Popa - omul diavolului

Ieri a fost o zi iesita din banal, cel putin a doua jumatate. Programul de seara cuprinde invariabil iesirea pe afara cu prietenele cu copilasi, timp in care realizam doua lucruri majore: copiii se joaca si socializeaza si noi stam de vorba. Nici nu va inchipuiti cate lucruri au mamicile sa isi povesteasca.!
Ei bine, aseara am sarit peste programul asta. Sotul meu a venit de la munca, s-a schimbat si a iesit in fata casei sa indeparteze buruienile. Am imbracat mezina si am iesit si eu sa il ajut, cu toti copiii. Uitate in fata curtii erau si niste pietre pe care le-am tot lasat in ideea ca le vom folosi cumva, dar aseara am decis sa le caram in curte.
Nu m-am gandit sa o leg pe Leea, cat timp noi am stat pe langa gard ea a stat cuminte in curte, ca stie ca nu are voie. Insa, intr-un moment de neatentie, tentatia fiind prea mare, a zbughit-o pe poarta.
Caina mea a uitat bunele maniere si ce a invatat candva la dresaj si nu mai vine cand o chem. Unul din noi trebuie sa se duca dupa ea, asa ca s-a dus al meu sot.
Cateva case mai incolo, in dreptul casei preotului, era plin de copii si cativa adulti. Popa s-a dotat in ultima perioada cu pistol cu aer comprimat, cu care omoara pisicile care ii tulbura porumbeii, ca e crescator de porumbei popa ist.
Si il vad pe idiot cum ridica mana, cu arma, o indreapta spre caina mea si TRAGE. Primul l-a ratat, caina a inceput sa latre (a simtit ea ca are asta suflet hain), l-a tras si pe al doilea (tot ratat) si la al treilea a reusit sa ajunga al meu in fata lui, sa se puna in fata armei si sa ii spuna :"Trage in mine!". "Nu, ca in dumneata nu trag!". Eu ramasesem blocata, m-as fi dus sa ma infig in gatul ticalosului dar Ioana urla de se auzea pana la coltul strazii, asa ca m-am intors. Culmea e ca tot popa era cu gura mare, ca el cheama politia, ca am lasat cainele dezlegat si fara botnita pe strada! Eu as fi vrut sa o cheme, sa fac si eu sesizare cu privire la faptul ca individul trage cu arma din mijlocul copiilor (daca lovea vreunul?) si ca e vinovat de cruzime si rele tratamente impotriva animalelor. Eu plateam o amenda, el ce patea? Tind totusi sa cred ca nimic, la cate relatii are
Leea parca era teleghidata. Ar fi venit si s-ar fi dus, nu stia daca sa aibe incredere sau nu, latra in stanga, se intorcea, se ferea, mai latra un pic... Caina mea e debusolata, ca a vazut si adulti, si copii langa ea, care, cel putin in opinia ei, vroiau toti sa ii faca rau. Abia am prins-o si am adus-o in curte, unde e logic ca am legat-o si pe ea. Acum sunt doua care schelalaie sa le dau drumul. O sa le dau pe rand voie sa alerge prin curte...
Am iesit dupa aceea cu prietena mea, dar eram inca atat de ravasita incat nu prea am discutat nimic, mai mult am monologat eu si injurat pe preot. Mai scotea si ea cate o interjectie din cand in cand si incerca (fara preamare succes) sa imi mute gandul de la incident. Nici cu cealalta prietena a mea nu cred ca am vorbit la telefon prea inteligibil. Totusi, printre picaturi, am reusit parca sa spun si cateva chestii normale, dar nu bag mana in foc pentru asta.
Cand am intrat eram inca atat de furioasa incat am mai stat inca 2 ore fierband la foc molcom, pana cand, gratie divinitatii am intrat pe blogul lui Mel si am gasit acolo oameni minunati cu care am putut vorbi, am pus tara la cale si m-am calmat. Daca citesti aici (nu-i nevoie sa te deconspir ca stii ca de tine vorbesc), stii ca iti multumesc din suflet pentru discutia noastra nocturna.

