Urgenta, iar

Azi am ajuns iar la urgenta. Se pare ca atunci cand ceva se intampla, e intotdeauna multiplicat. Azi mi-a intrat telefonul in greva, mi s-a spart unul din furtunasele de la baie si am ajuns cu sotul la urgenta.
E a doua experienta in mai putin de 2 luni in care implicam serviciul de traumatologie al urgentei. O cazatura, o lovitura la coloana, o durere imensa coborand pe picior si amortindu-l... Cu asta ne-am prezentat.
De data aceasta insa, desi a durat la fel de mult ca la fiu-meu, de fapt un pic mai mult, dar nu conteaza, pot imparti experientele pe buline:
Buline albe:
1. Desi a durat catva timp din momentul in care am ajuns pana cand a fost preluat, am beneficiat de o asistenta draguta la receptie. In momentul in care sotul meu nu a mai putut sta pe scaun in nici o pozitie din cauza durerii, asistenta s-a dus si a cautat o targa si o chestie galbena si tare de-a lungul ei ca sa se poata intinde. Apoi am dus targa mai aproape de intrarea la traumatologie, si cand a vazut ca stau in picioare langa Romi, in ciuda sfaturilor ei de a sta jos (erau niste scaune langa targa, dar la picioarele lui Romi), mi-a intors targa, astfel incat sa pot sta la capul lui. Nu a asteptat si nici nu a primit spaga.
2. Asistenta care ne-a preluat si apoi ne-a dus in locul unde i s-a pus perfuzie a fost la fel de draguta. Ne-a dus apoi la radiografie si ecografie cu acelasi zambet, fara sa para tracasata sau agasata. La fel, nici un semn ca ar astepta spaga.
 3. Asistenta care i-a pus perfuzia cu Piafen si vitamine a fost si ea delicata si intelegatoare si ne-a lamurit si ce e cu perfuzia aia. A venit cu zambetul pe buze si cand am chemat-o ca nu mai curgea perfuzia.
4. Doctorul de la ecografie a fost foarte atent, a cercetat indelung sa nu aibe vreo problema interna. Nu avea.
5. Doctorul din camera de garda (ortoped banuiesc) ne-a vorbit cu blandete si respect, si desi a spus ca nu se vede nimic pe radiografie, ne-a dat trimitere mai departe catre neurochirurgie
6. Doctorul de la neurochirurgie pare sa stie intr-adevar ce face. L-a testat, l-a pipait si a spus ca in ciuda faptului ca nu s-a vazut nimic la radiografie, el nu e sigur ca nu exista macar o fisura pe coloana. A spus ca mai vrea investigatii, printre care si un RMN si a recomandat internarea.

Buline negre:
1. Intregul proces, de la ajungerea la urgenta si pana la internare a durat cam 6 ore.
2. La radiografie, in ciuda faptului ca lovitura a fost la spate, in partea stanga, si lucrul acesta era scris si pe fisa, a fost radiografiat de sus si in partea dreapta. Nu e de mirare ca nu s-a vazut nimic la radiografie

Cam atat deocamdata. Sunt moarta de oboseala si cu nervii in batista. Ma rog sa fie bine, dar tot e greu.

Tunsoare de vara

Acum cateva saptamani am bagat foarfeca pentru prima oara dupa mot, in pletele mezinei. Onduleurile din varf, rasucite artistic, ingreunau mult pieptanatul, asa ca intr-un avant de "generozitate" am scurtat un pic parul cretulinei, ca sa nu o mai aud urland ca din gura de sarpe.
I-am luat si spray-ul acela minune de la Avon care se presupune ca usureaza pieptanatul, si tot degeaba, tot munca de lamurire si urlete tribale insotesc fiecare operatiune de aranjare a parului.
In general insa, pitica e totusi destul de intelegatoare si sta sa o trag de par pieptan. Totusi, acum vreo saptamana, in graba ei de a iesi mai repede afara a refuzat cu indarjire sa se lase pieptanata. Scutura din cap ca un calut, lacrimi de crocodil curgeau pe obrajori si am bagat iar foarfeca in parul ei, obtinand astfel o noua tunsoare, mult mai usor de intretinut, si totusi destul de lunguta, spre marea mea mandrie.
Ieri am lasat un pic pitica singura, in timp ce eu eram la bucatarie.
Mica mea are o foarfeca pentru hartie, in aparenta inofensiva, si care e folosita in general pentru a face bucatele din orice revista, ziar, etc care ii cade in mana. Cum nu mi s-a parut pana acum o activitate periculoasa si cum ii produce multa incantare, am lasat-o pana acum sa se joace, de obicei insa cand sunt aproape.
Ioana si-a luat ieri deci olita, s-a asezat pe ea, a luat foarfeca, avea ziare alaturi... Si cand am venit in camera bucalata mea avea foarfeca intr-o mana, o suvita destul de groasa in cealalta si langa ea trona o mica gramajoara de par. S-a tuns artistic, pe langa ureche, doar intr-o parte, asa ca a trebuit sa incerc sa indrept cumva situatia. Asa s-a pricopsit Ioana cu o noua tunsoare, si sper acum din suflet sa fie ultima din vara asta.
Aici e imediat dupa ce s-a tuns singurica, inca imbufnata ca i-am luat foarfeca.
Oricum, spre deosebire de sora-sa, care isi luase tot bretonul, pana aproape de radacina, ea arata ceva mai bine.

