe masura ce ma bucuram, vad ca nu e chiar roz, ca nu am scapat de tot si ca sunt destui care inca mai cred ca faptul ca nu m-am dus sa votez este, dupa zisa lu' CTP, un act de viol. Daca nu ma credeti, cititi aici.
Nu m-am dus din mai multe motive, dintre care unul ar fi ca nu il sustin pe Base, deci nu m-am putut duce sa votez "NU" si nici nu imi place de Ponta cu toti aia care se inghesuie pe la spatele lui sa puna mana pe ciolan, astfel incat nu puteam nici sa votez "DA".
Am dat insa peste un articol scris dupa inima mea si care m-a scapat pe mine de a da mai multe detalii referitoare la optiunea mea de a sta duminica acasa si de a imi vedea in liniste de musafirii veniti la plaja.
Uitati aici la ce ma refer. Bravo, "basistule", cam la fel gandesc si eu!

Evenimente diverse

Sunt perioade in viata linistite, ca si cum te-ai plimba cu barca pe un lac micut, intr-o zi linistita si fara pic de vant. Si sunt alte perioade in care barcuta te salta si coboara pe crestele valurilor unei mari zbuciumate.
Cam asa a fost ultima saptamana, zbuciumata si plina de evenimente.
Acum vreo saptamana (desi parca au trecut luni intregi de atunci) fiul nostru ne-a anuntat ca si-a gasit de munca. Aceasta era vestea buna pentru toti. Vestea rea pentru noi dar buna pentru el era ca job-ul respectiv e in Timisoara, in celalalt capat al tarii.
Cred ca orice parinte caruia ii pleaca "micutul" de acasa simte ce am simtit noi: tristete si bucurie, deznadejde si speranta, teama si incredere... asezonate toate cu o multime de intrebari si nelinisti: cum va fi viata pe propriile picioare, se va descurca sa isi gateasca, spele, sa isi plateasca darile si facturile si sa ii ramana si bani de distractie? Poti doar sa speri ca l-ai crescut bine, ca e pregatit sa ia viata in piept, sa te gandesti ca e o experienta necesara in maturizare... dar doare al naibii sa il stiu departe. Si apoi apar celelalte intrebari, cum ar fi de cate ori sa il sun, sa nu aibe senzatia ca e sufocat dar nici sa nu creada ca il abandonez? Cum sa il intreb cum se descurca fara sa aibe impresia ca nu am incredere in el?
Mai are doar o luna jumatate pana schimba prefixul si incepe sa isi numere anii cu 2 in fata. Si eu nu voi fi acolo, sa il imbratisez si sa sarbatorim impreuna. Si parca inca nu imi vine sa cred ca puiul meu mic, blondut si cu ochii albastri ca cerul, e barbat in toata firea si e pe picioarele lui. Nu stiu cand au trecut anii si nu ma pot opri acum sa ma uit la fete si sa ma gandesc ca intr-o buna zi imi voi simti iar sufletul sfasiat in o mie de bucati cand vor alege sa isi traiasca si ele viata departe de noi. Sper doar sa alege sa plece mai aproape de noi. Bine ca totusi nu a plecat in alta tara, desi cred ca drumul ar fi fost mai scurt si mai accesibil.
Cu vreo 4 zile inainte de plecare, Tavi s-a zgariat intr-o piatra. Nu parea nimic serios, doar o julitura superficiala, pe care am dezinfectat-o bine si am uns-o cu betadina. A doua zi insa dupa incident am avut de alergat dupa cazier, adeverinte si alte lucruri necesare plecarii. Pe la 9 seara, piciorul arata deja rau. Banuiam o infectie, nu aveam rabdare sa stam pana a doua zi ca sa sunam la medicul de familie si sa ne programeze abia vineri, mai ales ca biletul de tren era pentru vineri. Ne gandeam chiar sa amanam plecarea pentru luni sau marti, sa dam timp piciorului sa isi revina. Pe la 9 jumatate seara eram la urgenta, cu Tavi avand ditamai piciorul. Am ajuns doar de cateva ori la urgenta de cand s-au nascut copiii, desi de-a lungul timpului am incercat sa le evit cat am putut de mult.
La 9 si jumatate seara am ajuns acolo. La ora 23:58 am intrat (impropriu spus de fapt, pentru ca el a fost chemat singur). La ora 2 dimineata am fost anuntata ca "copilasul" e bine si il putem lua. Am ramas un pic socata de "rezolvarea" situatiei, pt ca baiatul meu avea o frumoasa cizma ghipsata ( e drept ca doar pe talpa dar bandajul era strans si peste rana), dar am zis ca poate noi nu avem dreptate si cei de acolo au. Am luat fisa, fara sa ni se spuna nimic in plus, nu ni s-a explicat ce are, de ce i-au pus ghips si nici ce tratament trebuie sa urmeze. poate li s-a parut normal sa ne dam noi seama ca tratamentul e pe fisa, dar... Daca ar fi fost alergic la vreunul dintre ele?
Vreti sa stiti de ce am stat 2 ore pentru "tratament"? Ei bine, pentru ca o parte din personal era ocupat sa vorbeasca, sa manance inghetata, sa se plimbe pe holuri...
