Evenimente diverse

Sunt perioade in viata linistite, ca si cum te-ai plimba cu barca pe un lac micut, intr-o zi linistita si fara pic de vant. Si sunt alte perioade in care barcuta te salta si coboara pe crestele valurilor unei mari zbuciumate.
Cam asa a fost ultima saptamana, zbuciumata si plina de evenimente.
Acum vreo saptamana (desi parca au trecut luni intregi de atunci) fiul nostru ne-a anuntat ca si-a gasit de munca. Aceasta era vestea buna pentru toti. Vestea rea pentru noi dar buna pentru el era ca job-ul respectiv e in Timisoara, in celalalt capat al tarii.
Cred ca orice parinte caruia ii pleaca "micutul" de acasa simte ce am simtit noi: tristete si bucurie, deznadejde si speranta, teama si incredere... asezonate toate cu o multime de intrebari si nelinisti: cum va fi viata pe propriile picioare, se va descurca sa isi gateasca, spele, sa isi plateasca darile si facturile si sa ii ramana si bani de distractie? Poti doar sa speri ca l-ai crescut bine, ca e pregatit sa ia viata in piept, sa te gandesti ca e o experienta necesara in maturizare... dar doare al naibii sa il stiu departe. Si apoi apar celelalte intrebari, cum ar fi de cate ori sa il sun, sa nu aibe senzatia ca e sufocat dar nici sa nu creada ca il abandonez? Cum sa il intreb cum se descurca fara sa aibe impresia ca nu am incredere in el?
Mai are doar o luna jumatate pana schimba prefixul si incepe sa isi numere anii cu 2 in fata. Si eu nu voi fi acolo, sa il imbratisez si sa sarbatorim impreuna. Si parca inca nu imi vine sa cred ca puiul meu mic, blondut si cu ochii albastri ca cerul, e barbat in toata firea si e pe picioarele lui. Nu stiu cand au trecut anii si nu ma pot opri acum sa ma uit la fete si sa ma gandesc ca intr-o buna zi imi voi simti iar sufletul sfasiat in o mie de bucati cand vor alege sa isi traiasca si ele viata departe de noi. Sper doar sa alege sa plece mai aproape de noi. Bine ca totusi nu a plecat in alta tara, desi cred ca drumul ar fi fost mai scurt si mai accesibil.
Cu vreo 4 zile inainte de plecare, Tavi s-a zgariat intr-o piatra. Nu parea nimic serios, doar o julitura superficiala, pe care am dezinfectat-o bine si am uns-o cu betadina. A doua zi insa dupa incident am avut de alergat dupa cazier, adeverinte si alte lucruri necesare plecarii. Pe la 9 seara, piciorul arata deja rau. Banuiam o infectie, nu aveam rabdare sa stam pana a doua zi ca sa sunam la medicul de familie si sa ne programeze abia vineri, mai ales ca biletul de tren era pentru vineri. Ne gandeam chiar sa amanam plecarea pentru luni sau marti, sa dam timp piciorului sa isi revina. Pe la 9 jumatate seara eram la urgenta, cu Tavi avand ditamai piciorul. Am ajuns doar de cateva ori la urgenta de cand s-au nascut copiii, desi de-a lungul timpului am incercat sa le evit cat am putut de mult.
La 9 si jumatate seara am ajuns acolo. La ora 23:58 am intrat (impropriu spus de fapt, pentru ca el a fost chemat singur). La ora 2 dimineata am fost anuntata ca "copilasul" e bine si il putem lua. Am ramas un pic socata de "rezolvarea" situatiei, pt ca baiatul meu avea o frumoasa cizma ghipsata ( e drept ca doar pe talpa dar bandajul era strans si peste rana), dar am zis ca poate noi nu avem dreptate si cei de acolo au. Am luat fisa, fara sa ni se spuna nimic in plus, nu ni s-a explicat ce are, de ce i-au pus ghips si nici ce tratament trebuie sa urmeze. poate li s-a parut normal sa ne dam noi seama ca tratamentul e pe fisa, dar... Daca ar fi fost alergic la vreunul dintre ele?
Vreti sa stiti de ce am stat 2 ore pentru "tratament"? Ei bine, pentru ca o parte din personal era ocupat sa vorbeasca, sa manance inghetata, sa se plimbe pe holuri...
Pe la 10:30 fusese adus de paramedici un om pe o targa, cu gatul imobilizat si plin de sange. A fost "uitat" pe o targa mai bine de 2 ore, pana cand unul dintre cunoscutii omului a venit sa intrebe de el si a fost socat sa il vada in acelasi loc in care il lasase. A incercat sa intrebe ce e cu el si de ce nu il baga in tratament. Domnisoarei/doamnei de la receptie i s-a parut ca e recalcitrant si a chemat paza sa il dea afara, apoi le-a povestit colegelor, foarte indignata, ca omul de pe targa statea acolo doar de o ora, si ca nu e vina ei. Auzi la el, ce tupeu, sa vina sa o intrebe pe EA ce se intampla cu prietenul lui! Ca o metoda fina de razbunare, omul ranit a mai fost lasat acolo vreo jumatate de ora, apoi a fost chemat un infirmier, sa il mute dupa colt, sa nu mai fie vazut de cine intra...