Kabea - concurs cu premii minunate, naturale si-aromate

In ultima vreme mi se intampla sa fac tot mai multe lucruri in ultimul moment, adica in ultima zi. Mai ales la concursuri. Las de la mine, las... ma gandesc ca oricum nu am cum sa castig, asa ca la ce bun sa mai particip, si apoi brusc, in ultima zi, de fapt in a doua jumatate a ultimei zile, ma paleste intrebarea :"Dar ce-ar fi daca...? Daca as participa si as castiga ceva?"
Acum insa, particip nu numai pentru ca premiile sunt minunate ci si pentru ca imi face placere sa impartasesc cu voi blogul acesta, care gazduieste concursul, si produsele acestea fine, naturale, extraordinare.
Gasiti aici toate detaliile despre concurs. Daca vreti sa participati, si ar fi de dorit sa o faceti, actionati acum, ca e ultima zi!
Cat despre blog si stapana lui, numai lucruri bune. Indiferent ca va doriti un sapun prietenos cu pielea dumneavoastra, spumos, hidratant, antibacterian, un gel inmiremat de dus, creme naturale, pentru corp sau pentru picioarele obosite, sau daca vreti o prajitura buna -buna, gata de savurat dupa o zi plina, aici e locul pe care il cautati si pe care trebuie neaparat sa il vizitati. Si daca aveti si copilasi si vreti sa impartasiti nastrusniciile varstei, atunci cu atat mai mult trebuie sa pasiti "pragul" acestui blog minunat.
Va poftesc inca o data la concurs. Haideti si voi! Cu cat suntem mai multi, cu atat e mai distractiv!

Salon de tatuaje - tinere talente

Spuneam de mezina mea ca a luat obiceiul sa isi mazgaleasca burtica, si nu numai: mainile, picioarele sunt la fel de bune pentru desenat. Frate-sau a venit cu ideea sa ma dotez cu o halca de porc, cu tot cu sorici, sa iau un aerograf pentru tatuaje si sa dau posibilitatea tanarului talent sa se desfasoare. In cazul acesta in maxim 2-3 ani imi deschid o firma cu tatuaje extreme si periculoase, ca va trebui sa fii si curajos si inconstient si doritor de senzatii tari, un pic si deschis la nou, ca nu se stie ce opera va iesi din manutele dibace ale fie-mii.
Ca sa va faceti totusi o idee despre cum arata acum tatuajele cu pixul, trebuie sa va arat o mostra:

Ce ziceti, am sanse sa-i deschid un salon de tatuaje?

Si frigiderele se impusca

Incepusem mai devreme sa scriu despre Arctic si faptul ca am asteptat ieri degeaba sa vina careva de la ei sa imi spuna ce are. Asteptam de fapt de o saptamana, de cand chestia care ar fi trebuit sa imi tina alimentele in siguranta a devenit dulap. Am aflat insa cu stupoare, dupa o zi de asteptare, ca fuseseram reprogramati pt 3 august.
Dimineata deci eram furioasa, m-am apucat sa scriu despre ce cred eu despre asta, cand m-a sunat al meu sa imi spuna ca totusi vine cineva intr-o ora. Si diagnosticul a fost trist... Combina mea frigorifica a murit, fie-i tarana usoara.
 Se pare ca nu a mai rezistat saraca si a pierdut freon, undeva in partea de sus. Ca sa o inlocuiesc, ar costa 8-9 milioane. Si pt ca si motorul e ars, ar costa si ala 5 milioane.
Numai bine cat as lua o combina noua.
Problema problemelor e ca deocamdata nu am banii cu pricina si nici cum sa iau un frigider in rate. Am avut acum cativa ani ceva luat in rate, am intarziat cu plata si amu suntem pe lista neagra.
Cineva mi-a spus glumet ca mai e un pic si vine iarna. Vine, vine, da' frigider tot imi trebuie. Ceva idei aveti cum ies eu din chestia asta?