Pe la 10:30 fusese adus de paramedici un om pe o targa, cu gatul imobilizat si plin de sange. A fost "uitat" pe o targa mai bine de 2 ore, pana cand unul dintre cunoscutii omului a venit sa intrebe de el si a fost socat sa il vada in acelasi loc in care il lasase. A incercat sa intrebe ce e cu el si de ce nu il baga in tratament. Domnisoarei/doamnei de la receptie i s-a parut ca e recalcitrant si a chemat paza sa il dea afara, apoi le-a povestit colegelor, foarte indignata, ca omul de pe targa statea acolo doar de o ora, si ca nu e vina ei. Auzi la el, ce tupeu, sa vina sa o intrebe pe EA ce se intampla cu prietenul lui! Ca o metoda fina de razbunare, omul ranit a mai fost lasat acolo vreo jumatate de ora, apoi a fost chemat un infirmier, sa il mute dupa colt, sa nu mai fie vazut de cine intra...
Singurul moment in care am vazut ceva mobilizare si atmosfera de urgenta a fost atunci cand a venit o ambulanta cu un copilas de 9 luni. Fusese anuntat ca a cazut de la inaltime, asa ca vreo 4 sau 5 asistente au asteptat ambulanta cu sufletul la gura. Copilul cazuse, e drept, dar din pat. Isi pierduse insa cunostinta, asa ca banuiesc ca a fost mai mult de o cadere din pat. Totusi, nu sunt in masura sa ma pronunt, din moment ce nu am mai multe date.
Pana pe la 1 dimineata, nici un apartinator nu a avut voie sa treaca de linia de la receptie, apoi regula s-a facut uitata.
La un moment dat, putin dupa 1, ambulanta a adus un batranel, smochinit si stafidit, o mana de om cu corpul invaluit in durere. Cazuse din caruta, il durea gatul si avea un "colier" in jurul lui. Initial au fost doi de pe ambulanta langa targa lui, dar asistenta a sters-o rapid si l-a lasat doar pe barbat sa il transfere pe batranel de pe targa de ambulanta pe cea de la spital. Omul abia se misca, si avea si o punga pentru perfuzie in brate. Ambulantierul incerca saracul sa tina batranul de o mana, sa tina si targile sa nu se deplaseze si sa mute si punga. M-am repezit sa tin punga si targa, pentru ca ambulantierul sa il poata muta pe batran cat mai lin, ca sa nu sufere inutil. A aparut apoi asistenta, mi-a smuls punga din mana si i-a pus-o omului pe picioare, desi stativul de la capatul targii statea nefolosit, si din cate stiu eu punga ar trebui sa stea mai sus de nivelul corpului... Apoi i-a schimbat "colierul" de pe ambulanta cu unul din spital, mai mare si mai dur. Batranul s-a crispat tot, nici nu mai putea sa stea intins din pricina chestiei din jurul gatului, chestie care ii ajungea pana la urechi si i le ridica in sus, in mod dureros. Am asteptat sa vina cineva sa il ia, dar nu s-a apropiat nimeni de el. Am incalcat iat linia si m-am dus sa vad cu ce pot sa il ajut, sa pun punga de perfuzie pe stativ si sa aflu daca familia stie unde e si sa vad ce pot face sa ii anunt. Familia nu stia, asa ca omul a scos telefonul si mi-a spus sa o caut in agenda pe Alina, nepoata lui. Abia am apucat sa o gasesc pe Alina in agenda, ca telefonul s-a inchis. I se terminase bateria...
I-am schimbat cartela in telefonul sotului, rugandu-ma sa aibe agenda salvata pe cartela, nu in telefon, si am reusit sa vorbim cu Alina, sa o anuntam. Era deja 1 jumatate, mi-a fost oarecum peste mana sa sun o necunoscuta la ora aceea, dar situatia o impunea. Am verificat apoi ce i se mai intampla lui Tavi, care era culcat pe burta pe un pat de acolo si astepta sa vina asistenta la el. Cand m-am intors, am trecut pe langa targa batranului si el m-a prins de mana sa ma roage sa ii duc un algocalmin, ca el nu mai poate suporta durerea. Nu stiam daca ii mai fusesera administrate alte medicamente, daca avea vreo alergie, asa ca m-am dus la receptie sa il intreb pe tanarul de acolo, care venise sa o ajute pe cea de la receptie. Tipul mi-a spus initial ca el nu stie, ca va veni cineva sa il ia pe batran... I-am spus atunci ca omul are dureri mari, ca e singur si speriat, ca i-as da eu un calmant daca as sti ca nu i-ar face rau, si ca... in locul lui ar putea fi tatal meu... Si atunci cel de la receptie a parut sa inteleaga si m-a trimis dupa colt, la unul din medicii de acolo, sa intreb. M-am dus, am vorbit cu un medic, i-am repetat si lui cam aceleasi lucruri. I-am spus in acelasi timp ca am apelat la un medic pentru ca el stie mai mult ca mine, poate vedea si daca a primit vreun tratament si poate face ceva sa ii usureze durerea. Initial m-a trimis si el mai departe, in rezerva unde erau aduse cam toate targile. Apoi s-a razgandit, s-a ridicat si a mers cu mine, a cautat fisa si s-a uitat pe ea, apoi s-a intors la targa, a apucat de stativ si a tras sa o duca acolo. L-am ajutat si apoi mi-am luat la revedere de la batran, spunandu-i ca il las pe maini bune, care vor avea grija de el. Am facut-o, oare?