Singurul moment in care am vazut ceva mobilizare si atmosfera de urgenta a fost atunci cand a venit o ambulanta cu un copilas de 9 luni. Fusese anuntat ca a cazut de la inaltime, asa ca vreo 4 sau 5 asistente au asteptat ambulanta cu sufletul la gura. Copilul cazuse, e drept, dar din pat. Isi pierduse insa cunostinta, asa ca banuiesc ca a fost mai mult de o cadere din pat. Totusi, nu sunt in masura sa ma pronunt, din moment ce nu am mai multe date.
Pana pe la 1 dimineata, nici un apartinator nu a avut voie sa treaca de linia de la receptie, apoi regula s-a facut uitata.
La un moment dat, putin dupa 1, ambulanta a adus un batranel, smochinit si stafidit, o mana de om cu corpul invaluit in durere. Cazuse din caruta, il durea gatul si avea un "colier" in jurul lui. Initial au fost doi de pe ambulanta langa targa lui, dar asistenta a sters-o rapid si l-a lasat doar pe barbat sa il transfere pe batranel de pe targa de ambulanta pe cea de la spital. Omul abia se misca, si avea si o punga pentru perfuzie in brate. Ambulantierul incerca saracul sa tina batranul de o mana, sa tina si targile sa nu se deplaseze si sa mute si punga. M-am repezit sa tin punga si targa, pentru ca ambulantierul sa il poata muta pe batran cat mai lin, ca sa nu sufere inutil. A aparut apoi asistenta, mi-a smuls punga din mana si i-a pus-o omului pe picioare, desi stativul de la capatul targii statea nefolosit, si din cate stiu eu punga ar trebui sa stea mai sus de nivelul corpului... Apoi i-a schimbat "colierul" de pe ambulanta cu unul din spital, mai mare si mai dur. Batranul s-a crispat tot, nici nu mai putea sa stea intins din pricina chestiei din jurul gatului, chestie care ii ajungea pana la urechi si i le ridica in sus, in mod dureros. Am asteptat sa vina cineva sa il ia, dar nu s-a apropiat nimeni de el. Am incalcat iat linia si m-am dus sa vad cu ce pot sa il ajut, sa pun punga de perfuzie pe stativ si sa aflu daca familia stie unde e si sa vad ce pot face sa ii anunt. Familia nu stia, asa ca omul a scos telefonul si mi-a spus sa o caut in agenda pe Alina, nepoata lui. Abia am apucat sa o gasesc pe Alina in agenda, ca telefonul s-a inchis. I se terminase bateria...
I-am schimbat cartela in telefonul sotului, rugandu-ma sa aibe agenda salvata pe cartela, nu in telefon, si am reusit sa vorbim cu Alina, sa o anuntam. Era deja 1 jumatate, mi-a fost oarecum peste mana sa sun o necunoscuta la ora aceea, dar situatia o impunea. Am verificat apoi ce i se mai intampla lui Tavi, care era culcat pe burta pe un pat de acolo si astepta sa vina asistenta la el. Cand m-am intors, am trecut pe langa targa batranului si el m-a prins de mana sa ma roage sa ii duc un algocalmin, ca el nu mai poate suporta durerea. Nu stiam daca ii mai fusesera administrate alte medicamente, daca avea vreo alergie, asa ca m-am dus la receptie sa il intreb pe tanarul de acolo, care venise sa o ajute pe cea de la receptie. Tipul mi-a spus initial ca el nu stie, ca va veni cineva sa il ia pe batran... I-am spus atunci ca omul are dureri mari, ca e singur si speriat, ca i-as da eu un calmant daca as sti ca nu i-ar face rau, si ca... in locul lui ar putea fi tatal meu... Si atunci cel de la receptie a parut sa inteleaga si m-a trimis dupa colt, la unul din medicii de acolo, sa intreb. M-am dus, am vorbit cu un medic, i-am repetat si lui cam aceleasi lucruri. I-am spus in acelasi timp ca am apelat la un medic pentru ca el stie mai mult ca mine, poate vedea si daca a primit vreun tratament si poate face ceva sa ii usureze durerea. Initial m-a trimis si el mai departe, in rezerva unde erau aduse cam toate targile. Apoi s-a razgandit, s-a ridicat si a mers cu mine, a cautat fisa si s-a uitat pe ea, apoi s-a intors la targa, a apucat de stativ si a tras sa o duca acolo. L-am ajutat si apoi mi-am luat la revedere de la batran, spunandu-i ca il las pe maini bune, care vor avea grija de el. Am facut-o, oare?