Evenimente diverse

Sunt perioade in viata linistite, ca si cum te-ai plimba cu barca pe un lac micut, intr-o zi linistita si fara pic de vant. Si sunt alte perioade in care barcuta te salta si coboara pe crestele valurilor unei mari zbuciumate.
Cam asa a fost ultima saptamana, zbuciumata si plina de evenimente.
Acum vreo saptamana (desi parca au trecut luni intregi de atunci) fiul nostru ne-a anuntat ca si-a gasit de munca. Aceasta era vestea buna pentru toti. Vestea rea pentru noi dar buna pentru el era ca job-ul respectiv e in Timisoara, in celalalt capat al tarii.
Cred ca orice parinte caruia ii pleaca "micutul" de acasa simte ce am simtit noi: tristete si bucurie, deznadejde si speranta, teama si incredere... asezonate toate cu o multime de intrebari si nelinisti: cum va fi viata pe propriile picioare, se va descurca sa isi gateasca, spele, sa isi plateasca darile si facturile si sa ii ramana si bani de distractie? Poti doar sa speri ca l-ai crescut bine, ca e pregatit sa ia viata in piept, sa te gandesti ca e o experienta necesara in maturizare... dar doare al naibii sa il stiu departe. Si apoi apar celelalte intrebari, cum ar fi de cate ori sa il sun, sa nu aibe senzatia ca e sufocat dar nici sa nu creada ca il abandonez? Cum sa il intreb cum se descurca fara sa aibe impresia ca nu am incredere in el?
Mai are doar o luna jumatate pana schimba prefixul si incepe sa isi numere anii cu 2 in fata. Si eu nu voi fi acolo, sa il imbratisez si sa sarbatorim impreuna. Si parca inca nu imi vine sa cred ca puiul meu mic, blondut si cu ochii albastri ca cerul, e barbat in toata firea si e pe picioarele lui. Nu stiu cand au trecut anii si nu ma pot opri acum sa ma uit la fete si sa ma gandesc ca intr-o buna zi imi voi simti iar sufletul sfasiat in o mie de bucati cand vor alege sa isi traiasca si ele viata departe de noi. Sper doar sa alege sa plece mai aproape de noi. Bine ca totusi nu a plecat in alta tara, desi cred ca drumul ar fi fost mai scurt si mai accesibil.
Cu vreo 4 zile inainte de plecare, Tavi s-a zgariat intr-o piatra. Nu parea nimic serios, doar o julitura superficiala, pe care am dezinfectat-o bine si am uns-o cu betadina. A doua zi insa dupa incident am avut de alergat dupa cazier, adeverinte si alte lucruri necesare plecarii. Pe la 9 seara, piciorul arata deja rau. Banuiam o infectie, nu aveam rabdare sa stam pana a doua zi ca sa sunam la medicul de familie si sa ne programeze abia vineri, mai ales ca biletul de tren era pentru vineri. Ne gandeam chiar sa amanam plecarea pentru luni sau marti, sa dam timp piciorului sa isi revina. Pe la 9 jumatate seara eram la urgenta, cu Tavi avand ditamai piciorul. Am ajuns doar de cateva ori la urgenta de cand s-au nascut copiii, desi de-a lungul timpului am incercat sa le evit cat am putut de mult.
La 9 si jumatate seara am ajuns acolo. La ora 23:58 am intrat (impropriu spus de fapt, pentru ca el a fost chemat singur). La ora 2 dimineata am fost anuntata ca "copilasul" e bine si il putem lua. Am ramas un pic socata de "rezolvarea" situatiei, pt ca baiatul meu avea o frumoasa cizma ghipsata ( e drept ca doar pe talpa dar bandajul era strans si peste rana), dar am zis ca poate noi nu avem dreptate si cei de acolo au. Am luat fisa, fara sa ni se spuna nimic in plus, nu ni s-a explicat ce are, de ce i-au pus ghips si nici ce tratament trebuie sa urmeze. poate li s-a parut normal sa ne dam noi seama ca tratamentul e pe fisa, dar... Daca ar fi fost alergic la vreunul dintre ele?
Vreti sa stiti de ce am stat 2 ore pentru "tratament"? Ei bine, pentru ca o parte din personal era ocupat sa vorbeasca, sa manance inghetata, sa se plimbe pe holuri...
Pe la 10:30 fusese adus de paramedici un om pe o targa, cu gatul imobilizat si plin de sange. A fost "uitat" pe o targa mai bine de 2 ore, pana cand unul dintre cunoscutii omului a venit sa intrebe de el si a fost socat sa il vada in acelasi loc in care il lasase. A incercat sa intrebe ce e cu el si de ce nu il baga in tratament. Domnisoarei/doamnei de la receptie i s-a parut ca e recalcitrant si a chemat paza sa il dea afara, apoi le-a povestit colegelor, foarte indignata, ca omul de pe targa statea acolo doar de o ora, si ca nu e vina ei. Auzi la el, ce tupeu, sa vina sa o intrebe pe EA ce se intampla cu prietenul lui! Ca o metoda fina de razbunare, omul ranit a mai fost lasat acolo vreo jumatate de ora, apoi a fost chemat un infirmier, sa il mute dupa colt, sa nu mai fie vazut de cine intra...
