marți, 15 octombrie 2013

"Clientul nostru, stapanul nostru" la superlativ

Mi se intampla destul de rar ca ceva sa ma uimeasca in asa masura (vorbind strict de calitatea mea de client in diverse magazine) incat sa scriu despre el, insa acum 2 zile am ramas cu o impresie adanca si un zambet pe buze.
Vineri a fost pt noi o seara speciala. Era doar cu o zi inainte de aniversarea casniciei noastre, vroiam sa mergem la restaurant la o "seara greceasca" (in paranteze fie spus, Ionut Galani si ansamblul Elpis ne-au oferit o seara incredibil de reusita), asa ca am decis ca vreau alte incaltari decat cele pe care le aveam deja. Prima chestie pe care pana acum nu am constientizat-o e ca nu te duci sa iti cumperi de incaltat cand ai picioarele obosite dupa aproape o zi intreaga de stat in picioare. Am gasit insa o pereche de ghetute care parca ma asteptau pe mine, singure si triste pe raft, asa ca le-am luat. A doua zi insa, picioarele mele efectiv urlau dupa mers descult prin iarba. Si cum iar nu mi-a convenit cu ce eram incaltata, am fost din nou sa imi iau de incaltat. A doua greseala. Niciodata sa nu te duci sa iti iei incaltaminte cand ai picioarele terminate, dupa ce in ziua precedenta ai stat in picioare iar seara ai topait cat te-au tinut puterile (nu prea mult, totusi, raportat la cat topaiam dansam in tinerete).
Ei bine, mi-au cazut privirile pe niste bocanci faini care pareau exact ceea ce vroiam: talpa joasa, comozi, usori. Am probat, a fost ok, insa cand i-am incaltat de-a binelea si am mers cu ei mi s-a parut ca stangul ma strange, asa ca m-am infiintat cu ei inapoi, sa cer sa ii schimb.
Domnisoara care m-a servit, tanara, dragalasa, zambitoare, s-a oferit sa ma duca la raftul pe care trona ultima pereche geamana cu ce luasem eu. Apoi, tot cu zambetul pe buze, fara sa ii cer, s-a dus sa imi aduca un scaun. Era deja vreo 6 seara, asa ca am intrebat-o cum de poate fi atat de binevoitoare si poate zambi dupa o zi de munca. Mi-a raspuns ca e asa de 30 de zile, ca nu a avut nici un weekend liber. Normal ca m-am mirat iar, mi se pare inuman sa nu ai deloc liber, sa fii in priza de dimineata pana seara. Si mi-a raspuns atunci, tot zambind, ca e manager national. Wow! "Si cum de nu mai delegati din sarcini?", am vrut sa stiu. Iar ea mi-a raspuns dulce si tot zambind si jur ca zambetul nu i-a fost vreo clipa prefacut: "Trebuie sa dau exemplu". Si da! Din plin. Si m-am gandit atunci ca avem o speranta de mai bine daca exista tineri manageri care asa isi trateaza clientii, care nu stau in spatele unui birou impartind ordine si sarcini ci dau un alt sens ideii de servire a celor ce le calca pragul magazinului.
A doua zi m-am intors si cu pitica si i-am luat si ei de incaltat. Puteti ghici cine era acolo la fel de zambitoare si cine i-a adus mezinei un scaun pe care sa stea pana probeaza?
(Fac inca o paranteza, ca sotul meu, caruia ii povestisem de experienta mea, i-a sarutat mana si i-a multumit, de a facut-o pe draga noastra tanara manager sa roseasca)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu