Ajuta-i, Doamne, pe prosti

O poza circula pe fb. Bine, o sa ma contraziceti ca mai multe, dar poza asta are pt mine ceva special: imi demonstreaza, o data mai mult, cati tampiti sunt pe lume. Ce ma ingrijoreaza nu e ca sunt tampiti din nastere, ci faptul ca au drept de vot. Unii din astia, care cred orice baliverne difuzate prin orice canal de comunicare, ca e internet, tv sau radio, care nu sunt in stare sa scrie corect, care il implica pe Dumnezeu, sau dimpotriva, pe Satana, in orice explicatie, hotarasc viitorul nostru si al copiilor nostri. Ei habar nu au pe ce lume sunt, au internet dar nu sunt in stare sa il foloseasca sa invete gramatica, sau o limba straina, sau sa caute informatii sau sa invete ceva nou....
NUuuuu, ei stau atarnati pe fb, cu unicul neuron dormitand, asteptand ca cineva sa publice o fotografie cu un copil disparut sau maltratat sau .... puneti voi aici orice, ca ei sa se repeada sa ii dea like si share, sa ii planga de mila, sa blesteme parintii sau orice alta entitate ce i-ar fi putut cauza rau si sa se roage la Dumnezeu...
B...it!
Evident, pot sa ignor pozele si comentariile de genul acesta. Pot sa ignor ca unii din lista mea de prieteni distribuie porcarii din acestea, dar ele chiar imi dau de gandit. Si cand vad ca unii habar nu au pe ce continent sau chiar pe ce planeta traim ma intreb cum naiba au trecut astia prin scoala si ce profesori au avut.

Aceasta e fotografia cu pricina si daca vreti sa vedeti si voi ce valva a starnit si ce comentarii "inspirate" a cauzat, o puteti gasi aici

Atentie, se fura copii!

La varsta pe care o am si desi am vazut multe in viata, inca ma minunez de cat de credula poate fi lumea si cat de greu e sa pui pe cineva sa gandeasca.
Circula iar pe fb povestea cu copilul care a fost rapit intr-un mall, dus in toaleta mall-ului, schimbat de haine si tuns si gasit in cele din urma de angajatii mall-ului, alertati de parinti. Sau cea cu copilul furat, prelevate organe si apoi abandonat pe strazi pt a fi gasit de parinti...
Sunt persoane in stare sa jure cu mana pe biblie ca asa s-a intamplat, ca au auzit ele de la X care a auzit de la Y, care chiar ii cunostea pe parintii copilului. Pffff....
Ce e trist, e ca nu ai cum sa ii combati pe astia. Chiar daca povestea circula de ani buni, doar mall-ul si locatia lui se schimba, de parca o data la cateva luni se mai cloneaza subiectul. Se intampla ba in Oradea, ba in Bucuresti, ba in Chisinau ba in Bulgaria ba... puneti voi ce locatie vreti, un oras oarecare cu mall-uri.
Eu nu pot pricepe de ce unii oameni, destul de multi, din pacate, nu isi folosesc materia aia care le umple cutia craniana pentru cea mai importanta functie: gandirea.
Presupun ca invatamantul la noi e la pamant tocmai pt a permite obtinerea unor indivizi care nu sunt in stare sa discearna adevarul de fantezie si iau de bun tot ce li se spune prin canalele media si care nu sunt in stare sa urmareasca firul ratiunii pentru a ajunge la o concluzie proprie. Daca a fost la tv, e adevarat. La fel de adevarat ca botul Oanei Zavoranu...
Daca te desprinzi un pic de turma si vii cu argumente logice esti privit ca ciudat si ca fiind de partea hotilor de copii. Asta, in cel mai bun caz, ca altfel poti fi considerat si ca diabolic si toti drept credinciosii trebuie sa te ocoleasca.
Si ca sa pun capac la toata postarea de mai sus, la care nu mai comentez, ca destul am comentat degeaba la zvon pe fb, va spun ca trebuie sa aveti grija si sa nu va mai ganditi sau sa sperati sa aveti noroc in viata. Daca vi s-a intamplat pana acum sa va doriti sa aveti noroc, pana sa cititi ce spune parintele Cleopa, daca tineti la integritatea sufletului vostru, bagati rapid 10 matanii.
Daca insa sunteti ca mine, veti "savura" tocanita de mitologie impanata cu imagini desprinse parca din biblie, cu episodul Gomorei si Sodomei. Distractie placuta si... noroc!
IDOLUL NOROC ...

Viata in diverse nuante

E ciudata viata asta... Ba e neagra, ba e alba, ba e roz cu bulinute pestrite.
Vineri am fost la inmormantare, sambata a trebuit sa mergem la nunta unui coleg al sotului. Uitasem complet de nunta, desi stiam de ea de vreo luna, asa ca doar cu 2 ore inainte dadeam din colt in colt ca nu am cu ce sa ma imbrac. Nu ma lasa inima sa imi trimit sotul singur dar nici chef de nunta nu aveam asa ca am aruncat pe mine niste haine office, mi-am strans parul intr-o coada de cal, m-am machiat in graba si m-am prezentat la datorie. Si fir-ar sa fie ca a fost prima nunta la care am participat si toate doamnele si domnisoarele erau coafate si aranjate si imbracate toate in rochii... Pantalonii mei faceau nota discordanta. Noroc insa ca muzica a fost cumplita, doar populara din Moldova, de aproape ca nu m-am ridicat. Un singur dans am reusit si noi sa "prestam", cand au luat aia pauza si au bagat un CD. Cea mai tampita formatie ever. Daca auziti vreodata de "Trandafir de la Moldova", faceti-va un pustiu de bine si fugiti cat mai departe. In general, la nunti, formatiile tin cont de faptul ca in Dobrogea intalnesti si dobrogeni si ardeleni si moldoveni, si turci si tatari si machedoni si cativa maghiari... Astia, nu si nu, doar muzica moldoveneasca si cateva slagare romanesti de prin '70-'80 secolul trecut... Brrr, ma si mir ca am supravietuit cu urechile intacte...
In schimb, mancarea a fost multa si buna, servirea de exceptie. Pe bune, e singurul restaurant in care am intrat pana acum si comanda e adusa in urmatoarele 2 minute, unde scrumiera e in permanenta schimbata, unde nu trebuie sa cauti ospatarul ca e langa tine... Sincer, e cel mai bun restaurant pe care il stiu eu . Cred ca si altii erau de aceeasi parere, pt ca in acelasi complex erau inca vreo 3 nunti. Chiar radeam cu al meu ca in privinta muzicii am gresit nunta, ar trebui sa mergem la alta ca aveam de unde alege...
Duminica am fost chemati sa ne "dregem" dupa nunta, la o ciorbita. Am mers, dar nu pt ciorba, ca numai cand vedeam mancare o luam razna. Tortul insa a fost super, si in plus am avut ocazia sa ma joc si cu un "catelus" de vreo 70 de kg pe putin. Zic catelus pt ca e inca pui desi e cat amandoua lupancele mele la un loc. Am luat si mezina cu noi, s-a jucat cu ceilalti copii, s-a distrat si ea, s-a jucat si cu catelusul, de inghetasera toti puricii pe mireasa ca Ioana mangaia namila si ii baga mana in gura... De, copil crescut cu caini in preajma. De unde sa stie ea ca unii caini mai si musca, daca animalele din dotare o lasa sa le mangaie, sa le traga de coada sau sa puna stapanire pe cusca uneia dintre ele (cusca Xarei ii place in mod deosebit), decretand-o "casa ei de vacanta"?

Ramas bun

Te-am intalnit acum 2 zile, ai trecut pe langa mine si m-ai salutat zambind. Ti-am raspuns si eu la salut si ti-am zambit. Erai sotul prietenei mele si stiam ca aveti probleme dar cine ar fi putut sa stie ce dureri se ascund in spatele zambetului tau? Ieri dimineata am vazut criminalistii si masina politiei in dreptul casei voastre. Seara am aflat ca ai murit si ca nu a fost o intamplare... Lumea vorbeste multe si e treaba ei sa vorbeasca si stiu ca ti-a parut rau pentru ca toata ziua de ieri a plouat.
Azi am aflat doar cu o ora inainte ca te inmormanteaza si am fost si eu sa te conduc pe ultimul drum. Si am plans, cu toate ca nu aveam de gand sa o fac. Si nu am plans pentru tine ci de mila celor lasate in urma. Pentru ca probabil daca ai fi putut, vazandu-le cum te striga si cum plang, cu fetele palide si abia tinandu-se pe picioare de durere, ai fi sarit din mormant sa le imbratisezi, sa le saruti, sa le asiguri ca totul va fi bine... Dar nu ai putut, ai stat doar acolo, intins intre cele 4 scanduri ale noii tale case, si ai acceptat sa iti fie tras valul peste fata... Oameni straini ti-au sprijinit fetele si pe umeri straini au plans...
Sunt furioasa pe tine pentru ca nu te-ai gandit la ce lasi in urma, la sotia ta, la fetele tale frumoase si minunate: cea abia iesita din adolescenta, cea in plina adolescenta si la mezina ta, atat de nevinovata si inocenta. Cea mica nici macar nu stie ca ai ales cerul in locul pamantului si ca nu te mai intorci.
Iti spun acum ramas bun, pentru ca acolo, pe marginea mormantului, nu am putut. Sa iti fie iertate toate greselile, cu voie sau fara de voie, si vegheaza, te rog, asupra fetelor tale, caci au nevoie. Dumnezeu sa te odihneasca in pace si sa iti gasesti linistea, suflete chinuit.
Ramas bun, D...

Bucurie

Exersez bucuria in forma pura. Bucuria de a face un bine fara sa astepti nimic, bucuria de a ajuta fara a astepta sa fii ajutat, bucuria de a vedea in ochii unor necunoscuti atata drag si atata multumire incat inima incepe sa iti cante in aerul rece de noiembrie. Si astazi, trebuie sa multumesc universului ca mi-a scos in cale doua batranele care m-au ajutat sa exersez aceasta bucurie.
Voi ati incercat?