Vaaai, ce rusine!

Mi se intampla uneori sa mai iau caruciorul cu mine, atunci cand am mult de mers pe jos, am si cumparaturi de facut si stiu ca mezina nu ar face fata. E adevarat ca mai mult pitica merge pe langa carucior, dar e bine sa stiu ca atunci cand oboseste nu trebuie sa o car in brate (are 17 kg iar spatele meu nu mai e ce a fost) si in plus am si unde sa imi pun cumparaturile.
Aud insa, invariabil, pe diferite tonalitati si voci, la fiecare asemenea plimbare: "Vaaaaai, ce rusine! O fetita atat de mare sa mai mearga in carucior?".
Zambesc si trec mai departe caci stiu ca daca apuc sa scot un cuvant nici marea n-ar mai spala-o pe binevoitoarea cu pricina.
Nu stiu si nici nu pot pricepe de ce sunt atatia care isi inchipuie ca modul in care si-au crescut copiii/nepotii/verii/vecinii este singurul valabil, de ce se simt automat obligati sa iti impartaseasca din experienta lor si sa te sfatuiasca si de ce se supara daca ii ignori.
Pt mine fiecare zi alaturi de pitica e o binecuvantare, chiar daca uneori barometrul meu indica nori de furtuna si vijelie. Ceilalti au crescut, parca nici nu mai au nevoie de mine, dar cea mica inca e dulce si lipicioasa (cand vrea, bineinteles).
E adevarat ca inca nu stie teorema lui Pitagora, inca mai poarta pampers, inca refuza cu incapatanare sa spuna o poezie, desi stie, inca refuza sa isi spuna numele atunci cand e intrebata si deja considera ca are 3 ani. Saluta pe toata lumea pe strada cu "buna ziua" si se uita la om pana cand i se raspunde. Celor cunoscuti li se adreseaza cu "buna, puiu! Ce faci?" Si cu nasucul carn, obrajorii rumeni si parul carliontat, pitica mea starneste zambete. Poate ca nu va iesi din ea un mare matematician si nici nu va descoperi o noua teorie a universului. Poate nu va avea reusitele altora, nici logica lor si nici drumul ei spre devenire nu va intra in fagase unanim acceptate de societate.
Daca insa isi va pastra naturaletea si dragostea pt oameni, daca va fi sanatoasa si fericita in alegerile ei, atunci eu nu voi putea fi decat multumita.

Ce fac contabilii...

Azi mi-am dat seama ca de cand mi s-a stricat vechiul calculator nu am mai intrat in lista de bloguri pe care le citeam cu relativa periodicitate. Cum tot ce ma interesa statea atarnat/salvat in bara de sus, era simplu si doar la un click distanta sa citesc ce au mai facut/gandit/experimentat virtualii mei prieteni. Asa ca azi am luat blogurile la rand, sa citesc, sa ma improspatez, sa fac iar o "baie" in povestile altora.

Ei bine....

De mult timp nu am mai ras in hohote la o postare pe un blog. Fain, atat de fain scris incat hohoteam cu gura pana la urechi, lacrimile imi curgeau pe obraji si mezina a venit repede sa ma intrebe si sa ma bata pe spate (sa ma linisteasca) : "Ce e, mami, ce e? Gataaaa, gataaaaa". Biata copila, a crezut ca muma-sa plange, atat de tare ma zgaltaiam. Luati si voi si cititi postarea Laurei aici.

Mie mi-a placut la nebunie si m-a binedispus pe toata ziua, ca sa nu zic chiar pe toata primavara. Sper sa aibe si la voi acelasi efect revigorant.

Tuturor va doresc o primavara minunata, cu sanatate, bucurii si impliniri

Initiativa "Maini indemanatice... care aduc bucurie"

Intru destul de rar pe forumul desprecopii (DC). Desi sunt acolo persoane dragi mie, cu majoritatea ma intalnesc pe fb, mai simplu si fara priviri indiscrete.
Azi insa am intrat, dupa o indelungata absenta si am dat peste o initiativa minunata, promovata de mamici inimoase si sustinuta de alte inimoase. Pe scurt, e vorba de strangerea de fonduri pentru niste copilasi sarmani. Cum se apropie martie, se va face un bazar cu martisoare (unicat sau de serie mica), handmade, asa ca stati pe aproape.
Cand va aparea albumul veti putea admira minunatiile, aproviziona cu martisoare pt mamele, prietenele, colegele voastre, ale sotului sau copiilor si face in acelasi timp o fapta buna. Deocamdata, puteti citi mai multe despre actiune aici
Voi avea si eu cateva martisoare acolo si va astept sa daruim impreuna un zambet