luni, 17 octombrie 2011

Un fluture...

Pornesc azi de la o reclama pe care deja o stie toata lumea si care probabil atinge corzi sensibile in sufletul majoritatii privitorilor.
Problema mea e ca nu pot vedea o reclama sau un film fara sa disec rezultatul sau actiunea sa imi dau seama cat de veridica e. Asa si acum, desi probabil voi starni proteste.
Cred ca deja aveti idee la ce reclama ma refer: la cea cu fluturele, de la Cosmote, in varianta originala cu o vrabie, nu un fluture
Deci, dupa ce am vazut de n ori reclama, nu pot sa nu remarc urmatoarele:
1. batranul sta pe banca cu tanarul. Pana aici e clar
2. batranul vede un fluture si intreaba ce e ala de 3 ori. Cand e intrebat a treia oara, tanarul se infurie
     De aici deriva mai multe optiuni:
a) batranul chiar nu stie ce e ala (poate sufera de Alzheimer)
b) batranul stie, dar verifica rabdarea si dragostea tanarului.
3. Varstnicul scoate de nicaieri un jurnal, il deschide la o anumita pagina si il da tanarului sa citeasca. Tare!
Buuuuun. Aici am ajuns la mai multe concluzii
a) Teama mea ca batranul ar suferi de Alzheimer e nefondata. Nu numai ca stie ce e un fluture, dar si-a adus aminte si in ce caiet/jurnal (ca probabil au fost mai multe la un tatic atat de atent si rabdator cu nestiutorul si enervantul intrebatorul fiu.
Fac aici o paranteza, pentru ca eu consider supraom pe unul care nu numai ca are rabdare sa raspunda la aceeasi intrebare de 21 de ori, dar mai si numara si apoi noteaza atent ce s-a intamplat. Eu recunosc deschis ca dupa o intrebare (aceeasi!) pusa de mai mult de 5 ori pierd sirul numararii si incerc sa abat atentia copilului spre altceva.
Revin insa la batran si fiul lui.
b) Intrebarea cu fluturele e premeditata (batranul avand la el jurnalul cu pricina si stiind exact unde se gaseste postarea respectiva)
c) Batranul vrea sa sublinieze ca tinerii din ziua de azi nu au fata de parinti rabdarea pe care au avut-o acestia cand erau tineri cu copiii lor (sunt insa curioasa cum ar fi reactionat cei doi, pe aceeasi banca, daca tanarul si-ar fi intrebat tatal ce e ala)
Dar....

Ma intorc iar la mine si la modul meu de a reactiona. Eu imi pierd rabdarea in fata intrebarilor mezinei daca depasesc un anumit numar, dar incerc totusi sa raspund la cat mai multe dintre ele (bineinteles, mai ales daca sunt diferite). Pe de alta parte, nici unul din copiii mei nu a suportat sa fie sarutat si imbratisat in mod repetat, la nesfarsit si din fericire nici nu prea repetau acelasi lucru la fel de nesfarsit. Or fi inteles ei mai repede explicatiile mele :))
Celor mari le raspund la subiect, sau daca subiectul ma depaseste ii trimit la dex sau google (tata ma trimitea la dictionar de fiecare data cand il intrebam ceva). Daca vorbim insa despre teoria cosmosului, relatiile interumane, ce s-a mai intamplat la scoala sau alte teme arzatoare, stam mai mult de vorba, pentru ca atunci experienta are un cuvant de spus.
Presupun insa (probabil in mod eronat) ca de la o anumita varsta un adult gestioneaza bine informatiile pe care le primeste, are un vocabular dezvoltat si o capacitate crescuta de adaptare la mediul inconjurator (exclud aici situatiile nefericite in care apare vreo boala, vreun atac cerebral sau alte probleme, temporare sau nu, care diminueaza capacitatea creierului de a stoca si prelucra date si informatii).
Orice intrebare, pusa repetat, in conditiile in care un adult deja primeste raspunsul denota in opinia mea ori un auz slab (care se exclude in cazul de fata) ori intentii ascunse (ca sa nu spun rea intentie)
Si atunci, in pofida sloganului Cosmote, nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva batranul vrea sa isi faca fiul sa se simta vinovat ca nu are rabdare cu tatal sau si sa-i arate :"Uite ce am facut eu pentru tine cand aveai 3 ani! Tu de ce nu poti face acelasi lucru pentru mine?"
Si mai am o curiozitate: pe la 6 sau 9 ani sau chiar la adolescenta, ce a mai facut pentru fiul lui? De fapt, numai adolescenta m-ar interesa cum a gestionat-o. Exista si pentru asta jurnal?

7 comentarii:

  1. :)))) reclama asta nici măcar nu e originală. știi că-i copiată dintr-un film. Faza asta, probabil în contextul filmului își avea rostul, dar ca reclamă este întra-devăr forțată. Uite, chiar am să caut filmul cu pricina.
    De altfel, sper că ești bine. Pupilici.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Georgi, multam fain. Credeam ca am luat-o eu pe aratura si sunt insensibila la frustrarea batranului :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ana,eu de cate ori vad reclama asta...imi repet(sa nu uit vreo data;)) obligatia este a parintelui sa creasca copilul/i...de aici si de felul in care a facut-o decurge tot restul;)
    Sunt in gasca care-i insensibila la frustrarea batranului

    RăspundețiȘtergere
  4. @Gabi, bun venit in gasca. Si eu gandesc la fel ca tine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, și eu văd asta ca pe o intenție de a provoca tânărului sentimentul de... reciprocitate; sau un fel de stoarcere a lămâii în nas, mai pe românește. Dacă a fost așa un părinte excepțional, atunci de unde iritarea și indiferența fiului?

    RăspundețiȘtergere
  6. @Slvc, ai sintetizat mai bine ca mine ce vroiam sa spun.

    RăspundețiȘtergere
  7. mai, reclama asta hai sa zicem c-o mai inghit, desi e clar ca mizeaza pe senzatia de lejera vinovatie care ne cam incearca pe toti, indiferent c-o recunoastem sau, ca nu facem destul pentru cei care ne-au adus pe lume si ne-au crescut, poate si o usoara teama ca ne vine si noua randul... si subscriu cu deplina convingere la ceea ce s-a scris si comentat aici.
    ... dar reclamele (oare se pot numi asa?) alea pishorcoase la modul nesimtit, pervers tintite catre sentimentul de solidaritate umana, cu oamenii aceia saraci din rosia montana, care au incercat totul si nu le-a reusit nimic si pentru care singura speranta de se mai bucura de viata, copii si ea lume este mineritul (cu cianuri, ce daca cu cianuri? gura lor n-ar manca si ea ceva?) mesajul mi se pare a fi unul profund imoral: mie mi-e rau acuma si vreau sa-mi fie bine, restul nu conteaza, ajuuuta-ma daca esti om bun!

    RăspundețiȘtergere