Halloween

Si a fost si halouin. O sarbatoare relativ draguta, cu iz de bal mascat dar care, din motive greu de inteles, a fost sarbatorita de grupa piticei mele fara sa fim anuntati si noi, parintii.
Am dus copila dimineata la gradi, cu instructiuni clare pt fie-mea mai mare sa o ia la o anumita ora, sa o lase sa se dea pe tobogan inainte sa plece, pentru a evita un concert de smiorcaituri si plansete pana acasa (cum a patit tat'su cand a luat-o de la gradi si nu a lasat-o sa isi faca placerea).
In ziua cu pricina am fost prinsa intr-un seminar cu pretentii mari dar rezultate slabe, asa ca am ajuns seara pe la 6 acasa. Am gasit o mezina pictata pe fata cu ceea ce am crezut initial ca sunt culori pt fata. Ca era doar o impresie falsa mi-am dat seama abia cand am vrut sa o curat. Sandra crezuse acelasi lucru, asa ca lasase pitica vopsita ca sa o admiram si noi.
Prima oara am incercat sa ii sterg bulina de pe nas (cica era pisoi). N-a vrut sa iasa. Am incercat cu servetel umed, nimic. Am insistat de i s-a inrosit nasul ca lui Rudolf si tot nimic. Am intrat in panica, am luat copila si am frecat-o sarguincios pe toata fata cu apa si sapun de i s-a inrosit toata fata, nu doar nasul. In cele din urma, dupa ce Ioana a inceput sa urle ca o usturau obrajii de la frecat si ochii de la sapun, am luat o pauza si am evaluat rezultatul. Inca nu iesise de tot culoarea, dar am luat o pauza pt linistire, apoi am reluat operatiunea de frecare cu servetele umede.
In cele din urma m-am declarat relativ multumita de rezultat si am intrebat copila cu ce a desenat doamna pe fata ei. Iar Ioana mi-a raspuns simplu :"cu carioci". Am intrat in vrie, ca nu imi puteam imagina ca exista un adult atat de inconstient incat sa scrie cu carioca pe fata copiilor.
A doua zi am dus eu pitica la gradi. Doamna educatoare nu era de dimineata, asa ca la pranz am urcat eu sa stau de vorba cu ea. Eram inca furioasa pentru suferinta provocata piticei din vina ei, si am fost cam dura in exprimare. Am vrut sa stiu in plus de ce nu ne anuntase ca vor avea petrecere, sa fi stiut si noi sa ii costumam, sa ii machiem de acasa sau sa le facem masti sau sa fi zis ca vrea sa ii deseneze pe fata si ii aduceam eu culori, ca am!
Mi-a zis ca a incercat mai intai cu trusa ei de farduri, cu rujurile ei si apoi abia a incercat cu carioci si a incercat ea mai intai si a iesit cu usurinta. Numai ca mainile ei nu sunt fetele copiilor, cariocile au si substante toxice in ele si orice adult stie ca nu scrii cu carioci pe piele! I-am spus ca sunt furioasa ca am fost nevoita sa o chinui pe Ioana din cauza ei, ca ma astept sa nu se mai intample vreodata sa faca experimente pe copilul meu, si ca daca se mai intamplaaaaa... Nu i-am zis urmarea, dar am apasat pe ultimul cuvant si m-am uitat urat la ea... Si cum eu am reputatia ca sunt cam ciudata cand e vorba de apararea copiilor mei, si-a cerut inca o data scuze si mi-a promis ca nu se mai intampla. Apoi imi spune ca ceilalti parinti nu s-au plans si ca ea i-a intrebat si ei au spus ca s-a curatat usor! Mda, stiu ca ceilalti parinti nu se plang, dar eu nu sunt ca ceilalti parinti! Pt mine e mai important copilul meu decat ce ar putea crede educatoarea, directoarea sau oricine altcineva despre mine daca imi cer dreptatea.
Ajunsa afara, gasesc doar o prietena cu copilul in aceeasi grupa cu fie-mea si o intreb daca fiu-sau a fost pictat pe fata."Da", imi raspunde ea. "Si cum l-ai curatat?" am vrut sa stiu. "Cu buretele, cu partea abraziva", vine raspunsul naucitor. Incercase si ea cu apa si sampon (la gandul ca daca intra in ochi nu ustura) si cum nu a iesit a trecut la metode mai dure. Credeti ca s-a plans? Nu, ca cica ce sa ii mai zica si ea educatoarei. Ca stie ca a gresit. Oare? Daca nici unul dintre parinti nu se plange de faptul ca micutul lui e testat pe post de cobai, de unde sa stie ca a gresit? Si daca nu stie, ce garantie ai ca nu se va mai repeta?

Sacrificiu sau alegere

Azi am tot intalnit distribuit pe fb un articol al unei tinere care incearca sa demitizeze "sacrificiul" asa cum este vazut si simtit de catre parinti. Articolul il gasiti aici.
Nu neg ca poate, privit din punctul de vedere al unui fost copil, al ei, asa e. Dar a nega orice urma de sacrificiu, a ajunge la concluzia ca e doar o alegere, e fortat si trist.
Mai mult, a proclama ca exemplul parintilor e cel care va fi urmat de copil, e la fel de fortat si la fel de trist. Daca ar fi asa, jumatate din populatia lumii (ca sa nu zic exact ce spun statisticile) are exemple ciudate in familie. Lucrul acesta ne-ar condamna pe toti la o viata lipsita de puterea liberului arbitru, am fi condamnati sa ne traim vietile cum le-au trait parintii nostri, sa facem aceleasi greseli, sa avem acelasi tip de relatii. Cine spune ca parintii nu s-au sacrificat pentru el, se imbata singur cu apa rece, preferand sa ascunda adevarul.
In dex gasim definitia sacrificiului : SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în interesul cuiva sau a ceva; jertfă.
Ei bine, ea a scris din punctul de vedere al unui copil, care are inca unele intrebari, o oarecare revolta si unele frustrari din copilarie inca nerezolvate. Insa viata noastra nu e ceva dinainte determinat, nu e dinainte scris si avem posibilitatea sa facem propriile alegeri. A te incapatana sa dai vina ca esti cum esti din cauza parintilor care si-au revarsat la randul lor frustrarile asupra ta, e ca si cum te-ai invarti in cerc, incercand sa scapi dintr-o situatie incontrolabila.
Daca le negi parintilor sacrificiul si spui ca a fost doar o alegere, atunci rezulta si faptul ca situatia ta de acum, cu tot cu probleme nerezolvate, este o alegere.
Unii parinti probabil ca s-au simtit constransi sa renunte la dorintele lor pentru a-si creste copiii si au vazut asta ca pe un sacrificiu. Si atunci cand renunti la ceva bun pentru tine dar care stii ca va dauna copilului, poti sa il privesti ca pe un sacrificiu. Dupa cativa ani vei avea poate surpriza sa il vezi fluturandu-ti prin fata ochilor: "Nu a fost sacrificiu, a fost o alegere".
Un copil care nu stie in ce mediu au trait parintii lui, care au fost valorile insuflate in frageda pruncie, care au fost conditionarile la care au fost supusi, nu are nici un drept sa ii judece.
Vorbesc si eu acum din perspectiva copilului.
Copilaria mea a fost marcata de certuri violente. Nu se certau des, dar cand o faceau, ma ascundeam in camera mea si incercam sa nu ii mai aud. Mi-am dorit si eu sa divorteze, dar as minti daca as spune ca mi-o doream ca sa fie ei linistiti si fericiti. Nu, eu mi-o doream pt mine, sa nu ii mai aud, sa nu ma mai simt in plus. Incercam sa le stau cat mai putin in cale, sa nu devin si eu motiv de cearta.
In plus, tata isi imagina ca daca ne spune (mie si fratelui meu) ca nu putem face un lucru, ne vom ambitiona sa il facem. Gresit. Insa cand imi doream eu cu ardoare ceva, putea el sa spuna cat vrea ca nu voi reusi, ca tot ca mine iesea pana la urma.
Am trait in copilarie cu teama ca nu ma iubeau, pt ca eram un copil rebel si visator in acelasi timp. Si stiu ca mama mi-a spus la un moment dat ca voi intelege abia cand voi avea si eu copii. Si am inteles. Un copil care judeca parintii doar din perspectiva unui copil, fara sa fie la randul lui parinte, nu cunoaste decat jumatate de poveste. Si atunci cand stii doar o parte din intreg, nu poti avea pretentia ca detii adevarul absolut.
Nu imi judec parintii, dimpotriva. Sunt cei mai buni oameni pe care ii stiu, oamenii carora le sunt datoare cu viata mea, care m-au crescut asa cum au putut, care au facut pentru noi sacrificii de care nu am fost constienta mult timp. Mama de exemplu, a incercat la un moment dat sa invete sa conduca. Stiti ca inainte exista posibilitatea sa inveti singur si sa te duci doar sa dai examenul. Luase deja cateva lectii cu tata si a facut odata greseala sa ne ia si pe noi. Am fost pe malul marii, mie si fratelui meu ne-au dat niste zmeie, ne-au ajutat sa le inaltam, si apoi mama a trecut la volan, ajutata de tata. Cand am vazut ca masina se indeparteaza, am lasat amandoi zmeiele din maini si am inceput sa alergam dupa masina, urland din toate puterile "NU NE PARASITI!" Mama a fost atat de zguduita, incat a renuntat sa mai incerce sa conduca. A fost un sacrificiu? Evident a fost. Ani de zile o vedeam cum se uita la tata dusa pe ganduri atunci cand conducea masina.
A fost o alegere? Nu prea, pentru ca o alegere fortata nu mai e alegere. Mama s-a temut atat de mult sa nu ne traumatizeze pe noi, incat a renuntat la una din cele mai mari dorinte ale ei.
Acum stiu ca m-au iubit si ma iubesc. Nu mi-au aratat-o, dar au simtit-o. Eu nu am inteles atunci, inteleg acum. Am inceput sa inteleg in dimineata ce a urmat casatoriei mele, cand am mers la pranz la ei si plangeau amandoi (la propriu, cu lacrimi mari) ca i-am uitat si nu am dat nici un telefon. Am simtit atunci cand m-au ajutat neconditionat cand mi-a fost greu, cand mi-au aratat, nu doar spus, ca indiferent ce fac, ce aleg, sunt copilul lor. Si stiu ca, indiferent ce as face, asa e. Ca i-am facut uneori sa sufere fara sa vreau, si pe asta o stiu. Ca au privit uneori neimplinirile mele ca pe propriile lor neimpliniri si mi-au sarbatorit reusitele mai mult decat daca ar fi fost ale lor, si pe asta o stiu. Insa astea le-am aflat abia si le-am inteles abia dupa ce am devenit si eu mama si am inteles ca parintii se sacrifica pentru copiii lor. Pentru ca nu este intotdeauna o alegere libera.
Daca ai de ales intre a-ti face concediul la  munte (oricat de mult ti-ai dori asta) si apoi timp de o luna sa iti tii copiii cu apa si paine, ce alegi? Sa pleci? Doar ai dreptul la alegere.
Cand parintii mei erau copii, in locurile lor natale cea mai mare rusine a unui cuplu era sa se desparta. Acum nu mai e, valorile se schimba... A iti lasa copiii sa creasca fara tata, era cel mai mare pacat al unei femei. Acum nu mai e...Acum avem dreptul la alegeri, asa-i?Iar parintii nostri puteau si ei sa aleaga, nu? Ca doar nu vor acum sa ii credem ca au facut sacrificii pt noi!
Inchei cu ce ar fi trebuit sa incep:
Sunt Ana si am niste parinti minunati. Stiu ca nu i-am inteles candva dar acum ii inteleg. Si stiu ca au facut sacrificii pentru mine. Si stiu ca daca ar avea sansa sa aleaga, ar alege tot sacrificiul. Pentru ca ma iubesc, pentru ca sunt parintii mei. Pentru ca ii iubesc asa cum sunt si le sunt recunoscatoare pt tot ce au facut ca se ne fie noua bine. Chiar daca nu am inteles mereu.