Catelele mele razboinice

Am mai povestit despre catelele mele. Una are 4 ani, cealalta cred ca vreo 3 ani si jumatate. Amandoua sunt catele lup si practic fac parte din familie, chiar daca stau in curte.
Pe cea mare, pe Leea, am luat-o cand era doar un bot de blana, cu urechi ciulite si codita neastamparata. Avea doar 2 luni si 2 zile cand a intrat in familia noastra si a fost indragita din prima clipa. O cunoscusem cu doua zile inainte, la niste prieteni. De fapt la prietena, ca sotul era plecat in voiaj. Sotul meu, cand a vazut-o, mi-a spus ca va fi a noastra, iar eu doar am zambit, ca nu ma gandeam ca ar fi dat-o. Dar 2 zile mai tarziu, cand a venit sotul, prietena noastra m-a sunat plangand si m-a intrebat daca vrem sa o luam. In apartamentul lor de 2 camere nu era loc si pentru ea. Si am luat-o. Delicata, jucausa, era compania perfecta pentru Sandra. Cat a fost sotul meu plecat am tinut-o cu mine in camera, apoi pe hol pana in primavara. Ce m-a facut sa o exilez in curte a fost faptul ca in mintea ei locul ei in haita era imediat dupa mine, inaintea copiilor mei.
In momentul in care a dat sa o muste pe Sandra, cu mare parere de rau, am exilat-o in curte, in casuta ei. Fiind crescuta in casa practic, e inspaimantata de moarte de tunete si fulgere. Cam cu o ora inaintea unei furtuni simte ca vine ploaia si incepe sa se agite si sa schelalaie. Brusc cusca nu mai e buna si cauta adapost in holul de la intrare.
Pe Xara am adoptat-o acum mai bine de doi ani. Eram inca insarcinata cand in dimineata unei zile de martie, cand sotul pleca la munca, am vazut-o prima oara. Era plina de sange, cu o sarma in jurul gatului. Ploua marunt si rece, Romulus era deja in criza de timp, eu nu as fi reusit sa ma descurc cu ea, asa ca am lasat-o unde era. M-am uitat dupa ea in cursul zilei, dar nu am mai vazut-o. Seara, cand Romi a venit acasa, mi-a spus ca e in fata casei preotului, la 3 porti distanta de noi. Tot plina de sange, tot cu sarma aia nenorocita in jurul gatului, dar leoarca si epuizata. Avea langa ea 2 bucatele de paine. Am adus pateu, botnita Leei si o pelerina de ploaie ca sa o putem lua sa o ingrijim. Cu putin pateu in fundul botnitei am reusit sa i-o fixam ca sa putem avea curaj sa o transportam. Nu stiam cum va reactiona, daca e agresiva, daca va incerca sa muste. Era clar ca oamenii o adusesera in halul ala si nu stiam cata incredere are in oameni.
Am bagat-o in casa, am sters-o, i-am scos sarma care i se strangea in jurul gatului. Sarma simpla, doar cu un lat, era proiectata sa se stranga in jurul gatului daca s-ar fi smucit. Initial crezusem ca i-a patruns in carne, dar sangele era de la picior.
Unul din prietenii nostri dragi este medic veterinar si l-am chemat sa o vada. Ne-a spus ca are tripla fractura de humerus, fusese batuta zdravan si trebuia operata. A si operat-o cateva zile mai tarziu. Avea osul facut zob, a trebuit sa indeparteze toate micile fragmente si sa incerce sa adune la un loc ce mai ramasese cat de cat intreg. I-a pus tija pentru a permite osului sa se refaca. O luna de zile, pana cand s-a vindecat rana, am tinut-o in casa. Ne temeam ca o va ataca Leea si ea nu va putea sa se apere. In plus trebuia sa am permanenta grija de rana, avea obiceiul sa isi sfasie bandajul si sa linga rana. A lins-o atat de mult odata incat a desfacut partial cusatura...
E de la sine inteles ca Leea nu a privit cu ochi buni intrusa, iar eu nu am putut sa o dau mai departe, chiar daca Radu, prietenul nostru veterinar ii gasise alti stapani. Asa ca dupa ce s-a refacut, Xara a primit si ea o casuta si a ramas sa imparta curtea cu Leea.
Recunosc ca sunt mult mai linistita cu ele in curte, pentru ca in zona s-au inmultit tiganii. Au inceput sa intre in curtile oamenilor si sa fure. La mine insa nu intra... Nici macar aia de la apa nu au curaj sa intre fara sa ma strige sa tin catelele...
E la fel de la sine inteles ca au uneori dispute. Pana ieri Xara se lasa batuta si reuseam sa le despart singura destul de usor. Ieri insa ceva s-a schimbat. Se innorase, Leea era agitata si stiam ca vine furtuna. Ea isi ocupase locul din hol cand banuiesc ca a intrat si Xara. S-au luat la bataie. Am iesit rapid si am incercat sa le despart. Nu am reusit. A iesit si Tavi, el tragea de Leea, eu de Xara... Erau atat de inclestate incat nu am reusit sa le despartim. Am trimis-o pe Sandra sa imi aduca apa, am turnat-o peste boturile lor... Nici uneia nu ii place apa, dar acum nici nu s-au sinchisit. Cand am reusit in cele din urma sa le despartim, Leea era plina de sange. O ureche sfartecata, cu varful lipsind, cealalta si ea sfartecata... Xara numara 3 urme de colti, deasupra ochiului una, una pe bot si una la ureche.
Imi venea sa plang de mila Leei, sangera cumplit si eu nu stiam ce sa ii fac. Am incercat sa ii dau cu apa oxigenata (a luat sotul meu in drum spre casa ca eu nu mai aveam), dar sangerarea a fost si mai puternica. S-a scuturat de cateva ori langa mine si eram plina de sange din cap pana in picioare. Holul la fel de plin de sange. Din nou a venit Radu sa le vada, sa ne prescrie un praf cu care sa ingrijesc rana, cu recomandarea sa il amestec cu naftalina maruntita ca sa tin mustele (si ouale lor) la distanta de rana.
Am cautat aseara naftalina de am innebunit. Am intrebat la toate magazinele din zona (singurul care stiam ca are era inchis), vecinii, prietenii, oamenii de pe strada. Nimeni nu avea asa ca i-am dat doar cu praful ala simplu si dimineata am cumparat. Pe Xara am legat-o...
Leea nu va mai arata niciodata ca un caine lup. Dar e frumoasa si mi-e draga si asa. Imediat ce i se va vindeca rana voi pune poze sa o vedeti.