Singurul moment in care am vazut ceva mobilizare si atmosfera de urgenta a fost atunci cand a venit o ambulanta cu un copilas de 9 luni. Fusese anuntat ca a cazut de la inaltime, asa ca vreo 4 sau 5 asistente au asteptat ambulanta cu sufletul la gura. Copilul cazuse, e drept, dar din pat. Isi pierduse insa cunostinta, asa ca banuiesc ca a fost mai mult de o cadere din pat. Totusi, nu sunt in masura sa ma pronunt, din moment ce nu am mai multe date.
Pana pe la 1 dimineata, nici un apartinator nu a avut voie sa treaca de linia de la receptie, apoi regula s-a facut uitata.
La un moment dat, putin dupa 1, ambulanta a adus un batranel, smochinit si stafidit, o mana de om cu corpul invaluit in durere. Cazuse din caruta, il durea gatul si avea un "colier" in jurul lui. Initial au fost doi de pe ambulanta langa targa lui, dar asistenta a sters-o rapid si l-a lasat doar pe barbat sa il transfere pe batranel de pe targa de ambulanta pe cea de la spital. Omul abia se misca, si avea si o punga pentru perfuzie in brate. Ambulantierul incerca saracul sa tina batranul de o mana, sa tina si targile sa nu se deplaseze si sa mute si punga. M-am repezit sa tin punga si targa, pentru ca ambulantierul sa il poata muta pe batran cat mai lin, ca sa nu sufere inutil. A aparut apoi asistenta, mi-a smuls punga din mana si i-a pus-o omului pe picioare, desi stativul de la capatul targii statea nefolosit, si din cate stiu eu punga ar trebui sa stea mai sus de nivelul corpului... Apoi i-a schimbat "colierul" de pe ambulanta cu unul din spital, mai mare si mai dur. Batranul s-a crispat tot, nici nu mai putea sa stea intins din pricina chestiei din jurul gatului, chestie care ii ajungea pana la urechi si i le ridica in sus, in mod dureros. Am asteptat sa vina cineva sa il ia, dar nu s-a apropiat nimeni de el. Am incalcat iat linia si m-am dus sa vad cu ce pot sa il ajut, sa pun punga de perfuzie pe stativ si sa aflu daca familia stie unde e si sa vad ce pot face sa ii anunt. Familia nu stia, asa ca omul a scos telefonul si mi-a spus sa o caut in agenda pe Alina, nepoata lui. Abia am apucat sa o gasesc pe Alina in agenda, ca telefonul s-a inchis. I se terminase bateria...
I-am schimbat cartela in telefonul sotului, rugandu-ma sa aibe agenda salvata pe cartela, nu in telefon, si am reusit sa vorbim cu Alina, sa o anuntam. Era deja 1 jumatate, mi-a fost oarecum peste mana sa sun o necunoscuta la ora aceea, dar situatia o impunea. Am verificat apoi ce i se mai intampla lui Tavi, care era culcat pe burta pe un pat de acolo si astepta sa vina asistenta la el. Cand m-am intors, am trecut pe langa targa batranului si el m-a prins de mana sa ma roage sa ii duc un algocalmin, ca el nu mai poate suporta durerea. Nu stiam daca ii mai fusesera administrate alte medicamente, daca avea vreo alergie, asa ca m-am dus la receptie sa il intreb pe tanarul de acolo, care venise sa o ajute pe cea de la receptie. Tipul mi-a spus initial ca el nu stie, ca va veni cineva sa il ia pe batran... I-am spus atunci ca omul are dureri mari, ca e singur si speriat, ca i-as da eu un calmant daca as sti ca nu i-ar face rau, si ca... in locul lui ar putea fi tatal meu... Si atunci cel de la receptie a parut sa inteleaga si m-a trimis dupa colt, la unul din medicii de acolo, sa intreb. M-am dus, am vorbit cu un medic, i-am repetat si lui cam aceleasi lucruri. I-am spus in acelasi timp ca am apelat la un medic pentru ca el stie mai mult ca mine, poate vedea si daca a primit vreun tratament si poate face ceva sa ii usureze durerea. Initial m-a trimis si el mai departe, in rezerva unde erau aduse cam toate targile. Apoi s-a razgandit, s-a ridicat si a mers cu mine, a cautat fisa si s-a uitat pe ea, apoi s-a intors la targa, a apucat de stativ si a tras sa o duca acolo. L-am ajutat si apoi mi-am luat la revedere de la batran, spunandu-i ca il las pe maini bune, care vor avea grija de el. Am facut-o, oare?