"Clientul nostru, stapanul nostru" la superlativ

Mi se intampla destul de rar ca ceva sa ma uimeasca in asa masura (vorbind strict de calitatea mea de client in diverse magazine) incat sa scriu despre el, insa acum 2 zile am ramas cu o impresie adanca si un zambet pe buze.
Vineri a fost pt noi o seara speciala. Era doar cu o zi inainte de aniversarea casniciei noastre, vroiam sa mergem la restaurant la o "seara greceasca" (in paranteze fie spus, Ionut Galani si ansamblul Elpis ne-au oferit o seara incredibil de reusita), asa ca am decis ca vreau alte incaltari decat cele pe care le aveam deja. Prima chestie pe care pana acum nu am constientizat-o e ca nu te duci sa iti cumperi de incaltat cand ai picioarele obosite dupa aproape o zi intreaga de stat in picioare. Am gasit insa o pereche de ghetute care parca ma asteptau pe mine, singure si triste pe raft, asa ca le-am luat. A doua zi insa, picioarele mele efectiv urlau dupa mers descult prin iarba. Si cum iar nu mi-a convenit cu ce eram incaltata, am fost din nou sa imi iau de incaltat. A doua greseala. Niciodata sa nu te duci sa iti iei incaltaminte cand ai picioarele terminate, dupa ce in ziua precedenta ai stat in picioare iar seara ai topait cat te-au tinut puterile (nu prea mult, totusi, raportat la cat topaiam dansam in tinerete).
Ei bine, mi-au cazut privirile pe niste bocanci faini care pareau exact ceea ce vroiam: talpa joasa, comozi, usori. Am probat, a fost ok, insa cand i-am incaltat de-a binelea si am mers cu ei mi s-a parut ca stangul ma strange, asa ca m-am infiintat cu ei inapoi, sa cer sa ii schimb.
Domnisoara care m-a servit, tanara, dragalasa, zambitoare, s-a oferit sa ma duca la raftul pe care trona ultima pereche geamana cu ce luasem eu. Apoi, tot cu zambetul pe buze, fara sa ii cer, s-a dus sa imi aduca un scaun. Era deja vreo 6 seara, asa ca am intrebat-o cum de poate fi atat de binevoitoare si poate zambi dupa o zi de munca. Mi-a raspuns ca e asa de 30 de zile, ca nu a avut nici un weekend liber. Normal ca m-am mirat iar, mi se pare inuman sa nu ai deloc liber, sa fii in priza de dimineata pana seara. Si mi-a raspuns atunci, tot zambind, ca e manager national. Wow! "Si cum de nu mai delegati din sarcini?", am vrut sa stiu. Iar ea mi-a raspuns dulce si tot zambind si jur ca zambetul nu i-a fost vreo clipa prefacut: "Trebuie sa dau exemplu". Si da! Din plin. Si m-am gandit atunci ca avem o speranta de mai bine daca exista tineri manageri care asa isi trateaza clientii, care nu stau in spatele unui birou impartind ordine si sarcini ci dau un alt sens ideii de servire a celor ce le calca pragul magazinului.
A doua zi m-am intors si cu pitica si i-am luat si ei de incaltat. Puteti ghici cine era acolo la fel de zambitoare si cine i-a adus mezinei un scaun pe care sa stea pana probeaza?
(Fac inca o paranteza, ca sotul meu, caruia ii povestisem de experienta mea, i-a sarutat mana si i-a multumit, de a facut-o pe draga noastra tanara manager sa roseasca)

Ganduri

Gandul meu e gand de seara, aninat in plasa vremii
Colindand in miez de toamna cu parfum de mirodenii
Gandul meu e gand de mama, zambet cald topit in gene
de copila alintata, mangaiata de Mos Ene.

Gandul meu e-o picatura, vag zburdand in ploi de noapte,
susurand apoi sagalnic vantului tacute soapte,
Si in noaptea-ntunecata, doar cu ploaie, fara luna,
Gandul meu va spune simplu…shhhh… e timpul… noapte buna

Dracusorul

Pana de curand, mezina era un pic mai bleaga, adica lasa copiii sa ii ia jucariile, accepta sa fie data la o parte de la joaca, sa i-o ia altii inainte... Nu riposta, doar se punea pe urlat. Nu interveneam, pentru ca m-am gandit ca trebuie sa invete sa gestioneze singura situatia. La urma urmei, copiii sunt copii, se cearta, se impaca si eu nu ma vedeam "intrand" in copilul altcuiva sa ii fac observatie sau sa ma cert cu parintii. Atata timp cat nu se ajunge la pumni si imbrancituri, e totul ok.
Ieri insa am observat cu surprindere ca Ioana intinde calma o mana sa opreasca un baietel care vroia sa i-o ia inainte la tobogan, ii explica ceva si apoi se da ea, vadit satisfacuta.
M-am gandit ca e un pas inainte, ca invata sa ceara ce i se cuvine si sa isi impuna punctul de vedere atunci cand are dreptate.
Acasa insa, in timp ce colora si eu o intrebam ce a mai facut si invatat la gradinita, imi spune senina ca a batut o fetita. "De ce?" a venit intrebarea fireasca. "Pentru ca statea pe scaunul pe care il vroiam eu!" mi-a raspuns mezina. "Era scaunul tau?", am intrebat iar, incercand sa inteleg situatia. "Nu, al ei, dar il vroiam eu! Si ea nu vroia sa se dea la o parte!"
Ups. A fost data de atatea ori la o parte incat acum i se pare normal sa ceara si ceea ce nu i se cuvine. I-am facut instructajul pentru buna comuniune intre oameni, ca e ok sa cerem ce e al nostru, dar nu e deloc bine sa cerem ce nu ne apartine sau, si mai rau, sa luam cu forta. I-am explicat ca, daca vrem sa fim respectati, trebuie sa ii respectam si noi pe cei de langa noi. Nu stiu cat a inteles din ce i-am zis asa ca acum trebuie sa urmaresc cu atentie ce face, sa nu se transforme intr-o micuta tartorita ce terorizeaza copiii.
Deja ma imaginez cu o coada lunga de parinti suparati ca fie-mea le-a batut copiii. Ar fi insa doar o reeditare a situatiei de acum mai bine de 30 de ani cand veneau parintii la usa mamei, pt ca mama, dupa ce imi tinuse acelasi discurs, accentuand ca nu trebuie sa bat copiii decat daca sunt provocata, incheiase apoteotic "Daca vii acasa batuta, te bat si eu!". Eu am sarit partea aceasta in instructajul mezinei. Dar o fi, oare, de ajuns?

Top-modelul lu' mama

Cu putin inainte de inceperea anului scolar, intr-o incursiune intr-unul din mall-urile Constantei, am fost abordati de un tanar care ne-a propus sa o inscriem pe Ioana la o agentie de modelling.
Parea o activitate simpatica, in care Ioana ar fi avut parte de distractie si interactiune cu un alt mediu, diferit de cel intalnit la gradinita, la cursurile de dans sau in plimbarile prin parc, asa ca nu am vazut nici un impediment pt inscrierea ei in baza lor de date.
Domnisoara care ne-a facut instructajul avea niste ochi incredibil de frumosi de un albastru-gri metalic. Mi-a spus rapid (doamne, cat de repede pot vorbi unii oameni), cam in ce consta activitatea, mi-a spus chiar si ce `"avantaje" materiale are Ioana din toata distractia asta. Cum parea mai mult o activitate de week-end am zis "da", am platit suma ceruta pt inscriere, am stat sa i se faca 3 fotografii si am semnat conventia.
Duminica seara ma trezesc cu un telefon, ca doamna directoare a vazut pozele, ar vrea sa o cunoasca pe Ioana si sa mergem sa semnam un contract de confidentialitate. Ok, atunci, sa mergem sa o cunoastem pe doamna directoare...
Cu cateva minute inaintea orei fixate suntem la locul cu pricina, insa nici urma de directoare. Vorbesc cu secretara, nu stie nimic de ea. Se ofera, amabila, sa o sune. Nu raspunde. Dupa vreo 25 de minute Ioana incepe sa dea semne de nerabdare. Ok, hai sa mergem acasa. Ii spun secretarei ca noi plecam, nu ma mai intereseaza, secretara e o draguta si mai face un efort sa o contacteze, iesim si... Ioana vrea brusc la toaleta. Ma intorc cu ea, intreb unde e baia, duc copila in locul cu pricina si cand iesim dam nas in nas cu o tanara doamna care ma intreaba daca am venit pt casting.
Da, venisem.
Isi cere scuze ca a intarziat, cica a venit de la Bucuresti.... "Nu v-au spus colegii mei?" Nu spusesera, pt simplul motiv ca habar nu aveau si nu reusisera sa dea de ea.
Stiu ca atunci cand ai o intalnire si nu poti ajunge la timp, suni tu sa spui ca intarzii. Asa e frumos. Dar...
In fine, vorbim de Ioana, ii pune apoi cateva intrebari, Ioana raspunde la ele. O pune apoi sa mearga, sa faca o pirueta. Ioana executa, cu mersul ei de copil zgubilitic si jucaus. Mi-o lauda, imi spune ca ar trebui sa inceapa sa o promoveze, ne arata un "book", o carte cartonata cu sedinta de "shooting" a unui baietel si o intreaba pe mezina daca ar vrea si ea unul. Pitica spune ca "da", normal, ea vrea cam tot ce poate primi (chiar si ce nu poate primi).
Dupa alte cateva amanunte, detalii, cum decurg sedintele, promovarile si ce bani frumosi se fac, ca ei au tot interesul sa o promoveze caci banii se iau de la firma care tine castingul, ca trebuie sa o aduc la cursuri de mers, formare, etc. Imi spune chiar ca e tarziu deja, ca e destul de mare. Hait! Trebuia probabil sa o aduc din primele ore de viata! Sau sa pozeze inca de cand era la caldurica! Trecem peste asta, asa ca intreb "cat?". Se uita la mine, imi spune apoi rapid ca "200 de euro", si incepe sa justifice, ca nu e mult deloc, ca in asta intra deplasarea, sedintele foto si cam tot. Am serioase indoieli ca cineva ar face munca patriotica (in cazul in care promovarea chiar s-ar face) dar le pastrez pt mine. Imi spune apoi ca suma se poate plati si in doua transe, la interval de o luna, dar ei nu pot incepe promovarea pana cand nu se plateste toata suma.
Intre timp, mi se intinde un contract, sa ma uit pe el inainte sa il semnez.
Ma uit pe el. Nu, de fapt nu ma uit pe el. Il citesc cu atentie. Ea vorbeste in continuare, in speranta probabil ca voi ridica privirea de pe contract. Nu o fac. Citesc in continuare, desi legile politetii mi-ar cere sa o privesc in ochi cand vorbeste. Aceleasi legi insa i-ar cere sa ma lase in pace cat citesc. Ajungem deci la o cale de mijloc, eu citesc si ea vorbeste.
Problema cu mine e ca nu semnez nimic pana nu inteleg clauzele si implicatiile. Ei bine, in contract se vorbea de un comision la inscriere, dar nu era specificata suma, un comision apoi de 30% din fiecare contract pe care l-as putea incheia cu terte persoane si alte cateva obligatii. Nu era ce imi explicase ea, asa ca o intreb. Ea imi spune ca mi-a zis. Ok, o las sa creada ca sunt de acord ca nu am auzit eu. Prima bulina neagra.
Dau apoi vina pe sot, ca trebuie sa vb cu el inainte sa iau o hotarare. Ii cer un numar de telefon, sa o sun. Nu mi-l da, pe motiv ca ea trebuie sa dea "situatia" cat mai repede si prefera sa ii dau eu nr. de telefon. A doua bulina neagra. In orice discutie de parteneriat, daca esti de buna credinta iti dai nr de telefon, chiar daca spui apoi ca preferi sa suni tu si intrebi de o ora convenabila pt ambele parti. Imi spune apoi sa vb cat mai repede cu sotul meu si sa hotarasc "azi". Ultima bulina neagra si hotarare luata.
Nu iau niciodata o hotarare sub "presiune". Nu imi place sa fiu luata de fraiera. Si nu imi place sa fiu manipulata.