"Pentru siguranta" sau comedia absurdului sau...

Cu ceva vreme in urma intram zilnic pe forumul dc. Cateva persoane din viata reala mi-au indreptat pasii spre viata de acolo, virtuala dar relaxanta si cu o gramada de sfaturi la indemana. Treptat, pe masura ce mezina a crescut, am inceput sa devin din ce in ce mai obosita, am inceput sa nu mai pot suporta intepaturile de albinute sau chiar de vespoi acordate cu nonsalanta pe la unele subiecte de forum...

Am intrat apoi, o vreme, pentru bazarul umanitar, initial participand cu produse, apoi, dupa ce am predat produsele, incercand sa cumpar.

Gasca mea vesela de mamici s-a mutat pe fb, rareori mai trece vreuna pe la subiectul abandonat pe dc.

Si totusi... de vreo cateva saptamani am reinceput sa intru, sporadic, cam o data la cateva zile sau saptamana si atunci neramanand prea mult. De fapt, trebuie sa corectez si sa spun ca in ultima saptamana, aproape impotriva dorintei mele, am intrat zilnic! Vreti sa stiti de ce?

Ei bine intamplarea a facut ca acum 7 zile sa primesc un mesaj care nu imi era adresat. Persoana care l-a scris (sa o numim D.) trece printr-o etapa cumplita, o experienta pe care nici o mama nu si-o poate imagina, decat poate cele care au pierdut un micut. Ca sa nu o deranjez, am dat eu mesajul mai departe, cu rugamintea ca, persoana careia ii era adresat (sa o numim A), sa ii scrie direct expeditoarei.

Ti-ai gasit! Stiti chestia aia cu facerea de bine?

