La cirese

Cand l-a adus tata acasa, acum cativa ani, era doar un bat pipernicit cu cateva ramurele. Il luase tata de la pepiniera, in calitate de cires de-ala care face fructe mari, rosii, pietroase, zemoase. Numai cand ma uitam la el si imi imaginam ce productie vom avea in cativa ani imi lasa gura apa.
In primul an cand a rodit, a facut niste chestii mici, mai mult sambure erau, negre si amare. Atat de amare incat iti faceau instantaneu "gura punga". A devenit clar ca nu e ciresul visat de toti,  dar crescuse oarecum si dadea umbra, asa ca a fost lasat sa isi duca traiul mai departe.  Si daca anul trecut a facut niste fructe destul de bune, din care a iesit o dulceata bestiala (desi au iesit doar vreo 5 borcane, ca sfanta lene m-a impiedicat sa curat mai multe), anul acesta s-a intrecut pe sine insusi. Ne-a daruit crengi si crengute pline de fructe dulci-amarui, de un visiniu aproape negru. Perfect, nici nu ii puteam cere mai mult. A avut chiar grija ca ciresele sa fie un pic mai mari ca anul trecut, sa le curat mai usor.  Ce mai, o dulceata de cires!
Si ca sa nu spuneti ca mint sau il laud degeaba, va aduc si dovezi