"Pentru siguranta" sau comedia absurdului sau...

Cu ceva vreme in urma intram zilnic pe forumul dc. Cateva persoane din viata reala mi-au indreptat pasii spre viata de acolo, virtuala dar relaxanta si cu o gramada de sfaturi la indemana. Treptat, pe masura ce mezina a crescut, am inceput sa devin din ce in ce mai obosita, am inceput sa nu mai pot suporta intepaturile de albinute sau chiar de vespoi acordate cu nonsalanta pe la unele subiecte de forum...

Am intrat apoi, o vreme, pentru bazarul umanitar, initial participand cu produse, apoi, dupa ce am predat produsele, incercand sa cumpar.

Gasca mea vesela de mamici s-a mutat pe fb, rareori mai trece vreuna pe la subiectul abandonat pe dc.

Si totusi... de vreo cateva saptamani am reinceput sa intru, sporadic, cam o data la cateva zile sau saptamana si atunci neramanand prea mult. De fapt, trebuie sa corectez si sa spun ca in ultima saptamana, aproape impotriva dorintei mele, am intrat zilnic! Vreti sa stiti de ce?

Ei bine intamplarea a facut ca acum 7 zile sa primesc un mesaj care nu imi era adresat. Persoana care l-a scris (sa o numim D.) trece printr-o etapa cumplita, o experienta pe care nici o mama nu si-o poate imagina, decat poate cele care au pierdut un micut. Ca sa nu o deranjez, am dat eu mesajul mai departe, cu rugamintea ca, persoana careia ii era adresat (sa o numim A), sa ii scrie direct expeditoarei.

Ti-ai gasit! Stiti chestia aia cu facerea de bine?

So, primesc raspuns in care mi se spunea sa o contactez eu iar pe D si sa ii comunic ceva... Pe scurt, ca sa nu ma invart in jurul cozii, era vorba de un premiu pe dc pe care l-a castigat D, premiu ce i-a fost adus la cunostinta pe un subiect propriu. Pentru ca ea nu mai sta in Romania iar premiul trebuie dat doar pe teritoriul tarii, primul mesaj scris de ea (si ajuns la mine), continea intrebarea daca poate transfera premiul si da altcuiva dreptul de a-l folosi. A i-a raspuns ca da (tot prin mine, evident) si ca asteapta adresa. Dau mesajul mai departe si surpriza, adresa ajunge iar la mine, cu rugamintea sa o dau mai departe. O dau, ca de... Daca m-am inhamat la pierdere de vreme si prestat voluntar, macar sa o fac pana la capat (voi sa nu faceti ca mine, da?)

