miercuri, 13 ianuarie 2010

Sanatate

Mi se intampla cateodata, cand fac treaba, sa vorbesc cu mine ca si cum as scrie aici. Pana ajung insa in fata calculatorului, uit.
Nu stiu ce ar fi mai important, ce mi se intampla sau ce gandesc eu referitor la diverse evenimente. Asa ca de multe ori renunt sa mai scriu. Sunt unele subiecte insa care ma ating dur, cum este cel cu orfanii si familiile care ar adopta. Sau uneori ma darama efectiv durerea mamelor care lupta cu bolile grave ale copiilor si care au nevoie de mii de dolari sau euro ca sa le salveze viata. Nu-mi pot imagina ce e in sufletul lor.  Nu pot sti cum e si nici nu imi doresc (iertat sa imi fie egoismul) sa vezi viata copilului tau masurata in bani. Dar e imposibil sa nu ma doara, sa nu ma opresc cu ochii in lacrimi si sa ma rog sa fie bine, sa depaseasca etapa, sa gaseasca banii necesari, iar micutii sa isi regaseasca zambetul si sa creasca frumos, sa se bucure de primavara si de flori si de fructe culese direct din pomi toamna si de zapada cu nasucul rosu de ger iarna...
Si ma gandesc cum e posibil ca intro tara in care se vehiculeaza sume imense in scop electoral sau in contracte  paguboase pt stat si deci pt noi toti (cum sunt banii aruncati pe autostrazi aproape inexistente) sa fie atat de putini bani alocati cazurilor grave si sanatatii in general. Si nu pot sa nu ma gandesc de ce nu avem aici infrastructura necesara pentru a trata bolile grave, de ce e nevoie ca micutii sa trebuiasca sa fie dusi peste hotare pentru a se insanatosi. Poate ca aici ar costa mai putin si parintii ar trebui sa stranga mai putini bani. Sau poate asigurarile acelea de sanatate pe care oricum le platim ar acoperi aici cheltuielile.
Si uneori cred ca nu e vorba doar de lipsa banilor din sistem ci si de proasta lor administrare si cu foarte putine exceptii de insuficienta pregatire a cadrelor medicale. Nu pot uita ca fiica mea putea fi moarta acum daca as fi acceptat "tratamentul" cu algocalmin prescris de o "doctorita" in urma unei intoxicatii cu matraguna. Nu imi dispare din minte "diagnosticul" pus de un medic ORL cumnatei mele cu otita, ca nu are nimic si trebuie doar sa mestece guma, in timp ce de la el din cabinet doi interni ieseau razand carand pe o targa un om ce mirosea a bautura si caruia ii administrau oxigen. Iar omul era aproape de coma alcoolica. Si nu am putut sa nu ma intreb daca se invata sau nu la medicina efectul pe care oxigenul il are asupra unui om care a baut fie si numai jumatate de pahar de alcool.
Nu pot uita nici bebelusii morti in maternitati sau schiloditi pe viata pentru care nimeni nu isi asuma raspunderea si nimeni nu plateste. Si in continuare, nimic nu se schimba.
E de inteles poate ca nu sunt bani, dar macar mentalitatile de ce nu se schimba? De ce sunt doar banii expresia unui sistem ineficient si bolnav? De ce ascundem neputinta celor mai multi dintre medici (sa ma ierte cei care intr-adevar sunt buni in ceea ce fac si pentru care viata si sanatatea pacientului chiar conteaza) si lipsurile din spitale in spatele crizei?
Citeam azi ca in spitalul nostru judetean (constantean), bolnavii sunt internati cate doi in pat sau pe paturi improvizate din targi sau scaune si tratati uneori cu medicamente provenite din mostrele lasate de companiile farmaceutice.
Bugetul lor banuiesc ca tinde vertiginos spre 0 si totusi nu stiu de ce in asemenea conditii se mai percep (sau cel putin se percepea acum 1/2 de an si banuiesc ca au pastrat sistemul) 5 ron pt fiecare vizitator intrat in spital. Am zis ok atata timp cat am crezut ca din banii respectivi se mai face ceva pt bolnavi si imbunatatirea conditiilor. Dar nu se face nimic vizibil. Nu neg faptul ca acum nu au bani. Cred mai degraba ca e vorba de o proasta administrare, pentru ca aceasta situatie nu e de acum, ca urmare a crizei. E o poveste veche, doar adancita acum.
E o diferenta imensa intre spitalul judetean si spitalul din Cernavoda, unde am nascut eu. Totala diferenta, lumi total diferite. Personal fantastic, curatenie, dotari, preturi mult mai mici pentru rezerve mult mai dotate in Cernavoda. Ciudat, nici o taxa la intrare, pt vizite.
Am vazut cam tot spitalul de acolo, dar maternitatea m-a impresionat, mai ales ca am stat o saptamana. Si m-am simtit acolo cum m-as fi simtit probabil intr-o clinica particulara, fara a plati sau a ma simti obligata sa "cotizez" pentru a fi tratata uman. Nu am avut si nu am decat cuvinte de lauda pentru tot personalul de acolo, condus de dr. Chazli Fawaz, un Om si un medic extraordinar, de mare tinuta morala si profesionala. Si stiu ca sunt in acelasi sistem si se confrunta cu aceeasi criza. Si atunci, de ce acolo se poate si aici nu?
Poate ca, la urma urmei, oamenii fac diferenta?

6 comentarii:

  1. Mare dreptate ai in ce ai scris aici, din pacate! Acum rememorez si eu momentele in care, ajunsa la spital cu copilul micut si bolnav, am avut senzatia ca asteptam la usa precum cobaiul la experimente. Dar eu cred ca aici se simte mai mult dezastrul provocat de cei care devin medici fara sa aiba pic de vocatie in acest sens.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din pacate asa e, si eu am avut sentimentul acesta. Si eu m-am lovit la urgente mai mult de oameni care nu pot fi numiti medici, care cred ca algocalminul si fenobarbitalul sunt panacee si pot fi prescrise indiferent de suferinta.
    Sunt atat de putini cei care se pot numi doctori intr-adevar...

    RăspundețiȘtergere
  3. Un foarte frumos site-ului. Datorită eforturilor din trecut ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc mult pt apreciere. La ce eforturi va referiti?

    RăspundețiȘtergere
  5. Site's character and a great color match .. memeestetigiI will recommend your site to the other platforms.Sacekimi

    RăspundețiȘtergere