So, primesc raspuns in care mi se spunea sa o contactez eu iar pe D si sa ii comunic ceva... Pe scurt, ca sa nu ma invart in jurul cozii, era vorba de un premiu pe dc pe care l-a castigat D, premiu ce i-a fost adus la cunostinta pe un subiect propriu. Pentru ca ea nu mai sta in Romania iar premiul trebuie dat doar pe teritoriul tarii, primul mesaj scris de ea (si ajuns la mine), continea intrebarea daca poate transfera premiul si da altcuiva dreptul de a-l folosi. A i-a raspuns ca da (tot prin mine, evident) si ca asteapta adresa. Dau mesajul mai departe si surpriza, adresa ajunge iar la mine, cu rugamintea sa o dau mai departe. O dau, ca de... Daca m-am inhamat la pierdere de vreme si prestat voluntar, macar sa o fac pana la capat (voi sa nu faceti ca mine, da?)

Si deznodamantul. .. Ta naaaaaaa

Primesc iar raspuns, de la A. Delicat ca o briza de vara. Si care imi spune ca:

"Mersi,

Insa mai am nevoie si de un nr de telefon pt cazul in care premiul va fi trimis prin curier - si nu se poate sa imi trimita D. un PM ? - e doar o chestiune de siguranta, as dori sa imi confirme personal

mersi anticipat"

Pai eu ce ma chinui de la inceputul "convorbirii" voastre? Sa va fac sa luati legatura direct, sa ma lasati pe mine in pace, ca am ajuns sa intru zilnic doar ca sa verific daca mai am mesaje private. Sau chiar credea A. ca am o placere nebuna sa fac pe telefonul fara fir doar pt ca ea are probleme de comunicare?

Sincer, pe D. o inteleg ca nu se poate concentra, dar A. ce cusur are? Si dupa toate astea, mai vrea siguranta si vrea ca tot EU sa o contactez pe D. sa-i spun? Stimata doamna, nu ma platiti ca secretara. Ce am facut pana acum a fost voluntar, dar promit eu ca in veci nu se repeta, prin oricate momente grele or mai trece altii. Nu mai iert nimic. Gata! 

I-am trimis si un mesaj ceva mai dur doamnei A, dar sper ca macar acum, in al n-spelea ceas, sa inteleaga ca eu asta am vrut de la inceput: sa ia legatura direct si sa ma lase pe mine in pace. 

Voi ati avut evenimente de-astea in care zici ca esti bun dar esti luat de prost sau mai rau, drept unul cu ganduri ascunse?

Apa la portie

Mai bifam o zi fara apa. Pe caldurile astea, e o adevarata crima, dar se pare ca cei de la RAJA nu se sinchisesc prea tare. Au oprit initial apa acum 2 zile, dimineata. M-au luat pe nepregatite, abia am apucat sa pastrez vreo 10 litri din cei care abia se taraiau si jumatate din ea am distribuit-o catelelor. Cu chiu cu vai, au dat drumul la apa aseara. O buna parte din timp fara presiune si cu o culoare dubioasa. Am reusit doar sa imi spal vasele stranse si sa bag o singura masina de rufe la spalat, dupa ce mi s-a parut ca apa e iar aproximativ incolora. Dimineata, surpriza, au intrerupt-o iar. Cica lucreaza!
Pe caldurile astea! Regasesc fara entuziasm spalatul la lighean ca in vremurile copilariei fragede la bunica. Si daca acolo macar aveam raul aproape si puteam sa mai aducem apa, acum trebuie sa ma descurc doar cu cativa litri alocati pt spalat. Abia acum stau sa ma gandesc cum se descurca aia din Africa fara apa.
 E o adevarata provocare mai ales pentru mezina, care imi intra in casa ca un porcusor. Si cica astia nu stiu cand vom avea iar apa. Poate azi, poate maine... Desi ma indoiesc serios ca daca apa nu vine azi mai sta careva de la ei sa lucreze duminica!