Si deznodamantul. .. Ta naaaaaaa

Primesc iar raspuns, de la A. Delicat ca o briza de vara. Si care imi spune ca:

"Mersi,

Insa mai am nevoie si de un nr de telefon pt cazul in care premiul va fi trimis prin curier - si nu se poate sa imi trimita D. un PM ? - e doar o chestiune de siguranta, as dori sa imi confirme personal

mersi anticipat"

Pai eu ce ma chinui de la inceputul "convorbirii" voastre? Sa va fac sa luati legatura direct, sa ma lasati pe mine in pace, ca am ajuns sa intru zilnic doar ca sa verific daca mai am mesaje private. Sau chiar credea A. ca am o placere nebuna sa fac pe telefonul fara fir doar pt ca ea are probleme de comunicare?

Sincer, pe D. o inteleg ca nu se poate concentra, dar A. ce cusur are? Si dupa toate astea, mai vrea siguranta si vrea ca tot EU sa o contactez pe D. sa-i spun? Stimata doamna, nu ma platiti ca secretara. Ce am facut pana acum a fost voluntar, dar promit eu ca in veci nu se repeta, prin oricate momente grele or mai trece altii. Nu mai iert nimic. Gata! 

I-am trimis si un mesaj ceva mai dur doamnei A, dar sper ca macar acum, in al n-spelea ceas, sa inteleaga ca eu asta am vrut de la inceput: sa ia legatura direct si sa ma lase pe mine in pace. 

Voi ati avut evenimente de-astea in care zici ca esti bun dar esti luat de prost sau mai rau, drept unul cu ganduri ascunse?

Declaratie de dragoste

Nu in vorbe, nu... Desi imi spune in fiecare zi cat de mult ma iubeste...
Sunteti curiosi? Ei bine, azi am fost la plaja. Noi si fetele, baiatul nu prea se da dus la plaja. Soare din belsug, un vanticel placut, valuri gramada si apa calda, calda. De fapt, de mult nu a mai fost marea atat de calda si curata in acelasi timp, fara alge.
Pe scurt, o zi perfecta si minunata de plaja. Ignorand cu demnitate suncile ce se incapatanau sa iasa de sub costumul de baie si ceva celulita de care nu mai reusesc sa scap , mi-am permis sa ma bucur de plaja si mare. O buna perioada pe langa mal, pentru ca mezina a vrut sa stea in permanenta in apa si cum uitasem sa ii iau colacul iar valurile se spargeau aproape, mi-a fost teama sa o duc la apa un pic mai adanca. Asa ca, prin rotatie, am pazit-o toti trei.
Aproape de plecare insa am lasat pitica in grija sotului sa ma duc sa fac ultima baie pe ziua de azi. Vroiam sa inot un pic si sa imi testez rezistenta, sa vad ce a mai ramas din ea.
Apa era incredibil de calda, cu valuri mari care se tot spargeau; nu am reusit sa trec de ele, pentru ca si la vreo 100 de m in larg tot valuri erau. Asa ca am decis sa inot paralel cu tarmul, mai ales ca batea estul si erau curenti puternici. In opinia mea nu am inotat mai mult de cateva minute, dar tot m-am dus la peste o suta de metri de locul din care am plecat.
Am incercat sa ma intorc, sa inot impotriva curentului, dar ori nu mai sunt eu in forma, ori curentul era deosebit de puternic, asa ca inca vreun minut am inotat pe loc. Cum e bine sa stii cand sa renunti, am decis sa ies la mal si sa ma intorc pe jos in loc sa inot inapoi.
Ei bine, abia cand am ajuns la fete mi-am dat seama ca al meu sot nu era in preajma. Sandra m-a intrebat "unde e tati?". Pai eu de unde sa stiu? Asa ca mi-a explicat fiica-mea ca Romulus a chemat-o, a pus-o sa stea cu sora-sa si el s-a precipitat in mare. Si atunci a facut ceva click in mintea mea si mi-am dat seama ca el a sarit dupa mine. Ma pierduse din vedere, stia ca e curent... Si il vad apoi, in mare, uitandu-se disperat in toate partile, cautandu-ma. M-am agitat si eu de pe mal sa ma vada, ca sunt bine si sa vina si el inapoi si in acelasi timp mi s-a umplut sufletul de pace si dragoste si de o stare de bine...
Cand a ajuns pe tarm i-am explicat ce v-am zis si voua mai devreme, cu inotatul si curentul si iesitul la mal. Si el nu spunea nimic, doar se uita la mine si mi-am dat seama ca pentru el a fost un soc. Mi-a spus ca se tot uita dupa mine (fost scafandru, stie tot ce trebuie despre curenti si de obicei nu e de bine cand te pui cu ei) si la un moment dat nu m-a mai vazut. Ce putea sa isi imagineze? Dupa mine, trebuia sa isi inchipuie ca am iesit la mal, ca macar atata minte am si eu. Dupa el... ce e mai rau. Asa ca a sarit in mare, sa ma salveze, dragul meu drag. Si declaratia asta, nespusa dar atat de graitoare, mi-a adus lacrimi in ochi si balsam in suflet.
Am uitat si sa ma supar ca n-a avut incredere in abilitatile mele de inotatoare, desi recunosc ca s-au dus demult zilele in care inotam in larg pana nu mai vedeam tarmul. Dar macar cateva sute de metri tot le mai inot, cel putin cand nu sunt curenti si nici valuri.
Pentru mine a fost cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care o puteam primi: mai mult decat telefoanele zilnice, mai mult decat orice cadou, mai mult chiar decat privirea cu care ma invaluie seara, cand vine acasa, simplul gest ca m-a urmarit cu privirea si cand nu m-a mai vazut a sarit dupa mine sa ma caute a fost cea mai duioasa declaratie de dragoste pe care o putea face.
Iti multumesc, sot al meu, si te iubesc si eu la fel de mult.