M-o apucat harnicia

Noroc ca nu tine mult, dar acum am dat navala in sifonier (stiti voi, locul in care se tin lucrurile sifonate) si ma mir si eu ce poate iesi din strafundurile la care nu am mai umblat demult.
De ceva vreme domnul meu sot ma bate la cap sa selectionez ce port si ce nu, ca prea s-au strans multe. Am haine de pe vremea cand puteam pune lejer cele 50 de kg ale mele si mai ramanea si un pic de loc. Acum cu tristete remarc ca in veci nu or sa mai imi vina (desi ani intregi am visat cu ochii deschisi la ziua in care voi intra iar in ele). Problema e ca fiecare haina imi trezeste amintiri, unele mai mult ca altele. Sunt unele primite de la mama (si de acelea chiar nu ma pot desprinde), altele cumparate cu anumite ocazii (si iar e greu sa renunt la ele). Am reusit insa sa umplu un sac cu lucruri de dat si voi incerca sa pitesc restul prin pod, in alti saci. Imi raman haine insa din bebelusia copiilor, cateva doar care imi sunt foarte dragi, ca de celelalte am scapat de mult. Si daca am inca o bluzita de cand eram eu de 50 cm, pastrata de mama mai bine de 40 de ani, cum sa nu pot si eu pastra cateva dragalasenii?
Voi cum va descurcati cu lucrurile de care nu aveti nevoie dar totusi nu va  indurati sa le aruncati?

Librarie online

Din cand in cand cumpar carti de pe libris.ro. Au carti de la o multime de edituri, cuprinzand o multime de domenii de interes, la preturi bune. Peste 24000 de titluri constituie o oferta impresionanta.
Saptamana aceasta Libris are o oferta pentru toti iubitorii de carti: reduceri substantiale si transport gratuit. Si zau ca merita investit in cultura, mai ales in conditiile in care cartile iti sunt livrate fara sa mai umbli prin librarii pe caldurile acestea. Un simplu click, din fata monitorului si cineva se va ocupa sa iti faca un pachetel si sa iti livreze cartea. Indiferent ca te pasioneaza arta, calatoriile, ca vrei sa citesti beletristica sau ceva despre afaceri, drept, IT, medicina, sanatate sau ai nevoie de manuale scolare, enciclopedii si carti sau caiete de lucru pt copilul tau, aici e locul de unde ar trebui sa iti incepi cautarile. (Bineinteles ca sunt mai multe domenii decat ce am insirat eu aici)
Au de la carti pentru copii de cativa anisori pana la volume "grele".
Eu zic ca merita sa va umpleti cosul cu cateva carti bune de citit in concediu si nu numai. Nu aveti nimic de pierdut daca le faceti o vizita

Spre dimineata

As putea spune ca am cam luat-o razna. In ultima vreme citesc mult, foarte mult. Unele carti sunt usurele, luate din biblioteca fiica-mii, cum a fost seria de la "Academia Vampirilor", apoi seria "Orcii", apoi ceva Agatha Christie, apoi iar carti pt adolescenti....
Cam un volum pe zi sau maxim la doua zile, de se uita fie-mea la mine cu ochii mari. De mult timp nu am mai facut un maraton din asta de stat cu nasul in carti. Acum am dat peste un volum care de mult isi astepta randul la citit, dar cum am terminat tot ce avea fie-mea si tot ce luase de la biblioteca, am inceput sa il citesc intr-o doara.Patru romane mititele intr-un singur volum. Jeffrey Archer, cu "Prizonier prin nastere", Michael Koryta cu "Doreste-ti noaptea", James Patterson & Gabrielle Charbonnet cu "Duminici la Tiffany" si "Despartirea de Jack" a lui Gareth Crocker.
De fapt, volumul acesta e motivul pentru care sunt treaza si la ora aceasta, pt ca m-a pus pacatul sa incep al treilea roman seara si nu am putut abandona actiunea. Putina intriga, un pic de tradare, un prieten imaginar si o mama dura si un deznodamant fain... Nu e in firea mea sa fac recenzii, dar cartea asta mi-a placut, poate si pentru ca simteam nevoia unei povesti caldute si siropoase de iubire.
Aaaa, si ca tot spun de cartile acestea, unul dintre autori a povestit de influenta pe care a avut-o asupra lui Stephen King, cu al sau "On writing". L-am depistat si pe acela pe scribd asa ca m-am apucat voiniceste de citit.
Canta cocosii in timp ce eu ma gandesc la vorbele spuse candva de profesorul nostru de psihologie militara: "Daca ai doar trei ore de dormit intr-o noapte, cel mai bun e intervalul de la 3 la 6 dimineata". Doua ore le-am ratat deja. Ma duc sa o prind pe ultima, mai adaug inca una de la mine pana se trezeste pitica si voi fi fresh pt un nou inceput de zi. Vorba maica-mii :"Lasa ca am timp sa ma odihnesc in mormant". Incurajator, nu?

Facerea de bine

Cred ca toti sau macar o buna parte dintre noi ne ajutam semenii. Indiferent ca e vorba de un sfat, de un umar pe care sa planga cineva, un ajutat la mutat sau in orice alta situatie, ne place sa facem fapte bune. Cel putin mie imi place, dar pana in momentul in care nu sunt luata de fraiera.
Am fost si eu ajutata de-a lungul vietii si am incercat sa fac si eu bine, in masura in care s-a putut. Sotul meu e la fel, ba, daca stau bine sa ma gandesc, e chiar mai darnic decat mine.
Zilele trecute ne-am intalnit in supermarket cu un cuplu cunoscut inainte de nasterea mezinei. Am scris despre ei atunci, au amandoi probleme de sanatate si totusi traiesc asa cum pot, fara sa ii deranjeze pe altii. Pana azi.
Ieri al meu a venit vesel acasa si mi-a spus ca a fost sunat de L. sa il roage sa le dea cu imprumut o suma, destul de mare. Au spus ca le trebuie urgent, ca M. are nevoie de medicamente iar ei nu mai au de unde sa imprumute. Sa nu ne suparam, dar eram ultima lor speranta. Asa ca al meu sot a luat un avans din salariu, ca nici noi nu aveam suma asta, si le-a dat-o, spunandu-le, in acelasi timp, ca nu trebuie sa ne mai dea banii inapoi. Sa ii considere un cadou pt M., a carei zi de nastere a fost acum 3 zile.
Azi, L. a sunat din nou, ca nu le-au ajuns banii si sa le mai dam, ca medicamentele au fost mai scumpe si nu au reusit sa le ia pe toate. Al meu a incercat sa le spuna ca nu avem cum sa mai facem rost de bani si ca nu ii putem imprumuta. Pana aici a fost ok. Am incercat sa inteleg situatia din punctul lor de vedere.
Insa dupa ce au vorbit ei, a cerut ea sa vorbeasca cu mine. Mai intai si-a cerut scuze ca ne-a deranjat, apoi a inceput sa ma intrebe daca totusi nu ii mai putem imprumuta. Nu, nu mai putem, pentru ca nu avem nici noi. A inceput apoi sa imi spuna ca e programata la medic, ca trebuie sa mai ia medicamente si ca nu are bani si m-a intrebat iar daca totusi nu putem face rost de bani pana pe 15. Nu, nu putem, am raspuns iar. Ce m-a lasat masca a fost raspunsul ei :" Ei, atunci dupa data de 15, va mai sun eu!". De parca era de la sine inteles ca noi trebuie sa le mai dam lor bani, ca noi avem de unde, vezi doamne.
Nu imi place sa fiu luata de fraiera si nu suport sa incerce cineva sa ma manipuleze pe premisa ca o duce mai rau decat mine iar eu ar trebui sa ma simt obligata. Nu as fi spus nimic daca ea nu ar fi crezut ca acolo unde sotul ei nu a reusit poate ea sa intoarca situatia in favoarea ei. Nu m-am nascut ieri, am vazut destule in viata si nu sunt sau nu mai sunt genul care sa isi faca procese de constiinta ca nu a ajutat in permanenta pe cineva in necaz.

4 ani

Nu am scris in ziua cand pitica a implinit 4 ani. A fost o zi speciala, cu momente magice, dar petrecute doar intre noi, pe o ploaie torentiala. Nu i-am serbat ziua cu fast, nu am invitat copii, nu am facut nimic din ceea ce alti parinti fac pt copiii lor. Nici macar tortul nu a fost cumparat, cu personaje din povesti si pret pe masura.
Nu...
Banii s-au dus pe o bicicleta roz, pe jucarii si baloane, pe joaca intr-un loc special de joaca. A ras, a pictat, ne-a imbratisat, s-a jucat cu alti copii. Perfect. Seara am incropit rapid un tort dintr-un blat de tort cumparat, crema, banane si frisca. Am uitat sa iau lumanari si o singura lumanare s-a aflat pe tort. Dar i-am cantat "Multi ani traiasca", si a cantat si ea cu ochii stralucind de fericire si a suflat in mica lumanare palpainda. La fel, perfect.

Franturi

Ploua de parca nu a plouat de decenii. Atat de rau si mult incat santul pe care ni l-au facut de o saptamana astia care cica ne trag canalizare s-a umplut cu apa in 5 minute.
Ma uit trista la rufele mele de pe sarma, unduind sagalnic in bataia vantului si a ploii. Abia le pusesem de o 1/2 de ora cand au aparut primii stropi si m-am gandit ca o ploicica nu are cum sa le dauneze. In conditiile in care ar fi ramas doar o ploicica. Dar daca as fi Noe si as vedea ploaia asta, cu siguranta as urgenta pregatirile.
Dimineata am iesit sa smulg buruieni, desi as prefera sa dispara singure. Dupa atata ploaie insa, banuiesc ca in 2 zile vor fi la loc.
Mi-e sufletul plin si oarecum am sperat ca munca fizica bruta sa ajute. Nu a mers, asa ca mai bine ma intorc la migaleala mea. Mi-am dat seama ca in urma cu 10 ani nici nu mi-ar fi dat prin minte ca unul dintre copiii mei va pleca departe si eu voi accepta lucrul acesta pt binele lui. Dar ce bine poate fi departe, inconjurat de straini, si abia odata pe an sa manance mancare gatita de mine? Nu stiu cum se simt parintii celor plecati din tara, dar pe mine a cazut cerul cand mi-a spus ca vrea sa plece si mai departe, in Norvegia. Macar nu va fi un ocean intre noi, dar chiar si asa e incredibil de dureros. Stiu ca aici nu are nici un viitor, ca viata e din ce in ce mai grea, ca politicienii iti sug tot sangele si iti ucid speranta si ce e mai grav e ca ne determina copiii sa plece departe si pe parintii de copii mici sa ii paraseasca doar pt a le putea pune mancare pe masa. Mi-e sila de toata clasa politica lafaindu-se in palate si masini de fite, trimitandu-si odraslele la scoli straine, cumparandu-le bolizi de ultima ora cu care schilodesc nevinovati si au tupeul sa pretinda ca toata tara sa inteleaga masurile de austeritate. Niste hoti si mincinosi toti! Nu mai urmaresc demult stirile, nu mai stiu cine e ministru si la ce, nu stiu pe ce teme se mai cearta partidele si nici nu vreau.
Sunt satula de ei si minciunile lor.
De curand mi-a spus si fiica mea ca ar vrea sa plece din tara dupa ce isi termina studiile. In cate bucati se poate frange inima unei mame?

