Declaratie de dragoste

Nu in vorbe, nu... Desi imi spune in fiecare zi cat de mult ma iubeste...
Sunteti curiosi? Ei bine, azi am fost la plaja. Noi si fetele, baiatul nu prea se da dus la plaja. Soare din belsug, un vanticel placut, valuri gramada si apa calda, calda. De fapt, de mult nu a mai fost marea atat de calda si curata in acelasi timp, fara alge.
Pe scurt, o zi perfecta si minunata de plaja. Ignorand cu demnitate suncile ce se incapatanau sa iasa de sub costumul de baie si ceva celulita de care nu mai reusesc sa scap , mi-am permis sa ma bucur de plaja si mare. O buna perioada pe langa mal, pentru ca mezina a vrut sa stea in permanenta in apa si cum uitasem sa ii iau colacul iar valurile se spargeau aproape, mi-a fost teama sa o duc la apa un pic mai adanca. Asa ca, prin rotatie, am pazit-o toti trei.
Aproape de plecare insa am lasat pitica in grija sotului sa ma duc sa fac ultima baie pe ziua de azi. Vroiam sa inot un pic si sa imi testez rezistenta, sa vad ce a mai ramas din ea.
Apa era incredibil de calda, cu valuri mari care se tot spargeau; nu am reusit sa trec de ele, pentru ca si la vreo 100 de m in larg tot valuri erau. Asa ca am decis sa inot paralel cu tarmul, mai ales ca batea estul si erau curenti puternici. In opinia mea nu am inotat mai mult de cateva minute, dar tot m-am dus la peste o suta de metri de locul din care am plecat.
Am incercat sa ma intorc, sa inot impotriva curentului, dar ori nu mai sunt eu in forma, ori curentul era deosebit de puternic, asa ca inca vreun minut am inotat pe loc. Cum e bine sa stii cand sa renunti, am decis sa ies la mal si sa ma intorc pe jos in loc sa inot inapoi.
Ei bine, abia cand am ajuns la fete mi-am dat seama ca al meu sot nu era in preajma. Sandra m-a intrebat "unde e tati?". Pai eu de unde sa stiu? Asa ca mi-a explicat fiica-mea ca Romulus a chemat-o, a pus-o sa stea cu sora-sa si el s-a precipitat in mare. Si atunci a facut ceva click in mintea mea si mi-am dat seama ca el a sarit dupa mine. Ma pierduse din vedere, stia ca e curent... Si il vad apoi, in mare, uitandu-se disperat in toate partile, cautandu-ma. M-am agitat si eu de pe mal sa ma vada, ca sunt bine si sa vina si el inapoi si in acelasi timp mi s-a umplut sufletul de pace si dragoste si de o stare de bine...
Cand a ajuns pe tarm i-am explicat ce v-am zis si voua mai devreme, cu inotatul si curentul si iesitul la mal. Si el nu spunea nimic, doar se uita la mine si mi-am dat seama ca pentru el a fost un soc. Mi-a spus ca se tot uita dupa mine (fost scafandru, stie tot ce trebuie despre curenti si de obicei nu e de bine cand te pui cu ei) si la un moment dat nu m-a mai vazut. Ce putea sa isi imagineze? Dupa mine, trebuia sa isi inchipuie ca am iesit la mal, ca macar atata minte am si eu. Dupa el... ce e mai rau. Asa ca a sarit in mare, sa ma salveze, dragul meu drag. Si declaratia asta, nespusa dar atat de graitoare, mi-a adus lacrimi in ochi si balsam in suflet.
Am uitat si sa ma supar ca n-a avut incredere in abilitatile mele de inotatoare, desi recunosc ca s-au dus demult zilele in care inotam in larg pana nu mai vedeam tarmul. Dar macar cateva sute de metri tot le mai inot, cel putin cand nu sunt curenti si nici valuri.
Pentru mine a fost cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care o puteam primi: mai mult decat telefoanele zilnice, mai mult decat orice cadou, mai mult chiar decat privirea cu care ma invaluie seara, cand vine acasa, simplul gest ca m-a urmarit cu privirea si cand nu m-a mai vazut a sarit dupa mine sa ma caute a fost cea mai duioasa declaratie de dragoste pe care o putea face.
Iti multumesc, sot al meu, si te iubesc si eu la fel de mult.