Iubirea si cumparaturile

De vreo saptamana am reusit sa incep cursul pe care il astept din decembrie. Am mari sperante legate de el, asa ca imi misc posteriorul cu constiinciozitate la ore de 3 ori pe saptamana. Drumul cu microbuzul imi lasa cam 40 de minute "goale" de activitati. Pana acum doar observam, ma pierdeam in ganduri, faceam scenarii dar uitam tot pana ajungeam in fata calculatorului. Ieri insa aveam agenda pt curs la mine, asa ca am inceput sa schitez ganduri fugare.
De cand s-a deschis Dedeman in Constanta, au rasarit o gramada de panouri publicitare. Toate au un lucru in comun: dragostea/iubirea, care insa nu prea vad ce are de a face cu diversele materiale promovate. In plus, cand dai/cumperi ceva unei persoane la care tii nu ii spui si pretul.
Pana acum eram constienta doar de vorba aceea din popor cu "iubirea trece prin stomac". Asta pot sa o inteleg. Iata insa ca mi se propune o noua abordare a iubirii, care implica acumularea de obiecte de care nu ai nevoie si care e musai sa fie cumparate de la Dedeman.
Sa nu ma intelegeti gresit, au produse dragute, necesare unora, au un site bine pus la punct, prietenos si usor de utilizat, au o pagina de facebook bine intretinuta. Nu stiu insa cine le face reclamele ce atarna pe panouri si care pe mine ma duc cu gandul la alte interpretari. E insa doar opinia mea si poate altora le plac rimele chinuite si fortate, insotite neaparat de preturi (un lucru bun in general dar nu cand il asociezi cu ideea de cadou facut din dragoste)..

Sa o iau la rand, doar cu cateva exemple (puteti dezvolta lista, ca de fapt sunt mult mai multe)

Dragostea-i ceva inaltator (imi vine sa evadez cand ma inabusi cu dragostea ta)
Asa ca-ti dau o lustra cu ventilator (poate pricepi apropo-ul in cele din urma, lumina mea, ca vreau sa iti fac vant)

Iubirea nu respecta nici un plan (in mod real, chiar daca acum iti jur iubire vesnica nu stiu ce va fi peste cativa ani) 
Asa ca-ti cumpar tigla Baudeman (macar sa nu ramai cu ochii in soare cand eu o sa ma fac ca ploua)

Dragostea e dulce ca o clementina (observi ca nu am ales pepeni sau banane, care sunt mai dulci, ci am preferat un fruct putin acrisor si cu aciditatea specifica citricelor, tocmai ca sa intelegi ca iubirea e dulce doar in teorie)
Asa ca-ti cumpar mobilier de gradina (chiar daca ai doar o garsoniera si nu ai unde sa il pui, conteaza doar ca m-am gandit la tine)

Mai sunt... Dar va las pe voi sa va distrati cu interpretarile. Si bineinteles ca veti putea veni cu alte idei la cele schitate de mine.

Cuca macaii luminate

De saptamana trecuta, de cand ni s-a taiat apa, am tot mai pregnant impresia ca m-am mutat la cuca macaii luminate, in care binefacerile civilizatiei abia se taraie.
Ca sunt taranca, prin natura mediului in care locuiesc, mi se pare normal. Ce se intampla insa in locul in care am ales sa traiesc, mi se pare anormal. Ma bate zdravan gandul sa ne mutam iar, poate undeva la munte sa cautam un loc de casa.
Dupa ce ne-a inundat gradina (casa a scapat), ploaia torentiala de saptamana trecuta(ca se pare ca ea a fost de vina), a mai cerut un pret: sa stam fara apa. Fara nici o instiintare, fara nimic, vinerea trecuta am ramas fara apa. A venit abia luni, dupa ce intre timp mi se adunase un morman de haine de spalat. Cum luni a fost sarbatoare si eu nu spal de sarbatori, m-am alinat cu gandul ca spal a doua zi. Surpriza insa, dupa numai cateva ore (in care am reusit doar sa spal vasele), apa a "secat" iar. De data aceasta insa, m-am prins ca incepe sa scada presiunea, asa ca am reusit sa opresc ceva mai multa apa pt spalare. Abia ieri au dat drumul la apa si de bine ce au dat, m-a sunat mama sa imi spuna ca a auzit ca iar se opreste, de data aceasta pana sambata. Asa ca i-am facut mezinei baita programata pt seara in miezul zilei la foc automat, incat abia scoasa din apa vroia inapoi, ca nu apucase sa se balaceasca.
Una peste alta am avut si curentul oprit cateva ore, apoi cand a venit curentul Romtelecom-ul a inceput sa se joace la net-ul meu.
Cand spun cuiva cum se joaca astia ba cu apa, ba cu electricitatea, mi se raspunde ca "traim in Romania". E perfect logic, dar totusi, chiar nu se schimba nimic in bine? Ca atunci cand e vorba de plata facturilor e musai sa le platesti la timp. Si da, traim in Romania, dar asta nu echivaleaza ce se intampla total impotriva bunului simt cu normalitatea.