Apa si consecinte

De cateva zile Ioana a descoperit paiele si noi modalitati de a se juca cu apa. Stie sa bea cu paiul dar nu prea are haz sa bei apa asa, insa daca sufli prin pai in paharul cu apa distractia e mare!
In consecinta, in ultimele zile, covoarele, lenjeria de pat, chiar patul, hainele de pe ea, unele chiar din sifonier au inceput sa cunoasca APA in afara experientei spalarii.
Pana acum nu m-am opus acestei noi descoperiri, pe principiul ca e vara, se usuca repede si copilul trebuie sa exploreze. Nu sunt convinsa ca as fi reactionat la fel daca ar fi fost iarna.
Ei bine, azi Ioana a cerut iar apa si dupa numai 5 minute a venit sa ii mai dau. Statea pe hol, la televizor (dimineata are 1/2 de ora de desene) unde are si o canapea.  M-am dus sa vad ce s-a intamplat cu apa. Balta pe canapea, pe jos, pe telecomanda...
M-am suparat. Nu pentru ce facuse, ar fi trebuit sa intuiesc ce va face, ci pentru ca cerea imperativ sa ii mai dau apa. Inlocuiti "imperativ" cu "urlete"..
Am asteptat sa traga un pic aer si pe un ton mai rastit i-am spus ca nu ii mai dau si apoi am intrebat-o ce a facut cu apa. Copila mica m-a privit lung cu ochii aia mari si negri, si-a dus degetelul la gurita si mi-a facut "shhhhhhh".

 Si cum am repetat si ca nu ii mai dau apa a iesit din camera cu un "offf" lung. Mai ca-mi venea sa o iau in brate si sa o pupacesc toata. Numai ca banuiesc eu ca nu mai intelegea ea daca are sau nu voie sau daca atunci cand ma supar e pe bune sau de fatada.
Dupa 2 minute a venit sa ma pupe.  Smecheria mica!

Inceput de saptamana

Azi am chef de lancezeala si de stat fara sa fac nimic. Admir un pic burtica Ioanei, decorata artistic cu pixul si ma intorc pe net sa imi iau cocteil-ul (sau cocktail-ul) de dimineata de bloguri.

Va trebui apoi sa ma apuc sa fac fustita pe care cumnata mea o doreste pentru nepotica ei si sa termin setul de care m-am apucat acum doua zile. Treaba multa, nu grea, dar consumatoare de timp. Ce nu fac eu insa pentru cumnatica? Profit insa ca am cateva zile libere de comenzi.
Seara avem program de iesit si socializat.
Ioana devine posesiva. Vaneaza copiii care se apropie de caruciorul Andreei (fetita prietenei mele) si ii indeparteaza. Daca stau departe de carucior, se joaca frumos cu ei. Daca depasesc zona de confort se lasa cu tipete si imbranceli. Daca iau micuta in brate (imi place la nebunie mirosul de bebelus pe care inca il mai are) se lipeste de mine.
Vorbeste tot mai mult si mai bine. Incep si eu in sfarsit sa ma descurc cu chineza ei babiloniana. A inceput sa faca propozitii scurte si sa cante inteligibil. Inca fugareste pisicile si avem o reala problema cu asta ca e satul plin de pisici iar o plimbare fara carucior e o aventura. Creste pitica si cresc si grijile mele.

