joi, 4 iulie 2013

Franturi

Ploua de parca nu a plouat de decenii. Atat de rau si mult incat santul pe care ni l-au facut de o saptamana astia care cica ne trag canalizare s-a umplut cu apa in 5 minute.
Ma uit trista la rufele mele de pe sarma, unduind sagalnic in bataia vantului si a ploii. Abia le pusesem de o 1/2 de ora cand au aparut primii stropi si m-am gandit ca o ploicica nu are cum sa le dauneze. In conditiile in care ar fi ramas doar o ploicica. Dar daca as fi Noe si as vedea ploaia asta, cu siguranta as urgenta pregatirile.
Dimineata am iesit sa smulg buruieni, desi as prefera sa dispara singure. Dupa atata ploaie insa, banuiesc ca in 2 zile vor fi la loc.
Mi-e sufletul plin si oarecum am sperat ca munca fizica bruta sa ajute. Nu a mers, asa ca mai bine ma intorc la migaleala mea. Mi-am dat seama ca in urma cu 10 ani nici nu mi-ar fi dat prin minte ca unul dintre copiii mei va pleca departe si eu voi accepta lucrul acesta pt binele lui. Dar ce bine poate fi departe, inconjurat de straini, si abia odata pe an sa manance mancare gatita de mine? Nu stiu cum se simt parintii celor plecati din tara, dar pe mine a cazut cerul cand mi-a spus ca vrea sa plece si mai departe, in Norvegia. Macar nu va fi un ocean intre noi, dar chiar si asa e incredibil de dureros. Stiu ca aici nu are nici un viitor, ca viata e din ce in ce mai grea, ca politicienii iti sug tot sangele si iti ucid speranta si ce e mai grav e ca ne determina copiii sa plece departe si pe parintii de copii mici sa ii paraseasca doar pt a le putea pune mancare pe masa. Mi-e sila de toata clasa politica lafaindu-se in palate si masini de fite, trimitandu-si odraslele la scoli straine, cumparandu-le bolizi de ultima ora cu care schilodesc nevinovati si au tupeul sa pretinda ca toata tara sa inteleaga masurile de austeritate. Niste hoti si mincinosi toti! Nu mai urmaresc demult stirile, nu mai stiu cine e ministru si la ce, nu stiu pe ce teme se mai cearta partidele si nici nu vreau.
Sunt satula de ei si minciunile lor.
De curand mi-a spus si fiica mea ca ar vrea sa plece din tara dupa ce isi termina studiile. In cate bucati se poate frange inima unei mame?

2 comentarii:

  1. În exact numărul de copii pe care-i alungă ţara-mumă de la sânul ei.
    ------------------------------------
    Când l-am condus pe fiul meu la aeroport, înaintea lui, aşteptându-şi rândul la intrarea în sala de aşteptare a VIP-urilor, îşi etala abdomenul însărciat nimeni alta decât EBA. Relaxată, fata! Turuia la telefon, nearuncându-i funcţionarei nici măcar o privire. Mergea la slujba aranjată de tăticu' care le-a impus normă de voturi pentru ea tuturor filialelor PD din ţară, plătită lunar cât nu câştigă alţii într-un an, cu discursurile pregătite de stafful de sclavi care trebuie s-o facă să pară un parlamentar cu opinii şi luări de poziţie pertinente... Cât timp vor exista astfel de beizadele de trei lulele, copiii noştri nu vor avea un loc de muncă decent în România.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @slvc, cata dreptate ai! SI din pacate sunt multe beizadele, prea multe parca pt tarisoara asta!

      Ștergere