Am ajuns devreme, cam cu 50 de minute mai devreme, asa ca am profitat ca sediul e aproape de mare si am coborat pe faleza. Marea era minunata, un pic cam rece pt gustul meu (nu am rezistat si mi-am inmuiat picioarele). In zona in care am ajuns sunt doar pietre si scoici, apa ajunge pana la ele, si doar la vreo 50 m distanta incepe un petic de plaja, cu un turn pentru salvamari si cu cativa doritori de soare deja intinsi la bronzat.
Am redescoperit bucuria de a cauta scoici si mi-am dat seama ca nu ma multumeau cele intregi, perfecte, ci cele slefuite de ape, purtand in ele ani de experienta in actiunea valurilor si cu urme de suferinta pe trupul imputinat. Mi s-au parut frumoase in goliciunea lor, unele cu stratul initial inca la locul lui, altele cu urme din el si altele care il pierdusera de tot si se multumeau ca, in batranetea lor vlaguita, sa zambeasca stins soarelui si marii, inainte sa se imputineze si mai mult si sa se transforme in nisip..
Am strans cateva, alaturi de cateva pietricele la fel de imputinate si netede, si acum trebuie sa gasesc un burghiu fin sa le gauresc, apoi sa le slefuiesc si sa le transform intr-o bratara, ca sa imi aminteasca mereu cum timpul ne sterge efervescenta tineretii, ne imputineaza, ne modeleaza, ne slefuieste si ne da stralucirea blanda a senectutii.
Aici aveti mica mea colectie de "batranici"
Postări
