In ultima vreme citesc bloguri ale unor prieteni de suflet. Particip, spectator nevinovat in fata monitorului, la trairile lor, plimbarile, experientele lor de viata. Si ma simt apropiata de ei de parca i-as cunoaste de cand lumea.
Si cum gandul zboara, inevitabil, uneori, catre ce am facut bine sau nu in cresterea copiilor mei, imi revine in minte un moment de acum cativa ani, cand ii dadeam, credeam eu, o lectie de viata fiului meu: adica ii spuneam ceea ce credeam eu ca e un adevar imbatabil, reflectat in experienta mea (de atunci) de viata.
Ei bine, fiul meu imi spunea de "prietenii" lui de pe net, de pe mess, iar eu insistam ca nu sunt prieteni, ca sunt doar cunostinte. Prietenii ti-i faci in viata reala, traind, intalnindu-te, impartasind aceleasi experiente, bune sau rele.
Ba bine ca nu! Recunosc ca am gresit, desi nu total. La cei vreo 600 pe care ii avea atunci in lista de mess, ma indoiesc serios si acum ca toti erau prieteni. Insa la fel de deschis recunosc ca poti avea prieteni pe care sa nu-i fi intalnit niciodata, dar pe care sa ii simti aproape, pliati pe sufletul tau, gata oricand sa iti spuna o vorba buna, sa te incurajeze sau sa iti dea un sfat, de departe. Prieteni care sa rezoneze cu tine, sa simta ce simti, sa iti puna inima la bataie si creierul la incercare.
Asa ca... dragii mei prieteni virtuali, va fac acum o marturisire: va iubesc si va multumesc ca faceti parte din viata mea si o imbogatiti atat de deplin si delicat.
luni, 29 august 2011
Prietenie virtuala
Etichete:
amintiri,
constatari,
descoperiri,
experiente,
fapt divers,
oameni,
prietenie,
virtual
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Eu, care ma consider prietena ta virtuala, iti intorc imbratisarea si multumirile! Am nevoie de tine, am nevoie sa citesc ce se mai intampla la voi in familie si sa-mi recreez privirea cu minunile facute de tine.
RăspundețiȘtergereAndreea, draga mea draga, si eu am nevoie de tine. Imi oferi atat de multe pe langa ce am mentionat mai sus, povestiri minunate despre micuta imparateasa (scumpa Cezara), retete care mai de care mai apetisante si mai presus de toate, prietenia ta deplina si neconditionata.
RăspundețiȘtergereIti multumesc inca o data ca te consideri prietena mea si ca ma accepti ca prietena a ta.
Aaaa, si nu uit cat m-ai incurajat (si verbal si financiar :X) la inceputurile mele in ale bijuteritului
cu muuuuuultă plăcere! Si abia astept tabara de la anu'! nu mai scapi, gataaaaa! :*
RăspundețiȘtergere@Georgiana, multumesc inca o data. Si eu abia astept tabara. Pe cuvant de fost pionier ca nu vreau sa scap data viitoare. Nu scapati voi de mine :))
RăspundețiȘtergereDraga mea ,si eu iti multumesc si iti trimit imbratisari calde.Ma bucur sa ma pot considera prietena ta virtuala.Stii ,uneori e mai usor sa-ti descarci sufletul aici pe net decat face to face.
RăspundețiȘtergereziua buna! ne vedem la anul la Ibanesti! :)
RăspundețiȘtergereMirela, eu imi doresc sa ne vedem si face to face. Poate reusim la anul sa punem de o intalneala de stup. Iti dai seama ce distractie ar fi pentru pitici?
RăspundețiȘtergerePana atunci insa, o imbratisare virtuala si un pupic apasat pe abraji.
Belgi, ziua buna, bun venit. Ne vedem :). Deocamdata, ne citim :)
RăspundețiȘtergeree incredibil dar virtual,am intalni oameni pe care ii simt mai aproape decat ii simt pe o parte din real. :) chiar nu exagerez. Imbratisarile ti le intorc insutit si iti multumesc ca m-ai primit si pe mine in viata ta dar si pentru ca ai intrat in a mea! :)
RăspundețiȘtergereGabi, multumesc. Simplu, deplin, pentru tot.
RăspundețiȘtergereNe atasam unii de altii, e inevitabil :)
RăspundețiȘtergereAna lu' Manole, da, inevitabil. Dar trebuie sa existe si acea "chimie" care face 2 oameni sa se simpatizeze de la prima intalnire, fie ea virtuala sau nu
RăspundețiȘtergereAm tresarit cand am citit titlul postarii tale deoarece si blogul meu se numeste la fel.Pentru mine,o vorba buna si...virtuala a ajutat mai mult ca una reala.
RăspundețiȘtergerene cernem si ne alegem fara sa ne dam seama. cineva scrie un gand, o poveste, o tristete, o bucurie. altcineva citeste si rezoneaza. sau trece mai departe neinteresat.
RăspundețiȘtergeresi uite-asa, din gand in poveste in tristete sau bucurie ne tot adunam,si ne tot cernem, pana cand intr-o buna zi ne dam seama ca am devenit prieteni.
@Elite, bun venit. Nu am avut intentia sa "fur" titlul blogului tau. Daca nu scriai nici nu as fi stiut. Dar acum te-am vizitat, mi-a placut ce am citit, voi reveni. Si adevarul e ca si eu am simtit uneori mai aproape prietenii virtuali decat pe cei de langa mine
RăspundețiȘtergere@Laura, cata dreptate ai!
RăspundețiȘtergereCu voi alaturi, ma simt mai bogata.
salutare! imbratisari ramase doar la nivel discursiv si o rugaminte! obisnuiesc unde aleg si vreau sa vizitez (in materie de bloguri) sa ma si abonez prin e-mail. se poate sa adaugi un astfel de widget si la tine ca sa fiu instiintat din timp de noutati?
RăspundețiȘtergeremon dieu ajouter la roumanie dans la "stade de roumanie, ce soir!" allait roumanie, allait! :)
@a-z, salutare si bun venit. Jos de tot, intre ultima postare si pozele mezinei apare o chestie cu "Abonaţi-vă la: Postări (Atom)"
RăspundețiȘtergereO sa incerc sa mai adaug ceva, poate nu e destul de vizibil. Iti multumesc oricum pentru vizita si sugestie
se poate si cu add gadget news alert, cred ca-i zice-n engleza. si eu tot pe blogspot mi-s, dar obisnuiesc abonarea la bloguri prin metoda asta, caci sunt anuntat pe mail de tot ce misca nou!
RăspundețiȘtergeremersi si eu de intelegere, ingaduinta, zi faina si cam atat!
toate bune! :)
@a-z, multumesc mult ca te intereseaza umilul meu blog. Faptul ca cineva apreciaza ceea ce scriu in asemenea masura incat sa vrea sa se aboneze, constituie o mare bucurie pentru mine.
RăspundețiȘtergereNumai bine iti doresc
pai da, dar adauga putin cum te rugasem! inca un gadget din tabloul de control, abonare e-mail si se va putea chiar-chiar, caci prin feedurile atom-ice nu ma incumet, intru din multe locuri pe net si e mai dificil asa, stii? deci, please cum ai casuta de cautare pe google adaugata pe blog, se poate si cu abonarea pe e-mail. proceed!
RăspundețiȘtergere@a-z, cred ca am nimerit-o de data asta, multumesc pentru atentionare
RăspundețiȘtergere