Un fluture...

Pornesc azi de la o reclama pe care deja o stie toata lumea si care probabil atinge corzi sensibile in sufletul majoritatii privitorilor.
Problema mea e ca nu pot vedea o reclama sau un film fara sa disec rezultatul sau actiunea sa imi dau seama cat de veridica e. Asa si acum, desi probabil voi starni proteste.
Cred ca deja aveti idee la ce reclama ma refer: la cea cu fluturele, de la Cosmote, in varianta originala cu o vrabie, nu un fluture

Deci, dupa ce am vazut de n ori reclama, nu pot sa nu remarc urmatoarele:
1. batranul sta pe banca cu tanarul. Pana aici e clar
2. batranul vede un fluture si intreaba ce e ala de 3 ori. Cand e intrebat a treia oara, tanarul se infurie
     De aici deriva mai multe optiuni:
a) batranul chiar nu stie ce e ala (poate sufera de Alzheimer)
b) batranul stie, dar verifica rabdarea si dragostea tanarului.
3. Varstnicul scoate de nicaieri un jurnal, il deschide la o anumita pagina si il da tanarului sa citeasca. Tare!
Buuuuun. Aici am ajuns la mai multe concluzii
a) Teama mea ca batranul ar suferi de Alzheimer e nefondata. Nu numai ca stie ce e un fluture, dar si-a adus aminte si in ce caiet/jurnal (ca probabil au fost mai multe la un tatic atat de atent si rabdator cu nestiutorul si enervantul intrebatorul fiu.
Fac aici o paranteza, pentru ca eu consider supraom pe unul care nu numai ca are rabdare sa raspunda la aceeasi intrebare de 21 de ori, dar mai si numara si apoi noteaza atent ce s-a intamplat. Eu recunosc deschis ca dupa o intrebare (aceeasi!) pusa de mai mult de 5 ori pierd sirul numararii si incerc sa abat atentia copilului spre altceva.
Revin insa la batran si fiul lui.
b) Intrebarea cu fluturele e premeditata (batranul avand la el jurnalul cu pricina si stiind exact unde se gaseste postarea respectiva)
c) Batranul vrea sa sublinieze ca tinerii din ziua de azi nu au fata de parinti rabdarea pe care au avut-o acestia cand erau tineri cu copiii lor (sunt insa curioasa cum ar fi reactionat cei doi, pe aceeasi banca, daca tanarul si-ar fi intrebat tatal ce e ala)
Dar....

Ma intorc iar la mine si la modul meu de a reactiona. Eu imi pierd rabdarea in fata intrebarilor mezinei daca depasesc un anumit numar, dar incerc totusi sa raspund la cat mai multe dintre ele (bineinteles, mai ales daca sunt diferite). Pe de alta parte, nici unul din copiii mei nu a suportat sa fie sarutat si imbratisat in mod repetat, la nesfarsit si din fericire nici nu prea repetau acelasi lucru la fel de nesfarsit. Or fi inteles ei mai repede explicatiile mele :))
Celor mari le raspund la subiect, sau daca subiectul ma depaseste ii trimit la dex sau google (tata ma trimitea la dictionar de fiecare data cand il intrebam ceva). Daca vorbim insa despre teoria cosmosului, relatiile interumane, ce s-a mai intamplat la scoala sau alte teme arzatoare, stam mai mult de vorba, pentru ca atunci experienta are un cuvant de spus.
Presupun insa (probabil in mod eronat) ca de la o anumita varsta un adult gestioneaza bine informatiile pe care le primeste, are un vocabular dezvoltat si o capacitate crescuta de adaptare la mediul inconjurator (exclud aici situatiile nefericite in care apare vreo boala, vreun atac cerebral sau alte probleme, temporare sau nu, care diminueaza capacitatea creierului de a stoca si prelucra date si informatii).
Orice intrebare, pusa repetat, in conditiile in care un adult deja primeste raspunsul denota in opinia mea ori un auz slab (care se exclude in cazul de fata) ori intentii ascunse (ca sa nu spun rea intentie)
Si atunci, in pofida sloganului Cosmote, nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva batranul vrea sa isi faca fiul sa se simta vinovat ca nu are rabdare cu tatal sau si sa-i arate :"Uite ce am facut eu pentru tine cand aveai 3 ani! Tu de ce nu poti face acelasi lucru pentru mine?"
Si mai am o curiozitate: pe la 6 sau 9 ani sau chiar la adolescenta, ce a mai facut pentru fiul lui? De fapt, numai adolescenta m-ar interesa cum a gestionat-o. Exista si pentru asta jurnal?

Facebook pur si simplu

Ma intreba ieri o prietena de ce nu scriu mai des. Uneori mi se pare insa ca ce as scrie suna atat de banal incat nu mai are sens sa umplu si eu net-ul de banalitati.
De ceva vreme insa incerc sa trec cu vederea o chestie care ma agaseaza pe facebook. Nu stiu daca ati remarcat sau daca prietenii vostri preiau mesajele astea dar eu deja devin atat de satula incat mai am putin pana explodez, de mesajele preluate de n-spe persoane care se considera destupate la minte (printre care si prietene dragi mie).
Ei bine, pe "peretele" meu apar uneori mesaje care se cred a fi ale unei persoane cu o gandire elaborata, un fel de guru care are dreptate in toate, a carei (banuiesc ca e o ea, nu stiu de ce, si mai banuiesc si ca toate mostrele astea de gandire "avansata" apartin unei singure persoane) unica parere e valabila... Mesajele se incheie invariabil cu chestii de genul "Copiaza daca ... si esti mandra de asta", "Posteaza si tu daca... crezi la fel", "Preia si tu daca...".
E adevarat ca sunt gandite astfel incat sa indemne la actiune dar asta imi demonstreaza o data mai mult ca omul e un animal social si deseori nu ii place sa ii fie pus/a la indoiala curajul/indrazneala de a urma turma. In consecinta pagina mea se umple constant de mesaje de genul asta care ma fac sa filozofez pe seama prostiei si naivitatii umane. Acum sunt convinsa ca prietenii mei care preiau mesajele ma vor condamna ca lovesc atat de adanc in spiritul lor de sustinere, dar mie mi se pare absurd sa las pe altul sa gandeasca pentru mine.
De multe ori chestiile astea pe post de gandire filozofica sunt pline de alte chestii implacabile, generalizari absurde, gen intotdeauna/niciodata, toti/toate, sau niciunul/niciuna. Nu stiu cine genereaza tampeniile astea dar eu sunt satula de ele. Daca ar aparea unul la cateva zile nu m-as formaliza si l-as trece cu vederea. Problema mea insa rezida in faptul ca vad acelasi mesaj de nu stiu cate ori pe zi, preluat de o gramada de persoane. Si mai ca imi vine sa urlu.
La fel de satula ca de reclamele la "Tuc", care ma scot din sarite si imi cresc tensiunea. Cu "Tuc"-ul e alta poveste, dar daca aia care au conceput reclama isi imagineaza ca o persoana ca mine ar credita un/o individ/a care inghite o casa de marcat sau un colet ca stie ce e ala gust, se insala amarnic. In consecinta asociez biscuitii cu pricina cu un gust de carton expandat un pic metalic si pana acum nu am facut efortul de a verifica daca e asa.
Asa ca, revenind la problema initiala, dragi prieteni, daca cititi aici si credeti intr-adevar in mesajele astea, abtineti-va sa le mai preluati. Un singur comentariu la postarea initiala, daca sunteti total de acord cu ce elucubreaza, e suficient. Chiar nu trebuie sa dovediti nimic nimanui preluand mesajul. Si eu va voi fi recunoscatoare!