Cat de curand va trebui sa scriu cam tot ce poate face la varsta asta

O zi oarecare

Ca de obicei cand plec pe undeva iau mezina cu mine. Astazi am avut un drum greu de facut. Greu pentru ca m-a izbit abia acum constientizarea faptului ca sunt somera. Pana acum puteam spune oricui, cu mana pe inima, ca sunt in concediul de crestere a copilului. Faceam ceva important deci. Desi sunt 3 saptamani de cand am depus cererea de reluare in plata (ultimele 2 luni de sarcina am fost in somaj si nu mi s-a parut ciudat ca oricum nu puteam munci), abia azi, cand am fost la prima viza, m-a socat realitatea.
Am deci un copil bun de munca, o copila abia intrata la liceu si mezina care inca ma mentine tanara. Si nu muncesc. Nu in sensul de stat 8-9-10 ore la birou si 2 pe drum.
In fine...
Drumurile cu mezina incep sa semene tot mai mult a cosmar. Inca iau permanent si caruciorul atunci cand am destul de mers pe jos, dar sta tot mai putin in el, alearga tot mai mult, iar eu sunt deja biruita tocmai cand ea e mai plina de viata. In cele din urma cade la datorie, spre linistirea nervilor mei si a pacii celor din jur.
Astazi mi-a adormit in brate, in microbuz, asa ca la coborare am depus-o pe un scaun, am coborat bagajul si caruciorul si mi-am recuperat pretioasa incarcatura. A dormit mandra mea inca 2 ore dupa ce am ajuns acasa.
Tot in carucior.

Bloguind

Revin periodic pe blogurile mele de suflet, cum revin ciutele la izvorul curat din inima padurii... Iau o gura, ascult freamatul frunzelor si al vietii apoi revin la realitatea mea banala.
Imi place sa citesc, sa ma las informata, distrata, sau dimpotriva, sa vibrez in lacrimi atunci cand prietenii mei dragi, neintalniti vreodata, se iau la tranta cu moartea si o biruiesc.
Nu cred ca voi avea vreodata cuvinte sa descriu ce simt citind despre bucuriile sau tristetile unor oameni pe care ii simt atat de aproape in ciuda distantei, pe care ii cunosc atat de "cald", in ciuda faptului ca nu i-am vazut niciodata...

Surprize bio

Au trecut 2 saptamani de cand mezina a implinit 2 ani. Pe cat de dragalasa si inocenta e, pe atat de mult imi da de furca. Afara sau in vizita vaneaza pisicile, cateii, mangaie, sau, dupa caz, imbranceste copiii, indeasa in gura fetitei prietenei mele pufuleti si seminte (daca nu suntem pe faza eu sau mama ei risca sa moara copila asfixiata), alearga, se catara, culege flori, admira gaze si prinde muste. Saluta toti trecatorii, spune "mutumes mut" sau "mesi mut" cand cumparam ceva, raspunde " cu palacele" cand i se multumeste...

Cu pletele buclate, cu fata rotofeie si rumena, in permanenta miscare si agitatie, e un vis de fetita. Se opreste uneori din joaca ei si vine sa se pisiceasca si sa ma pupe, apoi se avanta iar printre copii sau fugareste pisicile.

De obicei rutina zilnica a noastra cuprinde cel putin 4 ore de stat afara si cu mici variatiuni se intampla cam aceleasi lucruri. Astazi insa, pe seara, am lasat-o un pic cu prietena mea cat sa intru sa iau ceva cu maneca lunga de imbracat pentru ca se lasa seara si ma gandeam ca e posibil sa fie rece. In trecere spre iesire m-am agatat si de carucior, cu gandul ca o voi putea plimba fara sa stau 15-20 minute dupa o pisica sau alt animal umblator.

Buuuuuuun... Pun mezina deci in carucior, apucam sa mergem cam 100 de metri cred si vad la un moment dat pe mainile Ioanei ceva maroniu. Initial m-am gandit la ciocolata, nu ar fi prima oara cand primeste ceva cu crema, insa la o privire mai atenta observ cum pitica baga degetelele pe langa pampers, se manjea de chestia aia maronie, se ungea pe picioare si in momentul in care a dus manutele la gura am avut brusc revelatia identitatii substantei cu pricina.

Am dat rapid copila jos din carucior, i-am spalat manutele cu apa din sticluta ei si am facut urgent cale intoarsa sa o schimb. Apoi m-am gandit ca dincolo de faptul ca e scarbos (nu gasesc alt termen mai dragut acum), surpriza aceasta bio (naturala si degradabila) m-a amuzat. Imi place cand se descopera, cand imi arata unde are burtica sau picioarele sau nasul. Ochii nu prea ii arata, insa cand o intreb imi vara mie degetele in ochi si imi spune incantata "ochii". E adevarat ca a trebuit sa o spal de sus pana jos si sa bag si tot ce era pe ea la spalat, dar stiu si stie si ea ca nu e bine ce a facut, asa ca nu va repeta figura. Nici nu a cracnit cand am intors-o pe toate partile sa o curat desi spalatul in chiuveta nu e elementul ei forte.

Astept cu nerabdare noile surprize si descoperiri si sunt convinsa ca si ea e la fel de nerabdatoare sa descopere mai departe lumea.