- Ai vazut, mami, ai vazut? ma asalteaza Ioana entuziasmata.
- Ce sa vad, Ioana? o intreb, la randul meu, incercand sa imi dau seama la ce se uita.
Sta cu ochii pe cer si degetelul ei arata undeva in sus. Ii privesc pletele si degetelul si parca nu am ochi si pentru chestia care i-a captat interesul
Se intoarce mirata spre mine, ca nu admir si eu ceea ce ei i se pare foarte important.
- Mami, uite, puii!
Mda, inca se numesc toate pasarile "pui". Un stol de porumbei si-a luat zborul de pe acoperisul unuia dintre blocuri. Zboara organizat pe deasupra noastra, planand usor si apoi dand repede din aripi ca sa reajunga iar pe acoperis. Pe Ioana o fascineaza ca de fiecare data, si tot ca de fiecare data, ii spun:
- Sunt porumbei, Ioana. Spune si tu: porumbei!
- Pombei, vine raspunsul ei cristalin.
- Hai, repeta: po
- po
- rum
- um
- bei
- bei
- Porumbei
- Pombei!
Apoi da sa se aseze pe vine, cu degetelul ridicat urmarindu-le zborul in care s-au lansat iar.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
E dulce foc si creste mare!Va pup dulce dragelor!
RăspundețiȘtergereBea, si a ta e scumpa foc. Si cresc fetele (si crestem si noi pe langa ele, nu cum zic rauvoitorii ca imbatranim :)), ca asta e mersul naturii. Va pup si eu cu drag pe amandoua!
Ștergere