Baba si motanul

Intr-o lume macinata de contradictii, in care pentru multi omul de langa ei e doar un numar dintr-o multime si nimic mai mult, am vazut o faza care m-a socat. Amuzat nu, dar scarbit, da.
Intr-o postare anterioara am explicat ca am vizitat toaleta Teatrului de Vara din Mamaia si in aceasta "incursiune" am dat peste un personaj bizar si grotesc.
O baba, gatita pruna, tinand in brate un cotoi cu lesa, isi facea loc prin multime dand din coate ca sa ii dea odraslei nepretuite un castron cu apa.
Castron pe care il adusese cu ea de acasa probabil ca sa nu sufere "spectatorul" de sete. Era aproape sa ne darame pe mine si pe Maria in drumul ei croit navalnic prin multime. Bietul odor suferea de sete si bineinteles ca era mult mai important decat femeia care abia se tinea pe picioare.
Lumea se dadea la o parte, clatinand din cap :"Te pui cu nebuna?". Iar eu fir-ar sa fie nu aveam nici o mana libera. Ca eu m-as fi pus. Macar un branci mititel sa ii fi dat, sa se duca invartindu-se cu tot cu motan.
Nu am nimic de obicei cu iubitorii de animale. Dar tineti-va, domne, cotarlele acasa. Puteti sa-i pupati si sub coada daca vreti, dar numai sa nu va vad eu.
Sau sa va vad facand macar un gest de omenie pentru alti semeni de ai vostri...