Amintiri

Spectacolul strazii e mereu real, mereu actual, mereu invatandu-te ceva; daca stai sa privesti, sa asculti, sa mangai cu privirea: cerul, pomii leganati in vant, mamici alintandu-si copilasii ...

Ma surprind zambind de cate ori vad un pici abia tinandu-se pe picioare alergand spre mamica sau taticul lui. Ochi zambind, nasuc in vant si chiote de bucurie si brate deschizandu-se larg sa faca micului voinic cuib de alint si dragoste.

Si alung un gand insinuat perfid ca anii copilariei sunt putini si trec grabiti spre un "ce" nestiut. Si ajungi sa te intrebi cand au trecut atat de repede anii peste tine, cum de ai ajuns sa ai fire albe la nici 40 de ani iar copiii tai sa nu mai aiba atata nevoie de tine, sa nu te mai intrebe uneori atunci cand iau decizii.

Pe de o parte sunt mandra pentru ca devin independenti, pentru ca au aripi sa zboare, pentru ca nu vor sta in umbra nimanui si-si vor croi singuri drumul. Dar... doare... si mi-e dor... de ochi deschisi larg a zambet si manute odihnindu-se cu incredere in mana mea...