O zi

Daca ziua de ieri a fost relativ banala, seara insa a debutat cu surprize. Pentru inceput am lasat pupila acasa in grija fratiorului (e un fel de a spune, a stat cu el in camera pana am iesit, apoi a stat cu socrul meu) ca sa ma duc la Sandra la scoala.
Sedinta cu parintii elevilor claselor a 8-a s-a axat pe o singura problema: unde vor face copiii nostri banchetul. Pareri impartite, orgolii zgariate, o gramada de parinti vorbind odata... In final, nici o concluzie, dar tinand cont de parerile constructive emise ne vom mai intalni si saptamana viitoare.
S-a ridicat si spinoasa problema a strangerii banilor pentru protocolul de examen. Ce sa raspunda doamnele diriginte? Ca nu au nevoie de nimic. I-am explicat mamicii insistente (tot o tinea una si buna ca e normal sa dam) ca lucrul acesta ramane de discutat intre noi, parintii, fara doamnele diriginte. Conform legii, cadrele didactice nu trebuie sa aibe nimic de a face cu strangerea de fonduri, pentru indiferent ce motiv. Ramane si asta de discutat saptamana viitoare, sa vedem in ce cuantum ne incadram.
Acasa a fost mai dureros. Pe de o parte sotul mi-a ramas intepenit de spate, de a trebuit sa se intinda pe jos. Abia a reusit sa ajunga taras in pat. Ca urmare, i-am adus mancarea la pat, dar in timp ce veneam cu farfuria Ioana mi-a luat-o inainte, s-a impiedicat si eu nu am reusit sa o prind. Ca urmare, a cazut cu fruntea in tocul de la usa si acum are o zgaiba mare intre ochi si arata ca un klingonian. Noroc ca are bretonul mare si ii acopera umflatura.
Puiul mic a urlat de durere de abia am putut sa o calmez, nu a vrut nimic rece pe umflatura si acum a prins o frumoasa nuanta vinetie. Deja ma gandesc ca vine caldura si trebuie sa ma aprovizionez cu apa distilata, fese, pansamente, betadina si unguente. Vine sezonul de julituri.