miercuri, 23 martie 2011

Provocare

E de la sine inteles ca "meseria" de mama e una care nu iti permite niciodata sa iti iei concediu. Viata mea s-a schimbat la fiecare dintre copii. Atunci cand ai unul, nu-ti mai poti imagina viata fara el si nici nu prea mai stii cum arata viata ta inainte. Cel putin in primii ani, oarecum un pic depasita de situatie, incerci sa faci fata cu brio noptilor nedormite, pampersilor, educatiei, sertarelor golite, juliturilor, episoadelor de febra, urletelor fara motiv sau cu motiv, sa fii o mama perfecta si sa jonglezi in acelasi timp si cu serviciul si cu statutul de sotie... Cand se naste si al doilea, brusc ti se pare ca viata cu unul era simpla, floare la ureche si abordezi ceva mai relaxata problema noptilor nedormite si a celorlalte "provocari". Evident ca nici acum nu-ti poti imagina cum ar arata viata ta fara noul membru al familiei.
Ei bine, majoritatea familiilor  se opresc aici, daca nu cumva, voit sau independent de vointa lor, s-au oprit la unul. Noi, nu. Nu ca am fi vrut sau programat. Cand copiii cresc incepi sa simti iar gustul libertatii. Poti sa iesi seara cu sotul fara sa te simti vinovata ca lasi copiii nesupravegheati. Poti sa dormi toata noaptea fara sa te trezesti in urlete sau cu cineva mic inghesuit sub plapuma ta, ca ii e frica.
Curaj sau inconstienta sa iei totul de la capat ? Inca nu am reusit sa imi dau seama. Voci binevoitoare m-au indemnat la inceputul sarcinii sa avortez. Dar... eu nu-mi pot imagina viata fara mogaldeata care ma trezeste noapte de noapte, care  compenseaza prin dragalasenie toate traznaile pe care le face...
Libertate? Am uitat ce e aia. Dar in mod ciudat am descoperit ca imi place sa fiu mama cu norma intreaga, pentru ca la primii doi nu am putut fi. Ma gandesc cu groaza insa ca mai am doar vreo 3 luni pana cand pitica mea implineste 2 ani. Nu stiu cand a trecut timpul dar imi place sa ma uit pe pozele din primele ei ore de viata si apoi sa ii sarut buclele de acum...
Anul acesta e marea provocare a vietii. Un copil care termina liceul (deocamdata nu vrea sa dea mai departe), un copil care termina generala si intra la liceu si un copil care termina stagiul cu mami si trebuie sa intre in colectivitate. Este sau nu o mare provocare?

5 comentarii:

  1. Andata, ai un talent aparte de a povesti totul..mie mi-au dat lacrimile..felicitari pentru tot ceea ce faci/esti..

    RăspundețiȘtergere
  2. Sublima exprimare. Felicitari si bafta in fata triplei provocari ce te asteapta! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Va multumesc din suflet pentru complimente si felicitari. Va doresc zile senine si pline de iubire si fericire.

    RăspundețiȘtergere
  4. Asta provocare! Sa va aduca anul acesta numai amintiri frumoase... peste ani cand se vor aduna copiii in vizita la mama!

    RăspundețiȘtergere
  5. Andreea, multumesc. Mai e pana atunci, cu toate ca nu-mi vine inca sa cred ca unul din copii e major. Ma pomenesc bunica maine-poimaine...

    RăspundețiȘtergere