Apa la portie

Mai bifam o zi fara apa. Pe caldurile astea, e o adevarata crima, dar se pare ca cei de la RAJA nu se sinchisesc prea tare. Au oprit initial apa acum 2 zile, dimineata. M-au luat pe nepregatite, abia am apucat sa pastrez vreo 10 litri din cei care abia se taraiau si jumatate din ea am distribuit-o catelelor. Cu chiu cu vai, au dat drumul la apa aseara. O buna parte din timp fara presiune si cu o culoare dubioasa. Am reusit doar sa imi spal vasele stranse si sa bag o singura masina de rufe la spalat, dupa ce mi s-a parut ca apa e iar aproximativ incolora. Dimineata, surpriza, au intrerupt-o iar. Cica lucreaza!
Pe caldurile astea! Regasesc fara entuziasm spalatul la lighean ca in vremurile copilariei fragede la bunica. Si daca acolo macar aveam raul aproape si puteam sa mai aducem apa, acum trebuie sa ma descurc doar cu cativa litri alocati pt spalat. Abia acum stau sa ma gandesc cum se descurca aia din Africa fara apa.
 E o adevarata provocare mai ales pentru mezina, care imi intra in casa ca un porcusor. Si cica astia nu stiu cand vom avea iar apa. Poate azi, poate maine... Desi ma indoiesc serios ca daca apa nu vine azi mai sta careva de la ei sa lucreze duminica!

Plimbare

Nu o sa ma bag in politica, desi ma afecteaza si pe mine tot ce se intampla acum pe la noi. E suficient ca isi dau altii cu parerea.
Eu o sa scriu iar despre ce imi e aproape, despre fetele mele scoase la o plimbare.
Se inteleg si nu prea, cea mica testand mereu rezistenta la stres a surioarei ei (ha, ha, ha, mai scap si eu!). De iubit insa, sunt convinsa totusi ca se iubesc.
Sandra o mai ia uneori in brate pe Ioana, mai ales atunci cand spatele meu cedeaza. Si cum Sandra nu se uita mereu la ce vrea sa ii arate mezina, e nevoie de un efort si o directionare voluntara ca amandoua sa priveasca acelasi lucru.