La cirese

Cand l-a adus tata acasa, acum cativa ani, era doar un bat pipernicit cu cateva ramurele. Il luase tata de la pepiniera, in calitate de cires de-ala care face fructe mari, rosii, pietroase, zemoase. Numai cand ma uitam la el si imi imaginam ce productie vom avea in cativa ani imi lasa gura apa.
In primul an cand a rodit, a facut niste chestii mici, mai mult sambure erau, negre si amare. Atat de amare incat iti faceau instantaneu "gura punga". A devenit clar ca nu e ciresul visat de toti,  dar crescuse oarecum si dadea umbra, asa ca a fost lasat sa isi duca traiul mai departe.  Si daca anul trecut a facut niste fructe destul de bune, din care a iesit o dulceata bestiala (desi au iesit doar vreo 5 borcane, ca sfanta lene m-a impiedicat sa curat mai multe), anul acesta s-a intrecut pe sine insusi. Ne-a daruit crengi si crengute pline de fructe dulci-amarui, de un visiniu aproape negru. Perfect, nici nu ii puteam cere mai mult. A avut chiar grija ca ciresele sa fie un pic mai mari ca anul trecut, sa le curat mai usor.  Ce mai, o dulceata de cires!
Si ca sa nu spuneti ca mint sau il laud degeaba, va aduc si dovezi

Cotidian

E tare aiurea sa lucrezi de acasa, pentru ca toata lumea are impresia ca e ca si cum as fi mereu disponibila. Nu, nu e vorba de cei care imi spun mereu "aaaa, pai tu stai acasa toata ziua, ai timp!". Nu, e vorba strict de cei de acasa si treburile inerente unei gospodarii. Pune masa pt aia mica, strange in bucatarie, fa si ceva de mancare si o cafea si ce-o mai fi... Gata, frana.
Dragilor, cand sunt acasa, sunt la munca. E clar? Program de la 9-17, cu pauza de masa, de cafea si ce o mai fi pe langa (inghetataaaaaa). In rest, nimic!
No, totusi a' mica nu pricepe. Asa ca azi, ca sa ii dau si ei de lucru, i-am pasat niste fluturasi (pe care i-a luat mai intai singura si abia dupa aceea s-a indurat sa ii arate), cateva margele si un pic de sarma si i-am dat de lucru. Si asa ma bate la cap ca vrea alta bratara, acum si-o face singura. Doar mai sunt 3 zile si implineste 4 ani, e mare de acum :)
Ei, si cum stateam noi doua ca fetele si munceam cu spor, la un moment dat o vad ca se uita gales la mine, si imi spune brusc:"Mami, sunt mandra de tine!" Ii zambesc dulce chiar inainte sa lanseze bomba :" Ai si tu burtica mare ca a mea!".
Amu', ce pot sa mai spun? Trebuie sa slabesc, musai! Care stiti vreo dieta cu rezultate maxime intr-o saptamana sau doua? Ca si asa peste vreo 2 saptamani trebuie sa merg la o nunta, numai bine se nimereste!

Schimbare de paradigma

De 2 zile stateam cu un aviz de la vama si mai asteptam inca unul, care trebuia sa soseasca aproximativ in acelasi timp. Azi am asteptat pana la 4, ajungand pe ultima suta de metri (mai exact cu 4 minute inainte de ora inchiderii) la biroul vamal. Aveam nevoie de continutul pachetului, cat mai repede si inainte de Rusalii, dar n-a fost sa fie. Dupa ce am terminat si deja eram in drum spre casa, ma suna fie-mea sa imi spuna ca a venit un mandat si avizul ala mult asteptat. Am luat foc instantaneu, pt ca avizul era cu data de 19. Macar ieri daca ar fi venit sau macar astazi pana am plecat, ar fi insemnat sa castig timp la comanda pe care o am si sa evit sa mai cheltui 7 lei (cat e drumul) fara sa pun si cheltuielile de magazinas. Si m-ar fi scutit de inca 1 ora jumate pe drumuri, cat imi ia mie sa ajung pana la biroul vamal si inapoi.
Nu va spun ce a fost in mintea mea referitor la postarita si modul in care isi face treaba si cum dauneaza lucrul acesta intereselor mele.
Insa, la intoarcere, m-am intalnit cu ea. Mergea grabita, cu niste hartii in mana, cu geanta aia mare de postas atarnata si cu o privire haituita si brusc mi-am dat seama ca saraca nici macar nu ajunsese acasa inca, la ora 7 seara si ca probabil nici nu va ajunge prea curand. Mi-am dat seama apoi ca e perioada cand se dau pensiile, alocatiile si ce or mai fi ele, de care uitasem de cand imi vine totul pe card. Si ca probabil are atat de mult de alergat incat numai de avizul meu nu mai avea chef.
Si stau si ma gandesc de cate ori in viata am judecat pripit o situatie, doar din punctul meu de vedere, fara a incerca sa ajung la fundamentul actiunilor altor persoane.

In fuga

Primesc acum 2 zile un email de la emag :"NU DESCHIDETI! Preturi gresite". Nu deschid, ca si asa am avut o gramada de treaba de numai de preturile lor nu aveam timp. Ieri insa, mai primesc un mail, tot de la ei:"Hei, ai vazut preturile gresite?".
Oameni buni, nu le-am vazut! Si nici nu am de gand sa le vad! Daca asta e reclama pt voi, pastrati-o si hotarati-va o data, pt ca mai sunt si ca mine care dau curs invitatiei de a NU deschide un mail.
In alta ordine de idei, ieri am fost intr-un magazin cu o gramada de nebunii, numai bune de alimentat hobby-uri. Asa ca nu m-am lasat pana nu am luat cu mine niste tulle intr-o culoare atat de faina incat nu se facea sa il las acolo. Trebuie sa ii fac mezinei rochita pt nunta nasei ei si daca la inceput eram hotarata sa i-o fac alba, acum pendulez intre rozul acela cu o tenta de mov si alb.
Pitica s-a pricopsit cu varsat de vant. Pe data de 13, strict la 2 saptamani de la serbarea de la gradinita, i-a aparut o bubita pe nas, pe care si-a scarpinat-o. A doua zi i-au aparut si altele asa ca am inceput sa banuiesc cam ce are, insa cum boala a debutat dupa-amiaza iar doctorita noastra avusese program dimineata, nu ne-a ramas de facut decat sa dam o fuga seara la urgenta la spitalul de boli infectioase. Nu pot pricepe cum de si mezina continua traditia celorlalti doi, de a se imbolnavi exact cand incepe weekend-ul.
Trec peste faptul ca asteptau acolo si din cei cu alte probleme si cei muscati de caini si cei infectiosi. Brrrrr...
Insa in momentul in care am fost si noi primiti si i s-a pus automat diagnosticul banuit de noi, mi-a fost inmanata o reteta cu medicamentele pe care trebuia sa le cumpar. Abia in masina m-am uitat pe reteta si mi-a sarit in ochi Romergan. Pt ce, la un copil de nici 4 ani? In rest, Nurofen, Aciclovir si alcool mentolat. Ok, le luam pe astea, dar ajunsa acasa ma pun pe citit prospectul de la Aciclovir si dau peste o chestie care ridica semne de intrebare privitoare la competenta medicului: medicamentul e pt copii peste 6 ani! Nurofen nu ii dau, ca nu are febra si ramane doar alcoolul mentolat, care e frectie la picior de lemn. Postez un strigat de ajutor pe fb si primesc o gramada de sfaturi folositoare, printre care si cel de a cumpara "chicken pox". Pretul insa (83 de lei, de la Sensiblu) este perfect justificat de efectele pe care le are. Dupa prima noapte horror, nedormita, in plansete sfasietoare si zvarcoliri, dupa baita cu extract de tarate si unguentul minune doarme pitica linistita de parca nu ar avea nimic. Fain!
Mi-am adus aminte ca atunci cand descriam in cabinet simptomele mezinei, am mentionat la un moment dat ca nu a facut febra. "Deloc?" m-a intrebat asistenta. "Deloc!". "I-ati luat temperatura cu termometrul?" a vrut ea sa stie. ""Nu, doar am verificat-o". "Si atunci cum puteti fi sigura?" m-a intrebat pe un ton insotit de o privire care spuneau clar ce parere avea ea despre abilitatile mele de a ghici temperatura fara termometru. "Doamna, stiu pur si simplu. E al treilea copil, nu am nevoie sa folosesc termometrul ca sa stiu daca are febra sau nu! Termometrul il folosesc doar atunci cand stiu deja ca are febra, sa vad doar cat e de mare!". Cum sa explici ca mezina nu suporta termometrul, ca e un chin pt ea, chiar daca e din ala cu senzori si ca il folosesc doar atunci cand e neaparata nevoie?
Mi-am dat seama, o data mai mult, ca atunci cand lumea aude ca locuiesc intr-o comuna si  nu in oras, presupune automat ca sunt proasta ca noaptea, ca nu stiu cum se ingrijeste un copil si ca trebuie sa i se explice ca la retardati ce si cum. Well, surpriza! Am constatat ca de cele mai multe ori stiu instinctiv ce le trebuie copiilor mei, unde nu stiu sau nu sunt sigura, intreb, si mai ales stiu ca inainte de a recomanda copiilor un medicament trebuie sa citesti prospectul!
Ieri s-a declansat si la sot varsatul de vant si o astept si pe Sandra la cotitura, sa vad daca o ia si ea pe urmele lor. Deocamdata nimic, dar pana se face si sotul bine mai e cale lunga, deci are timp.
Singurul lucru rau cu boala piticei (pe langa mancarimi) e ca nu are cum sa isi consume energia afara si mai are inca o saptamana de stat in casa. Daca saptamana asta a fost grea, sub aspectul acesta, nici nu vreau sa mi-o imaginez pe urmatoarea.

Copii

Pitica se apropie vertiginos de 4 ani. E comunicativa, dragalasa si furtuna in acelasi timp. In permanenta miscare, vrea sa stie, sa cerceteze si uneori trage concluzii care ne aduc zambete. Asa a fost aseara, de exemplu, cand, vorbind cu tati, i-a spus la un moment dat "tati, esti un geniu". Nu stiu de unde si cum a ajuns la concluzia asta, dar cert e ca a fost atat de dulce si convingatoare incat acum tati e geniul familiei.
Intra in vorba cu toata lumea, oriunde ne ducem. Si zambeste oricui, pe strada, in masina, in magazine.
Aaaa, si mai are obiceiul sa se laude.
Zilele trecute de exemplu am fost la posta sa ridic niste pachete. Cat stateam eu la coada la mesagerie ea a intrat in vorba cu doamna de la un ghiseu alaturat. I-a zis buna ziua si a asteptat sa i se dea atentie. Femeia i-a admirat papusa pe care o tinea in brate, asa ca Ioana s-a simtit datoare sa ii explice mandra ca "mami mi-a facut-o". Doamna a ramas un pic derutata, dar apoi si-a revenit si i-a admirat fundita. "mami mi-a facut-o!". Un alt moment de deruta in timp ce fie-mea zambea ca un ingeras. Femeia a incercat apoi sa o identifice pe mami aia care face si desface. Mi-a zambit si i-am intors zambetul. Da, mami face.
Iar unghiile micutei? Fiecare are o alta culoare si cui intreaba ea explica ca pt retardati: "Bunu mi le-a facut!". "Buna?" vine de obicei intrebarea. "Nu, bunu!" Priviri nedumerite, cerand explicatii.
Ah, bunu isi face singur plutele (orice pescar sau sotie/mama/fiica/sora de pescar care se respecta stie la ce ma refer) asa ca are oje in cele mai diferite si aiuristice culori, pe care Ioana le adora. De cate ori mergem pe la ei, bunu ii reimprospateaza manichiura, in culorile pe care le extrage cu grija pitica din cutia cu minuni. Asa ca are unghiile colorate in rosu, portocaliu, galben neon, turcoaz, albastru etc. Adevarata nebunie! Nu prea ma dau in vant dupa oja folosita la copii, dar ea luase obiceiul sa isi roada unghiile iar manichiura asta colorata i-a stopat obiceiul. In consecinta, continuam cu gratie sa reimprospatam mereu oja.
Tavi e in continuare in Timisoara. Vorbim aproape zilnic si m-am obisnuit cu ideea ca e pe picioarele lui, departe. Si-a achizitionat oale si ceaun, invata sa gateasca si scrie cu gratie pe blogul personal, dar cam ca mine, din 2 in 3 saptamani. Ok, el scrie mai des ca mine.
Sandra mai are un pic si termina clasa a 10-a si deja o bate gandul sa isi caute job. Problema e ca nu are inca 16 ani, varsta implinita de majoritatea colegilor ei asa ca inca sunt in dubii daca sa ii dau sau nu aprobarea. Si e frumoasa si desteapta (cra-cra) si termina clasa printre primii din clasa ei, daca nu o fi chiar prima. Deocamdata nu are inca toate mediile incheiate asa ca nu am cum sa fiu sigura, dar e cert ca are o medie pe care eu nu am avut-o in liceu :D. Citeste mult, isi face singura o biblioteca (adica isi cumpara carti din banii ei) si imi sugereaza ce ar trebui sa citesc sau ce filme ar trebui sa vad. In acelasi timp e consultantul meu pe probleme de bijuterii si alte accesorii.
Nu prea am pus poze cu toti copiii mei, asa ca va las acum cateva sa ii vedeti

