Catelele mele razboinice

Am mai povestit despre catelele mele. Una are 4 ani, cealalta cred ca vreo 3 ani si jumatate. Amandoua sunt catele lup si practic fac parte din familie, chiar daca stau in curte.
Pe cea mare, pe Leea, am luat-o cand era doar un bot de blana, cu urechi ciulite si codita neastamparata. Avea doar 2 luni si 2 zile cand a intrat in familia noastra si a fost indragita din prima clipa. O cunoscusem cu doua zile inainte, la niste prieteni. De fapt la prietena, ca sotul era plecat in voiaj. Sotul meu, cand a vazut-o, mi-a spus ca va fi a noastra, iar eu doar am zambit, ca nu ma gandeam ca ar fi dat-o. Dar 2 zile mai tarziu, cand a venit sotul, prietena noastra m-a sunat plangand si m-a intrebat daca vrem sa o luam. In apartamentul lor de 2 camere nu era loc si pentru ea. Si am luat-o. Delicata, jucausa, era compania perfecta pentru Sandra. Cat a fost sotul meu plecat am tinut-o cu mine in camera, apoi pe hol pana in primavara. Ce m-a facut sa o exilez in curte a fost faptul ca in mintea ei locul ei in haita era imediat dupa mine, inaintea copiilor mei.
In momentul in care a dat sa o muste pe Sandra, cu mare parere de rau, am exilat-o in curte, in casuta ei. Fiind crescuta in casa practic, e inspaimantata de moarte de tunete si fulgere. Cam cu o ora inaintea unei furtuni simte ca vine ploaia si incepe sa se agite si sa schelalaie. Brusc cusca nu mai e buna si cauta adapost in holul de la intrare.
Pe Xara am adoptat-o acum mai bine de doi ani. Eram inca insarcinata cand in dimineata unei zile de martie, cand sotul pleca la munca, am vazut-o prima oara. Era plina de sange, cu o sarma in jurul gatului. Ploua marunt si rece, Romulus era deja in criza de timp, eu nu as fi reusit sa ma descurc cu ea, asa ca am lasat-o unde era. M-am uitat dupa ea in cursul zilei, dar nu am mai vazut-o. Seara, cand Romi a venit acasa, mi-a spus ca e in fata casei preotului, la 3 porti distanta de noi. Tot plina de sange, tot cu sarma aia nenorocita in jurul gatului, dar leoarca si epuizata. Avea langa ea 2 bucatele de paine. Am adus pateu, botnita Leei si o pelerina de ploaie ca sa o putem lua sa o ingrijim. Cu putin pateu in fundul botnitei am reusit sa i-o fixam ca sa putem avea curaj sa o transportam. Nu stiam cum va reactiona, daca e agresiva, daca va incerca sa muste. Era clar ca oamenii o adusesera in halul ala si nu stiam cata incredere are in oameni.
Am bagat-o in casa, am sters-o, i-am scos sarma care i se strangea in jurul gatului. Sarma simpla, doar cu un lat, era proiectata sa se stranga in jurul gatului daca s-ar fi smucit. Initial crezusem ca i-a patruns in carne, dar sangele era de la picior.
Unul din prietenii nostri dragi este medic veterinar si l-am chemat sa o vada. Ne-a spus ca are tripla fractura de humerus, fusese batuta zdravan si trebuia operata. A si operat-o cateva zile mai tarziu. Avea osul facut zob, a trebuit sa indeparteze toate micile fragmente si sa incerce sa adune la un loc ce mai ramasese cat de cat intreg. I-a pus tija pentru a permite osului sa se refaca. O luna de zile, pana cand s-a vindecat rana, am tinut-o in casa. Ne temeam ca o va ataca Leea si ea nu va putea sa se apere. In plus trebuia sa am permanenta grija de rana, avea obiceiul sa isi sfasie bandajul si sa linga rana. A lins-o atat de mult odata incat a desfacut partial cusatura...
E de la sine inteles ca Leea nu a privit cu ochi buni intrusa, iar eu nu am putut sa o dau mai departe, chiar daca Radu, prietenul nostru veterinar ii gasise alti stapani. Asa ca dupa ce s-a refacut, Xara a primit si ea o casuta si a ramas sa imparta curtea cu Leea.
Recunosc ca sunt mult mai linistita cu ele in curte, pentru ca in zona s-au inmultit tiganii. Au inceput sa intre in curtile oamenilor si sa fure. La mine insa nu intra... Nici macar aia de la apa nu au curaj sa intre fara sa ma strige sa tin catelele...
E la fel de la sine inteles ca au uneori dispute. Pana ieri Xara se lasa batuta si reuseam sa le despart singura destul de usor. Ieri insa ceva s-a schimbat. Se innorase, Leea era agitata si stiam ca vine furtuna. Ea isi ocupase locul din hol cand banuiesc ca a intrat si Xara. S-au luat la bataie. Am iesit rapid si am incercat sa le despart. Nu am reusit. A iesit si Tavi, el tragea de Leea, eu de Xara... Erau atat de inclestate incat nu am reusit sa le despartim. Am trimis-o pe Sandra sa imi aduca apa, am turnat-o peste boturile lor... Nici uneia nu ii place apa, dar acum nici nu s-au sinchisit. Cand am reusit in cele din urma sa le despartim, Leea era plina de sange. O ureche sfartecata, cu varful lipsind, cealalta si ea sfartecata... Xara numara 3 urme de colti, deasupra ochiului una, una pe bot si una la ureche.
Imi venea sa plang de mila Leei, sangera cumplit si eu nu stiam ce sa ii fac. Am incercat sa ii dau cu apa oxigenata (a luat sotul meu in drum spre casa ca eu nu mai aveam), dar sangerarea a fost si mai puternica. S-a scuturat de cateva ori langa mine si eram plina de sange din cap pana in picioare. Holul la fel de plin de sange. Din nou a venit Radu sa le vada, sa ne prescrie un praf cu care sa ingrijesc rana, cu recomandarea sa il amestec cu naftalina maruntita ca sa tin mustele (si ouale lor) la distanta de rana.
Am cautat aseara naftalina de am innebunit. Am intrebat la toate magazinele din zona (singurul care stiam ca are era inchis), vecinii, prietenii, oamenii de pe strada. Nimeni nu avea asa ca i-am dat doar cu praful ala simplu si dimineata am cumparat. Pe Xara am legat-o...
Leea nu va mai arata niciodata ca un caine lup. Dar e frumoasa si mi-e draga si asa. Imediat ce i se va vindeca rana voi pune poze sa o vedeti.