Observati si disperarea Sandrei si noua tunsoare despre care am mai scris, a mezinei, bineinteles ca dupa ce am aranjat-o eu, ca doar nu era sa las copila tunsa pe jumatate.

Tunsoare de vara

Acum cateva saptamani am bagat foarfeca pentru prima oara dupa mot, in pletele mezinei. Onduleurile din varf, rasucite artistic, ingreunau mult pieptanatul, asa ca intr-un avant de "generozitate" am scurtat un pic parul cretulinei, ca sa nu o mai aud urland ca din gura de sarpe.
I-am luat si spray-ul acela minune de la Avon care se presupune ca usureaza pieptanatul, si tot degeaba, tot munca de lamurire si urlete tribale insotesc fiecare operatiune de aranjare a parului.
In general insa, pitica e totusi destul de intelegatoare si sta sa o trag de par pieptan. Totusi, acum vreo saptamana, in graba ei de a iesi mai repede afara a refuzat cu indarjire sa se lase pieptanata. Scutura din cap ca un calut, lacrimi de crocodil curgeau pe obrajori si am bagat iar foarfeca in parul ei, obtinand astfel o noua tunsoare, mult mai usor de intretinut, si totusi destul de lunguta, spre marea mea mandrie.
Ieri am lasat un pic pitica singura, in timp ce eu eram la bucatarie.
Mica mea are o foarfeca pentru hartie, in aparenta inofensiva, si care e folosita in general pentru a face bucatele din orice revista, ziar, etc care ii cade in mana. Cum nu mi s-a parut pana acum o activitate periculoasa si cum ii produce multa incantare, am lasat-o pana acum sa se joace, de obicei insa cand sunt aproape.
Ioana si-a luat ieri deci olita, s-a asezat pe ea, a luat foarfeca, avea ziare alaturi... Si cand am venit in camera bucalata mea avea foarfeca intr-o mana, o suvita destul de groasa in cealalta si langa ea trona o mica gramajoara de par. S-a tuns artistic, pe langa ureche, doar intr-o parte, asa ca a trebuit sa incerc sa indrept cumva situatia. Asa s-a pricopsit Ioana cu o noua tunsoare, si sper acum din suflet sa fie ultima din vara asta.
Aici e imediat dupa ce s-a tuns singurica, inca imbufnata ca i-am luat foarfeca.
Oricum, spre deosebire de sora-sa, care isi luase tot bretonul, pana aproape de radacina, ea arata ceva mai bine.

3 ani +

A venit si a trecut ziua mezinei. Inca nu am realizat, pana azi, ca pitica mea a implinit 3 ani si ca, teoretic, acum este prescolar.
In urma cu 3 ani, 3 zile si 23 de ore, Ioana a venit pe lume dupa o lunga si ciudata asteptare.
Nici nu mai stiu daca am scris povestea nasterii ei si nici nu stiu cat de importanta e pentru voi. Asa ca, mai bine sa nu scriu despre asta.
De sarbatorit am sarbatorit strict in familie, cu tort, cantat si cadouri.
Poze nu prea am, nu imi place deloc cum au iesit cele cateva poze facute cu telefonul. Tortul a fost facut de mine (am facut de fapt 2), pt ca ai mei nu au putut veni de ziua ei, asa ca a doua zi am fost noi la ei.
Amandoua dupa aceeasi reteta, e adevarat insa ca nu in intregime (adica nu am mai facut mousse-ul de ciocolata alba)
S-au bucurat de un real succes, chiar daca mie nu mi-a reusit decorarea. Gustul insa a fost minunat. Desi nu am folosit tot din reteta, adica mousse-ul de ciocolata si glazura nu le-am mai facut, tot a iesit super. Glazura mea a fost simpla, din suc de zmeura, zahar pudra si putina apa.
Daca reusesc sa iau cele cateva poze din telefonul mamei, vi le arat zilele urmatoare.