Viata asa cum e ea

In urma cu ceva ani, luam viata in piept cu incrancenare. Remarcile altora ma dureau, ma framantam si chinuiam de cate ori cineva imi arunca vreo vorba de ocara. Cu timpul, am decis ca nu trebuie sa ma mai agit, nu trebuie sa imi mai fac sange rau pt orice remarca rau voitoare pentru ca oricum e imposibil sa impac pe toata lumea.
Persoanele dragi, cele care intr-adevar conteaza, indiferent ca sunt din familie, prieteni vechi sau oameni fantastici si minunati cunoscuti pe net, nu ar spune sau face nimic sa ma raneasca iar ceilalti... e treaba lor ce parere au despre mine, nu e treaba mea. Viata e atat de scurta si noi trecem atat de repede prin ea incat e pacat sa pierdem timp pretios facandu-ne sange rau pt cei care nu ne plac.
Azi a fost o zi trista, pt ca azi am aflat ca un prieten de al sotului meu a murit. Era tanar inca, (tanar pt notiunile mele de varsta de acum, nu cele pe care le aveam la 20 de ani). Fiul lui e doar cu un an mai mare decat fiul meu. S-a stins fara ca medicii sa stie macar ce are. N-au reusit sa il vindece dupa 3 luni de analize si tentative si l-au trimis acasa, sa nu cumva sa le moara lor in spital. A murit la 2 zile de la externare.
Am realizat, o data mai mult, ca viata noastra se poate sfarsi oricand. Nu ajungi neaparat sa mori de batranete. Conteaza ce lasam in urma, ce am facut, ce suflete atingem, ce ramane dupa noi.... si e pacat sa irosim putinul timp pe care il petrecem pe pamant in ranchiuna si certuri.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Adi. Drum lin, om bun!

Urmarea povestii

Am dus iar caina la pansat si de data asta a facut ceva mai multa galagie. Romi a asteptat cu ea afara pana cand pisoiul din cabinet a iesit in siguranta cu stapana. Noroc ca l-am vazut la timp si nu am intrat direct cu caina, ca altfel bietul motan cred ca facea infarct pe loc. Ar fi fost insa pe maini bune si in locul cel mai potrivit :D
De data asta Leea a marait, s-a zmucit si a facut urat la doctor. A dat chiar sa il muste, dar din fericire avea botnita pusa. Dupa ce i-a pansat rana si a atentat de 2 ori la fundul ei (un antiinflamator si un antibiotic) sunt convinsa ca Radu e pe lista cu "de muscat neaparat" a Leei.
Si ca tot va povesteam de incidentul cu tipul baut acrosat de soferita din Tulcea, aveti aici ocazia sa il si vedeti (apare si sotiorul meu pe la secunda 27 :D ) http://www.reporterntv.ro/stire/un-barbat-din-lumina-care-mergea-pe-sapte-carari-a-fost-accidentat-de-o-soferita-vedeti-ce-alcoolemie-avea-acesta
Vedeti deci ca noi nu ne plictisim. Voi?

Intamplari de seara

De cateva zile, una dintre catele e dezlegata. Cealalata e legata, sperand noi, in felul acesta, ca nu se vor mai bate. Bantuie tiganii cu intentii de "sparlit" pe strazile noastre, deci e bine sa ai un latrator mare in curte care sa ii faca sa se razgandeasca.
Aseara insa, nu  stiu ce i-a casunat iar Leei pe Xara. Nu stiu de ce nu invata ca nu are nici o sansa in fata ei, si ca o incaseaza sistematic de cate ori incearca sa o atace. Asa ca, abia venit acasa, sotul meu a trebuit sa intre intre ele sa le desparta. Faceau suficienta galagie incat sa alerteze vecinii, care s-au strans si au inceput cu sfaturile: : "toarna apa pe ele", "vezi sa nu te muste", "lasa ca se potolesc ele singure". Vezi sa nu! Am incercat cu apa, dar nici nu se sinchisesc. E frustrant sa vezi rani, sa vezi sange si sa nu prea ai ce sa le faci. Am reusit insa sa le despartim in cele din urma, le-am facut o verificare rapida (Xara avea botul plin de sange, dar nu era al ei), Leea avea piciorul sfartecat... S-a impus o singura solutie, imbarcarea impricinatei si plimbarea ei urgenta spre medicul veterinar. Radu are grija de ele de cand au intrat in familia noastra si dupa cum ne-a spus si el, probabil se vor bate pana cand una din ele moare sau dispare. Ne-a asteptat la cabinet, a curatat rana (maraia Leea, dar totusi a suportat cu stoicism), noi am umplut cabinetul de sange si dupa ce am promis ca revenim azi la pansat ne-am luat la revedere.
Pe drumul spre casa, adica aproape de casa, inainte sa intram in localitate, fii-mea mai mare vede un om pe jos si o masina parcata mai incolo. Romi a vazut-o doar pe femeia care se agita pe marginea drumului, destul de departe de masina. Eu, atenta simultan la mezina si la Leea, nu am vazut nimic.
Dupa vreo 50 de metri, Sandra ne intreaba de ce nu am oprit. Nu vazusem, am raspuns. Facem cale intoarsa, parcam in spatele masinii cu nr. de TL si coboram. Un ins plin de sange, baut, pe jos. O femeie disperata si in lacrimi incerca sa il convinga sa stea la pamant. El nu, ca nu are nimic. Ea sunase la 112 si astepta sa apara politia si salvarea. El doar vroia sa plece acasa.
E a doua oara cand am ocazia sa vad rapiditatea interventiei celor apelati la 112. Cam in 5 minute, daca nu mai repede, a aparut politia rutiera si dupa alte cateva minute a ajuns si salvarea. Eu m-am intors la  masina noastra, ca pitica plangea, Sandra incerca sa o calmeze si caina se agita in spate. Romi a ramas sa fie martor. Pe scurt, asa cum am aflat mai tarziu, omul cu pricina era beat mort (sau aproape, cu o alcoolemie de 1.12), avea un rucsac pe care il flutura pe langa el, femeia a agatat rucsacul cu masina, l-a tras si pe om dupa rucsac, el a cazut, s-a lovit la frunte si cam asta a fost. El a fost consultat de cei de pe ambulanta, dar pt ca incepuse sa urle la doctorita si a facut-o in toate felurile, dupa ce i s-a spus ca ar trebui dus la spital pt analize iar el a refuzat cu indarjire, a fost lasat sa plece dupa ce a semnat ca refuza internarea.
Dupa ce am plecat si noi, mi-am intrebat sotiorul de ce nu a oprit cand a vazut femeia disperata ca ii face semn. Mi-a raspuns foarte senin ca el a vazut-o doar pe ea, la ceva distanta de masina si si-a imaginat ca vrea sa faca autostopul. Si era foarte convins ca nu avea cum sa o ia, ca doar el nu mergea incolo. Omul ala pe jos nu-l vazuse.
Mai sunt seri din astea un pic anormale, care te fac insa sa te simti mai viu. Azi mergem iar cu caina la pansat si sper doar intr-un drum fara incidente.

Comentarii...

Acum realizez ca nu am scris de 2 luni jumate. De fapt, de un an, din 2012. Sfarsitul lumii a venit si a plecat, probabil ca nu i s-a parut nimic interesant pe aici.
La multi ani si bine v-am gasit si in noul an si va multumesc tuturor celor care ati fost alaturi de mine pe parcurs.
Ce m-a hotarat sa scriu azi a fost un articol de pe un blog al unei mamici tare draga mie, blog pe care il frecventez deseori. Articolul e, ca tot ce e scris de ea, foarte fain si plin de invataminte. Cum totusi eu sunt uneori un pic impotriva opiniei generale, si cum nu era frumos sa ii ocup o pagina doar cu rautacioasele mele comentarii, am decis sa preiau o parte din articolul ei si sa comentez liber acasa la mine.
Articolul original il gasiti aici si sunt convinsa ca o sa va placa. Va va face placere sa cititi si celelalte articole, savuroase si bine documentate.
Ma intorc insa la articolul de care v-am povestit si aici preiau de pe blogul Gabrielei.

Comentariile mele vor fi scrise cu litere italice, imediat dupa fiecare articol, sa nu stati sa pendulati intre "initial" si "interpretare": Uneori e scris direct in ce i-as spune eu copilului, alteori doar ca un simplu comentariu. Va veti da voi seama ce si cum. Nu e insa tot ce i-as spune sau tot ce as avea de comentat...

"Zilele acestea am gasit pe net o stire despre o mama care i-a dauit fiiului sau in varsta de 13 ani un iPhone, insotit de un contract de utilizare. Genial!!! [...]

Contract de utilizare a iPhone-ului

1. Acesta este telefonul meu. Eu l-am cumpărat. Eu l-am platit. Tie doar ti-l imprumut.

Da si nu! Un cadou e totusi un cadou. Pentru ca inceputul acesta contrazice sfarsitul, acel "suntem impreuna in asta". Aici e mai mult vorba de o punere a piciorului in prag cu mesajul clar" eu sunt seful! Faci ca mine sau altfel e de rau". Pentru mine cel putin, un telefon e un obiect cu foloase de ambele parti. Pe de o parte copilul il foloseste ca sa mentina legatura cu prietenii si cu noi, pe de alta parte ne da posibilitatea (noua, parintilor), sa verificam copilul si sa fim mai aproape astfel

2. Eu trebuie sa stiu intotdeauna parola.

Telefoanele copiilor mei nu au avut niciodata parola, deci nu vad rostul unei parole

3. In cazul in care suna, raspunde! Este un telefon. Spune “buna ziua”, fii respectuos. Nu ignora niciodata un apel telefonic în cazul în care pe ecranul telefonului scrie “mama” sau “tata”. Niciodata!

