Domnisoara doctor

Mi se intampla uneori sa dau marunt din buze dupa o intalnire cu unii dintre distinsii reprezentanti ai sistemului sanitar. Luni dimineata am sunat la doctorita de familie sa stabilesc o programare cu mezina pentru a doua zi. De cateva zile Ioana e infundata si are niste pete ciudate pe obraz, de parca ar avea iar stafilococul auriu ce ne-a mai cauzat probleme. Nu stiu daca mi s-a spus si nu am auzit sau nu mi s-a spus ca doctorita noastra e in concediu. Recunosc ca nu stiu.

A doua zi, cu mandra deja maraita dupa drumul cu microbuzul ma infiintez la usa doctoritei, unde aflu ca e in concediu si ca o sa ma primeasca doctorita care ii tine locul.
Erau doar 2 persoane inaintea mea si m-am gandit ca in max 1/2 de ora sunt deja in drum spre casa.
Ca de obicei, teoria si planurile sunt una, realitatea e alta. Stimata domnisoara doctor a reusit sa stea cu primul pacient cam 40 de minute. Deja Ioana nu mai avea stare, am incercat sa o plimb, sa o tin de vorba, sa fac orice ca sa taca. Binevoitori, ceilalti pacienti care asteptau sa le vina randul (din fericire pt ei la alt cabinet), au incercat si ei sa potoleasca micuta, vorbindu-i, aratandu-i desene, etc. Nimic nu a dat rezultate. Copila mea urla deja de 10 minute cand usa cabinetului s-a deschis in sfarsit si cand domnisoara doctor a aflat ca astept tot la usa ei mi-a spus plictisita si oarecum siderata ca ma aflu acolo cu un copil urlator ca mai intai trebuie sa vada pacientii dansei si abia apoi ma poate primi. Era prea tarziu sa stau sa caut alt doctor, asa ca am ramas in continuare.

 Copila mea a mai urlat cu intermitente cam inca 35 de minute pana cand in sfarsit am fost primite. Urcasem si coborasem scarile alea (cabinetul e la et. 1) de ma durea spatele, plimbasem copila la aer la pasarele si floricele (unul din pacienti se oferise sa ma strige cand imi vine randul, deci puteam plimba copila) si totusi micuta mea inca urla cand am intrat. Aveam sa aflu apoi ca toata lumea din jur imi auzise copila urland, inclusiv asistenta doctoritei mele, aflata la parter si cu geamul pe cealalta parte a cladirii, deci nici nu vreau sa imi imaginez ce a fost in mintea si la gura celor de la gradinita din imediata apropiere si a celor de la facultatea de farmacie aflata la vreo 30 m de locul cu pricina.

Inauntru Ioana a fost consultata, dar sunt sceptica foarte ca a reusit doctorita sa auda ceva la plamani printre tipetele Ioanei. A incercat sa o calmeze, i-a oferit un pitic chitaitor, insa fara rezultat. Mi-a spus ca haraie, desi asta ii spusesem si eu ca fiind principalul motiv al vizitei mele acolo, ca nu e nimic grav si ca petele de pe obraz sunt cel mai probabil de la alergie (scria in fisa Ioanei ca e alergica la ou), iar eu nu sunt nebuna sa ii dau ce ii face rau. A fost insa de acord ca ar putea fi si stafilococ si ca daca vreau eu Baneocin mi-l prescrie desi nu e compensat...

Apoi, stupoare, si-a cerut scuze ca nu m-a primit mai devreme, dar a fost foarte ocupata si a avut foarte multi pacienti, de parca eu as fi gluga de coceni si nu as sti sa numar cati pacienti au intrat in cabinetul ei de cand am venit. Tinand cont ca ea a inceput programul la 13.00 si eu pe la 14.15 eram acolo, si reusind sa consulte 1 pacient la 40 de minute, cati pacienti ar fi putut fi inaintea mea de a fost asa aglomerata? Sau tot ce e mai mare de 1 constituie o multime?

Am trecut apoi cu fisa pe la asistenta noastra si Ioana s-a linistit in sfarsit si mi-a adormit in brate. Bine pentru ea, infernal pentru spatele meu... Decat in conditiile astea, mai bine imi tratez eu copila cum stiu. Sau incerc sa ajung la doctorita pediatra, dar si acolo e cu programare cu cateva zile inainte.

Ziua de marti deci a fost o zi ratata, dupa care nici azi nu mi-am revenit deplin. Poate maine se va simti spatele meu mai bine...