La varsta asta deja stie ca nu trebuie sa ignore un telefon, mai ales din partea parintilor.  Aici isi spune cuvantul educatia de pana acum

4. Preda cu promptitudine telefonul unuia dintre parintii tai la 7:30 pm in fiecare zi lucratoare si la ora 9:00 pm în fiecare zi de week-end. Telefonul va fi inchis pe timpul noptii si va fi deschis la ora 7:30 am. Dacă vrei sa suni la altcineva ai carui părinți lor pot răspunde primii, atunci nu suna si nici nu trimite mesaje. Asculta-ti intuitia și respecta alte familii, cum am vrea si noi sa fim respectati.

Dimpotriva, daca suni la ore rezonabile (si acestea sunt deja conditionate de luarea telefonului), si ai ceva important de comunicat, suna! Spune "buna dimineata/ziua/seara", prezinta-te, fii respectuos si cere sa vorbesti cu prietenul tau.

5. Nu ai voie sa iei telefonul la scoala. Discuta direct cu persoanele cu care ti-ai da sms-uri. E o calitate in viață. * Jumatatile de zile, excursiile si activitățile extra-scolare vor fi tratate separat.

 Ai voie sa iei telefonul la scoala, dar tine-l inchis in ore. Da dovada de politete. Deschide-l doar daca ai o urgenta, iti e rau sau s-a ivit o problema pe care nu o poti rezolva singur.

6. În cazul în care cade în toaleta, cade sau dispare în neant, tu esti responsabil pentru costurile de înlocuire sau reparații. Tunde gazonul, fa pe bona, pune deoparte cativa bani din cei pe care in vei primi cadou de ziua ta. Se va întâmpla, ar trebui să fi pregătit.

Ai grija cat poti de mult de telefonul tau. Daca totusi se intampla un accident, pregateste-te sa contribui la inlocuirea lui cu o suma din buzunarul tau.

7. Nu folosi această tehnologie sa minti sau sa inseli o alta persoana. Nu te implica in conversatii care ar putea produce suferinte altora. In primul rand trebuie sa fi un prieten bun sau nu te baga!

De acord

8. Nu te folosi de acest dispozitiv pentru a scrie sau a spune ceva ce nu ai spune si in mod direct.

De acord

9. Nu scrie si nu spune nimic din ce nu ai spune altcuiva de fata cu parintii sai. Abtine-te!

Da si nu aici. Adica eu nu as impune copilului asta. Sunt lucruri care se spun doar intre prieteni. Inca tin minte susotelile mele cu prietenele, care sigur nu trebuiau sa ajunga la urechile vreunui parinte. 

10. Fara pornografie! Cauta pe internet numai informatii pe care le-ai impartasi in mod deschis cu mine. Dacă ai o intrebare despre ceva, intreaba pe altcineva – de preferință pe mine sau pe tatăl tău.

De acord

11. Opreste-l, pune-l pe silent si lasa-l de o parte in locurile publice. In special în restaurante, la cinematograf sau în timp ce vorbesti cu o alta persoana. Tu nu esti nepoliticos; nu permite iPhone-ului sa schimbe acest lucru.

De acord

12. Nu trimite si nu primi imagini cu parti intime; fie ca sunt ale tale sau ale altei persoane. Nu râde! Într-o zi vei fi tentat să faci acest lucru, desi esti un baiat inteligent. Este riscant și ti-ar putea ruina adolescenta /studentia / viața de adult. Este întotdeauna o idee proastă. Spațiul cibernetic este mare și mai puternic decât tine. Și este greu sa faci sa dispara ceva de o asemenea magnitudine – inclusiv o reputație proastă.

Perfect de acord

13. Nu face prea multe fotografii si videoclipuri. Nu este nevoie sa documentezi totul. Traieste-ti experiențele. Acestea vor fi stocate în memoria ta pentru eternitate.

Iar nu sunt de acord. Mie imi plac pozele, mici momente din viata prinse din zbor si salvate de la uitare. Si in plus imi place sa vad fotografiile copiilor mei, la care eu nu am participat, ci particip doar ca martor indirect prin poze. Sincer acum, cati dintre adultii de azi nu si-ar dori sa fi avut tehnologia care sa le permita sa aibe cat mai multe amintiri? Nimeni nu tine minte totul, dar atunci cand vezi o imagine din trecut iti reamintesti si incepi sa depeni amintiri... "Aici eram la... cu x si y...."  Nu am multe poze din preadolescenta, nu aveam atunci aparat de fotografiat dar am destule din adolescenta (mai ales de la liceu) si inca zambesc atunci cand am chef de o baie in trecut si imi aduc aminte de oameni si locuri la care nu m-am gandit poate de ani de zile....

14. Uneori, lasa-ti telefonul acasa fara resentimente. Acesta nu este un organism viu si nici o extensie a ta. Învață să trăiești fără el. Fii mai mare și mai puternic decât “frica de a pierde”!

Din nou, nu. Vreau sa stiu mereu pe unde sunt copiii mei, daca sunt bine sau daca nu, sa imi poata cere ajutorul. In lumea tot mai nebuna in care traim, ma simt mai bine cand stiu ca au telefonul la ei.

15. Descarca muzica noua sau clasica sau diferita decât cea pe care o asculta colegii tai. Generația ta are acces la muzica ca niciodată pana acum. Profita de acest dar. Extinde-ti orizonturile!

Asculta muzica pe care o simti. Poate fi aceeasi, asemanatoare sau diferita fata de cea pe care o asculta colegii tai. Doar fii tu insuti fara a incerca sa bravezi sau sa te alaturi turmei. Nu considera parerile altora, nu numai referitoare la muzica, ci la tot ce te inconjoara, ca fiind mai bune ca ale tale. FIltreaza totul, gandeste, foloseste-ti intuitia si invata sa fii tu insuti fara sa te temi ca vei fi marginalizat daca nu te supui curentului obisnuit.

16. Din cand in cand, joaca jocuri cu cuvinte sau rezolva puzzle sau fa teste de inteligenta.

Perfect de acord. Si as completa cu: "scrie poezie, incepe un roman, gaseste un sport care sa iti placa, viseaza, fredoneaza "

17. Priveste în sus. Priveste ce se intampla in jurul tau. Priveste pe fereastră. Ascultă păsărelele. Iesi la plimbare. Discuta cu un străin. Intreaba-te fara sa cauti pe google.

De acord pana la google, pt ca la intrebari trebuie sa gasesti si raspunsuri. Daca eu nu ti-l pot da si nici dictionar nu ai la indemana, foloseste google. Si totusi, ai grija la straini!

18. O sa gresesti. Iti voi lua telefonul. Vom sta jos și vom vorbi despre asta. O vom lua de la capat. Noi doi, Tu și cu mine, invatam mereu. Eu sunt în echipa ta. Suntem împreună în asta."

Suna cam implacabil. Depinde ce gresesti si cata intentie a fost in greseala ta. Sunt atatia "depinde" in raspunsul meu incat e si greu sa il mai dau.

In mare insa "contractul" e interesant. Insa nu e decat in parte ceea ce mi-as invata mezina si le-am spus celorlalti.

Toate-s vechi...

Se vede ca scriu din ani in pasti si se depune praful pe bunatatea mea de blog.
Uneori ma gandesc insa ca nu prea am ce sa scriu.
Oarecum, ca sa citam un poet (nu zic care, da-l stiti voi), "toate-s vechi si noua-s toate"
La vechi numaram urmatoarele:
- fiu-meu e tot la Timisoara
- fii-mea cea mare e tot clasa a X-a
- fii-mea cea mica e tot prescolar
- sotul meu tot se chinuie sa ne tina pe toti pe linia de plutire.
- eu sunt tot cu gargauni si cu planuri de viitor si tot mama cu norma intreaga

Buuuuun, deci am rezolvat-o cu cele vechi

Acum, cele noi:
- peste 3 zile serbam a doua oara 21 de ani de casnicie. Prima oara am sarbatorit pe 13 luna asta, desi pe 12 octombrie am scos actele, acum 21 de ani, numai ca eu am uitat!!!! In seara cu pricina eu am adormit mai devreme iar Romi nu s-a indurat sa ma trezeasca sa imi spuna ca e ziua noastra. M-a sunat insa a doua zi si mi-a spus la multi ani, iar seara a venit cu sampanie, cu bunataturi si cu 21 de garoafe minunate, minunate, carora insa nu am apucat sa le fac poza. Pe 27 insa sarbatorim 21 de ani de cand ne-am legat in fata lui Dumnezeu ca vom avea grija unul de altul pana la adanci batraneti.
- vine frigul! Zau. Tre' sa trimit haine groase la Timisoara, fiu-meu a semnat contractul pe perioada nedeterminata. Asta presupune dat jos din pod saci de iarna si cotrobait in ei (oricum faceam asta, dar daca o si scriu pare mai dramatic).
- fii-mea cea mare s-a apucat de facut site-uri, de invatat pt nu stiu ce concursuri si de facut inamici la scoala, ca raspunde la ore prea mult si prea bine si profesorii si-au marit pretentiile si la ceilalti.
- fii-mea cea mica sta acasa cu muma-sa (nu intrebati care e aia, ca nu recunosc decat in situatii extreme) de vreo 2 saptamani jumate. A prins o raceala urata, tuseste, ii curge nasul si nu ii trece cu nimic. E bagata pe antibiotic acum si sper sa o rezolvam in cele din urma. Insa, in 2 saptamani jumate astea si-a imbogatit sistematic vocabularul, a trecut de la vizionat filmuletele cu Mickey Mouse si Baby Einstein la joculete de colorat si azi era sa imi inghit limba cand am vazut ca a trecut la rezolvat puzzle-uri (deocamdata doar din 12 bucati) direct pe calculator. Nu eu i le-am pus, ci fii-mea cealalta. Acum 2 zile nici nu stia bine cum se manuieste mouse-ul si acum se joaca de parca asta face de la nastere. Mai nou, a inceput sa se certe cu mine cand vreau sa imi verific mail-urile si sa mai schimb o vorba cu prietenii. Cica e calculatorul ei.
- proiectele mele tind sa se cristalizeze.
- vestea cea mare si bucuria imensa pe care mi-a adus-o un concurs, desfasurat pe blogul Cristinei, a fost o gentuta de gradinita, oferita cu mare generozitate de sponsorul concursului, magazinul Totul pentru copii.
E prima data cand castig ceva la un concurs bazat pe o tragere aleatorie, deci va imaginati cat de incantata am fost. Si cum Ioana abia a descoperit ce interesant e sa colorezi fara sa depasesti liniile, a inceput sa se arate foarte interesata de desen, citit, grupat culori si forme (or fi unii care le fac mai devreme de 3 ani si 3 luni, dar pitica la stadiul asta e), numarat si identificat litere, sunt convinsa ca va fi super incantata de continutul gentutei. Va voi da mai multe detalii cand o voi primi.

Mai am noutati, dar pana voi mai scrie se vor invechi si ele...
Cum insa abia astept sa ma bag in pat ca maine am o zi plina, le las sa se invecheasca. O seara buna va doresc si voua, oriunde v-ati afla.

20 de ani

S-au implinit aproape 3 saptamani de cand fiul meu a implinit 20 de ani. Am tot amanat sa scriu si sa celebrez in scris implinirea acestei minunate varste.
Mi-a venit foarte greu sa ii spun la multi ani doar pe skype, sa il privesc doar de departe si sa nu il pot imbratisa, sa nu ii pot face un tort aniversar...
Inca imi e greu sa il stiu departe, inca ... Sunt atatea de spus ce vor ramane nespuse...
Un lucru insa e cert: te iubim, Tavi, din tot sufletul. Oriunde ai decide sa iti traiesti viata, vei ramane mereu copilul nostru. Prin orice incercari vei trece, vom fi alaturi de tine, chiar daca uneori doar cu un sfat, o vorba buna si o imbratisare virtuala.
Sa ai parte de tot ce iti doresti in viata si sa iti traiesti viata frumos, in armonie si fericire. Inconjoara-te de prieteni, poarta-te cu ceilalti asa cum ai vrea sa se poarte cu tine, ajuta de cate ori poti fara a astepta recunostinta, traieste-ti viata dupa propriile reguli fara insa a-i rani pe cei din jurul tau. Fii om, fiule, si fii binecuvantat.
Te iubim mult, mai mult decat vom putea vreodata sa-ti aratam,  si iti multumim ca esti fiul nostru.

Urgenta, iar

Azi am ajuns iar la urgenta. Se pare ca atunci cand ceva se intampla, e intotdeauna multiplicat. Azi mi-a intrat telefonul in greva, mi s-a spart unul din furtunasele de la baie si am ajuns cu sotul la urgenta.
E a doua experienta in mai putin de 2 luni in care implicam serviciul de traumatologie al urgentei. O cazatura, o lovitura la coloana, o durere imensa coborand pe picior si amortindu-l... Cu asta ne-am prezentat.
De data aceasta insa, desi a durat la fel de mult ca la fiu-meu, de fapt un pic mai mult, dar nu conteaza, pot imparti experientele pe buline:
Buline albe:
1. Desi a durat catva timp din momentul in care am ajuns pana cand a fost preluat, am beneficiat de o asistenta draguta la receptie. In momentul in care sotul meu nu a mai putut sta pe scaun in nici o pozitie din cauza durerii, asistenta s-a dus si a cautat o targa si o chestie galbena si tare de-a lungul ei ca sa se poata intinde. Apoi am dus targa mai aproape de intrarea la traumatologie, si cand a vazut ca stau in picioare langa Romi, in ciuda sfaturilor ei de a sta jos (erau niste scaune langa targa, dar la picioarele lui Romi), mi-a intors targa, astfel incat sa pot sta la capul lui. Nu a asteptat si nici nu a primit spaga.
2. Asistenta care ne-a preluat si apoi ne-a dus in locul unde i s-a pus perfuzie a fost la fel de draguta. Ne-a dus apoi la radiografie si ecografie cu acelasi zambet, fara sa para tracasata sau agasata. La fel, nici un semn ca ar astepta spaga.
 3. Asistenta care i-a pus perfuzia cu Piafen si vitamine a fost si ea delicata si intelegatoare si ne-a lamurit si ce e cu perfuzia aia. A venit cu zambetul pe buze si cand am chemat-o ca nu mai curgea perfuzia.
4. Doctorul de la ecografie a fost foarte atent, a cercetat indelung sa nu aibe vreo problema interna. Nu avea.
5. Doctorul din camera de garda (ortoped banuiesc) ne-a vorbit cu blandete si respect, si desi a spus ca nu se vede nimic pe radiografie, ne-a dat trimitere mai departe catre neurochirurgie
6. Doctorul de la neurochirurgie pare sa stie intr-adevar ce face. L-a testat, l-a pipait si a spus ca in ciuda faptului ca nu s-a vazut nimic la radiografie, el nu e sigur ca nu exista macar o fisura pe coloana. A spus ca mai vrea investigatii, printre care si un RMN si a recomandat internarea.

Buline negre:
1. Intregul proces, de la ajungerea la urgenta si pana la internare a durat cam 6 ore.
2. La radiografie, in ciuda faptului ca lovitura a fost la spate, in partea stanga, si lucrul acesta era scris si pe fisa, a fost radiografiat de sus si in partea dreapta. Nu e de mirare ca nu s-a vazut nimic la radiografie

Cam atat deocamdata. Sunt moarta de oboseala si cu nervii in batista. Ma rog sa fie bine, dar tot e greu.

Telefonul si mezina

Ioana aude telefonul sunand si vine intr-un suflet sa mi-l aduca. Se impiedica insa, cade, si trebuie sa sarut genunchi un pic inrositi si obrajori pe care se rostogolesc lacrimi. Cand incepe sa rada, e semn ca nu o mai doare nimic, deci pot si eu sa imi verific telefonul, greu incercat de cazatura.
E relativ intreg, cu exceptia faptului ca se incapataneaza sa imi arate niste dungulite albastre cu verde si galben atunci cand vreau sa fac poze.
Spre marea lui usurare, a scapat de o functie si a ramas pur si simplu ca telefon. Se gandeste cu dor ca mai are un pic si iese la pensie.

Dimineata de vara

Vi s-a intamplat vreodata sa plecati de acasa la treburi mai devreme cu o jumatate de ora doar pentru a va da timp sa va bucurati de ziua abia inceputa?
Ei bine, asta am facut saptamana trecuta. Am plecat spre curs cu jumatate de ora mai devreme. Aveam in plan sa stau un pic sa privesc marea inainte sa intru la cursuri. Cu pitica lasata in grija sora-sii (care mi-a fost de mare ajutor facand pe baby-sitter-ul zile la rand), m-am bucurat din plin de ziua abia inceputa.
Nu am coborat pe plaja dar am fotografiat-o. Si va arat si voua un inceput de zi la mare, in Constanta.

Si la plecarea de acolo am avut parte si de un mic bonus: o joaca de 5 minute cu un husky frumos si cuminte

15 ani minunati

In urma cu 15 ani s-a nascut minunata noastra fiica, Alexandra.
Azi e ziua ei si ii doresc din tot sufletul meu de mama sa aibe parte de o viata plina de bucurii si impliniri, de provocari dar si de obstacole pe care sa le doboare pentru a-si intari si construi caracterul, de iubire si prieteni sinceri si minunati, de sanatate si mult noroc.
Draga noastra draga, te iubim mult, de necuprins in cuvinte, si te vom iubi mereu.
Sa ne traiesti, scumpa noastra!

Bibi

Mai stiti de micutul inger cu ochi albastri de care va spuneam acum ceva timp si va indemnam sa donati pt operatia lui?
Am aflat ca a murit... Si am ramas fara cuvinte... Pentru ca erau deja la clinica din Germania si eu deja imi imaginam ca in curand va fi vesel si sanatos si il asteapta o viata minunata...
Nici acum nu imi gasesc cuvintele si nu ma mai pot gandi la nimic altceva.
Dormi linistit alaturi de ingeri, pui mic si nevinovat, cu ochii ca cerul si inima larga cat o lume intreaga.
Putere parintilor tai.
Nici unul dintre cei a caror viata ai atins-o nu te va uita vreodata!

Eu vara nu dorm

Bine ca nu mai e mult din vara...
Oricum, aseara am mai bifat o premiera in viata mea. Nu stiu daca se inscrie pe lista aia pe care cica orice om ar trebui sa completeze lucrurile pe care vrea sa le faca inainte sa moara.... Cert insa e ca am comis-o! Ce anume? Am dat cu subsemnata la politie.
Pe scurt, luni seara, pe la 7, vecinii nostri au scos iar boxele alea supradimensionate in curte, le-au testat decibelii la maxim si au lasat muzica sa urle. Au ascultat in principal manele, agrementate pe alocuri cu muzica usoara romaneasca, cateva piese straine de prin anii 80 si muzica populara. Totusi tonul (si chiuiturile) erau date de manele.
Am suportat eroic pana pe la 10 seara, in speranta ca dupa acesta ora vor da muzica mai incet. Nici gand! Petrecerea era in toata regula, cu miros si fum de gratar, cu chiuituri asortate si tropaituri... Pe la 10:30-10:40 sotul meu a incercat sa vorbeasca omeneste cu ei, sa dea muzica un pic mai incet. A incercat sa le explice ca pitica noastra nu poate sa doarma. Ce credeti ca au facut? Vecinica sefa peste tartori a inceput sa zbiere la el cum ca in curtea ei face ce vrea (cand s-a mutat si inca nu avea gardul pus facea plaja topless in curte, ca doar era in curtea ei!), ca e petrecere aniversara si ca are de gand sa o tina asa pana dimineata. Si, inainte de a-i tranti poarta in nas, i-a recomandat sa sune la 112 daca nu ii convine.
Am mai asteptat vreun sfert de ora, in speranta ca in pofida declaratiilor belicoase se vor potoli si vor deveni rationali. Ti-ai gasit! Muzica a continuat la fel de tare, dar chiuiturile au crescut in intensitate si numar. Asa ca, in disperare de cauza si Ioana miorlaita mi-am luat inima in dinti si am sunat la 112. Am incercat initial sa sun la politia din comuna, dar nu a raspuns nimeni asa ca am explicat doamnei politicoase care imi e urgenta, am dat adresa mea si pe a vecinilor, dansa m-a transferat unui ofiter de politie care m-a ascultat, mi-a spus ca va transmite echipajului de la noi si mi-a recomandat ca pe viitor (Doamne, sper sa nu fie o data viitoare!) sa sun direct la sediul nostru de politie.
Echipajul de la noi s-a miscat relativ repede, cam in 10 minute, in toiul unor racnete tribale asezonate cu manele infiintandu-se la poarta petrecaretilor. Sunetele acute s-au stins, muzica a fost data mai incet si dupa ce au parlamentat cu vecina noastra care isi proclama dreptul de a tine o petrecere la ea in curte cand vor muschii ei si la ce ora i se nazare, politistii m-au chemat si pe mine sa dau cu subsemnata. Am iesit cu sotul, le-am spus si partea noastra de poveste si in timp ce vorbeam cu ei a iesit si pitica la poarta, sa vada cu cine vorbim. Asa ca politistii au avut si confirmarea ca mezina noastra nu doarme si nici nu poate sa o faca in harmalaia creata de cei de peste drum.
Au fost foarte binevoitori si politicosi si au incercat sa ne faca sa trecem cu vederea incidentul. Totusi, au subliniat ca daca vecinii vor continua sa dea muzica tare dupa plecarea lor, sa ii chemam iar si ne-au dat un numar de mobil al unuia dintre ei. Tare fain! Bravo politiei noastre!
Vecinii au dat intr-adevar muzica mai incet, dar tot au continuat sa chiuie, in ciuda parca. Am reusit totusi sa adormim in cele din urma. Romulus m-a intrebat dimineata daca am mai auzit ceva azi-noapte. Nuuuuu, nimic. Din momentul in care am reusit sa adorm m-am mai trezit abia spre 3, ca se foia pitica. Cica insa ca pe la 2 dimineata vecinii au mai bagat vreo 7 manele la maxim.
Dimineata, in masina, in drum spre curs, in mod ironic radio-ul difuza "eu vara nu dorm". Cand nu vrei tu sa o faci e una, dar cand nu te lasa altii e deja dureros.

Copacii tristi

Imi place vara. Imi plac diminetile senine, aerul cald, bogatia de verde si rosu si galben si orice nuanta imprumutata de la curcubeu pentru a colora florile.
Imi plac copacii mustind a seva, inaltand spre cer ramuri pline de viata verde...
Poate de aceea copacii intalniti azi mi s-au parut cumplit de tristi. In ciuda ramurilor ce se incapataneaza sa traiasca, coaja trunchiului lor a inceput sa se desprinda si sa cada.
Copacii cu pricina strajuiesc una din arterele importante ale Constantei. Probabil ca e felul lor de a se razvrati impotriva poluarii, dar chiar si asa, declaratia lor e una trista si deznadajduita.

 Am mai vazut copaci cu coaja trunchiului crapata, dar acestia sunt in starea cea mai proasta pe care mi-o puteam imagina.